Pentru moartea Alexandrei  nu avem scuze! Toți ROMÂNII suntem complici cu acest monstru din Caracal care timp de 20 de ani a ucis!

Victimele-și-călăul-Cazul-criminalului-în-serie-din-Caracal-620x264

În urmă cu un an, am scris asta:

– Cum învinge iubirea?
– Ținându-se de suflet și privind în aceeiași direcție!

***

Exact așa se salvează și spiritul, conștiința și sufletul unei națiuni: privind în aceeiași direcție!

Am tăcut, deoarece este atât de multă moarte și durere în aer, încât nici nu mai știu ce ar fi de spus.

Am tăcut deoarece a trebuit să mă reculeg, să reguli și legi  uit adânc în ochii copilei mele ca să pot înțelege că omenirea asta mai are șanse, iar dacă nu mai are, este dedatoria mea morală, umană, spirituală să cred în ele, să lupt ca ele să existe din nou!

Sigur, ca om, nu pot să nu mă gândesc că dacă aș fi în locul lui Dumnezeu, aș potopi de pe acum această lume, deoarece am ajuns ca și civilizație umană într-o groapă a nepăsării, a dezumanizării, a desuflețirii și lipsei aproape totale de empatie! Dar, tocmai de aia, oamenii nu pot fi Dumnezei! Pentru că oamenii sunt ființe instinctuale, înainte de a fi cerebrale! O fi având și Darwin dreptate, că altfel nu înțeleg animalul și bestia care stă ascunsă în specia umană!

Nu există scuze sau cuvinte care să poată fi rostite când un copil de 15 ani a murit agonizând, fără să aibă o lumânare la cap, un chip prietenos sau familiar aproape, fără să vadă pe cineva că îi sare în ajutor într-un fel sau altul! A murit singură, violate, bătută, agresată cu bestialitate de un crimnal în serie, care timp de 20 de ani a violat, bătut și topit femei în acid! Care a pus în gropi, în fântână, în valize și în rău osemintele acestora, să li se piardă urma! Nici grădina, nici curtea, nici fântâna nu au mai fost suficiente se pare, să ascundă cadavrele ciopârțite! Ba mai mult, se presupune că ar fi ucis și un copil de 8 ani, al cărui trup este în fântână!

Pentru moartea Alexandrei  nu avem scuze! Nici unul! Toți ROMÂNII suntem complici cu acest monstru din Caracal care timp de 20 de ani a ucis! Și nu doar femei! NU! A ucis viața propriei familii! Și-a bătut și agresat soția și copiii! A fost agresiv cu vecinii și toți oamenii cu care a venit în contact! A agresat o tânără pentru care a primit interdicție de a pleca în Italia! Și cu toate acestea, societatea a tăcut! A ales să trăiscă în preajma lui! A ales să îl lase să îi agreseze în continuare! Să îi scuipe, să îi insulte, să îi amenințe!

Nu suntem complici? Ba suntem! Și înainte de a tot arăta cu degetul către stat, poliție, educație, țară, ar trebui să vă asumați fiecare eșecul acestei țări și societăți, deoarece fiecare suntem responsabili și trebuie să ne asumăm că am devenit cu acceptul nostru o societate neimplicată, care nu ia atitudine absolut deloc, care s-a obișnuit ca alții să le facă, să le dea, să le construiască și care, mai mult decât orice altă societate să obișnuit să judece, să eticheteze, să arate cu degetul! NU! Înainte de a spune că România și statul sunt de cacao, trebuie să vă asumați că sunteți parte din această cacao!

Toate acestea sunt posibile, deoarece trim într-o societate în care familia s-a îndepărtat foarte mult de ceea ce trebuie să fie, școala nu mai este școală, educatorii, învățătorii, profesorii nu mai sunt ce trebuie să fie, medicina, medicii, psihologii, psihiatrii, nu mai sunt ce trebuie să fie, poliția și polițiștii, jandarmii, nu mai sunt ce trebuie să fie!

De ce? Pentru că ni se pare și în 2019 normal ca o femeie să fie bătută, ca un copil să fie agresat, ca un popă dement să ne spună că violurile sunt ceva normal și că dacă femeia e însărcinată înseamnă că a consimțit!

Pentru că trăim într-o lume departe de educație și cultură, manelizată și prostituată intelectual și mediatic!

