21 martie, Ziua Mamei în Egipt- de la Egiptul antic la Egiptul Modern

Ziua mamei a fost dintotdeauna sărbătorită în aproape toate culturile lumii. Majoritatea dintre noi avem împământănită ideea că această zi şi-ar avea rădăcinile în cultura greco-romană, deoarece aceştia, organizau festivaluri ale primăverii în onoarea zeiţelor mame.

mothers_day_history

Ceea ce puţini ştiu încă, este faptul că în Egipt, această zi era sărbătorită încă de pe vremea faraonilor, când, egiptenii organizau festivaluri dedicate Zeiţei Isis, una dintre figurile cele mai iubite şi respectate din mitologia egipteană.

Potrivit pergamentelor, textelor hieroglifice din temple, a desenelor. rămase dovezi de nestrămutat ale istoriei, Isis a fost mama lui Horus, recunoscut ca fiind primul stăpân al Egiptului faraonic. Tot Horus a fost cel care a reuşit să îl ucidă pe unchiul său Set, fratele invidios şi ambiţios al lui Osiris, care şi-a sfidat până şi propriul tată, pe RA.

Ca urmare, Isis a fost considerată ca fiind mama tuturor faraonilor și a devenit simbolul a maternității. În onoarea ei, în fiecare an a avut loc un festival de sărbătorire atât a sa ca faraon, cât şi a maternităţii în general.

Isis are mai multe reprezentări de-a lungul vremurilor faronice, ceea ce ne arată clar ascensiunea ei şi faptul că a fost foarte iubită de oameni.

În prima fază, Isis a fost reprezentată pentru prima dată cu un tron ​​gol pe capul ei, acest fapt, personificând faptul că ea era puterea din spatele faraonului. Mai târziu, ea a fost reprezentată purtând coarnele unei vaci pe cap, între acestea fiind un discl solar sau un zeu înaripat – o semnificație atât a protecției sale, cât și a capacității de a reînoi mereu viaţa, având capacitatea de a reveni din morţi – un simboll al primăverii printre altele.

După ce Horus a devenit stăpânul Egiptului, în Noua Împărăție, unele reprezentări ale lui Isis o reprezentau aşezată pe tron şi alăptându-l pe fiul ei, Horus.

8a5abcb7fab97e40b11d68177ad917d4
Ziua Mamei în Egiptul Modern

Cel care a militat pentru introducerea zilei mamei în Egipt, a fost jurnalistul Mustafa Amin, născut în 1 februarie 1914 şi decedat în 13 aprilie 1997. Mustafa Armin a fost un columnist și jurnalist egiptean care s-a bucurat de o mare popularitate în lumea arabă. Cunoscut pentru perspectiva sa liberală, Amin și fratele său Ali sunt considerați părinții jurnalismului arab modern.

Mustafa Armin a avut un frate geamăn, pe Ali. Ei s-au născut în Cairo, unde tatăl lor era un avocat renumit al acelor vremuri, dar şi-au petrecut copilăria în casa unchiului lor, una dintre cele mai remarcabile figuri ale timpurilor de atunci, dar şi de acum şi anume, a lui Saad Zaghloul, avocat proeminent și politician, fondator al partidului naționalist liberal Wafd și care a fost prim-ministru al Egiptului în 1922.

Amin a fost educat la Universitatea Americană din Cairo și la Universitatea Georgetown din Washington, DC. A lucrat de-a lungul timpului la mai multe reviste şi ziare naţionale, cum ar fi: Akher Saa (“Last Hour”) şi Al-Ahram (“Piramidele”), cel mai vechi și mai prestigios cotidian din Orientul Mijlociu.

Mai târziu, el şi fratele său înfiinţează propriul cotidian, Al Akhbar (“The News”), unde s-au scris cele mai bune cronici, până când Nasser a naţionalizat presa.

Mustafa Armin a fost şi întemniţat de 4 ori de-a lungul carierei sale. În calitate de susținător al liberalismului occidental, al libertății de afacere și al presei libere, Amin a fost închis pentru prima dată în 1939, după ce l-a criticat pe regele Farouk, apoi, a fost închis de două ori, pentru scurt timp de către Nasser, Preşedintele de atunci. Apoi, în 1965, când Egiptul și-a dezvoltat relațiile mai strânse cu Uniunea Sovietică, Amin a fost arestat și acuzat că ar fi spion american. După un proces secret, a fost închis, torturat și ținut în izolare timp de nouă ani, A fost exonerat și eliberat în 1974 de Anwar Sadat.

Amin sa întors la jurnalism, în calitate de redactor al lui Akhbar el-Yom, dar în 1976 şi s-a concentrat mai mult pe coloana zilnică la Fikra (“o idee”), inițiată de Ali în 1952.

Pe lângă jurnalism, Amin a publicat opere autobiografice, mai multe romane și a scris scenarii de film. A fost profesor universitar, predând jurnalism la Universitatea Cairo și la Universitatea Americană din Cairo.

El a fondat asociaţia Lailat al-Qadar, unde pe baza donaţiilor au furnizat asistenţă socială şi mdicală pentru oamenii săraci.

Tot el şi fratele său, cum spuneam mai sus, au militat şi au încurajat sărbătorirea Zilei Mamei în Egipt.

În 1943, Amin a scris pentru prima dată despre această sărbătoare în cartea sa, „Smiling America”, dar nu a avut succes pe atunci.

Mai târziu, după 10 ani de zile, o femeie l-a vizitat pe Ali, fratele lui Amin, Apovestindu-i toate greutăţile pe care le-a întâmpinat ca mamă singură după ce soțul ei a murit şi cum, deşi a fost o mamă dedicată, copiii săi, au abandonat-o după ce au absolvit universitatea și au început familiile lor.

Ei au scris despre această istorioară, despre importanţa mamelor în viaţa copiilor iniţind o campanie şi sugerând ca ziua de 21 martie, să fie declarată Ziua Mamelor şi să fie zi naţională liberă.

De data aceasta, ideea a prins în Egipt şi s-a răspândit apoi în toată lumea arabă, de atunci, în fiecare an, pe 21 Martie, celebrându-se „Ziua Mamei”.

Kol sana wenty tayeba! – Zi de sărbătoare fericită!

2 thoughts on “21 martie, Ziua Mamei în Egipt- de la Egiptul antic la Egiptul Modern

  1. Multumesc, enciclopedie ambulanta ce-mi esti! 😊 Si la multi ani pentru toate Zilele Mamei, oriunde s-ar sarbatori ele!

    P.S.: Ce filmare tremurata ti-am facut in 2010, la lansarea Farului tau! 😆

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.