Ce înseamnă să vină iarna fără iarnă

24232603_172631439996017_917633358197104293_n

Cum vă mai sunt dimineţile dragele şi dragii mei? Cum vă sunt zilele?

Vă întreb, deoarece am uitat cum este să mă întrebe şi pe mine cineva, iar ale mele, uneori sunt lungi cât zilele de post ale bunicii, care le ţinea cu sfinţenie şi care deşi nu ne obliga, ne spunea şi nouă nepoţilor că nu ar fi rău să îl cinstim şi noi pe Dumnezeu cum se cuvine. Şi îl cinsteam. Ca şi copiii. Îi trăgeam clapa, deoarece când nu ne vedea buna, ne îndopam prin cămări cu de toate. Că aşa sunt copiii. Ce ştiu ei de post, de bine şi rău? La ei în suflet, toate sunt bune, toate sunt iubire, iar Dumnezeu mereu e frumos şi blând. Bine ar fi să ne amintim asta mereu.

Ies uneori pe balcon şi văd o iarnă caldă şi ploioasă. Un cer senin pe care se plimbă norii, ca şi cei din primăverile de acasă. oricât închid eu ochii, nu simt mirosul iernii, al zăpezilor, al gerului. Din cer nu cad fulgi mici care să se topească pe nasul meu, pe palme, pe limbă sau pe buze. Nu se aştern pe căciuliţa fetiţei mele de unde să îi culeg eu cu un sărut. E trist fără zăpadă, îmi spun. Mi-am amintit de asta, citind Peştişoara mea magică, adicătelea Romantica lu’pește. Ea scrie divin. Uneori, am impresia că îmi intră în suflet şi fură bucăţi de acolo. Bucăţi de amintiri, de gânduri, de mine! Fain mai este să te regăseşti în gândurile, rândurile şi sufletul altora. Este ca şi când te-ai redescoperi. Şi ea vorbea de zăpadă pe blogul ei. Nu fiţi tăntălă şi intraţi la ea. Citiţi-o! Vă dau cuvântul că este pansament sufletesc şi ambrozie.

Întreba Romantica mea dacă oamenii ştiu cât de fericiţi sunt având parte de nămeţi de zăpadă, de peisaje vii de iarnă în preajma lor, când unii dintre noi, nu avem parte nici măcar de un fulg. Sigur, că cei care au parte, îşi doresc să fie în ţările calde. Ştiu, că eram acasă când eu mă bucuram de zăpezi, iar colegii mei, mulţi dintre ei, îşi doreau să fie la plajă. Eu nu. Eu iubesc fiecare anotimp în parte. Dar ca să fiu sinceră, iarna cel mai mult. Totuşi, cred sincer, că oamenii habar nu au ce înseamnă să nu simţi aroma iernii când inspiri dimineaţa, ce înseamnă să nu îţi fie ger la mâini, la picioare şi să vrei să îţi fie! Nu ştiu şi bine că nu ştiu, ce înseamnă să vină iarna fără iarnă, fără zăpadă, fără sanie, fără derdeluş. Să vrei să strigii “pârtieee”, când ieşi din bloc şi încerci dunga de gheaţă sub bocanci, dar nu găseşti decât ciment şi ăla uneori înfierbântat. 🙂 Habar nu au oamenii împrejmuiţi de zăpadă, de miros de iarnă, de frig, cât de norocoşi şi binecuvântaţi sunt când iarna-i iarnă, iar de sub zăpezi, uneori ţâşneşte să te sărute o culoare, iar tu zâmbeşti. Era un toporaş.

Acum, ieşind din nou pe balcon, am impresia că şi Dumnezeu îmi trage clapa, cum o făceam eu când eram mică şi înfulecam cârnaţi în zilele de post. Cum mai eşti Doamne? Toate bune acolo Sus? Da chiar nici un fulg, Doamne? Ar fi frumos să mai laşi oamenii să creadă în minuni! Măcar aşa, un pic… Bine, am înţeles! Mai stai câteva clipe atunci, alături de mine, doar cât mai sor o dată din cafeaua asta şi le arunc bomboane la copiii care se joacă afară. Le aşteaptă!

Haideţi să magiem poveşti

4c2a65122947cac3ebc36dba8c578731

Eu şi fiica mea, când era ea mai mică, “magiam” poveşti şi împleteam vise din lâniţă fermecată. E bine să rămâi acolo, în căldura mirată şi dulce a magiilor magiate  care te fac să zâmbeşti întrebându-te dacă de fapt nu aia e lumea în care ar trebui mereu să ne oprim ca să ne tragem sufletul. Eu merg să împletesc vise!

Fie-vă noaptea lină şi “magiată” de somn curat!

