În lumea copilăriei mele, casa bunicilor a fost un castel fermecat

Vă amintiţi cum era copilăria? O altă lume! Eu când intru în lumea copilăriei, o fac aproape fără să respir. Pe vârfuri, în şoaptă, ca un copil care intră în lumea lui Alice din Ţara Minunilor. E atâta frumuseţe în Copilărendia!

Un tărâm nestrăbătut încă de paşii noştri firavi, dar îndrăzneţi, care nu se temeau de nimic! O lume pe care nu o cunoşteam, străină, dar pe care o exploram de dimineaţa până seara, uneori şi în vis. Un tărâm neumblat, cu mări nestrăbătute, cu ceruri pe care navigau visele noastre de copil în corăbii mari de piraţi, cu pânze care se umflau în bătaia stelelor. Noi nu zburam cu vântul ci cu gândul!

Copilăria era o lume cu oameni nenăscuţi încă în gândurile noastre, în joaca noastră, în viaţa noastră. Noi îi năşteam, pe rând, când înţelegeam rostul lor în lumea aceea fascinantă şi mare, ca o lună noaptea, care coboară prea mult spre pământ şi ne miră, transformând totul într-o magie atât de firească unde ne plăcea să râdem larg și din suflet, să chicotim din orice, să ne mirăm, să credem în zâne și spiriduși, să îi lăsăm să ne șoptească la ureche, să credem în visele unde ne luptam cu dragoni şi salvam lumea, deoarece eram cei mai puternici, să zburăm alături de zâne şi să prindem fluturi, să vorbim cu personajele noastre preferate din cărți și să devenim unul, să îl pândim pe Moșul în Ajun și întotdeauna să ne uimească deoarece nu îl putem găsi, doar el pe noi, să punem globuri în brad și să credem că toată lumea e acolo, alături de noi, închisă într-o carte de povești fără de sfârșit ca cea a lui Bastian și Atreyu.

Vă amintiţi cum după ce mai făceam un pas, se mai năştea o luptă cu un dragon, cu o vrăjitoare, cu un căpcăun care mai tam-nesam ieşeau din cărţi să ne coloreze zilele şi câteodată, mai cuceream un castel, un prieten, un deal pe care agăţam steagul sau o vale unde ne aruncam undiţa să prindem peştişorul auriu. Toate ne vorbeau pe limba noastră în copilăreşte pe atunci. Înţelegeam albinele, furnicile, norii, vântul, peştii, apele. Toţi vorbeau limba noastră şi era minunat să îi putem auzi!

Iar în lumea copilăriei mele, casa bunicilor a fost un castel fermecat. Acolo nu intrau coșmarele, nici zânele rele. La colțul casei și în fața fiecărei frici de a mele, stăteau ei…bunicii!

Niciodată, dar niciodată nu mi-a fost frig la buna și la bunul. Nici trist. Nici…teamă!!! A fost singurul loc unde niciodată nu mi-a fost teamă de nimeni şi nimic. Nu mi-a fost teamă să vorbesc, să cred, să îmi împlinesc, să gândesc, să fac prostii, să alerg, să mă caţăr, să cad, să iubesc! Ştiam că orice aş face, bunica şi bunicul vor găsi o învăţătură care să mă ajute leac la inimă. Şi, aşa era.

Când eram mică şi mă loveam, bunica sărea mereu şi pupa. Ridica ochii la mine şi ştiam că poate vindeca orice. Când am mai crescut, am învăţat că sunt răni care nu pot fi vindecate.

Rana și vindecarea…

Cândva, găseam scuze fiecărei persoane care mă rănea sau care arunca în mine cu vorbe goale, fără esență.

Găseam scuze, deoarece credeam că au dreptul să facă asta, pe motiv că poartă poveri psihologice, drame și traume. Numai că, lăsându-i să mă rănească fără sens, ajungeam să le port eu rănile, iar ei, tot nu se vindecau.

Și am înțeles că datoria noastră umană nu este să trecem cu vederea derapajele celor care suferă traume, ci să îi facem să înțeleagă că sunt victimele propriilor iluzii, a propriului trecut și că trebuie să încerce să se vindece. Dacă nu reușim să facem asta, mai bine ne îndepărtăm, deoarece traumele lor, vor deveni boala noastră! Depresia noastră! Trauma noastră!

Vindecarea nu vine rănind alți oameni, răzbunându-te pe toți cei care nu îți dau dreptate, insultând tot ce nu este pe aceeiași lungime de undă cu tine. Nu! Vindecarea vine din înțelegerea propriilor frustrări, revolte, drame, așteptări, căderi! Apoi, eu, așa cum am spus cuiva, eu înțeleg adâncimile psihologiei și a problemelor cu care se confruntă unii, dar chiar și așa, ce vină au oamenii încât să le care sau să le înțeleagă mereu problemele nerezolvate? Să îi perieze mereu, să îi ridice, să accepte să fie placă de darts?!

