“Human Flow” sau un film despre o altă realitate

Azi noapte nu am reușit să adorm. Nici nu mai știu însă de când nu mai știu să dorm. Liniștit. Profund. Butonând telecomanda, m-am oprit pe Bein HD Family. Nici nu îmi amintesc prima imagine. Îmi amintesc doar că am plâns de la prima secundă până la ultima. Am plâns toată noaptea și plâng și acum. Este un film răvășitor, copleșitor, care mi-a arătat încă o dată despre acea realitate pe care noi oamenii preferăm să nu o vedem, să nu o înțelegem, să o ținem ascunsă, deoarece deranjează, deoarece ne trezește, deoarece ne revoltă și ne pune în față o oglindă în care ne putem vedea exact așa cum suntem. Inumani. Pierduți. Fără scăpare!

Human Flow are impactul pe care îl are, deoarece ne arată viața așa cum este ea. Nefardată. Reală. Dureroasă până la sânge! Neregizată! Ne arată cât de mici suntem și cât de mult s-a degradat societatea umană în general.

Pe 16 decembrie 1966 a fost adoptată Carta Internațională a Drepturilor Omului, bazată pe principiile libertății omului din Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată în 1948, în Paris. În aceste Carte sunt garantate niște drepturi elementare ale omului, precum dreptul la demnitatea umană, egalitate, libertate, securitate, migrare! Aceste legi, au fost create pentru a fi încălcate cu bună știință exact de cei care s-au dorit a fi protectorii democrației, ai libertății și ai demnității umane!

Despre emigranți, Siria, Irak, Iran, Afganistan, Țările Arabe și Africane, am tot scris. Am scris în speranța că oamenii vor reuși să înțeleagă niște aspecte simple. Noțiuni care țin de umanitate. Dar înainte de a înțelege, trebuie ca toți să fim siguri că avem noțiuni concrete de istorie, geografie, sociologie. În special istorie. Deoarece este nespus de grav să judecăm șă să arătăm cu degetul înspre națiuni care sunt descendente direct din cel mai mare leagăn al civilizației și anume Mesopotamia.

Mesopotamia se referă la acea regiune din Orientul Apropiat sau Mijlociu, care în prezent ține parțial de Irak, Siria de est și Turcia de sud, dar se presupune că ar fi inclus mai multe din statele existente astăzi.

Cu mult înainte de Grecia sau Roma, Mesopotamia a fost nucleul unora dintre cele mai puternice puteri ale vremii: imperiul akadian, asirian, asiro-babilonian şi persan care aveau deja orașe, drumuri, practicau comerțul, măsurau, aveau o limbă scrisă, cunoșteau matematica, astronomia, filosofia și aveau sistem legislativ!!! Cunoșteau sistemul de măsurare cu 60 de unităţi, pe care noi l-am păstrat până azi, măsurând de pildă ora ca 60 de minute. Pentru a ordona zilele, au împarţit anul în 12 luni după fazele lunii, punând astfel bazele calendarului.

În același timp, Egiptul era și el deja existent fiind una din cele mai vechi civilizații din lume, existând dovezi arheologice și antropologice, care arată spre existența unor așezări în zonă, încă din 10000 î.Hr.  Principala lor sursă de hrană a fost agricultura și pescuitul, , multe descoperiri în zonă arată acest lucru. deoarece studiile indică faptul că terenul din jurul Saharei nu a fost așa arid cum este astăzi și a fost perfect pentru agricultură și pășunat. Prin 2500 î.Hr. ei s-au mutat spre Nil din cauza schimbărilor climatice.  Civilizația Egiptului Antic a fost responsabilă pentru mai multe moșteniri de durată pentru întreaga umanitate, inclusiv piramide, sistemele matematice, practica medicinei, tehnici de prelucrare a sticlei și a hârtiei în forma ei primară.

Siria reprezintă unul dintre străvechile centre de civilizaţie din Orientul Mijlociu. În antichitate a fost influenţată de civilizaţiile sumeriană, asiro-babiloniană, egipteană, arameană, feniciană, greacă şi romană. Cunoscută ca una dintre cele mai vechi civilizaţii de pe suprafaţa Pămîntului, găsind-o acum aproximativ 10.000 de ani ca centru al culturii Neoliticului, populația din acest teritoriu dezvoltă un comerţ timpuriu în spaţiul Marea Roşie-Anatolia-Irak, în cadrul unui mare imperiu semit atestat pe aceste coordonate. În istoria veche, Siria modernă, Libanul şi Israelul făceau parte dintr-o regiune pe care mesopotamienii o denumiseră Eber Nari, care apare şi în vechiul testament sau în rapoartele scribilor asirieni şi perşi. În legătură cu denumirea de Siria, există mai multe ipoteze, una provenind de la Herodot, care utiliza termenul de Assyria pentru toată Mesopotamia, iar după căderea imperiului assyrian în 612 a.Hr., partea de vest a continuat să poarte această denumire până la instalarea imperiului seleucid când a devenit Siria. În 1.400 î.Hr., orașe precum Damasc (Dimashq), Alep (Halab), Hama (Hamath), Byblos (Gubla), Joffa (Joppa), Homs, Gaza, Tyre (Sur) și Sidon erau deja în plină dezvoltare.

Aud tot mai des expresia “sărăcia arabă”, “lumea a patra”, “sălbatici”, “needucați”, “muritori de foame”, “teroriști” când oamenii occidentali fac referire la Țările Arabe și la emigranții care provin din aceste locuri. Ușor. Foarte ușor fac oamenii afirmații care deși aparent adevărate, îi fac pe ei, occidentali, direct răspunzători de foametea, sărăcia și lipsa de stabilitate a populației arabe!

