Mecanica relaţiilor

42199134_717065421988641_5732526745853100032_n

Mi s-a întâmplat de-a lungul timpului să trăiesc momente de tristeţe, de fericire, de exuberanţă, pe care am simțit nevoia să le împărtășesc cu oamenii. Oamenii din viața reală, oamenii care mă citesc, oamenii din viața virtuală. La urma urmei, lucruile nu se pot separa atât de ușor, deoarece există un fir aproape invizibil care ne aduce împreună.

Recunosc, uneori mă aşteptam la un semn minim de prezenţă a faptului că oamenii sunt reali oriunde ar fi ei!

Așteptarea mea însă a fost în zadar de foarte multe ori, deoarece reacţiile sunt un fel de ghidaje care spun mai multe decât pare, iar surprizele nu vin nici ele când le aştepţi!

După câteva experiențe de genul acesta, am ajuns la concluzia că prietenii se cern și în momentele fericite, nu doar în cele dureroase. Ba chiar mai mult, fericirea îi cerne cel mai bine, deoarece în aceste clipe nu există nici un motiv ca oamenii să se afle lângă tine.

Și așteptând reacții, am ajuns la concluzia că oamenii au nevoie de un timp. O perioadă de “graţie” când vei putea să îţi faci o idee despre ceea ce sunt sau ceea ce vor ei să devină pentru tine: prieteni, duşmani, trecători, neutri, parteneri pentru scurt timp sau pentru o viaţă.

Oamenii trebuiesc lăsaţi să se manifeste şi să se desfăşoare atâta timp cât este nevoie şi se cere, deoarece, după o vreme, dacă intenţiile lor nu sunt cele mai bune, vor obosi. Vor obosi să se prefacă, să te caute, să te sune, să îţi lase o vorbă. Categoric ei fac asta nu din cauza lipsei de timp, distanţei sau altor probleme care i-ar putea ţine pe loc ci, din cauza faptului că acolo undeva, nu rezonează cu ceea ce eşti tu sau ceea ce s-au aşteptat ei să găsească în persoana ta!

Indiferent că vorbim despre simpli trecători, cunoştinţe, prieteni, iubiţi, ar trebui să înţelegem că nu cerne sita ce cerne ziua, luna sau anul! Nu trebuie să ne chinuim să îi separăm, să îi cernem de noi, ci, trebuie să îi lăsăm să plece şi să înţelegem că sunt drumuri care pur şi simplu nu au cum să se străbată împreună!

Cumva, în această călătorie, căutăm tot timpul compania oamenilor. A cuiva anume, împreună cu care să împărţim din ceea ce suntem, din experienţe, din emoţii, să ieşim la o limonadă, o cafea, la o plajă, dar adevărul este că nu ar mai trebui să căutăm în alţii ci în noi. La urma urmei, totul şi toţi pleacă şi doar de noi depinde dacă suntem pregătiţi să acceptăm acest lucru sau nu!

Spuneam odată, că eu nu mi-am impus limite cu oameni şi aş adăuga acum că nici nu m-am impus între limitele lor! Am ştiut să fiu, cum am ştiut să mă retrag. Le doresc drum bun şi viaţă frumoasă tuturor celor care la un moment dau au simţit să călătorească alături de mine prin viaţă! Am învăţat lecţii, am trăit împreună clipe şi posibil să fie timpul să ne despărţim deoarece nu mai avem ce să învăţăm sau să ne dăruim unii altora!

Nu vă opresc, nu mă rog, vă petrec pe unii cu gândul, pe unii cu inima, pe unii cu scrisul, dar nu vă opresc niciodată şi nici din drum nu vă întorc! Fiecare este liber să îţi aleagă calea şi să îşi asume alegerea. Dar odată plecaţi sunteţi buni plecaţi!

Eu sunt de toate, pentru oricine o cere: erou, prieten, ascultător, scară, oportunitate, necondiţionare, dar niciodată nu voi accepta să fiu o opţiune! Nu sunt oficiu poştal, gară sau cancelarie unde să îmi bateţi uşa sufletului ori de câte ori simţiţi voi nevoia să intraţi sau să ieşiţi din viaţa mea dintr-un motiv sau altul!

O relaţie de prietenie, iubire, colegialitate, umană are loc între două persoane mature, care pot accepta că nu întotdeauna au aceleaşi opinii, că nu întotdeauna manifestă pentru aceleaşi idealuri, care pot accepta că diferenţele le dă unicitate şi acceptând, nu vor folosi complemente circumstanţiale să rămână sau să plece!

Lucrurile durabile se construiesc de oameni simpli, care înţeleg profunzimea unei legături, fără să o tot înnoade ori de câte ori, lor li se pare că ar fi cazul să o rupă din când în când!

Prefer singurătatea unei călătorii frumoase şi excepţionale, decât o călătorie alături de oameni care vor să fie în altă parte!

