Un altfel de pas! Din 2018 în 2019!

2019-fericit

2019 am învăţat că nu este nu este doar un Nou An. 2019 va fi o stare de spirit, de apartenenţă, de a trăi ceva nou! Va fi un loc în sufletul fiecăruia. O stare de spirit ce ne va însoți o perioadă, până într-o altă perioadă şi ne va conduce acolo unde ne dorim să fim. Sau ne străduim să ajungem. Către noi. Mai buni, mai frumoși, mai…noi înșine. Către visele noastre pe care încă nu le-am abandonat în ceilalţi ani.  2019 este doar un pas care deschide un nou drum, către alţi paşi.

Făcând o introspecţie personală, în ultimul an, am trăit atât de multe lucruri bune şi grele, drame şi lupte, am depăşit împreună cu familia o mare încercare și am învățat despre mine și viață atâtea lecții importante, încât simt cumva că am crescut într-un an cât alții în zece. Așa cum am mai spus de nenunmărate ori, unele lecții, cred că ar fi trebuit deja să le fi știut, să le fi învățat până la această vârstă, dar chiar şi aşa, multe m-au luat pe nepregătite, cu sufletul deschis, cu încrederea la scenă deschisă. M-au luat pe sus şi m-au trântit de pământ. Unele. Altele, m-au dus unde nu aş fi crezut vreodată că aş putea ajunge. Iar câteva, au fost liniştite şi m-au învăţat din mers, despre a fi mai bun, mai uman, despre a nu uita niciodată să merg mai departe, despre zâmbet, culoare, oameni vechi şi noi, despre prietenii care au închis uşa şi despre prietenii care au deschis alte zeci de uşi. Am învăţat că niciodată nu e prea târziu. Nu e târziu să uităm, să iertăm, să depășim și să înaintăm prin noi ca nişte soldaţi care nu renunţă niciodată. Timpul, cumva, într-un fel al său, ne ajută să depășim până și cele mai mari decepții și dureri peste care la un moment dat, eram convinși că nu vom trece, că nu le vom depăși. Timpul, ne dă răspunsuri și ne deschide ferestre și uși. Către viață și către noi înșine. Ne răscolește pentru a scoate la lumină lucruri, gânduri, sentimente și răspunsuri la care nu vroiam să ajungem, pe care nu vroiam să le înfruntăm și ne ajută să fim mai buni, mai puternici și chiar mai umili. Tot timpul ne răspunde și iubirii! Credința ne-o păstrează în suflet, visarea o face să dureze, iar timpul o împlinește alături de voia lui Dumnezeu. Uneori, învățăm despre noi ceea ce niciodată nu am fi crezut. Viața ne dă peste mâini, peste nas cu prorpia noastră aroganță și ne învață lecția adevăratei cunoașteri de sine, punându-ne față în față cu propriile greșeli. Și e bine! Mă bucur că a reușit asta și cu mine. E bine să fii liniștit și fericit cu tine însuți, cu viața ta și cei din preajma ta! E bine să știi că nu ești un om perfect, ba ești poate cel mai imperfect om din lume, dar există totuși persoane care te iubesc exact pentru ce ești și îți sunt în tot și toate! Viața, așa cum am spus de multe ori este o carte care se scrie cu noi înșine și ne tot duce mai departe chiar și când noi nu ne mai suntem! 

2018 a închegat şi mai frumos familia noastră, ne-a unit şi ne-a ajutat şi mai mult să ne fim alături indiferent de cât de greu este drumul în viaţă. Nassif, la începutul anului a descoperit că are dublu cancer (gastro-esofagian), dar împreună, am luptat, am făcut tratament, am alergat la clinici, am făcut chimio acasă, iar când nu am maivrut să o facem, am înţeles că acest tratament nu este doar pentru a învinge cancerul ci pentru a rămâne cu toţii împreună. Pentru că, în familie nu se părăseşte, nu se merge în larg, unde ceilalţi să nu ne mai găsească. Se rămâne şi se luptă împreună! Şi am luptat. Augusta a devenit domnişoară din toate punctele de vedere, a înţeles multe lecţii pe care poate nu ar fi fost momentul să le înţeleagă, dar copiii au o maturitate şi o înţelepciune a lor. A trecut de la şcoala publică la cea homeschooling şi a crescut într-un an cât alţii în trei. iubeşte să se documenteze pe net despre animale, despre mare, ape, natură. A înţeles că vrea să fie cercetător marin sau biolog. A primit un căţel şi o pisică şi învaţă să iubească şi să respecte astfel orice formă de viaţă. Este mai responsabilă şi mai frumoasă. Un copil bun, sensibil, puternic şi înţelept! Sunt mândră de ea. Eu? Despre mine am scris în fiecare zi. Sunt o carte deeschisă. Eu doar mă bucur de ei, de scris, de voi, de viaţă şi cresc împreună cu fiica mea. Străbat lumile copilăriei încă şi văs fătuiesc să faceţi la fel!