Țările Arabe nu au fost niciodată sărace. Dovadă invazia lor constantă de către occidentali încă din antichitate, de când a fost creat și cunoscutul Drum al Mătăsii. Au intrat peste ei cu bocancii săbiilor în trecut și al armelor, al tancurilor, al avioanelor, bombelor și războaielor în prezent, pentru a le lua tot: mătăsuri, petrol, gaze naturale, fosfați, sulf, aur, iar din inima Africii, diamante!

Resursele naturale,în mod normal ar trebui să fie o binecuvântare și să ducă țările de proveniență la o economie prosperă, la un trai bun, dar contrar, acestea sunt mereu sărăace și se dezvoltă mai greu decât cele care-şi cumpără resursele. Paradoxul se explică prin lipsa, deliberată în unele cazuri, a unei strategii de creştere sustenabilă care nu permite guvernelor să investească veniturile din exploatarea materiilor prime în mijloace de dezvoltare economică .

Deşi aceste țări sunt bogate în resurse, o mare parte a populației, trăiește la limita subzistenței, neavând acces la apă curentă şi canalizare, la electricitate, spitale, şcoli sau transport adecvat. Paradoxul nu e paradox și constă în faptul că țările bogate în resurse tind să aibă monede puternice, ceea ce face alte exporturi necompetitive cu bună știință. Cu alte cuvinte, fiind o țară nu foarte bogată, cu economie la limita traiului, nu ai cum să investești în industria de extracție și prelucrare a resurselor naturale, acest fapt atrăgând după sine investiții străine, care defavorizează economia ta ca țară sărăcă și favorizează doar PIB-ul și moneda lor! Apoi, mai sunt contractele necompetitive, semnate cu bună știință pentru a înstrăina resursele țării și marginalizarea unor țări politic pentru a se putea interveni apoi armat în exploatarea acestora. Cazul Irakului, Libiei, Siriei!

Nu sunt săraci, dar sunt mereu sub presiunea statelor occidentale. Sunt marginalizați politic. Sunt mereu sub lupă. Când apare un brexit care zguduie o economie sau un Trump care zdruncină o altă economie, se fac alianțe și se nasc războaie, în scopul de a ridica moneda marilor puteri și a distruge economia statului marginalizat. Și oamenii aceia ce să facă? Să rămână într-o țară pur și simplu în ruine? Multe orașe, precum Orașul Laptelui din Siria a fost complet ras de pe fața pământului în 2 ore! Ce pot face oamenii ăia acolo? Sunt ei vinovați de drama pe care o trăiesc? Nu! Vinovați sunt occidentalii care le distrug habitatele, spațiul, economia, educația, industria, agricultura și îi condamnă la un viitor nesigur, gol și fără nici o perspectivă garantată!

Înainte să ne întrebăm de ce ne invadează imigranții ar trebui să învățăm că fiecare om are dreptul la viață, la securitate, la un viitor. Ar trebui să înțelegem că orice copil are dreptul la o copilărie, la educație și nu să trăiască în traume care nu se mai termină, care îi sfășie, îi sculptează până în gânduri transformându-i apoi în tineri furioși, dornici de răzbunări și de sânge! Lipsa educației ne transformă în monștri de foarte multe ori. Așa cum și expansiunea ne transformă în monștri. În monștri care nasc monștri!

Am ajuns să decimăm popoare, culturi, civilizații, numai pentru că putem și ne este la îndemână. Carta Drepturilor a devenit doar o Cartă scrisă, o hârtie umplută de cerneală care anulează tot ceea ce și-au dorit inițiatorii săi. Anulează vise, națiuni, oameni și drepturi! Iar noi toți, preferăm să ținem ochii închiși, deoarece tot ceea ce nu putem vedea, nu există! Ce trist…

Trist, deoarece nu înțelegem că noi toți suntem de fapt un singur nucleu. Că existăm deoarece cândva, demult, am fost o mână de oameni, care ne-am împrăștiat pe pământ, am format popoare pe diverse continente, dar în esența noastră, toți suntem din același loc și avem aceeiași strămoși! Suntem o mare familie! Ca un corp uman. Dacă ne tăiem mâna, nimic nu mai este la fel. Sau un picor. Sau un deget. Sau inima. Noi funcționăm frumos împreună! Prin diversitatea noastră! Prin unicitate! Asta ne face frumoși! Și ar trebui să ne amintim că fiecare om este responsabilitatea tuturor! Ei, oamenii aceștia din Siria, Africa, Mexic, Coreea, China, toți sunt responsabilitatea noastră! Suntem responsabili pentru tot ce li se întâmplă, deoarece sub o formă sau alta, am fost părtași prin tăcere și neimplicare la tot ce ei au trăit și au suferit!

“De acolo de sus, din spațiul cosmic, când Pământul era atât de mic, am simțit în inima mea cu adevărat  că aș putea face o mare diferență în lume. Nu a fost ușor. Când am văzut întreaga lume prin fereastra aceea mică, am constatat că nu există noi, ei sau politică.  Pământul este ca o minge, nu are granițe. Și asta e minunat, pentru că în spațiul cosmic nu există porți între țări. De acolo, pământul este ca o casă, ca o singură familie.”  – Mohammad Fares, astronaut sirian

2 thoughts on ““Human Flow” sau un film despre o altă realitate

  1. Am uitat de umanitatea din noi, draga mea. Am uitat sa ne mai iubim, sa ne mai intelegem unii pe altii, sa ne respectam, sa ne ascultam. Si e trist. Multumesc de gandurile frumoase! Succes iti doresc si eu tie in tot ceea ce iti doresti!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.