Pentru că nici media nu ne mai prezintă nimic educativ, nu prezintă proiecte și informații utile, necesare, care să modifice benefic societatea ci, ne prezintă doar emisiuni în care vedem manelari, femei dezbrăcate, chiar prezentatoarele de emisiuni și televiziuni sunt mai mult dezbrăcate decât îmbrăcate, alese după genul Zăvoranca – cu cât mai multe apariții în Playboy, cu atât mai bine – nu cu cât mai multe cunoștințe, cultură, etc Emisiunile sunt de genul: Mă mărită mama, O mărit pe mama soacră, “Schimb de mame”, “Iubire interzisă”, “Să te prezint părinţilor”, emisiuni care nu au nimic educativ în ele, care nu sunt culturale, care prezintă doar concepte idioate, false, iubiri interzise, scandaluri între soacră și noră, copii și părinți, siropuri infidel!

Cu asta se ocupă media și televiziunile românești! Aceste realități (false) le prezintă ca mod educativ societății! Asta este cultura cu care le hrănește spiritele, intelectul, creierul, sufletul! Cu certuri, prostie crasă, divorțuri, scandaluri, bătăi, violuri! Așa cresc ei societatea românească! Și ne mai mirăm că din când în când apare câte un psihopat de Caracal?

Nu avem de ce să ne mirăm! Oamenii nu se nasc toți sănătoși, echilibrați și în familii sănătoase! Unii mai au și traume în copilărie! Se mai nasc și bolnavi, iar dacă boala este alimentată constat de informație plină de agresivitate, de o societate care niciodată nu își ridică un semn de întrebare, nu ia atiudine, nu cere un ajutor din partea medicilor psihologi în anumite cazuri, din astfel de oameni se nasc psihopați ca acest Dincă!

Suntem atât de decăzuți, încât nici măcar nu mai vedem clar cerul senin și frumos de deasupra abisului, pentru că majoritatea oamenilor văd numai întunericul, revolta, agresivitatea, violența, crima, sexul și decăderea!

Toate acestea sunt posibile deoarece statele de drept au devenit defapt niște state care ne spală sufletele, conștiințele și creierele! Nu le mai pasă de oameni decât la nivel teoretic și nici acolo! Am ajuns o societate umană ghidată după reguli și legi care nu au nimic de a face cu protecția cetățeanului, societății, mersului bun al democrației, civilizației! Aparent, ele sunt legi care protejează drepturile omului! Dar în esență ele sunt departe de Carta de altădată!

În concluzie, nu stă România mai rău ca alte state, ba chiar suntem pe ultimul loc la violuri, după statisticile mondiale. Problema pornește de la superficialitatea societăților umane, de la permisivitatea legii, de la acordarea a tot felul de drepturi, a umaniza legea. Toate acestea nu au nimic bun. Legea e singura care nu are dreptul să fie permisivă sau umană! Trebuie să fie ad literam și să se aplice!

Drepturile omului trebuiesc protejate de legi clare, nu de legi stipulative! Drepturile omului trebuiesc protejate de legi care nu au nimic de-a face cu UMANIZAREA ci ele trebuiesc să penalizeze comportamente deviante, violențe, abuzuri, violuri, crime! Ele nu trebuiesc să fie sensibile, să fie umane! NU! Nu e de competența legii să fie permisivă, moale, indulgentă și sensibilă! Competența legii este să fie dură, să fie clară și să se aplice! Și legea trebuie să protejeze majoritatea nu minoritatea! Dar legile care guvernează societatea uamnă de astăzi, protejează minoritatea în detrimentul majorității! Sunt permisive, sensibile, înțelegătoare!

Exemplu clar! Zilele trecute, jandarmii au ucis un pedofil gazându-l (fără voie)! Toată media și internetul a vuit solidarizând cu…PEDOFILUL!!! Că drepturile omului! Pe bune??? Păi aveți ce meritați atunci! Pedofili, violatori și criminali liberi pe stradă și soți violenți în case care să vă dea exact ce meritați la toți și cu care vă purtați cu mănuși ca nu cumva să sufere sau vai Doamne, să moară! Ce mănuși? Dar fata aia de 12 ani pe care pedofilul ăla o pipăise în văzul oamenilor exact și fix înainte ca janfarmii să tăbărască pe el…aia nu a suferit??? Călăilor!!! IATĂ! Datorită faptului că vouă vă pasă de bătăuși, agresori, pedofili, apar bestii ca Dincă din Caracal! Unde vă sunt acum mănușile și solidaritatea?

