©Sub zodia iubirii

961baee6065eca3d8466c7d86eac91d9

Oamenii sunt asemeni pământului, Mohamad, iar eu am înțeles asta de abia acum, când privesc cum se prăvălesc peste tine bulgării aceia fini, care închid în ei poarta mea spre lume, viață și mine.Oamenii sunt alcătuiți din mai multe straturi, sensuri, trăiri și de cele mai multe ori, duc vieți paralele, ca și când, Universul ar încerca să le mai dea șanse să poată culege în suflet măcar o parte a unei particule care să îi poată întregi. Cunoaștem la ei doar pojghița fină de la suprafață. Cea cu care intrăm în contact și pe care, de cele mai multe ori, în superficialitatea noastră, nu ne dăm voie să o pătrundem. Uneori din egoism, alte ori din teamă și în cazul nostru, din prea multă iubire și datorie. Mă uit la femeia aceea străină ție cu care ai împărțit mai bine de 20 de ani. Stă acolo din datorie. Ți-a fost alături de nevoie. Sau din obligație. V-au legat oamenii, tradițiile și mentalitățile. V-au înfierat pe fiecare. Pe mine, m-a scos viața în calea ta, să te iubesc. Nici măcar nu m-a întrebat dacă asta vreau. Nu mi-a pus indicatoare care să mă ferească de tot ce trăiesc acum și am trăit. Nici să mă alunge. Dar acum, ce ne diferențiază? Sau ce ne-a diferențiat vreodată? Rostul ei a fost să îți deschidă ochii. Al meu să îți deschid sufletul. Am existat în viața ta pentru a te ajuta să trăiești poate cea mai esențială parte din ea: pe tine. Te-am ajutat să percepi alegerile, să suferi, să zbori, să rupi lanțuri, să lupți, să ajungi cumva la tine în tot desișul acesta cu oameni. Am existat în viața ta ca să te redau pe tine ție și pe tine mie. Iar eu am rămas aici, plină doar de tine și fără mine. Sub pământul acela, m-ai luat cu tine pentru o eternitate. M-ai îngropat de vie! Vor crește din dorurile mele flori de iasomie albă și plângătoare, soarele meu, iar din povestea noastră, va țâșni către cer o pasăre sângerie. M-am despicat deja de durere de mii de ori de când te-am lăsat să pleci. Știu cum este să mori deja. Știu cum este să te priveghezi. Știu cum este să nu mai fii. Și totuși aveam un far care lumina în întunericul morții mele. Ochii tăi. Erau acolo, undeva și luminau, iar sufletul meu se ghida după lumina lor. Acum însă, am înțeles că nu am să îți mai pot vedea ochii niciodată. Sub pământul acela mi-au îngropat ochii care îmi luminau existența. Sunt două feluri de a muri, Mohamad. Ca tine și ca mine. Oare cum să urlu ca să îmbunez zeii să deschidă mormintele și să elibereze sufletele? Cum să eliberez din mine moartea aceasta adâncă pe care nu o pot nici măcar expira de teamă să nu pierd vreo amintire cu noi? Eu acuma, farul meu…ce am să fac? Cum am să trăiesc eu fără tine? Și au început bocetele. Și rugăciunile. O parte din mine s escurge în pământ, iar alta se ridică la lumină. Cu puțin noroc, poate ne întâlnim curând, iubirea mea! Au înflorit noptițele, iar eu le-am ucis pe toate.

(©Sub zodia iubirii, Ramona Sandrina)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.