©Jurnalul unei copilării. Eu și mama

Jessica-Dileo-Beach-2018-033

Nu îți fie teamă, Copila mea. Trecutul nu fuge niciodată după tine. Nu te poate ajunge. Poate doar să îți apară în coșmare și să te răscolească. Iar dacă îi dai voie, poate să te tragă de mână din somn, în viața ta. Odată ce se întâmplă asta, i-ai dat voie să te tragă în spate, să îți taie aripile și câteva șanse – importante poate, pentru tine. Eu știu, deoarece nu am fost mereu o fetiță și o femeie puternică. Eu am lăsat țipetele, palmele, insultele să mă țină de mână multă vreme. Le-am lăsat să mă ducă unde vor ele. În dreapta, în stânga. Mult timp am mers fără direcția mea. Eram tot după direcția ce îmi fusese impusă. Și deși nu o acceptasem, cu toate repercursiunile care au urmat, subconștientul meu o făcuse. Era cumva dresat. Din copilărie și adolescență. Dar într-o zi, când te-am privit pe tine – erai cât un știulete de porumb cu mânuțe și piciorușe, rozalie și veselă – am înțeles că trebuie să îmi înfrunt demonii și să excorcizez trecutul și fantomele lui. Tu mi-ai dat puterea omului care am devenit și îți mulțumesc, Copila mea! Tu m-ai învățat să devin invincibilă și să iert. Trecutul și pe mine! Tu însă, nu ai fantome, nu ai gheare care să apară din ungherele sufletului, să te rănească. Tu ai aripi frumoase, puternice și te ai pe tine! Un copil puternic, frumos, echilibrat și extrem de înțelept! Eu, te voi urma oriunde va fi să fii. Nu să te încurc, nici să te trag în jos, nici să fiu piatra ta de moară, ci să știi că sunt acolo, dacă vreodată vei simți să vorbești cu mine, să stăm pe iarbă și să mâncăm înghețată, să ne dăm în leagăn. Dar dacă vreo urmă din trecut te sperie, nu îți fie teamă! Zâmbește Copila mea, suflă de trei ori peste umăr și peste suflet și caută urma prezentului și a viitorului. Ele sunt cele pe care trebuie să le urmezi. Dacă vreodată am să îți spun altceva, să nu mă crezi. Să nu mă auzi. Să nu dai voie nimănui să îți taie aripile și să îți spună că nu poți. Nici măcar mie! În trecut, să te întorci doar când vrei să fii copil din nou și să înalți zmee, să organizezi curse de melci, să alergi desculță, să îți amintești că totul este posibil: chiar și imposibilul! Desenam cu degetul pe lună! Să nu uiți asta! Orice e posibil!
 
(Jurnalul unei copilării. Eu și mama, ©Ramona Sandrina)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.