Switch Crew reprezintă România la Campionatul Mondial din SUA!

66368926_2252541488202574_2886934298902921216_n

Switch Crew reprezintă România la Campionatul Mondial din SUA. Sâmbătă vor pleca spre Campionatul Mondial din Phoenix!

Despre Renata Veszi și Switch Crew, am scris în luna Martie 2019 un reportaj pe care țin să îl reamintesc cu această ocazie specială!

Felicitări copii! Felicitari Renata Veszi!

***

Renata Veszi este Judge from Romania la diferite concursuri şi… învaţă şi gustul amar al dezamăgirilor

În timp ce nu este coregraf, Renata Veszi este mamă. Se bucură de fiul său Lucas de care este deosebit de mândră şi împreună cu care iubeşte să îşi petreacă orice minut din timpul său liber. Lucas este de departe oaza ei de linişte şi cel mai mare premiu pe care l-ar fi putut câştiga ca om şi femeie în această viaţă.

Încă iubeşte să citească, să asculte muzică în căşti în timp ce face treburile casnice, dacă timpul i le permite. La fel ca în copilărie, Renata face plimbări lungi cu bicicleta, timp în care îşi permite să viseze cu ochii larg deschişi şi să se simtă liberă.

Pe lângă aceste pasiuni, Renata a lucrat mult la desăvârşirea sa ca profesionist. În 2014, în Elveţia, îşi dă primul examen de Arbitru în cadrul Federaţiei Hip Hop Internaţional USA şi obţine calificarea de Arbitru Internaţional.

Renata Veszi

În 2015 îşi continuă studiile ca arbitru şi îşi dă examenul de cel mai înalt grad în San Diego, Statele Unite, devenind astfel Elite Judge Hip Hop Internaţional.

2016 însă este anul când, pe lângă nașterea lui Lucas sau câștigarea Campionatului Național de Hip Hop, are şi cele mai mari dezamăgiri în oameni. După nici o lună de la câștigarea titlului, trupa Switch Varsity se destramă, lăsând un gust amar în sufletul Renatei.

Coregrafa învață astfel cea mai grea lecție din viața sa. Aceea a faptului că loialitatea uneori are scopuri şi că există pe lume oameni pe care, deşi îi creşti alături de tine, pot să te trădeze şi să îţi întoarcă spatele fără niciun pic de remuşcare.

Recompensa a venit din partea celorlalte două trupe Switch, care au continuat să câștige numeroase competiții.

Eu am reînvăţat să cred din nou în forţele proprii, să mă resetez cumva şi să îmi amintesc că eu am creat trupa şi tot eu pot să o recreez din nou, ori de câte ori va fi nevoie.

Renata Veszi

Ca jurat, Renata călătoreşte foarte mult în ţară şi în străinătate. Ceea ce o bucură şi o uimeşte în acelaşi timp este dragostea şi preţuirea pe care i-o oferă în mod constant copiii de la diferite cluburi de dans. Este recunoscătoare că poate suşţine seminarii de dans şi workshop-uri, unde îşi poate împărtăşi atât experienţa, cât şi iubirea şi pasiunea faţă de artă şi dans.

În 2018, a fost invitată să Jurizeze Campionatul Mondial de Hip Hop din Statele Unite, Phoenix. Am întrebat-o cum a fost când a ajuns acolo şi a fost numită: Judge from Romania. Cu delicateţea şi frumuseţea ei caracteristică, Renata a zâmbit şi a spus:

Când au spus Veszi Renata, Judge from Romania, am simţit că sunt acolo unde trebuie, că toţi anii aceştia de dans, de dăruire şi loialitate, sunt acolo cu mine. Fiecare persoană care m-a susţinut, care m-a ajutat să mă formez, era acolo, în inima şi emoţiile mele. Am fost mândră de mine şi de ţara mea! Eu, Renata, fata aia visătoare, pe care trebuie să o claxonezi în timp ce merge pe bicicletă la sală să pregătească suflete de copii pentru a fi campioni, eu, mama care îşi lasă cea mai de preţ comoară a sa acasă pentru a-şi trăi visul American, eu copila care se juca în curtea bunicii cu păpuşi de porumb, mă ridic de la masa juraţilor de elită şi mă aplaudă o sală polivalentă întreagă cu peste 5.000 de dansatori şi peste 10.000 de susţinători şi spectatori din întreaga lume. Eu, Renata, care nu se teme de nimic, care este asemeni unei leoaice, asemeni unei luptătoare care ştie că poate înfrunta orice, mi s-au înmuiat picioarele de atâta emoţie în acel moment. Poate atunci mi-am dat seama cu adevărat de tot ce am construit, de tot ce sunt, ce reprezint, dar şi de ceea ce înseamnă să fii copleşit de fericire, de emoţii naturale, fireşti ale unei recunoaşteri internaţionale!

