Farul din Alexandria nu mai există, în locul său, Cultura a fost cea care a luminat în continuare aceste tărâmuri!

Nu ştiu cum sau când ne-am întâlnit noi. Eu şi Alexandria. Convinsă sunt din ce în ce mai mult, auzind chemările şi regăsirile din amintirile şi sufletul meu, că ne ştim din altă viaţă. Prea ne ştim bine una pe alta. Ca ţărmurile ei pe care Mediterana se opreşte să le sărute tandru. Nu ştiu dacă în Alexandria pământul întâlneşte Mediterana sau marea regăseşte coasta suavă a oraşului, rezemându-se de ţărmul ei şi protejând-o de-a lungul timpului. Sau descoperind-o. De oriunde ai veni către Alexandria şi oricât ai străbate-o, aceasta este asemeni unei femei beduin înfăşurată într-un şal mistic de mătase. Dacă nu ştii să o asculţi, să îi urmezi paşii, niciodată nu îşi va ridica vălul să o poţi vedea la faţă aşa cum este ea. Pare asemenea unei hieroglife săpată într-un fel de capsulă identitară faraonică, o capsulă a timpului, veche la fel ca acesta.

Umblând prin Alexandria, nu ştii cu exactitate dacă timpul stă în loc aici sau Alexandria este una cu timpul. La fiecare pas, cu fiecare mister desluşit, cu fiecare arhitectură atinsă cu sufletul, ca o mână răsfirându-se peste dantelării şi broderii care îţi pot vorbi despre epoci demult trecute, Iskandaria, cum numesc egiptenii Alexandria, ne dezvăluie lucruri care devin amprente clare, distincte şi eterne, înşirate în suflet, în spirit şi în minte pentru totdeauna. Un fel de rozar al unui loc pe care nu ai cum să îl străbaţi decât spiritual.

Ajungând la Citadela Qaitbay, urcând către turnurile şi zidurile sale pe care Mediterana încearcă să le escaladeze cu valuri înalte şi puternice, poţi distinge departe, figuri ale istoriei , petrecute prin clepsidra faptelor şi cuvintelor nemuritoare ale unor conducători de neamuri şi teritorii, dar şi chipuri de sfinţi care au venit aici să creştineze şi să semene credinţa şi iubirea pentru Hristos. Uneori cu pâine şi sare, alteori cu pâine şi sânge. Dar în fiecare din cazuri, credinţa a rămas nestrămutată, adâncă şi puternică. Un altfel de Sfinx al lumii egiptene. Poate, dintre toate Piramidele Egiptului, Creştinismul este cea mai înaltă, mai puternică şi mai frumoasă. Pentru că este clădită din suflete umane.

Arabizarea şi musulmanizarea nu s-au putut finaliza cu succes nici în zilele noastre, când deşi stat islamic, Egiptul îşi recunoaşte ca străbuni copţii, iar a doua mare religie în stat este creştinismul. Egiptul are de foarte mulţi ani sărbători naţionale religioase Crăciunul şi Paştele Ortodox, iar dacă pe vremuri, creştinii erau martirizaţi, acum, au dreptul şi libertatea de a-şi manifesta credinţa liberi, alături de fraţii lor musulmani sau de alte rituri. Au ridicate sute de Biserici, Mănăstiri, iar de curând a fost ridicată în Noua Capitală a Egiptului, cea mai mare Catedrală Ortodoxă din Orientul Mijlociu şi Africa. Catedrala a fost inaugurată de către Preşedintele Egiptului, Abdel Fattah El-Sisi,  la ceremonie participând Papa Tawadros al II-lea (copt ortodox) şi marele imam Ahmed el-Tayeb al universităţii islamice sunnite Al-Azhar. Papa Francisc a ţinut să transmită video un mesaj, apreciindu-l pe Tawadros al II-lea şi Biserica sa “care a ştiut să dea o adevărată dovadă de credinţă şi iubire chiar şi în clipele cele mai grele”.

Preşedintele Abdel Fattah El-Sisi, care este prezent la toate slujbele religioase importante ale creştinilor, a ţinut un discurs emoţionant, la care au participat sute de mii de creştini. Mulţi au plâns când Preşedintele a spus: ”Suntem și vom fi unul”, exprimând că Egiptul trebuie să fie un exemplu de fraternitate şi solidaritate, unde fiecare trebuie să îşi manifeste credinţa şi libertatea neîngrădiţi! Abdel Fattah El-Sisi, controversat în exterior, este cel mai preţuit şi susţinut preşedinte de către egiptenii copţi şi egipteni în general, deoarece acesta a dat cele mai multe libertăţi religioase, lucrând chiar la o reformă în acest sens, care să aducă Egiptul la secolul în care trăim.

