©Jurnalul unei copilării. Eu și mama – Toamna

a9de0868b85a3370fdc3917b77e3330e

Îți aminteai când m-ai întrebat de ce le cad îngerilor aripile, iar eu ți-am spus că aripile lor cad deoarece ei vor să învețe oamenii să pășească frumos și fără teamă? Ei bine, copila mea…am un exemplu și mai frumos. Toamna! Primăvara, copacilor încep să le dea muguri de aripi, vara le cresc frumos, iar noi ne adăpostim sub ele, iar toamna, aripile lor cad. Iarna adorm golași, acoperiți de zăpadă, cu năsucurile de rămurele pe afară, privind lumea și așteptând Moșul. Dar să revenim la toamnă, Copila mea. Toamna, frunzele copacilor cad și multă lume privește asta ca un fel de sfârșit, ca o moarte. În realitate, toamna este un frumos sfârșit și un minunat început. Ea le scutură frunzele copacilor, pentru a le da voie să se odihnească și să le crească aripi noi. Mai frumoase! Mai mari! Mai puternice! Frunzele sunt o poveste despre cine suntem noi, despre ce lăsăm în urmă și cât de frumos privim spre viitor. Nu există sfârșit, draga mea! Nu există aripi frânte! Există doar îngenucheri, opriri, tristeți, emoții și trăiri care sunt normale și de care nu trebuie să te temi. Fac parte din noi. Ele ne dovedesc că suntem umani și vii! Nimic nu îți arată că ești mai viu, decât durerea. Atunci simți că vrei să izbutești, să depășești, să treacă acel sentiment și să vină primăvara. Și dacă ești puternic, va trece! Stai acolo jos cât e nevoie. Plângi fata mea. Urlă! Descarcă-ți sufletul, iar când te vei simți destul de întreagă, inspiră adânc, ștergeți praful aripilor căzute și ridică-te. Mergi mai departe. Învață de la copaci cum se face! De la frunze, iarbă, flori, păsările călătoare! Chiar și de la oameni. Dar să nu îți faci vreun chip cioplit din oameni! Să nu îți dorești să fii după chipul și asemănarea cuiva. Nici a mea! Tu trebuie să urmezi calea ta, iar tu să îți fii valoarea după care să te ghidezi întotdeauna. Restul? Pot fi lăcașuri în care credem că se adăpostesc îngeri, dar sunt iluzii. Orice om în afara ta este o iluzie. Respectă-i, prețuiește-i, învață de la ei ce să faci și mai ales ce să nu faci, dar nu căuta mentori în nimeni. La urma urmei, firea umană e departe de loialitate. Dacă vei găsi însă loialitatea, să știi că ai descoperit Raiul! Păstreaz-o! Este neprețuită, neprețuita mea. Vezi? de pe ramurile acelea, plouă cu aripi, dar Vântul ne adună povești din murmurul copacilor. Ei nu sunt triști. Sunt fericiți, deoarece știu că așternându-ne frunze în cale, ne ajută să umblăm frumos peste pământ. Când îți cad aripile, pune pasul, Copila mea! Ridică bărbia și pășește zâmbind! Primăvara îți vor crește altele! În oameni, anotimpurile sunt și mai frumoase!
 
(Jurnalul unei copilării. Eu și mama, ©Ramona Sandrina)

9 thoughts on “©Jurnalul unei copilării. Eu și mama – Toamna

  1. Ce inseamna iubirea neconditionata, sustinerea dincolo de orice… Cum, n-ai facut copila ca sa-ti aduca un pahar cu apa la batranete, ca sa fie prelungirea ta? Tu nu esti din lumea aceasta si-ti multumesc pentru asta!

    Liked by 1 person

    1. Nu, copilul oricât de dureros pare un astfel de răspuns, nu îl faci pentru tine. Din prima clipă, când respiră prima guriță de aer, el respiră viața lui proprie, pentru acre de altfel și luptă când ajunge pe lume. Eu sunt recunoscătoare vieții că am avut bucuria de a o găzdui 9 luni de zile în burtica mea și de a mă bucura de acest privilegiu…să îi văd uneori fundulețul, piciorușele sau mânuțele prin burtica mea 🙂 … de parcă aveam un micuț aline în mine care preluase controlul ^_^. După ce s-a născut, își aparține. Eu doar o îndrum, o gjidez, o învăț să știe cum să deschidă aripile fără mine, cum să pună pasul când nu sunt, deoarece ea are datoria de a-și explora emoțiile, curiozitățile, trăirile și viața. Sigur că o voi susține mereu, cât nu am să o deranjez am să îi fiu prin preajmă și la capătul lumii, dar nu ca să o sufoc, ci ca să aibă eventual cu cine împprtăși anumite trăiri. Nu vreau să fiu piatra ei de moară, deoarece așa, aș anula tot ce am făcut bun și frumos pentru copilul meu. Vreau să îi fiu eliberare! Și eu îți mulțumesc, Crenguța mea…

      Liked by 1 person

      1. Monştrii îi înfrunţi pentru tine în primul rând. E un “must do”. Dacă noi nu ne vindecăm pe noi însene, vom înainta bolnave, iar copiii vor creşte în dezechilibru. În primul rând cu tine, apoi cu ei înşişi! Exorcizează tot ce e negativ, toate temerile, durerile, pune piciorul în prag şi va fi bine. Copiii nu merită să trăiască alături de demonii noştri!

        Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.