Cuvânt de încheiere

Pe Renata Veszi am cunoscut-o pe când dansa în prima ei trupă de dans. Ea nu are de unde să ştie. Nici eu nu am ştiut până la acest interviu că este ea.

Fiind orădeancă şi pe vremea liceului participând şi eu la competiţii sportive şi de dans, am auzit despre Renata vorbindu-se în şoaptă, ca despre o muză, ca despre o vedetă venită parcă dintr-o altă Galaxie, să ne aducă nu doar o putere de reprezentare artistică desăvârşită pe scenă, dar o eleganţă şi o forţă scenică care avea capacitatea de a transmite, a atinge şi a rămâne.

Am regăsit-o pe Renata ca şi coregraf al trupei Switch Wannabe,  trupă din care fac parte două fetiţe pe care eu le cunosc şi le admir din tot sufletul. Una din ea este Sara, fetiţa prietenei mele Anca. Atunci, am început să urmăresc şi mai îndeaproape activitatea Renatei.

Nu cred că am cunoscut până la ea coregraf mai dedicat, mai loial şi mai implicat. Este de departe sufletul şi spiritul trupei Switch Crew, a copiilor, părinţilor şi oamenilor care vin în contact cu ea. Renata Veszi are capacitatea de a „se lua”. Este transmisibilă în cel mai frumos şi profund mod posibil!

Renata Veszi nu iubeşte doar dansul şi, deşi pare un om extraordinar de cerebral şi perfecţionist, rămâne o femeie delicată, sensibilă, frumoasă până în profunzimea sa de om. Nu este impenetrabilă. Nu! Este extraordinar de umană, iubind copiii, viaţa şi frumosul!

Îţi doresc să cucereşti şi mai multe scene ale lumii, Renata! Să nu mai cunoşti gustul sărat al lipsei de loialitate, ci doar bucuria şi recunoştinţa unor copii şi părinţi care să îţi fie mereu alături şi să te preţuiască pentru tot ceea ce le eşti tu lor ca om, coregraf şi prieten!

(Puteți citi tot reportajul și articolul pe pagina Elita României, Aici! Ne vedem acolo 🙂 ! )

Cuvântul zilei: Misoginism!

un-women-ads

Misoginismul este descris în DEX ca fiind ura, aversiunea și disprețul față de femei!

Dar viața? Cum abordează și descrie viața misoginismul?

Transcris în viața de zi cu zi, misoginismul sună așa:

„Ce știi tu? Ești doar o femeie!”, „Muierile!”,
„Curvo!”, „Toate sunteți curve!”, „Curvă penală!”, „Curvă de lux”,
„Taci că te plesnesc!”, „Taci că îți rup moaca!”, „Taci că îți zbor dinții iar!”
„Cine crezi că apără femeile?”, „Nu valorați nimic!”,
„Cine aduce bani în casă?”, „Stai în banca ta!”, „La oale cu tine!”,
„Femeile nu știu nimic!”, „Femeile nu se pricep la fotbal!”, „Femeile nu au nici o putere!”
„Nu o vezi pe măta?”, „Te bag în spital cum am băgat-o și pe măta!”,
„Taci că te omor, proasta naibii!”, „Ți-am dat voie să vorbești, femeie?”, „Nu ieși pe stradă îmbrăcată așa!”,
„Dacă divorțezi cine dracu te mai ia?”, „Vrei să te vorbească lumea?”, „Nici un bărbat nu ai știut să ții!”,
„Ascultă de bărbat că așa ți-o zis la Biserică!”, „Bărbatul e capul familiei!”, „Învață fetele să asculte de soții lor!”,
„Hai că știu că vrei, degeaba spui Nu!”, „Nu trebuia să ridici coada”, „Tu ești de vină că te-ai îmbrăcat așa!”, etc, etc

Ce face misoginismul?

Ucide! Violează! Creează monștri!

Diminuează încrederea în sine, în societate, în oamenii apropiați! Diminuează șanșe! Naște conflicte și boli! Cangrenează societățile umane!

Misoginismul este cu atât mai grav cu cât el are capacitatea de a ucide latent, constant și continuu! De a distruge destine și vieți!

Este tot o formă de viol sau crimă! Un viol asupra celor mai adânci sentimente ale noastre. Al încrederii în sine! Sădește în noi temeri față de societate și față de noi însene! Nu mai avem un set de valori clare, nu mai știm ce merităm, ce ar trebui să așteptăm, să primim!

