Noul trend: Life Coach – Pe naiba!

43788533_2397288990286416_5058822539489312768_n

În ultima vreme, citesc tot felul de articole, dau peste tot felul de pagini, care mai de care mai personale, mai publice, mai obscure, mai pline de notorietate, unde, anumite persoane ne învață cum să mâncăm, cum să trăim, cum să ne educăm copiii, cum să îi ștergem la fund, cum să facem sex și mai nou, putem avea chiar și trainer de viață. Na, belea!

Bănuiesc că e o chestiune foarte serioasă. Adică, să îți asumi că poți antrena pe cineva să trăiască o chestiune apărută așa, cumva din senin (ce e drept cam la 9 luni de zile) fără manual de utilizare, extrem de personală, care ar trebui să fie experimentată, dată cu capul, încercată cu degetul, sufletul, cât mai intim posibil de fiecare, mi se pare ceva…wow!

Eu o dau în bară și cu viața mea! În cel mai serios sau dezastruos mod posibil! Și de câte ori. Dau în bară, mă ridic, repar, dau iar în bară și uite așa, învăț! Nu mi-aș permite foc să dau sfaturi, să liniez ghidaje, să trasez poteci pentru alții. Prea sunt ocupată să îmi repar viața mea și să o trăiesc. Așa cum e ea.  Pentru că viața este despre a trăi, este despre unicitate, despre tine!

Și uite așa, mai mirându-mă, mai tăcând să nu fac pagubă, sorb mai lung din cafea și îmi amintesc de bunica, cum spunea ea râzând că toți se pricep să dea sfaturi altora numa cu ei înșiși e mai greu, că de aia și medicul din sat a murit de cancer la plămâni, iar el spunea tuturor să nu mai fumeze.

Cam așa și cu păpădiile astea apărute de niciunde peste noapte, care ne spun că inima e în stânga, că aparatul genital există să îl folosim, că ăia micii și gălăgioșii trebuie neaparat „einsteinizați” și că noi suntem făcuți să circulăm pe dreapta! Ba unii, ne pun și semne de circulație cu: ai grijă, numai pe aici, pe acolo e cel mai ușor pentru că au mai fost alții… Da! Și funcționează! De asta, majoritatea sunt ca trași la xerox. Roboțeii secolului! Ștanțați mai trebuie și totul este perfect!

Nu că m-aș pricepe eu foarte bine la treaba asta cu trăitul, dar mă străduiesc să o fac în felul meu. Adică, dacă e să o dau în bară, să pot scrie pe bara aia mare: EU! Să mă uit la ea când o mai întâlnesc și chiar dacă e să repet, măcar să fie original cucuiul și lecția! Dacă e să greșesc, măcar să nu ridic degetul la mama, la tata, la sistemul de învățământ, la guvernanți, la nenea din tramvai. Nop! Să mă uit în oglindă la mine și să zic: “Ramo, ai făcut-o lată! Da latăăăăăăă!”. Și să știu! Să știu că pot să o fac și bine. Că soluțiile sunt la mine, nu la nenea sau tanti Life-Coach! Sau la revistele cu sfaturi despre cum e să o dai în bară și să îi judeci pe ăia din jur ba că părinții, ba că profesorii, ba că bărbatu-tău are amantă, ba că vecina e divorțată, ba că Universul conspiră și tu ești perfect/ă!

Pe naiba! Orice mi se întâmplă are un scop și mai ales are o cauză. Care ține și de mine. Indiferent despre ce ar fi vorba. Și uite așa, mai învăț singură, să dau cu capul, să mă ridic, să îndrept un umăr, un pas, o coloană vertebrală, o viață. A mea!

Dintre toate, faza cu ăia micii și răi, egoiști, violenți, excentrici, cu ADHD, nesociali, depresivi sau introvertiți, mă scoate cel mai tare din zona mea Zen! (E la mare fâs să spui asta!)