Ce să vă doresc? Să nu uitaţi să fiţi buni, să zâmbiţi des, să aduceţi culoare oriunde sunteţi, să judecaţi mai puţin şi să iubiţi mai mult, să nu etichetaţi ci să ascultaţi, să aprofundaţi şi să înţelegeţi, să vă deschideţi inima provocărilor, să nu vă lăsaţi doborâţi de nimic, să credeţi în zâne, spiriduşi, Moş Crăciun şi să petrecţi mai mult timp cu copiii şi familia voastră. Să nu uitaţi să vă sunaţi părinţii, fraţii prietenii. ă vă uitaţi şi în jos la cei care nu pot să ridice ochii în sus la voi. Să vă amintiţi de oamenii şi copiii săraci şi să duceţi spiritul bunătăţii până la ei şi mai departe.  Să prindeţi licurici şi fluturi cu inima. Să alergaţi veseli prin ploaie, să vă descălţaţi uneori şi să umblaţi prin iarbă, să înţelegeţi că partea de carieră este deosebit de importantă, dar nu cea mai importantă. Să nu uitaţi să aveţi încredere în voi, în oamenii dragi, în iubire, orice ar fi! Cei care v-au decepţionat au fost lecţii. Nu vă opriţi în faţa lor ca în faţa unei bariere. Ei sunt de fapt aripi către ceva mai bun. Mergeţi, dansaţi, plutiţi, zburaţi şi alegeţi mereu să fiţi voi înşivă!

La mulţi ani dragele şi dragii mei! Să aveţi un 2019 plin de frumos, de senin, de oameni buni ca pâinea caldă, care să vă iubească şi să vă preţuiască pentru tot ceea ce sunteţi! Să vă împliniţi visele din buzunarul ascuns al inimii şi să adunaţi altele pentru care să merite să aşteptaţi anul viitor!

Cu drag, prietenie şi preţuire,                                                                                                        pentru toţi şi fiecare în parte,                                                                                                                    Ramona Sandrina

Oriunde mergi sa lasi o bucata din tine…

10846356_1027073937307935_8658409067788643467_n

Oriunde mergi, sa lasi o bucata din tine. Sa nu te temi de locuri neumblate. Transforma-le in drumuri noi, frumoase si luminoase. Nu te teme sa umbli pe ape. Oamenii acum umbla pe alte planete. Pe Luna. Pasii nu ii facem mereu cu piciorul. Uneori umblam nepamantean. Cu gandul. Cu sufletul. Cu amintirea. Cu previziunea. Oriunde te va purta viata, nu judeca. Nu tot ce nu este asemeni tie iti este dusman sau inferior. Cauta sa intelegi. De multe ori, in cele mai sarace case, poti gasi cele mai bogate inimi, iar sub gunoaie, vei gasi genii care zac.

Nu privi catre haina unui om, catre talpile goale si murdare. Priveste la zambetul lui. La ochi. Si da-i voie sa te plimbe pe drumurile lui. In pantofii lui. Pe stradutele care l-au alcatuit. Dupa ce ii vei gusta lacrimile, caderile, bucuriile, vei intelege o parte din alegerile lui. De tine va depinde insa daca tot ce ai descoperit va fi suficient pentru a nu arata cu degetul, pentru a imbratisa si a te completa!

Nu lasa religia sa te indeparteze de oamenii care se roaga altui Dumnezeu. Nu exista alt Dumnezeu. EL este unul! Doar ca noi oamenii, in diversitatea noastra il intelegem diferit. Ii dam alt nume. Alte nuante. Religia adevarata este intelegerea si bunatatea, compasiunea si iubirea. Transforma religia in iubire, in poduri, in zambet, in solidaritate si nu in ziduri, ura si dispret. Invata mereu sa iubesti oamenii pentru ce sunt, nu pentru ce ti-ai dori tu sa gasesti in ei!