Cum se tratează?

Individual, se poate trata prin stima de sine, prin redefinirea sistemului tău de valori!

Valoarea nu este asemeni unei mașini care te poate transporta dintr-un loc în altul ci, ea te definește ca și ceea ce ești!

Ce trebuie să înțelegem este că deși suntem ființe sociale și mergem aproape mereu pe calea noastră în grupuri, nu trebuie să facem ceastă călătorie doar pentru a găsi pe cineva care să ne indice calea.

Nu trebuie să căutăm indicatoare pentru o cărare mai comodă, deoarece astfel vom fi dezorientați către noi și ni se va implementa ideea că totul ne este indispensabil: oameni, locuri de muncă, poziții sociale, etc

Trăim printre oameni, dar nu depindem de ei ci de noi însene! Pe noi se construiește edificiul! Noi suntem baza pe care punem cărămidă peste cărămidă și construim un om puternic, independent, care nu poate fi șantajat sau manipulat!

Și nu facem asta pentru a diminua valoarea altcuiva ci a nu deveni punctul slab al familiei, copiilor și al nostru însene!

La nivel de familie, mamele, sunt cele care pun bazele educației unui copil și extrapolând, tot ele sunt cele care sunt structura și baza întregii societăți. Doar ele pot eradica misoginismul ca și boală sau armă socială! Și în majoritatea cazurilor, ele sunt cele care îl sădesc, îl dezvoltă și îl perpetuează!

Mamele sunt pârghia, liantul între suflet, conștiință și minte! Dacă educația ar fi pozitivă în acest sens, eu cred că societatea nu ar mai dezvolta-o, decât eventual, pe seama unor boli psihice.

Cum?

Prin faptul că dezvoltă invidii, gelozii, prin vorbe urâte la adresa altor femei, prin fapte! Prin acceptarea unor situații compromițătoare în cadrul familial, prin acceptarea violențelor și agresivității verbale sau fizice din partea soțului sau al altor persoane! Prin faptul că rămân în căsnicii sau relații toxice, lucru care va insufla copiilor ideea de normalitate a acestui lucru! Prin lipsa de atitudine față de violență, viol, insulte!

În concluzie, mamele implementează misoginismul prin cuvinte, gelozii, invidii, fapte, acceptări, pasivitate.

Dacă mama ar fi 100% feministă și ar prezenta băiatului sau fetei: importanța femeii, frumusețea ei, bogăția pe care o femeie o aduce în lume, copiii ar crește respectând femeia!

Însă, atâta timp cât femeile se urăsc ele între ele, se invidiază, se vorbesc de rău, se etichetează, se înjosesc unele pe altele, se discreditează unele pe altele, asta face să fie suficient pentru ca linia normală să se rupă.

Depinde de noi ca femei și mame să solidarizăm mai mult și să ne invidiem mai puțin! Să nu ne mai temem una de alta, ci să învățăm una de la alta! 

Este „România” mai misogină decât alte state?

Categoric nu este! Din acest motiv, UN Women a dat gir unei campanii de combatere a misoginismului în toată lumea. Fotografia aparține conceptului lor!

Să vedem cum stă Europa la capitolul hărțuiri și violență împotriva femeilor. Statistică realizată în 2018!

violence on women682ffce9-36ed-4205-b93b-844894f4620b-620x571fu9afq84rcr11

Sigur, ca orice națiune avem probleme, dar nu stăm foarte rău față de alte state. nici măcar la violuri sau violențe domestice!

Concluzie!

Dacă solidaritatea feminină ar fi mai puternică decât invidia, misoginismul nici nu ar putea exista!

 

– Alo! Aici copiii României! – Cine, mă? Hai închideți! Nu mai țineți linia ocupată!

112

 

Orice pagină ai deschide, oriunde te-ai întoarce, Alexandra te bântuie! Și este dreptul ei și crucea noastră! Pentru că ne amintește că toți am fost acolo când ea a suferit, când a fost violată, când a fost bătută, când a fost ucisă!

Dincă acționa, iar noi stăteam toți în jur, ca la un parastas macabru în care ea încă trăia, agoniza, iar noi așteptam să moară! Pasivi!

A trebuit să moară ea, ca să înviem noi!

Să ne revoltăm! Să punem mâna pe cuvinte, să ucidem cu ele în dreapta și în stânga, să presupunem, să demitem, să tăiem și să spânzurăm!

Degeaba! Da, degeaba înviem dacă spiritul ne este tot acolo în mormintele comunismului sau poate chiar mai departe în alte vremuri. Degeaba ne revoltăm, dacă nu ne asumăm!

