Ieri a plouat. Nu vă grăbiţi să trageţi concluzii

44942144_2423807457634569_1841038057847914496_n

Ieri a plouat. Nu vă grăbiţi să trageţi concluzii. A plouat în mine. Şi mă bucur. Când se întâmplă asta nu am cum să deschid umbrela. Trebuie doar să las să plouă. Să spele. Aşa că, după ce ploaia a trecut mi-am dat seama cum se naşte curcubeul în oameni. E bine. Nu daţi buzna însă. La capătul lui nu e un sac cu bani păzit de spiriduşi. E un sac cu strădanii, lupte, împliniri, căderi, gânduri. Cu eşecuri. Veţi zâmbi. Eu nu. Eşecurile sunt bune. Eşecurile îţi trag vreo două palme şi un şut în fund de nu te vezi şi atunci, ori înţelegi că trebuie să faci ceva cu viaţa ta, ori o laşi baltă începând să te victimizezi şi să te plângi. Am făcut-o şi eu de câteva ori. Am stat cu capul în nisipul plângerii de milă, mi-am zis că mai rău nu se poate, că sunt ultima care suferă aşa şi nimeni ca mine. Jalnic. Patetic. Totuşi, omenesc! Mai cad şi oamenii câteodată în bot. Le mulţumesc tuturor celor care au intrat şi au ieşit în ultima vreme din viaţa mea. Mi-au întărit şi mai mult convingerea că viaţa este ceva pe cont propriu şi niciodată nu te poţi baza pe nimeni. Eu până şi umbra mi-am uitat-o de la o vreme. Şi ea pe mine. Câteodată este, câteodată nu. Am decis să păstrez strict doar ceea ce este constant. Sunt sătulă de sinusoidale până la refuz. Să le ia naiba. Dacă viaţa o ia iară pe sinusoidală, o îndrept de nu se vede. Nu mai aştept să o facă de la sine. La urma urmei, traiectoria propriei vieţi îmi stă la îndemână. Nu am să mă mai las trasă în jos de bolovanii din sufletul meu. Am decis să îi elimin. Încet, încet. Uneori şi mie mi se face milă de mine. Nu mă mai rup. Au avut grijă alţii. Mă tratez cu grijă să nu fac septicemie şi să ajung în rahat sufletesc. Nu pot să trăiesc la infinit făcându-mi iluzii cu întâmplări, întrebări şi oameni. Întâmplările se pare că sunt întâmplătoare uneori. Întrebările nu au toate răspuns, iar oamenii, oamenii sunt şi nu sunt. Prieteniile la fel. Mă bucur însă că mi s-a dat ocazia să văd cât de puternică pot fi singură cuc în momente în care până şi munţii se erodează! În rest? Poveşti. Poveşti care se scriu, se şterg şi lasă loc altora. Şi când te gândeşti că nici măcar bălţi nu au fost după ploaie. Nici noroi. Numai puţină sare. Asta, doar atât cât să învăţăm că uitarea nu mereu face parte din fire! La naiba! Ar trebui să mai plouă o dată! O dată şi bine!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.