Drum bun la stele, Ade!

candela

Zilele acestea, s-a stins un Om. O femeie cu vise frumoase, dar cu viaţă amară şi multe neîmpliniri. O mamă şi o bunică. Nu am cunoscut-o foarte îndeaproape. Mai mult ca sigur că a fost şi vina mea. Ea mă suna des. Vorbea mult cu mine. Îmi povestea şi mă asculta. În momentele acelea însă, nu am fost un om care să ştie asculta. Deşi ştiam. Nici nu am ştiut să înţeleg. Pentru că în micimea mea, nu vedeam mai departe de durerea mea, de neputinţa mea, de neîmplinirea mea. Eram într-o perioadă foarte grea. Şi de greutatea vieţii mele, nu am ştiut să mă deschid singurătăţii vieţii sale. A fost printre puţinele dăţi din viaţa mea când am fost egoistă. Când nu am ştiut să ascult, să înţeleg, să percep durerea, singurătatea şi frumuseţea unui suflet. Apoi, am pierdut-o şi dintre prietenii virtuali. Categoric, vina îmi aparţine. Dar ce am făcut sau am spus, nu voi mai afla niciodată. Totuşi, ştiu că din Ceruri, de unde este ea, acum ştie. Ştie că mi-a fost dragă, că am preţuit-o în felul meu, că deşi nu am reuşit mereu să fiu ceea ce ea a aşteptat, nu am fost nici omul de care să fi trebuit să se îndepărteze. Acum, până la Dumnezeu! A fost un om exuberant dincolo de toate decepţiile ei, de toate bolile ei. A fost un om viu! Frumos! Un om care s-a bucurat de artă, cultură, de radio, unde a şi activat. Un om care a investit suflet în prieteni, iar cei câţiva adevăraţi, i-au fost până dincolo de eternitate. Nu e nimic prea mult de spus când moare un om. Rămâne doar câteva regrete, un gol de unde nu te poţi smulge, un şoc al acelui: “De ce ea? Cum?” şi lacrimi.

Dumnezeu să te primească la EL, Adelina!

Iartă-mă că nu am fost ceea ce a trebuit să fiu şi primeşte acolo, la îngeri, preţuirea mea veşnică pentru omul şi prietena care ai fost. Să te primească Raiul cu muzică, frumos, artişti şi oamenii tăi dragi, care sunt acolo!

Drum bun la stele, Ade!

Ce trist Doamne-i în noi

turle

mor îngeri în turle,
dar nu este nimeni
acol să-i vegheze
să-i resuciteze
cu suflet de om

mor îngeri în turle,
mor îngeri în mine,
se frâng aripi frânte
ce nu se vor rupte,
oamenii-s goi

ce trist Doamne-i în noi!

(Ramona Sandrina, ce trist Doamne-i în noi)

Părinții și Țara nu se vorbesc de rău!

46514370_2465642300117751_23072598673850368_n

Îmi iubesc ţara pentru că o iubesc. Nu am nevoie de motive să iubesc ceva ce deja există în inima mea. O iubesc pentru că e veselă. Spontană. Frumoasă. O iubesc pentru că nu ştiu altfel. E frumoasă pe cerul sufletului meu! Este prinţesa mea îmbrăcată în haine de Cenuşăreasă! Poate acum e cenuşie, dar nu e nimic! Va străluci ea din nou! Toate au un timp! Acum, e timpul să stăm în cenuşă poate şi să învăţăm să preţuim ceea ce suntem şi din ceea ce ne tragem!

Oamenii care judecă

73496_479424315485510_1353505197_n

Oamenii care judecă sunt defapt oameni plini de ei. Oameni pentru care, viața altora, trebuie să fie trăită după regulile lor, deoarece între limitele minții, ei nu înțeleg că fiecare individ e unic și are dreptul să își manifeste personalitatea și să își asume propriile greșeli! Oamenii care judecă sunt oameni care nu se știu bucura și nu reușesc să vadă decât neghina într-un lac imens de grâu! În loc să facă o pâine caldă, ei adună o ceașcă de pelin!!! După mine, fiecare ar trebui să își vadă de propria viață, de propriile greșeli, de propriile neputințe, de propria familie, iar dacă insistă totuși să intervină, să o facă din dragoste, din compasiune, frumusețe și susținere!!! Așa ar fi cel mai corect!

O prietenie adevărată înseamnă să dorești fericirea altcuiva mai presus de a ta!

23844436_1976228552392464_6148622940458452338_n

O prietenie adevărată, înseamnă să iei un om așa cum este el și să îl iubești, să îl sprijini și să îl prețuiești în toată imperfecțiunea lui! Să nu vrei să îl schimbi. Să te bucuri de surâsul său! Să te întristezi de tristețea sa! Să îi fii alături când ceva nu merge bine și să îi arați curcubeul de după ploaie! Dacă nu apare…să îl desenezi din dragostea sufletului tău! O prietenie adevărată înseamnă să îi auzi inima și când ea își ține respirația! Să îi auzi lacrimile și când ele nu cad! Să îi simți îngenuncherea și când spatele stă drept și fruntea sus! Să îi auzi cuvintele și când ele sunt doar tăceri!

O prietenie adevărată înseamnă să dorești fericirea altcuiva mai presus de a ta!