Degeaba spunem: Poliția este vinovată! Sistemul este vinovat! Corupția este vinovată! Incompetența! Politica!

Unde este liantul care le ține, care le ajută să existe, care le susține prin impozite, taxe, cel căruia aceste instrumente îi servesc? Românul! Românii! Unde sunt în această ecuație? Eu, tu, el, ea, voi, noi!?

Să înțeleg că noi nu suntem vinovați? Că și noi suntem tot parte din același sistem unde se caută mereu țapi ispășitori și se dă vina doar pe alții?

Dar noi, unde am fost în cei 30 de ani după lovitura de stat? Nu noi populăm România? Noi nu vedem corupția? Nu am luat-o la cunoștință? Nici incompetența? Nici insolența crasă? Noi nu am văzut când dădeau alocații mai mari deținuților decât copiilor? Când fabricau legi? Când ei stăteau în palate și noi în locuințe mici pentru care plătim însă impozite mari și stăm acolo înglodați în rate, griji, probleme? Când ei ucideau pe treceri de pietoni, iar apoi, fără nici o penalizare, mustrare, urcau în parlament și votau sau îi lăsau pe colegii să voteze în locul lor? Când copiii lor furau miliarde și nu erau taxați, iar băbuțele care vând pătrunjel sunt luate pe sus, înjosite și tratate ca ultimii infractori?

Când bunicilor, părinților, vecinilor, românilor noștri amărâți le dădeau pensii de subzistență, iar lor își dădeau pensii peste pensii?

Ba le-am văzut, dar am fost complici în acest haos în care am preferat mereu să stăm cuminți, pasivi, să nu ne implicăm, să nu ne revoltăm, să îi lăsăm să distrugă tot ce a ținut de patrimoniul țării, economie, educație, resurse naturale, păduri, sănătate.

Ce mare lucru? Că doar nu de la noi furau, nu? Ba exact de la noi furau și de la viitorul copiilor noștri!

Și ce am făcut noi Românii? Am fost 30 de ani operatorii ăia de la 112! Am spus copiilor noștri și viitorului lor: Nu mai țineți linia ocupată!

– Alo! Aici copiii României!

– Cine, mă? Hai închideți! Nu mai țineți linia ocupată!

Așa văd eu de aici din durerea mea lucidă situația. Sistemul trebuie resetat, dar trebuie să începem cu noi, cu fiecare în parte și trebuie să o facem responsabili pentru prezentul acesta și viitorul în care copiii noștri vor popula acest spațiu!

Trebuie să decidem: ei sau copiii noștri?!

La Alexandra nu am reacționat. Am privit-o toți pasivi cum se chinuie, agonizează și moare. Nu i-am fost nimic în viață. Doar după moarte. Lumânări de priveghi!

Măcar la toți ceilalți copii ai noștri care încă trăiesc, care încă speră, care încă au aripi,  haideți să nu ne mai uităm fără să facem ceva, în timp ce acest Stat de Drept Dincă, ne sechestrează visele, ne violează drepturile și ne ucide viitorul!

***

Orice pagină ai deschide, oriunde te-ai întoarce, Alexandra te bântuie! Și este dreptul ei și crucea noastră!

– Alo?! Aici Alexandra!
– Bună, Alexandra! Aici este România!

soare sângeriu

Wolves in sunset

s-a mai lăsat o noapte de întuneric peste România,
iar Dumnezeu a aprins candele pe cer
din sufletele noastre

ne mor copiii precum speranțele: 
măcelăriți, torturați și greu – fără nădejde de reînviere,
dimineața a venit fără răsărit azi

a ținut doliu. un soare sângeriu, fără păsări cântătoare,
doar lupii îngenuncheară și urlau la soare
precum mamele fără prunci la lună!

(soare sângeriu, Ramona Sandrina)

Pentru moartea Alexandrei  nu avem scuze! Toți ROMÂNII suntem complici cu acest monstru din Caracal care timp de 20 de ani a ucis!

Victimele-și-călăul-Cazul-criminalului-în-serie-din-Caracal-620x264

În urmă cu un an, am scris asta:

– Cum învinge iubirea?
– Ținându-se de suflet și privind în aceeiași direcție!

***

Exact așa se salvează și spiritul, conștiința și sufletul unei națiuni: privind în aceeiași direcție!

Am tăcut, deoarece este atât de multă moarte și durere în aer, încât nici nu mai știu ce ar fi de spus.