Diversitatea ne-a facut frumosi si ne-a daruit unicitate. Daca nu am fi diferiti, daca nu am vorbi diferit, daca nu ne-am comporta diferit, daca nu am avea culori, mirosuri, traditii, culturi diferite, am fi la fel. Ar fi ca si cand as trai mereu acelasi si acelasi deja-vu! M-as regasi mereu in oricine si orice. Cum as evolua? Cum as putea sa inteleg profunzimea vietii asa? Nu vreau sa ma vad pe mine cand ma uit la alti oameni. Vreau doar sa ma pot regasi. Nu total. O parte! Vreau sa pot invata despre mine prin ei. Sa ma pot completa. Sa fiu fericita ca in celalalt sunt mai mult decat am sperat ca pot fi! Sunt altfel! Sunt diferita!

Oriunde mergeti, fiti buni si blanzi. Umanitatea din noi este cea care ne da libertate, care ne ajuta sa nu ne fie teama sa ne aflam printre oameni. In orice tara. In oricare cotlon de oras. Bunatatea leaga. Aroganta are mereu consecinte. Cand intinzi mana si zambesti, mereu cineva ti-o va prinde, se va agata de ea sau va lega. Oamenii nu se simt amenintati de zambete. De maini intinse din drag de oameni. Nu se vor teme. Nu te vor rani. Decat daca ai in ea un bici. Un foc. Un bisturiu cu care tu il desconsideri, il tai si il diseci pentru a-l putea intelege. Ca pe un cobai. Nu taia in carne si suflet unde nu poti ajunge. Priveste. Studiaza. Eu am invatat ca daca stau cu un om la o ceasca de ceai, pot invata despre el intr-o ora despre traditiile, obiceiurile si religia sa, mai mult decat daca as studia o carte de istorie intr-un an.

Oriunde mergi, lasa semne de carte in sufletele, mintea si viata oamenilor pe langa care ai trecut, cu care ai vorbit, cu care ai trait, cu care ai impartit o parte din aceasta calatorie numita viata!

(© De vorbă cu Egiptul, Ramona Sandrina

În mine mai trăiește o speranță: Iubirea!

12208272_567729446724617_8077374765878053435_n

În mijlocul tuturor căderilor, deznădejdilor, revoltelor, tristeților, lacrimilor, înghețurilor din mine, mai trăiește o speranță: Iubirea! Atâta timp cât ea există, ne poate împlini și poate împlini orice miracol în noi și în afara noastră! Să speri, să visezi și să iubești nu te costă nimic! Poate doar sufletul uneori, dar eu cred că merită să îl punem la bătaie, decât să îl ținem doar pentru noi și să îmbătrânim într-o așteptare peste care se așează viața și pesimismul ca o pânză de păianjen! – Ramona-Sandrina

Viaţa este despre viaţă, înainte de toate!

Viaţa este despre viaţă, înainte de toate! Viaţa este despre a trăi, despre umanitate şi iubire! Nu ştiu când şi ce anume ne transformă pe parcursul drumului, dar categoric acest ceva este împotriva firii umane. Poate durerea, poate pierderea cuiva drag, poate viaţa grea, poate o rupere, sărăcia, dar indiferent ce ar fi, trebuie să înţelegem că drumul ne aparţine în totalitate. La fel şi deciziile pe care luăm de-a lungul lui! Putem să ne oprim oricând, să privim în urmă, în faţă, lângă noi şi mai ales înlăuntrul nostru. Apoi, putem devia drumul către ceea ce este corect! Iar corect este ceea ce parcurgem cu inima şi sufletul, cu credinţa şi bunătatea!
 
Fiţi buni şi umani în orice situaţie, deoarece răi e cel mai uşor să fim!

Fiţi voi înşivă lumina pe care doriţi să o aprindeţi în alţii!