Ne dimineţim în Orriarria

5d1475ae51601841897b730a72de09c0

Azi, ne dimineţim cu ceai servit în cupele din ţinutul Orriarriei. Cupe meşteşugite din ghindele Bătrânului Stejar, despre care se spune, că nimeni nu i-ar cunoaşte vârsta, deoarece el, era în lumea aceasta, înaintea tuturor. Frunzele lui sunt vorbitoare ca el, iar rădăcinile îl poartă dintr-o parte în alta a ţinutului şi uneori, când Moş Stejar are chef de pălăvrăgeală şi de bucurie, îi lasă pe micuţii orrieni să se suie pe ramurile lui şi îi plimbă peste tot.
Jip şi Jup sunt doi şoricei ai ţinutului. Cândva, le-am trecut pragul şi m-am bucurat de ospitalitatea lor. Puncticel este o buburuză veselă. Ei totţi trei, împreună cu Păienjenel sunt prieteni dintotdeauna. Au străbătut apele şi munţii ţinutului şi lumea locului îi ştie de mari aventurieri. Unii pe la spatele lor spun că sunt nebuni că nu ştiu să îşi vadă de linişte şi casa lor, dar lor nu le pasă. Le place să adune aventurile, să exploreze.

La umbra frunzelor de trandafir, am să mă aşez să beau ceaiul cu ei! Mai vine cineva? Pentru o cupă de ceai e timp întotdeauna! ☕️

(Orriarria, Ramona Sandrina – Poveşti pentru copii mici şi mari)

©Stol de rândunici, copilăria – Miresmele copilăriei

42763922_2171225216283242_1472013999624159232_n

Nu mereu, dar uneori mă opresc în mijlocul drumului, aşa, ca şi cum aş avea senzaţia clară că am uitat ceva. Caut în buzunare, la gât, în geantă. Nu este. Apoi îmi amintesc că am o inimă în care nu am căutat. Parcă se face mai linişte, apoi mai senin. Acolo este. Simt. Şi inima simte, deoarece începe să bată mai repede şi de abia o mai ţin înlăuntrul meu. Mă întorc brusc și o iau la fugă înapoi. Unii mă privesc cu mirare. Alţii ştiu deja unde alerg. Au alergat şi ei de câteva ori. Am uitat ceva în urmă. Ceva fără de care nu găsesc mereu în mine curajul de a înainta. Am uitat ceva în urmă cu zece, douăzeci, treizeci de ani. Mi-am uitat copilăria. Acolo. În sat la bunica şi la bunicul, pe umărul tatei şi în braţele mamei. Ştiu că pot să o regăsesc. Încă aleargă desculţă, ştirbă şi mirată prin curtea mare, în care era un păr şi un nuc, iar la colţul verandei era un gutui, un cuptor de pită şi o tufă cu trandafiri, cărora le simt mirosul şi acum. Aşa ştiu să mă întorc mereu acolo. După mirosul copilăriei, care uneori, are miresme de trandafir, gutui şi pâine proaspătă scoasă din cuptor!

Vă amintiţi cum era copilăria?

711d163164c77bc7abf51ab228f203c2

Vă amintiţi cum era copilăria? O altă lume! Un tărâm nestrăbătut încă de paşii noştri firavi, dar îndrăzneţi care nu se temeau de nimic! O lume pe care nu o cunoşteam, străină, dar pe care o exploram de dimineaţa până seara, uneori şi în vis. Un tărâm neumblat, cu mări nestrăbătute, cu ceruri pe care navigau visele noastre de copil în corăbii mari de piraţi, cu pânze care se umflau în bătaia stelelor. Noi nu zburam cu vântul ci cu gândul! Copilăria era o lume cu oameni nenăscuţi încă în gândurile noastre, în joaca noastră, în viaţa noastră. Noi îi năşteam, pe rând, când înţelegeam rostul lor în lumea aceea fascinantă şi mare, ca o lună noaptea, care coboară prea mult spre pământ şi ne miră, transformând totul într-o magie atât de firească.
 
Vă amintiţi cum după ce mai făceam un pas, se mai năştea o luptă cu un dragon, cu o vrăjitoare, cu un căpcăun care mai tam-nesam ieşeau din cărţi să ne coloreze zilele şi câteodată, mai cuceream un castel, un prieten, un deal pe care agăţam steagul sau o vale unde ne aruncam undiţa să prindem peştişorul auriu. Toate ne vorbeau pe limba noastră în copilăreşte pe atunci. Înţelegeam albinele, furnicile, norii, vântul, peştii, apele. Toţi vorbeau limba noastră şi era minunat să îi putem auzi!
 
