Căldură mare, mon cher!

Termometrul indică 31 de grade Celsius. Sub toropeala soarelui de afară, am făcut câțiva pași spre terasa de pe malul Mediteranei. Nu e o noutate că iubesc Bahary, iahturile care plutesc parcă într-o derivă dulce peste mare. Briza și cerul care parcă acolo este mult mai senin. Panorama asupra orașului și Citadela Qaitbay care este la o aruncătură de băț, fac ca totul să pară că ai ajuns acolo din alte timpuri.. Ai spune că nu e mult. Dar să iei microbusul și apoi să faci câțiva pași sub soarele ăsta care îți intră în piele, sub piele, până în carne, pare chiar eroic să îi execuți. Număr: unu, doi, trei, încă unul și tot așa. Ca și copiii. Mă încurajez singură. Pe lângă mine, mai trece câte o femeie învăluită în trei rânduri de haine, cu hijab sau burka. Pe cuvânt, le-aș medalia. Le-aș face eroinele unor tradiții și religii care în astfel de clipe, par mai mult decât absurde. Criminale chiar! Și totuși, pare că lor le este bine. Cred că și obișnuința sau doar faptul că te-ai născut sub un astfel de soare, poate fi decisiv. Încă unul, îmi zic și duc mâna streșină la frunte. Mai trebuie să trec șoseaua. Asta poate fi ușor în mod normal. dar nu aici. Aici înseamnă tehnică de supraviețuire, atletism și vigilență. Inspir adânc, mă uit în dreapta și stânga. Vin de peste tot, pe 4 benzi, fără opriere. Înaintez. Ridic mâna dreaptă cu cele trei degete strânse ca și cum aș face semnul crucii. cam tot așa ceva ar fi, doar că aici le ridic sus, le mișc încet, iar ei înțeleg că trebuie să aștepte. Și în toată nebunia aia de mașini, gesturile își au rostul lor. Am ajuns pe celălalt trotuar. M-aș închina, dar asfaltul frige! Îl salut pe Abdalah: ”Sabah el khair, Abdalah!”. El zâmbește, mai să îl ia râsul pe sub fățuca aia copilăroasă și tinerească a lui. Are 17 ani. E de prin sate. Mai are vreo 5 frați și surori. De la 11 ani, lucrează prin Alexandria. Mi se strânge inima de tristețe și drag de el. Cumva, o judec pe mama lui în gând. Îmi răspunde: ”Sabah al noor, Madame Ramona!”. Râde. Râd și eu. Îl bat matern pe umăr și îi strecor în buzunar vreo 20 de pounds. Să fiu eu sigură că va mânca bine și astăzi. Mă strigă. ”Madame!”. Zâmbesc și duc mâna la inimă, o ating de trei ori și răspund: ”Ma’aleysh ebny!” (Este ok, băiatul meu!). Nu trebuie să răspundă nimic. Ochii lui spun mereu totul. Cumva, am câțiva copii de suflet pe aici. Am ajuns. Cer o limonadă cu gheață. Și mă gândesc acasă. Departe. Până și gândurile îmi sunt blurate de căldură. Vorba lui Caragiale: Căldură mare, mon cher! Și totuși, nu mă plâng deloc. Mediterana este întotdeauna un spectacol de culori, valuri și frumos!

(De vorbă cu Egiptul, Ramona Sandrina)

5 thoughts on “Căldură mare, mon cher!

    1. 🙂 promit că te anunț dinainte! oricum trebuie să ajung prin țară! 🙂 Aterizăm în București. Ultima dată, eu și Augusta am stat vreo 7 ore prin Aeroport, gară :)). Te anunț când vin, apoi păstrăm legătura prin telefon!

      Like

    1. Dacă mă crezi, când am fost ultima oară, am stat și mai mult din cauză că banca mi-a luat toți banii din cont :))) și nu am avut bani nici să dau telefon!!! Noroc că am găsit un wi-fi point și am reușit să îi zic la a mea din Constanța (e bun și facebookul la ceva, că are messenger), iar ea m-a sunat,apoi a sunat o altă prietenă de a noastră și ea a venit să ne ia… Nici apă de băut nu am avut! :))) Stan Pățitul scrie pe mine!

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.