Reîntregirea sinelui

sinele

Despre trecut, prezent și viitor. Și mai ales, despre noi.

Fiecare om este alcătuit din trecut, prezent și viitor. Acestea sunt etapele din viață care ne așează, asemeni unor piese de puzzle, la un loc. Ne transformă și ne dau forma omului care suntem. Totuși, indiferent cât de mult trecut purtăm în noi – sau cât de mult trecut poartă ființa iubită în ea – trebuie să dorim să ne cunoaștem pe noi înșine și pe cei dragi prin ceea ce suntem și ne sunt în prezent. În toate clipele.

Nu trebuie să dorim să cunoaștem pe cineva prin trecutul său. Nici alții pe noi prin trecutul nostru. În trecut, toți am avut de învățat lecții. De făcut greșeli. De luat decizii proaste. De crescut mari și drepți. De ridicat și de dărâmat castele de vise, de dragoste, de așteptări. Nu se poate altfel. Dacă nu greșim în viață și dacă nu ne învățăm lecțiile, nu avem cum să știm ce ne dorim de la viitor, de la noi și de la cei din preajma noastră.

Trecutul este un fel de câmp de bătălie cu noi înșine, în care trebuie să câștigăm lupta cu propriile trăiri – dar și cu propriile lecții – pentru a putea contura forma viitorului nostru. A așteptărilor noastre. A noastră. Învățând din greșeli nu facem altceva decât să creăm, să reparăm, să modelăm, să dăm naștere unui nou tipar, unui nou standard, după care vom încerca să ne trăim viața. Un standard care să nu mai treacă pe unde am fost, ci să dea naștere unor drumuri noi și frumoase. A unor căi nestrăbătute care nu mai au cum să ne sperie și unde să lăsăm ceva din noi. Ca semn de cale. De trecere. De “noi”.

Niciodată nu vom ajunge să ne cunoaștem – pe noi sau unii pe alții – altfel decât prin noi înșine. Prin ceea ce ne suntem și ne vom fi nouă și unul altuia. Trecutul ne-a modelat, ne-a schimbat, a demonizat, într-un fel sau altul, părți din noi. Dar noi, prin înțelegere, respect și iubire putem să ne “curățăm” de demonii trecutului și proprii noștri demoni. Și niciodată nu reușim mai bine, mai minunat și mai frumos acest lucru ca atunci când iubim cu adevărat și știm că suntem iubiți cu adevărat.

Atunci, sentimentul acesta ne intră în suflet, în carne, în sânge și ne transformă. Ne face mai buni! Ne dă echilibru. Ne exorcizează de tot ce nu ne dorim a fi. Ne face să fim o persoană nouă chiar și pentru noi! Scoate la iveală tot ce suntem noi mai luminos și ne ajută să strălucim. Ne redă pe noi nouă și celui iubit.

Însă, indiferent de cât de mult ne transformăm, ne redăm și ne schimbăm, fiecare trebuie să rămână el însuși. În primul rând sie însuși! De ce? Pentru a putea dărui ce avem mai de preț celui pe care îl iubim și celor care ne sunt în preajmă. Pe noi înșine, de la suflet la trup! Pentru că fiecare avem în noi multe lucruri bune, vii, luminoase și frumoase de dăruit!

Eu, încep cu tine, pentru că nimic nu îmi este mai de preț în viață decât viața și inima mea cu tine, prin tine. Și familia. Familia noastră.

Nu vă întrebați de ce nu vine dragostea. Întrebați-vă dacă sunteți pregătiți să o primiți. Dacă v-ați primenit sufletul, gândurile și viața. Dacă sunteți pregătiți să renunțați la voi pentru un altfel de voi. Dacă știți că fericirea nu înseamnă să îți găsești jumătatea ci… întregul! Când răspunsul vine din interior calm, cald și firesc, priviți bine în jur. Mai mult ca sigur că dragostea este undeva în preajmă și vă caută. Ieșiți în întâmpinarea ei!

Viața nu e ușoară. Însă pentru nimeni și nimic în lume nu merită să o lăsăm netrăită!

WebCultura, Ramona Sandrina

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.