Vă amintiţi? 🙂

Gânduri cu fiica mea

Când ninge, mă simt mai aproape de Dumnezeu, de copilărie, de bunici, părinți si frați. De acasă! Simt ca si cum, îngerii si-ar scutura aripile si mi-ar săruta chipul cu fulgii mici, albi si jucăuși. Când sunt cu fiica mea si ninge, simt că Dumnezeu e acolo. Cu mine, în ea, în imbrăţişarea noastră. Si ştiu că nimic rău nu ne poate atinge!

O zi frumoasă vă dorim!

Toţi suntem un Grinch…

Toţi din CineVille Cântau şi colindau în jurul bradului.
– Cum? s-a întrebat Grinch. Nu le-am furat Crăciunul?
Și Grinch, stătea aşa, cu picioarele înghețate în zăpadă,
încurcat și nedumerit:
– Cum ar putea fi acesta Crăciunul? A venit fără panglici. A venit fără etichete. A venit fără pachete, cutii sau pungi.
Și Grinch se tot gândea, se tot gândea, încurcat și încurcat până când i s-a încurcat gânditorul.
Apoi, Grinch s-a gândit la ceva ce nu se mai gândise înainte!
– Dacă Crăciunul, gândea el, nu vine dintr-un magazin? Ce-ar fi dacă Crăciunul … poate … înseamnă ceva mai mult!?
– Poate Crăciunul, gândi Grinch, nu vine dintr-un magazin. Poate Crăciunul…

Dr. Seuss, Cum a furat Grinch Crăciunul!

***

Toţi suntem Grinch uneori şi în fiecare din noi, stă ascuns un Grinch. Un Grinch care uită să se bucure de colinde, de spiritul Crăciunului, care uită de bucuria copilăriei când i se umplea sufletul şi inima de emoţie, care uită să dea mai departe firesc această bucurie, văzând în ea doar o repetare, ceva plictisitor şi obositor. Defapt Crăciunul nu înseamnă doar cadouri şi goana nebună prin magazine, ci înseamnă familie, înseamnă zâmbetul larg pe chipul copiilori, înseamnă timpul petrecut cu cei dragi, înseamnă emoţia unei sărbători a luminii. Mai ales în noi. Mai ales pe care o punem în alţii. Crăciunul nu ar trebui să dureze un timp, deoarece oamenii au mare nevoie de iubire, dar dacă sărbătoarea se sfârşeşte, spiritul ei, putem să îl ducem mai departe tot timpul anului. După cum spuneam, Crăciunul locuieşte în inimi, nu în cadouri, iar cu inima, facem întotdeauna numai lucuri bune! Poate, spun eu, numai poate, ar trebui să ne amintim mai des de cei dragi, de oamenii de lângă noi şi poate, Crăciunul va fi altceva! Poate, gândesc eu, doar poate, dacă am fi copii mai des şi ne-am uita la astfel de animaţii, am rămâne în suflet cu mai multe, decât dacă ne-am uita la emisiuni goale de mesaj! Doar poate! – Ramona Sandrina

 

Nu căutați bucuria Crăciunului, acolo unde nu există Hristos!

Nu căutați bucuria Crăciunului, acolo unde nu există Hristos!

Dacă mă întrebaţi pe mine, aş spune despre Crăciun, că înainte de toate, este o sărbătoare a copiilor, a sufletelor şi a trezirii din hibernarea zilnică, a noastră, a celor mari.

Spun acest lucru din experienta mea de mamă, om si copil care am fost. Şi sunt . Dintre toţi, copiii trăiesc cel mai intens aceste zile. Sunt emoţionaţi, nerăbdători, bucuroşi. Şi nu, nu doar de cadouri, deşi mulţi, aşa credeţi.

Este timpul în care suntem alături de ei, împodobim bradul, mergem la cumpărături, îi implicăm în ceea ce facem, iar asta îi bucură poate cel mai mult.

Apoi, copiii sunt deopotrivă atraşi de obiceiuri şi traditii, de colinde, de măşti, de capra care ne trezeşte uneori dimineaţa, făcându-ne să alergăm în pijama, cu ochi de abia mijiţi, la ferestre, să le deschidem si să ne bucurăm de nebunia aceea frumoasă. Noi, poate suntem sătui vom spune, dar ei, nu! Şi, când vorbim de Crăciun, despre ei, despre copii vorbim! Pentru ei, trebuie să ne amintim de aceste sărbători, cu ochi de copil. Cel care am fost odată si să nu ne mai îndepărtăm de tradiţii, de exuberanță, de Biserică şi de copilărie!

„E multă frumusețe în lume, dar oamenii orbi nu o văd. Înclinarea spre a face răul e atât de puternică încât, pentru a o învinge, a fost nevoie de marea dragoste şi jertfă a Dumnezeului întrupat.” (Ernest Bernea)

Bună dimineaţa lui Ajun! O zi frumoasă și plină de colindători să aveţi!