Trebuie să fim permisivi cu bătrânii care vând pătrunjel, ouă și flori să supraviețuiască, nu cu violatori, pedofili și violența în familie! Ăia castrați și închisoare pe viață, excluși și marginalizați de societate!

Și…am ajuns aici! Unde? Unde peste tot în lume femeile și copiii sunt cei care suferă cel mai mult! Unde lăsăm copiii să fie exportați pentru organe sub protecția adopțiilor false! Unde lăsăm ca un copil să aibă alocația mai mică decât un deținut! Unde permitem ca statul să ne dea lecții despre cum să ne educăm, să ne creștem copiii, iar ei nici măcar nu sunt în stare să ne protejeze, să ne ofere un cadru minim de trai și bun simț! Unde există copii care trăiesc desculți, flămânzi și mor în spitale fără tratamente adecvate! Unde ne trimitem copilul la școală, iar el nu mai ajunge acasă, deoarece nu avem nici un organ competent care să îl apere – nici vecini, nici trecători, nici societate! Trăim într-o societate fără conștiință și fără suflet! Dacă noi ca oameni nu sărim când vedem un copil lovit, agresat, luat cu forța, dacă noi ca societate nu spargem ușa când auzim de la vecinul un copil urlând și țipând înspăimântat…ce așteptări să avem de la un polițist? Ăla e plătit să ne apere, dar la noi ca oameni s-ar presupune că facem asta din solidaritate, din empatie, implicare!!!

Deci nu! Nu sunt de acord să ridic piatra numai la autorități! Toți suntem complici, dragi români! Că ne place au ba! Și nu! Nu este România mai anormală ca alte state! Sunt altele chiar mai rău ca România. În Anglia, fetele beau cot la cot sau chiar mai bine decât bărbații, își fac nevoile în mijlocul șoselei și parcărilor! În Italia, tinerii stau pe trotuare cu injecția în venă! În germania violurile sunt la modă! În statele scandinave se fură copiii din casă de sub ochii părinților de către stat! Și tot acolo, s-a legalizat de curând căsătoria cu animale! SUA e numărul 1 la crimele în serie și psihopați! Și aș putea continua cu lista, dar fiecare care locuiți într-o țară sau alta vă știți problemele! Că le băgați sub preș. E altă mâncare de pește. Ele însă, tot vor fi!

Ce este de făcut? De acceptat că am eșuat ca societate umană. Că suntem într-un punct foarte critic! Că avem mari probleme! Că trebuie să re-evaluăm legile statale! Că trebuie să nu acceptăm ideea că drepturile omului trebuie să fie drepturi pentru orice animal gen: terorist, criminal, violator, pedofil! NU! Că trebuie să ne facem o Mea Culpa fiecare, să ne asumăm și să încercăm să fim mai solidari, mai implicați, mai activi! Să nu mai acceptăm orice ne vinde media! Să avem pretenții! Să cerem mai mult! Să ne gândim la copiii noștri! Să cerem o legea a educației 100% schimbată, adaptată și care să ne învețe copiii să supraviețuiască, nu doar să tocească!

Alexandra a murit singură, dar haideți să fim fiecare dintre noi lumînarea care s-a aprins la căpătăiul ei!

Să fim lumina! Să fim schimbarea! Să fim speranța! Să nu mai lăsăm încă un copil ca și cei din 89 și de la Colectiv să moară în zadar!

Faceți ceva, pentru numele lui Dumnezeu, dragi Români: TREZIȚI-VĂ!!!

 

2 thoughts on “Pentru moartea Alexandrei  nu avem scuze! Toți ROMÂNII suntem complici cu acest monstru din Caracal care timp de 20 de ani a ucis!

    1. Nu știu, Angela, dar categoric răspunsurile sunt la noi, cât și îndreptarea situației! Că nu vrem, este altă problemă! Se pare că ne place să fim agresivi, să privim moartea în ochi, să nu ne mai pese de câți copii mor sau cum mor! Cert este că România este pe ultimele locuri în Europa și lume la violuri…și că ar trebui să învățăm să nu ne mai peste de ce spune Europa ci să fim propria noastră lecție!

      https://www.linkedin.com/pulse/top-10-countries-highest-rape-crime-geeta-pandey/?fbclid=IwAR0iQBBTWSh1jq2gbL_GMDRF5GQWcz3oPYECIIEx0aPwDEfNQHeFSdZorJw

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.