e6cab040eaa978a6fed55e8072aae54d

Să ne uităm altfel către Anul care vine. Să ne uităm cu speranţă, cu zâmbet şi înainte de a privi la ceea ce au făcut sau nu au făcut alţii, să ne gândim la ceea ce putem face noi. Schimbarea începe cu noi. Doar cu noi şi din noi. Şi niciodată, în raport cu alţii! Să ne uităm la 2019 ca la un început şi fiecare zi a sa să o simţim astfel! Să încercăm să găsim răspunsuri şi soluţii şi nicidecum să nu ne complacem în situaţii! Să încercăm să fim mai buni, să facem fapte bune, nu doar să ni le dorim! Să fim activi mai mult în viaţă, decât motivaţional pe internet! oamenii săraci, copiii bolnavi, bătrânii părăsiţi sunt dincolo de această lume virtuală, iar compasiunea trebuie şi făptuită, nu doar glăsuită! Să ne amintim că sunt copii, mame, taţi, care au nevoie de noi, să le fim. În fiecare zi, puteţi rupe de la voi ca să donaţi. Nu mergeţi odată în oraş, nu aruncaţi pe băuturi şi cluburi fine 50 Ron. Donaţi-i la 5 persoane pe lună!!! Nu mult se cere în astfel de cazuri ci puţin, de la mulţi! Fiţi responsabili cu oamenii de lângă voi! societatea este o prelungire a familiei! Toţi suntem unul! Nu vă mai lăsaţi manipulaţi ci informaţi-vă, educaţi-vă! Nu vă mai plângeşţi de guverne şi administraţii ci amintiţi-vă de timpurile în care făceaţi muncă patriotică şi culegeaţi gunaoiele, plantaţi copăcei şi flori! Uitaţi-vă în jur la cei care pun mâna şi fac, care înfrumuseţează şi dau viaţă dorinţelor lor, nu doar emit pretenţii! Nu vă mai învrăjbiţi degeaba poltic şi religios! Discutaţi. Trageţi concluzii şi nu distrugeţi relaţii şi prietenii pentru nişte chestiuni care oricum ţin prea puţin de noi. De noi ţine schimbarea, iar schimbările se fac radicla, se fac uniţi, se fac împreună şi niciodată dezbinaţi! Să ne uităm la 2019 ca la noi. Şi să nu cerem. Să împlinim! Împliniţi fiecare pentru voi, pentru cei din jur şi aşa, veţi avea un 2019 altfel! Mai bun, mai frumos, mai plin de schimbări!

Fiţi voi înşivă lumina pe care doriţi să o aprindeţi în alţii!

Toţi suntem un Grinch…

Toţi din CineVille Cântau şi colindau în jurul bradului.
– Cum? s-a întrebat Grinch. Nu le-am furat Crăciunul?
Și Grinch, stătea aşa, cu picioarele înghețate în zăpadă,
încurcat și nedumerit:
– Cum ar putea fi acesta Crăciunul? A venit fără panglici. A venit fără etichete. A venit fără pachete, cutii sau pungi.
Și Grinch se tot gândea, se tot gândea, încurcat și încurcat până când i s-a încurcat gânditorul.
Apoi, Grinch s-a gândit la ceva ce nu se mai gândise înainte!
– Dacă Crăciunul, gândea el, nu vine dintr-un magazin? Ce-ar fi dacă Crăciunul … poate … înseamnă ceva mai mult!?
– Poate Crăciunul, gândi Grinch, nu vine dintr-un magazin. Poate Crăciunul…

Dr. Seuss, Cum a furat Grinch Crăciunul!

***

Toţi suntem Grinch uneori şi în fiecare din noi, stă ascuns un Grinch. Un Grinch care uită să se bucure de colinde, de spiritul Crăciunului, care uită de bucuria copilăriei când i se umplea sufletul şi inima de emoţie, care uită să dea mai departe firesc această bucurie, văzând în ea doar o repetare, ceva plictisitor şi obositor. Defapt Crăciunul nu înseamnă doar cadouri şi goana nebună prin magazine, ci înseamnă familie, înseamnă zâmbetul larg pe chipul copiilori, înseamnă timpul petrecut cu cei dragi, înseamnă emoţia unei sărbători a luminii. Mai ales în noi. Mai ales pe care o punem în alţii. Crăciunul nu ar trebui să dureze un timp, deoarece oamenii au mare nevoie de iubire, dar dacă sărbătoarea se sfârşeşte, spiritul ei, putem să îl ducem mai departe tot timpul anului. După cum spuneam, Crăciunul locuieşte în inimi, nu în cadouri, iar cu inima, facem întotdeauna numai lucuri bune! Poate, spun eu, numai poate, ar trebui să ne amintim mai des de cei dragi, de oamenii de lângă noi şi poate, Crăciunul va fi altceva! Poate, gândesc eu, doar poate, dacă am fi copii mai des şi ne-am uita la astfel de animaţii, am rămâne în suflet cu mai multe, decât dacă ne-am uita la emisiuni goale de mesaj! Doar poate! – Ramona Sandrina

 

Crăciun binecuvântat, cu Hristos, vă doresc!

Vă mulțumesc tuturor şi fiecăruia în parte, pentru tot ceea ce mi-ați fost şi ne-aţi fost nouă ca familie în acest an, atât de încărcat şi încercat pentru noi! Împreună cu mulţi dintre voi, am luptat pentru ca Nassif să aibă o şansă în lupta împotriva cancerului şi tot împreună, am reuşit! Soţul meu a trecut pragul cel mai greu, iar Dumnezeu ne-a ascultat rugăminţile şi astfel că iată, familia noastră, poate merge frumos mai departe!