Am tăcut deoarece a trebuit să mă reculeg, să reguli și legi  uit adânc în ochii copilei mele ca să pot înțelege că omenirea asta mai are șanse, iar dacă nu mai are, este dedatoria mea morală, umană, spirituală să cred în ele, să lupt ca ele să existe din nou!

Sigur, ca om, nu pot să nu mă gândesc că dacă aș fi în locul lui Dumnezeu, aș potopi de pe acum această lume, deoarece am ajuns ca și civilizație umană într-o groapă a nepăsării, a dezumanizării, a desuflețirii și lipsei aproape totale de empatie! Dar, tocmai de aia, oamenii nu pot fi Dumnezei! Pentru că oamenii sunt ființe instinctuale, înainte de a fi cerebrale! O fi având și Darwin dreptate, că altfel nu înțeleg animalul și bestia care stă ascunsă în specia umană!

Nu există scuze sau cuvinte care să poată fi rostite când un copil de 15 ani a murit agonizând, fără să aibă o lumânare la cap, un chip prietenos sau familiar aproape, fără să vadă pe cineva că îi sare în ajutor într-un fel sau altul! A murit singură, violate, bătută, agresată cu bestialitate de un crimnal în serie, care timp de 20 de ani a violat, bătut și topit femei în acid! Care a pus în gropi, în fântână, în valize și în rău osemintele acestora, să li se piardă urma! Nici grădina, nici curtea, nici fântâna nu au mai fost suficiente se pare, să ascundă cadavrele ciopârțite! Ba mai mult, se presupune că ar fi ucis și un copil de 8 ani, al cărui trup este în fântână!

Pentru moartea Alexandrei  nu avem scuze! Nici unul! Toți ROMÂNII suntem complici cu acest monstru din Caracal care timp de 20 de ani a ucis! Și nu doar femei! NU! A ucis viața propriei familii! Și-a bătut și agresat soția și copiii! A fost agresiv cu vecinii și toți oamenii cu care a venit în contact! A agresat o tânără pentru care a primit interdicție de a pleca în Italia! Și cu toate acestea, societatea a tăcut! A ales să trăiscă în preajma lui! A ales să îl lase să îi agreseze în continuare! Să îi scuipe, să îi insulte, să îi amenințe!

Nu suntem complici? Ba suntem! Și înainte de a tot arăta cu degetul către stat, poliție, educație, țară, ar trebui să vă asumați fiecare eșecul acestei țări și societăți, deoarece fiecare suntem responsabili și trebuie să ne asumăm că am devenit cu acceptul nostru o societate neimplicată, care nu ia atitudine absolut deloc, care s-a obișnuit ca alții să le facă, să le dea, să le construiască și care, mai mult decât orice altă societate să obișnuit să judece, să eticheteze, să arate cu degetul! NU! Înainte de a spune că România și statul sunt de cacao, trebuie să vă asumați că sunteți parte din această cacao!

Toate acestea sunt posibile, deoarece trim într-o societate în care familia s-a îndepărtat foarte mult de ceea ce trebuie să fie, școala nu mai este școală, educatorii, învățătorii, profesorii nu mai sunt ce trebuie să fie, medicina, medicii, psihologii, psihiatrii, nu mai sunt ce trebuie să fie, poliția și polițiștii, jandarmii, nu mai sunt ce trebuie să fie!

De ce? Pentru că ni se pare și în 2019 normal ca o femeie să fie bătută, ca un copil să fie agresat, ca un popă dement să ne spună că violurile sunt ceva normal și că dacă femeia e însărcinată înseamnă că a consimțit!

Pentru că trăim într-o lume departe de educație și cultură, manelizată și prostituată intelectual și mediatic!

Pentru că nici media nu ne mai prezintă nimic educativ, nu prezintă proiecte și informații utile, necesare, care să modifice benefic societatea ci, ne prezintă doar emisiuni în care vedem manelari, femei dezbrăcate, chiar prezentatoarele de emisiuni și televiziuni sunt mai mult dezbrăcate decât îmbrăcate, alese după genul Zăvoranca – cu cât mai multe apariții în Playboy, cu atât mai bine – nu cu cât mai multe cunoștințe, cultură, etc Emisiunile sunt de genul: Mă mărită mama, O mărit pe mama soacră, “Schimb de mame”, “Iubire interzisă”, “Să te prezint părinţilor”, emisiuni care nu au nimic educativ în ele, care nu sunt culturale, care prezintă doar concepte idioate, false, iubiri interzise, scandaluri între soacră și noră, copii și părinți, siropuri infidel!