Toți avem neîmpliniri! Toți! Dacă aș povesti vreodată traumele, dramele și problemele mele din viață, nu ar crede nimeni că sunt aici. Cu atât mai mulșlt nu ar înțelege cum am găsit puterea. Uneori și eu mă întreb: cum? Doar că eu știu cum!

Pentru că am gândit mereu că oamenii, familia și fata mea nu sunt obligați să îmi care mie bagajele personale și am încercat…Dumnezeu numai știe cum…să tot las din bagaje pe drum, până m-am eliberat!

Și nu le-am dat mai departe, nu am împovărat, nu am judecat, ci am înțeles că eu am rana și tot eu dețin și secretul vindecării ei!

Au îngropat principiile, valorile, unicitatea și au ridicat Omul Modern!

post-apocalypse-anime

La început, am fost și eu unul din naivii care au crezut că acest COVID ne va uni, ne va umple sufletele cu iubire, ne va  ajuta să descoperim lumina din noi și să ne umanizăm.

Am fost cea mai mare naivă! Proastă chiar, fără să mă menajez.

Acest COVID a scos de fapt la lumină toate bubele infectate ale societăților umane: civilizate sau mai puțin civilizate, bogate sau sărace! A pus un mare egal între noi. Și le-a spart!

Peste tot în lume pute a ignoranță crasă, a lipsă de empatie, de umanitate, de responsabilitate, de profunzime! Pute a analfabetism funcțional! Dar pute rău! Grotesc!

Asta este de fapt cea mai mare bubă a acestei societăți umane!

Au apărut „infecțiile nosocomiale” ale acestei societăți peste tot și de peste tot!

Acum se vede clar cât a fost omenirea de manipulată, de subjugată psihic, mental, educațional, social!

Acum se vede cât de incapabili sunt oameni să se adapteze sau să reacționeze!

Acum se vede cât este de încarcerată mintea umană în propagande induse!

Acum se vede câtă precaritate a existat în sistemul educațional la nivel global, dar și la nivel individual ca familii!

Câtă propagandă! Câtă manipulare și subjugare emoțională și psihică!

Ne-au șters Memoria Adevărului! Memoria Umanității! Memoria Solidarității! Memoria Binelui! Memoria Credinței! Memoria Rădăcinilor! Memoria Familiei! Memoria Iubirii!

Au sădit în noi semințe de vrajbă, de ură, de egoism cronic, de invidie, de răutate nativă chiar, de ignoranță, de prostie! Ne-au spălat pe creier, ne-au modificat toată genetica omenirii și ADN-ul nostru ca Umanitate!

Asta lăsăm noi moștenire copiilor noștri! O Planetă bolnavă, cu resurse afectate, cu straturi de ozon lipsă, cu păduri defrișate, cu orașe cât mai betonate, cât mai „la fel”, depersonalizate, cu relații care trebuiesc să respecte „distanțare fizică”, cu războaie nesfârșite, cu Biserici închise de unde toți vor să ÎL alunge pe Dumnezeu!

O societate firavă, vulgară, grotească! O societate a marketingului sexual în absolut toate domeniile! O lume a nazismului psihic! O lume în care pentru lipsa libertăților avem drept de vot și ducem lupte unii cu alții!

O „Acasă” apocaliptică, deoarece iată, Apocalipsa nu vine de data asta nici prin apă, nici prin foc, ci prin îndobitocire și dezumanizare la scară globală!

Au îngropat principiile, valorile, unicitatea și au ridicat Omul Modern!

Ne-au Dezumanizat și ne-au Desuflețit!

 

Cam atât de simplu ar fi!

c2g9NGE2OWFlZDA4NTA0NjdjZTkxOGZiMGNhZmViMmVlNDc=.thumb

Actorul Nick Cordero a murit la 41 de ani, din cauza COVID-19, după 95 de zile în spital

Și totuși sunt oameni care au nevoie de „miracole” ca să înțeleagă problema despre Covid. Au nevoie să vadă morții răsturnându-se din cupe de excavatoare. Iau în râs acest aspect din cauza lipsei de educație, dar și din lipsa de transparență a autorităților.

De fapt, de aici pornește toată bătălia aceasta „anti-covid”… din lipsa de transparență, bâjbâielile Guvernului și a tuturor celor care ar trebui să aibă capacitatea de a găsi soluții reale în astfel de timpuri și așa destul de încurcate și încărcate.

E ușor a guverna pe timpuri de pace, dar adevărata valoare se arată pe timp de „război”. Lipsa de credibilitate a autorităților, crește în fiecare zi numărul celor care nu mai consideră să poarte o mască și să respecte niște reguli!

Corona nu se vede, iar aceasta este una din cauzele pentru care, oamenii nu cred. Multe nu se văd însă, dar asta nu ne împiedică să fim umani, receptivi, empatici și solidari. Nu trebuie să credem în nimic, ci trebuie să fim responsabili. Nu panicați! Responsabili!

Și dacă nu vă pasă de mine sau de cei din jur, poate vă pasă de cei dragi, de acasă. Unii sunt prea mici, alții poate prea în vârstă ca să îi condamni la ceva în care tu nu crezi.