Datorită multora dintre voi care aţi distribuit povestea noastră, care aţi donat, care ne-aţi susţinut moral sau prin rugăciuni, acest Crăciun este de două ori binecuvântat şi posibil!

Vă mulțumesc pentru bucuriile, urările, gândurile bune și dragostea voastră necondiţionată! Pentru sprijinul moral și sufletesc acordat de fiecare dată, pentru prețuirea și aprecierea voastră, fapt care a făcut ca unele texte ale mele să fie publicate și să existe, iar altele să fie pe drum! Vă mulţumesc că mi-aţi fost cititori fideli atât textelor de pe pagina personală, cât şi celor din revistele unde public şi unde scriu despre oameni, despre încercări, despre cum unii sunt exemple vii de frumos, despre iubire, viaţă, acte de cultură şi artă, într-o societate care uită tot mai des de ele!

Vă doresc numai bucurii, fericire și iubire! Să aveți alături oameni frumoși, care să vă iubeasc, să vă preţuiască pentru tot ceea ce sunteţi și să vă rămână până la capătul capătului, deoarece nimic nu este mai dureros decât să te părăsească prietenii sau oamenii pe care îi iubim!

Vă doresc să vă bucurați de familiile voastre, de cei apropiați și să învățați că adevăratul cămin şi adevărata credinţă, se naște în noi!

Crăciunul să vă sărute sufletele cu magia sa și să vă amintească despre ceea ce sunteți voi cu adevărat! Crăciunul este despre oameni dragi, despre familie, despre prieteni, despre copilărie şi Hristos! Crăciunul este singura sărbătoare care are puterea să ne renască şi să ne redea nouă, iar apoi, să ne îndrume pe tot restul anului să fim la fel de buni şi luminoşi!

Crăciun binecuvântat, cu Hristos, vă doresc! Sărbători Fericite, dragele și dragii mei! Dumnezeu să vă lumineze şi să vă bucure casele, inimile şi familiile!

Chiar dacă trăiesc în Alexandria, în Egipt, nimic nu mă opreşte să gătesc româneşte!

 

 

Cozonăcim, sărmălim, facem cornuleţe şi colindăm  cu căţel, pisoi, copil, bărbat… Aşa, simţim că e sărbătoare, că este despre noi, despre familie şi bucuria de a fi împreună! Chiar dacă trăiesc în Alexandria, în Egipt, nimic nu mă opreşte să gătesc româneşte. Cu aromele şi bucuriile de acasă. Şi aici pot face cozonaci aromaţi, cornuleţe, sarmale în foi de viţă de vie sau varză, cârnaţi şi tot ce este necesar unui Crăciun frumos şi tradiţional!

Crăciun uploading cu emoţie şi bucurie… 

Nu căutați bucuria Crăciunului, acolo unde nu există Hristos!

Nu căutați bucuria Crăciunului, acolo unde nu există Hristos!

Dacă mă întrebaţi pe mine, aş spune despre Crăciun, că înainte de toate, este o sărbătoare a copiilor, a sufletelor şi a trezirii din hibernarea zilnică, a noastră, a celor mari.

Spun acest lucru din experienta mea de mamă, om si copil care am fost. Şi sunt . Dintre toţi, copiii trăiesc cel mai intens aceste zile. Sunt emoţionaţi, nerăbdători, bucuroşi. Şi nu, nu doar de cadouri, deşi mulţi, aşa credeţi.

Este timpul în care suntem alături de ei, împodobim bradul, mergem la cumpărături, îi implicăm în ceea ce facem, iar asta îi bucură poate cel mai mult.

Apoi, copiii sunt deopotrivă atraşi de obiceiuri şi traditii, de colinde, de măşti, de capra care ne trezeşte uneori dimineaţa, făcându-ne să alergăm în pijama, cu ochi de abia mijiţi, la ferestre, să le deschidem si să ne bucurăm de nebunia aceea frumoasă. Noi, poate suntem sătui vom spune, dar ei, nu! Şi, când vorbim de Crăciun, despre ei, despre copii vorbim! Pentru ei, trebuie să ne amintim de aceste sărbători, cu ochi de copil. Cel care am fost odată si să nu ne mai îndepărtăm de tradiţii, de exuberanță, de Biserică şi de copilărie!

„E multă frumusețe în lume, dar oamenii orbi nu o văd. Înclinarea spre a face răul e atât de puternică încât, pentru a o învinge, a fost nevoie de marea dragoste şi jertfă a Dumnezeului întrupat.” (Ernest Bernea)

Bună dimineaţa lui Ajun! O zi frumoasă și plină de colindători să aveţi!