Cu asta se ocupă media și televiziunile românești! Aceste realități (false) le prezintă ca mod educativ societății! Asta este cultura cu care le hrănește spiritele, intelectul, creierul, sufletul! Cu certuri, prostie crasă, divorțuri, scandaluri, bătăi, violuri! Așa cresc ei societatea românească! Și ne mai mirăm că din când în când apare câte un psihopat de Caracal?

Nu avem de ce să ne mirăm! Oamenii nu se nasc toți sănătoși, echilibrați și în familii sănătoase! Unii mai au și traume în copilărie! Se mai nasc și bolnavi, iar dacă boala este alimentată constat de informație plină de agresivitate, de o societate care niciodată nu își ridică un semn de întrebare, nu ia atiudine, nu cere un ajutor din partea medicilor psihologi în anumite cazuri, din astfel de oameni se nasc psihopați ca acest Dincă!

Suntem atât de decăzuți, încât nici măcar nu mai vedem clar cerul senin și frumos de deasupra abisului, pentru că majoritatea oamenilor văd numai întunericul, revolta, agresivitatea, violența, crima, sexul și decăderea!

Toate acestea sunt posibile deoarece statele de drept au devenit defapt niște state care ne spală sufletele, conștiințele și creierele! Nu le mai pasă de oameni decât la nivel teoretic și nici acolo! Am ajuns o societate umană ghidată după reguli și legi care nu au nimic de a face cu protecția cetățeanului, societății, mersului bun al democrației, civilizației! Aparent, ele sunt legi care protejează drepturile omului! Dar în esență ele sunt departe de Carta de altădată!

În concluzie, nu stă România mai rău ca alte state, ba chiar suntem pe ultimul loc la violuri, după statisticile mondiale. Problema pornește de la superficialitatea societăților umane, de la permisivitatea legii, de la acordarea a tot felul de drepturi, a umaniza legea. Toate acestea nu au nimic bun. Legea e singura care nu are dreptul să fie permisivă sau umană! Trebuie să fie ad literam și să se aplice!

Drepturile omului trebuiesc protejate de legi clare, nu de legi stipulative! Drepturile omului trebuiesc protejate de legi care nu au nimic de-a face cu UMANIZAREA ci ele trebuiesc să penalizeze comportamente deviante, violențe, abuzuri, violuri, crime! Ele nu trebuiesc să fie sensibile, să fie umane! NU! Nu e de competența legii să fie permisivă, moale, indulgentă și sensibilă! Competența legii este să fie dură, să fie clară și să se aplice! Și legea trebuie să protejeze majoritatea nu minoritatea! Dar legile care guvernează societatea uamnă de astăzi, protejează minoritatea în detrimentul majorității! Sunt permisive, sensibile, înțelegătoare!

Exemplu clar! Zilele trecute, jandarmii au ucis un pedofil gazându-l (fără voie)! Toată media și internetul a vuit solidarizând cu…PEDOFILUL!!! Că drepturile omului! Pe bune??? Păi aveți ce meritați atunci! Pedofili, violatori și criminali liberi pe stradă și soți violenți în case care să vă dea exact ce meritați la toți și cu care vă purtați cu mănuși ca nu cumva să sufere sau vai Doamne, să moară! Ce mănuși? Dar fata aia de 12 ani pe care pedofilul ăla o pipăise în văzul oamenilor exact și fix înainte ca janfarmii să tăbărască pe el…aia nu a suferit??? Călăilor!!! IATĂ! Datorită faptului că vouă vă pasă de bătăuși, agresori, pedofili, apar bestii ca Dincă din Caracal! Unde vă sunt acum mănușile și solidaritatea?

Trebuie să fim permisivi cu bătrânii care vând pătrunjel, ouă și flori să supraviețuiască, nu cu violatori, pedofili și violența în familie! Ăia castrați și închisoare pe viață, excluși și marginalizați de societate!

Și…am ajuns aici! Unde? Unde peste tot în lume femeile și copiii sunt cei care suferă cel mai mult! Unde lăsăm copiii să fie exportați pentru organe sub protecția adopțiilor false! Unde lăsăm ca un copil să aibă alocația mai mică decât un deținut! Unde permitem ca statul să ne dea lecții despre cum să ne educăm, să ne creștem copiii, iar ei nici măcar nu sunt în stare să ne protejeze, să ne ofere un cadru minim de trai și bun simț! Unde există copii care trăiesc desculți, flămânzi și mor în spitale fără tratamente adecvate! Unde ne trimitem copilul la școală, iar el nu mai ajunge acasă, deoarece nu avem nici un organ competent care să îl apere – nici vecini, nici trecători, nici societate! Trăim într-o societate fără conștiință și fără suflet! Dacă noi ca oameni nu sărim când vedem un copil lovit, agresat, luat cu forța, dacă noi ca societate nu spargem ușa când auzim de la vecinul un copil urlând și țipând înspăimântat…ce așteptări să avem de la un polițist? Ăla e plătit să ne apere, dar la noi ca oameni s-ar presupune că facem asta din solidaritate, din empatie, implicare!!!

