Din emoții, trebuie să ne îmbunătățim relația cu noi înșine!

4a8a939a318fea454100764c21529ed9

Dacă ar fi să ne descriem viața, am putea să vorbim despre ea ca despre o înșiruire de momente, de trăiri, de experiențe! Unele sunt momente liniștite, altele sunt provocări care ne duc către un alt nivel al nostru, iar celelalte și cele mai importante, sunt emoțiile! Oamenii sunt un complex de emoții necesare pentru a putea evolua atât spiritual cât și moral și sufletesc!

Cum interpretăm însă emoțiile, de ce le considerăm poyitive sau negative și de ce ne este teamă de ele?

Emoțiile pozitive sunt legate de tot ce ni se întâmplă sau percepem noi că ni s-ar întâmpla fericit: o veste bună, clipa în care ne îndrăgostim sau ne place de cineva, un telefon, o carte, momentul în care devenim părinți, etc. Practic, legăm emoțiile de afectiv și comportamentul afectiv, de tot ce ne umple sufletul de bucurie.

Sigur, toți ne dorim ca bucuriile să dureze toată viața și să devină o stare de permanență, dar cumva, nu înțelegem că aceste trăiri simple sau complexe, ne transmit de fiecare dată câte ceva despre noi. Ne ajută să ne cunoaștem! Să descoperim defapt ceea ce ne sperie, lucrurile sau evenimentele de care ne temem, ne ajută să evoluăm, să ne motivăm și să ne trasăm priporități. Totodată, aflăm, cât de important este pentru noi să fim iubiți, să evoluăm, să fim recunoscuți și apreciați!

Emoțiile pozitive generate de un anumit eveniment ne pot indica un drum pe care putem merge cu bucurie și ne pot ajuta să ne schimbăm inckusiv lista priorităților în viață.

Aparent la polul opus, vin provocările acompaniate de emoții pe care le percepem ca fiind negative. Emoții care ne sperie și ne arată ceea ce ne sperie mai mult: să rămânem singuri, să suferim pierderea cuiva, un loc de muncă, clipe în care ne simțim neînțeleși. Un șir de evenimente poate atrage după sine sentimente de: durere, furie, respingere sau abandon, trădare, nedreptate, deznădejde, vină.

Uneori aceste experiențe le considerăm a fi niște lecții de viață, dar de foarte multe ori le traducem raportându-ne doar la exterior și astfel, ne formăm niște idei despre ceilalți, despre relații, viață, sistemul și societatea în care trăim și nu despre noi raportați la noi și la ceea ce am trăit! Acest lucru, cu siguranță ne va limita, nu ne va deschide și nu ne va ajuta foarte mult.

Cel mai bine este să gestionăm, să ne vedem pe noi prin prisma acestor emoții, să ne descoperim, să învățăm ce ne place, ce ne sperie, ce ne motivează, deoarece emoțiile sunt despre noi și nu despre ceilalți. Chiar dacă am trăit o traumă și de regulă raportăm emoțiile la ceilalți care ne-au produs-o, în fond, emoțiile rezultate sunt ale noastre, sunt niște semne și indicii care ne ajută să evoluăm, să ne responsabilizăm, să nu ne negăm sau să nu negăm importanța anumitor lucruri sau nevoi în viața noastră.

Având toate aceste aspecte în vedere, e important să reținem esențialul și anume că tot ceea ce derivă din emoțiile pozitive sau negative, ne trasează defapt responsabilități, prima dintre ele și cea mai importantă fiind cea de a ne împlini anumite trăiri, nevoi, în relația cu noi înșine și nicidecum cu ceilalți!

Din emoții, trebuie să ne îmbunătățim relația cu noi înșine! Haideți să spunem că emoția este ca un fel de incizie care a fost făcută de la exterior către interior și vine să repare exact în sens invers, de la interior către exterior, povestindu-ne despre noi sub o altă formă!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.