Încercat de sute de ani cu războaie şi lupte, Egiptul a fost de multe ori străpuns şi însângerat la graniţele sale, teritoriile fiindu-i de multe ori trecute, cucerite, dar recucerite. Cu preţ destul de mare. Şi greu. Dacă până la 640 d.Ch. capitala Egiptului a fost la Alexandria, în acel an, când ţara faraonilor a fost cucerită de musulmani, capitala a fost mutată la Cairo. Actualmente, se lucrează la o nouă capitală administrativă a ţării, care va fi inaugurată anul viitor. Ea se află la 45km de Cairo.

După ce Alexandriei i s-a luat coroana şi tronul de Prinţesă a Egiptului şi nu a mai fost capitală, a decăzut cumva ca importanţă şi mărime, iar incendiile şi cutremurele şi-au adus şi ele contribuţia la regresul legendarului oraş. Ulterior, o parte din Alexandria a fost acoperită de apele Mediteranei datorită surpărilor, valurilor tsunami şi în special a creşterii nivelului mării. Se estimează că nivelul mării este mai ridicat cu aproximativ trei metri faţă de cel din epoca romană.

Alexandria Cleopatrei, iubită de Cezar, ne ridică din mare şi acum cântece despre cum iubirea poate străbate continente, încheia pace şi trece orice prejudecăţi. Poate de asta, valurile mării sunt şi acum atât de înspumate, deoarece îşi amintesc de pasiunea acestei iubirii care şi acum, după atâţia şi atâţia ani, se poartă pe buze, naşte istorie şi filme nemuritoare. Alexandria avea să îl cucerească şi pe Alexandru cel Mare. Îmblânzit de Mediterană şi fascinat de ea în acelaşi timp, cel care aducea pacea după fiecare cucerire, avea să făurească noi temelii la “ALEXANDRIA E KAT EGHIPTON” , adică cea din Egipt , cum era cunoscută Mireasa Mediteranei, cu mai bine de 300 de ani înainte de apariţia Imperiului Roman. În limba egipteană, oraşului i se spune Al-Iskandaryyah iar în graiul copţilor, păzitori statornici şi de neclintit ai creştinismului, ea este numită Rakota. Numele acestor locuri depănate parcă de Sheherezada celor 1001 de nopţi  asfinţeşte şi răsare în alte mii de nume şi istorii, în legende şi mituri, în cântece şi tradiţii ale acestor tărâmuri pe care oricât ai încerca, greu îţi este să le pătrunzi.

Mai bine de jumătate de mileniu Alexandria a fost vestită în toată lumea antică datorită celebrei sale biblioteci. Şi tot datorită ei este cunoscută şi vizitată de milioane de turişti şi în zilele noastre. Cândva, edificiul modern a fost un templu al culturii pe care  Ptolemeu al II-lea l-a ridicat în timpurile domniei sale şi se afla undeva în apropierea bibliotecii alexandrine de astăzi. Aşezat simbolic alături de un altar dedicat zeiţelor muze care guvernau creativitatea fiinţelor umane şi îi inspirau pe artişti şi pe oamenii de ştiinţă în aceeiaşi măsură, acestea ocroteau bilioteca din Alexandria. Nu aveau însă să o poată proteja de focul mistuitor, iar actuala şi impetuoasa bibliotecă, are să fie inaugurată în anul 2002. Lăcaşul epocii contemporane este o descriere fastuoasă a unui act cultural de excepţie.

Dacă în antichitate, pe zidurile bibliotecii era încrustrată în piatră, menirea ca acel loc să devină un templu al grijii faţă de suflet, în aceste zile contemporane, în ochii tuturor celor care intră în acest altar al culturii care are 11 etaje, coborând într-o ingenioasă cascadă arhitecturală, având cel mai mare spaţiu de lectură lume, 70 000 de metri pătrati şi găzduind  1 200 000 de volume, se poate citi un început sau o continuare a unui act vindecător unic…acela al însănătoşirii prin cultură.

Deşi una din Minunile lumii antice, Farul din Alexandria nu mai există, în locul său, Cultura a fost cea care a luminat în continuare aceste tărâmuri!

Şi oamenii ei frumoşi, născuţi din os regal, cum numai o Cleopatra poate fi. Iar Mediterana, rămâne mereu cea mai neînfricată zeiţă pusă de RA strajă a acestor tărâmuri mistice, pe care şi ei, zeii, coboară din când în când să se plimbe în chip de om. Alexandria ştie. Ea îi poate recunoaşte, iar în urma paşilor lor, ea străluceşte a zâmbet de domniţă preaiubită!

(©De vorbă cu Egiptul, Ramona Sandrina)

2 thoughts on “Farul din Alexandria nu mai există, în locul său, Cultura a fost cea care a luminat în continuare aceste tărâmuri!

    1. ^_^ mulțumesc, Angela… Toate acestea sunt posibile numai prin documentare constantă…Alerg mereu la Bibliotecă, la Cluburile celor care se ocupă cu păstrarea patrimoniului… :). Sper ca în curând să pot lansa și cartea :D. Adun material de peste 4 ani de zile..

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.