Adică avem nevoie să citim cărți, să mergem la psiholog, să facem cursuri de parenting să înțelegem că problema e la noi în cea mai mare măsură? Că punem pe primul plan absolut orice în viață și ne dezicem de ei? Că alegem profesia 24 din 24 de ore și îi tratăm ca la medic când venim acasă? Că să alăptăm nu e în trend, că să îl pupăm pe gură e cu bacterii sau pervers, că să îl îmbrățișăm este prea apropiat!!!! Măi să fie! Un Mea Culpa ceva, totuși? Hă? Nu…că nu dă bine la ăia micii.

Când e vorba de copilul meu, nici nu îndrăznesc să mă gândesc că ar trebui să îl cresc din articole de parenting sau cărți. Unde e relația noastră atunci? Unde e chestia aia care leagă, care uneori îți scoate păr alb și te face să arați ca și când ai fi tras marijuana o săptămână, iar alteori te face să te vezi invincibil și frumos?!

Are 11 ani, am alăptat-o 3 ani, e sănătoasă tun, nu a luat veci antibiotic, are IQ peste medie, e pupată peste tot și pe toate părțile, o alint și o gâdil și mă joc cu ea tot ce vrea ea, mi se fâlfâie dacă alții râd când eu la mare fac castele de nisip, sau când umblu desculță în parc. Îmi fac timp să îi citesc povești, să vorbim despre viață, despre treaba cu prieteniile, cu oceanele, cu piramidele și uneori, iau lecții. Da știți cum? De îmi sar fulgii!

Apoi, mergând pe firul epic al problemei în cauză dezbătută acilea, dacă mă luam după alții, ar fi trebuit să merg la toate cursurile de dezvoltare personală să învăț despre mine și despre cum pot fi o variantă mai bună a mea ca să nu cumva să devin o ratată pierdută prin puzderia de oameni. Iaca nu sunt! Și chiar dacă uneori mă amestec cu ei, fizica funcționează de minune și uneori e ca la faza aia cu uleiul și apa. Mai intru și la fund ca pietroaiele și caut prin scoicile din Groapa Marianelor, unde nici naiba nu mă vede și nu mă știe și nu pot face diferența cu nimic, dar mai ies și la lumină și zici că sunt pe Aleea Starurilor, mai, mai că aștept să mi se bată numele pe ceva piatră – ca la Săpânța! Dar, nu mă las și cred în mine și în puterea lui a reveni oricât de greu îmi este!

Știți că și “Churchill a rămas repetent în clasa a şasea și a pierdut toate competițiile electorale pentru funcții publice până când, la vârsta de 62 de ani, a devenit prim-ministru. Toată lumea zicea că e un ratat. Nu cred să fi fost traineri de viață și oameni cu dezvoltarea personală pe atunci care să îi fi zis lui Churchill peunde și cum să o ia prin viața lui cu deciziile și perseverența.

Thomas Edison era considerat de către profesorii săi “prea prost pentru a învăța ceva”. A fost concediat de la primele două locuri de muncă pentru ca era “neproductiv”.

Ca inventator, a avut 1.000 de încercări nereuşite până să inventeze becul.

Când un reporter l-a întrebat “Cum v-aţi simţit eșuând de 1.000 de ori?”, Edison a răspuns:

“Nu am eșuat de 1000 de ori, ci becul a fost o invenţie cu 1000 de paşi”.

 nu? Cât de simplu este să nu te dai bătut și să privești viața din altă perspectivă. A ta! Că dacă tot e la ora de dat sfaturi, cred eu că cei mai buni Life-Coach și Psihologi ai propriei vieți, suntem noi înșine. Sigur, când ne simțim depășiți este bine să apelăm la ajutorul celor din jur sau a celor în măsură și pregătiți să ne ajute, dar în rest, ar trebui să învățăm să fim independenți și să avem mai multă încredere în noi!

Greșim, greșim, dar și la îndreptat ne pricepem, așa că, nu e mare scofală să trăim propria viață și propriile alegeri! Se aplică pilula roșie sau albastră din Matrix. Și somnul e un fel de a nu fi decât o existență. Drept este, că pe mulți îi convinge. Că e mai simplu!

Ciudat cum am devenit o societate din ce în ce mai scindată, mai manipulantă, mai naivă, iar asta, disproporțional cu informația pe care o putem accesa oricând, de oriunde și la orice oră!

“C’așai în tenis!”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.