Deci nu! Nu sunt de acord să ridic piatra numai la autorități! Toți suntem complici, dragi români! Că ne place au ba! Și nu! Nu este România mai anormală ca alte state! Sunt altele chiar mai rău ca România. În Anglia, fetele beau cot la cot sau chiar mai bine decât bărbații, își fac nevoile în mijlocul șoselei și parcărilor! În Italia, tinerii stau pe trotuare cu injecția în venă! În germania violurile sunt la modă! În statele scandinave se fură copiii din casă de sub ochii părinților de către stat! Și tot acolo, s-a legalizat de curând căsătoria cu animale! SUA e numărul 1 la crimele în serie și psihopați! Și aș putea continua cu lista, dar fiecare care locuiți într-o țară sau alta vă știți problemele! Că le băgați sub preș. E altă mâncare de pește. Ele însă, tot vor fi!

Ce este de făcut? De acceptat că am eșuat ca societate umană. Că suntem într-un punct foarte critic! Că avem mari probleme! Că trebuie să re-evaluăm legile statale! Că trebuie să nu acceptăm ideea că drepturile omului trebuie să fie drepturi pentru orice animal gen: terorist, criminal, violator, pedofil! NU! Că trebuie să ne facem o Mea Culpa fiecare, să ne asumăm și să încercăm să fim mai solidari, mai implicați, mai activi! Să nu mai acceptăm orice ne vinde media! Să avem pretenții! Să cerem mai mult! Să ne gândim la copiii noștri! Să cerem o legea a educației 100% schimbată, adaptată și care să ne învețe copiii să supraviețuiască, nu doar să tocească!

Alexandra a murit singură, dar haideți să fim fiecare dintre noi lumînarea care s-a aprins la căpătăiul ei!

Să fim lumina! Să fim schimbarea! Să fim speranța! Să nu mai lăsăm încă un copil ca și cei din 89 și de la Colectiv să moară în zadar!

Faceți ceva, pentru numele lui Dumnezeu, dragi Români: TREZIȚI-VĂ!!!

 

©Sub zodia iubirii

p1025080549-5

Era un soare roșu, care ardea parcă nu doar nisipul de sub tălpile noastre, ci pe noi. Nu doar mâinile, chipul, ci sufletul, topindu-l fără nici o putință de a-l vindeca. Mă priveai adâncindu-te în ochii mei ca într-o fântână în care ai fi vrut să te îneci. Te văd și acum cu te plimbai în sus și în jos, lovind din când în când țărmul apei, frângându-ți mâinile și uneori spunând:

– Ya, Allah!

Apoi te-ai oprit și m-ai întrebat de ce este iubirea atât de necruțătoare. Ca o oază amăgitoare care le apare dervișilor în deșert, ducându-i la pierire.

– Pentru că iubirea, Mohamad este cel mai mare dar de la Dumnezeu și așa trebuie să rămână! Pentru că iubirea aparține doar celor care îndrăznesc, care frâng limite și bariere! Nu am nevoie alături de un bărbat slab care să îmi insufle milă, ci un bărbat puternic care să îmi insufle siguranță, încredere! Vreau să știu că nu ești un înfrânt, că iubirea asta nu este un troc, ci este ceva puternic care ne-a întărit nu doar pe noi, ci pe tine! Ca om!

– Nu înțelegi nimic! Nimic! Lumea mea este diferită! Avem reguli, legi! Tu doar ceri! Ceri totul ca și când altora nu li s-ar cuvine nimic!

Apoi te-ai oprit și m-ai privit. Ai realizat ce ai spus. Cât de adânc ai înfipt pumnalul cuvintelor în singura ființă care te iubea cu adevărat. De fapt tu știai că eu înțeleg. Ba chiar știu.

– Arogantule! M-ai încătușat ani de zile în legile și regulile tale de care nu te puteai rupe. Tu, nu eu! Eu puteam oricând, deoarece eu eram liberă. Dar m-am lăsat încătușată ca să îți arat că așa cum eu mă leg de tine, tu te poți dezlega de ceea ce te țintuiește într-o lume de fum! Amăgitoare! Nu ești în stare de nimic, Mohamad! Nici măcar să recunoști când eșuezi! Nu știi să iubești! Tu încătușezi lumea, nu ea pe tine! Tu te legi de alții, nu ei de tine! Într-o zi ai să înțelegi asta, dar eu voi fi departe, iar pentru tine va fi prea târziu pentru toate!

Și au trecut mulți ani de atunci. De sute de ori a apus și răsăsrit soarele peste mare și deșert. De sute de ori am venit și revenit în locul acela care demult parcă nu îmi mai spunea nimic, dar îmi amintea de mine. Nu știu unde ești, nici ce faci. Sunt zeci de ani de când nici nu mă mai întreb. Lângă mine însă, a crescut o fetiță frumoasă. Are ochii și zâmbetul tău. Și părul negru și buclat, lung. Doar tenul îl are de fildeș și fin ca un porțelan. Încrederea o are de la mine și tot ce are nevoie pentru a putea înfrunta viața și a ști că totul îi stă în putință. Nu ai pierdut nimic, Mohamad! Decât o viață de om și fericirea.

– Mama! Haide să alergăm în mare!

O privesc cum zâmbește liniștită și senină. Fericită! Cum încearcă marea cu vârful degetelor și lovește nisipul țărmului din când în când. Fără să vreau, îi iau chipul în mîini, îi sărut fruntea, ochii și îi spun:

– Înțeleg totul! Dar nu te pot lega de mine, când tu nu te vrei dezlegat de lumea ta!
– Mama?
– Gata, iubita mea! O clipă am avut viziuni. Năluci ale trecutului care m-au bântuit atâta mar de vreme. Acum însă, putem alerga în mare. Au plecat. Sunt în sfârșit liberă!

(©Sub zodia iubirii, Ramona Sandrina)

Potriviți-vă pe standardele voastre! Fiți voi înșivă și fiți fericite în pielea voastră!

35f4317736681a8a7609ab9b81503805

Uneori, femeile uită că sunt frumoase și uită cât merită. Cred că da, acesta este defectul femeii! Că uită cât de frumoase pot fi! Că dincolo de toată fragilitatea, feminitatea, maternitatea sunt puternice și când se consideră mai puțin a fi!

Nu cred că ne naștem trecând prin vreun tipar și nici nu pășim în saloane a căror uși sunt un tipar: ai 90-60-90, treci, restul stau afară! Habar nu am pentru ce s-au inventat aceste standarde sau cine le-a inventat, dar trebuie să fi fost un om tare frustrat și complexat. Problema este că trendurile lui, au dat gir altor generații de oameni care simt că dacă nu sunt în standarde și tipare, viața lor este ruinată. Multe fete din ziua de astăzi ajung să facă operații și modificări doar pentru a se potrivi pe standardele societății.

Dragele mele! Potriviți-vă pe standardele voastre! Fiți voi înșivă și fiți fericite în pielea voastră! Asta vă dă unicitate, iar ca să arătați cum arătați, Universul chiar a lucrat mult la genetica voastră  ! Eu sunt o mămică împlinită, fericită și mă simt perfect în pielea mea, cu burtica mea, cu celulita pe ici colo, cu ridurile mele. În burtica asta a locuit 9 luni fetița mea, iar cezariana este acolo pentru că vreau mereu să îmi amintesc de ea, de mine, de noi, de cea mai fericită zi a mea pe pământ!

„Să nu îmi acopere nimeni ridurile de pe frunte, obținute prin uimire in fața frumuseții vieții; sau pe cele din jurul gurii care sunt expresia a cât de mult am râs și sărutat; să îmi fie lăsate în pace pungile de sub ochi, ele fiind memoria lacrimilor mele vărsate de-a lungul vieții. Toate sunt ale mele și sunt frumoase.” – Meryl Streep

Și exact așa este! Iubiți-vă, dragele mele! Iubiți-vă pe voi înșivă, mult mai mult! 🤗😊🤗

România faptelor bune

67201935_2225738234142667_2798186479132606464_n

Asociația Totul pentru Tine oferă 10 locuri într-o tabără de instruire pentru copii în scaun rulant și un membru al familiei, însoțitor.
Această tabără se va desfășura pe malul Mării Negre, la Eforie-Sud, în perioada 20-26 august 2019.
Criteriile de selecție pentru participanți sunt:
– utilizatori de scaun rulant, cu paraplegie/ spina bifidă
– vârstă cuprinsă între 8 și 16 ani
– proveniență din medii defavorizate
Pentru mai multe informații vă rugăm să ne contactați in privat.
Vă mulțumim.

De asemenea, cei care doresc să se implice și să ne ajute, pot dona orice sumă aici: AICI!