Mulți nu cred în multe, dar asta nu înseamnă să nu ținem cont de alte perspective!

Vrem, nu vrem, lumea noastră s-a schimbat. Unii nu vor să spună tare și răspicat, dar vă spun eu: IREMEDIABIL! Nimic nu va mai fi la fel. Nimic din ce știam înainte nu va mai reveni la aceeiași stare. Nu îmi plac schimbările. Le urăsc! Totuși, mă adaptez, deoarece sunt om și face parte din genetica noastră adaptarea! După o vreme, noua stare, va deveni cea de fapt. Schimbările nu țin de noi. Viața pe Terra are și ea un curs, o linie, curbe. Noi trebuie doar să știm pe care val suntem, iar dacă un om e la apă, să îl ajutăm să iasă cu bine la mal. Cam atât de simplu ar fi!

Dar chiar și așa, nu cred că moare cineva dacă preț de câteva minute, o oră pe zi, își pune masca și respectă niște reguli minime de bun simț și solidaritate! 

 

doar un vis

alex

dacă vom adormi,
poate când ne vom trezi,
va fi fost totul doar un vis greu,
iar lumea va fi iarăși fericită!

(doar un vis, Ramona Sandrina)

Noapte bună! Tisbah ala khair!

Alexandria, Egipt, Saad Zaghloul Square

Cairo Tower sau Turnul din Cairo, azi

„Stați acasă”, scrie pe impetuosul Turn din Cairo care ne veghează frumos, din inima capitalei. Pare a fi un îndem al guvernării actuale, care din prima zi și-a dat silința să ne știe pe toți în siguranță, ne-a creat facilități, ne-a pus la adăpost și ne conferă încredere! Am încredere în guvernare, în politicile luate acum și în special în resurse și sănătate! Ministrul sănătății din Egipt, Doamna Hala Zayed a gestionat extraordinar de bine această situație și este un profesionist în adevăratul sens al cuvântului! Nu este puțin lucru, în astfel de timpuri să poți să spui că te simți pe deplin în siguranță într-un anume loc, dar eu pot să spun asta cu mâna pe inimă: mă simt în siguranță în Egipt!

Tahia Masr!

Înțelegeți voi oamenii, deoarece eu nu mai pot!

f652d15c1cb06adeb60c9e0e54b70b37
Înțelegeți voi oamenii, deoarece eu nu mai pot!
 
Vorbea zilele trecute o femeie foarte dragă mie, despre „distanțarea socială”, pe care mulți am fost nevoiți de-a lungul vieții să o practicăm, din verse motive. Vorba ei, nici nu știam noi că se numea așa, doar că simțeam nevoia să ne distanțăm de tot și toate, ca să putem să ajungem la punctul de Restart! Ca să ajungi aici însă, este nevoie de Găsirea de sine și apoi de Reset a anumitor acțiuni și obișnuințe, cu care eram obișnuiți.
 
Eu m-am distanțat social cam în urmă cu 14 ani de zile. Și m-am autoizolat și canatinat, deși am permis multor oameni să pătrundă în universul meu: interior, exterior, profesional, familial! Unoeri am regretat și am înțeles că Resetul nu a fost unul corect. Unii oameni chiar nu înțeleg să respecte locul în care este primit, fie că este un spațiu locuit, fie că este un spațiu sufletesc! Atunci, am aplicat distanțarea socială și mai profund. Am tot tăiat de pe listă multe din obiceiurile mele.
 
În această carantină, am avut-o alături doar pe Augusta, care deși copil a știut să fie un înțelept și un bun prieten, pe prietena mea Andrea și pe mami Geta, despre care am scris deja de multe ori că este mama tatălui Augustei. Ajunsă în Egipt, în această „distanțare socială”, i-am avut alături doar pe Augusta, Nassif și mâțele mele. Singurii care au cunoscut toate gamele sufletului meu după care am urlat de dor, de neputință, de apăsare, de revoltă, de întrebări fără vreun răspuns.
 
Nu s-au plâns niciodată, nu m-au judecat, nu m-au îndepărtat ci, au încercat să mă înțeleagă și să îmi fie alături, așa cum puteau și știau ei. Și am înțeles că înainte de absolut orice în viață, este propria ta familie! Azi, am înțeles și mai mult asta. Cu oarecare greutate, întârziere, dar numai la timp.
 
Am scris, am căutat înțelesuri, am încercat să adaug la mine ceea ce mi-am dorit să devin. Uneori, pune degetul pe cea mai profundă rană a noastră, apasă până la furie, ne obligă să o vedem și să reparăm.
 
„Distanțarea socială” și chiar carantina, nu ar trebui privite ca privațiuni, ci incursiuni profunde în sinele nostru. Ele ne spun cât de fragili, puternici sau bolnavi suntem. Nimeni nu înebunește și nu moare din asta, dar se poate vindeca de multe. Problema este că această carantină ne pune față în față cu noi, cu temerile noastre, cu durerile noastre încă sângerânde și nu ne dă voie să evadăm, ci ne obligă să ne tratăm!
 
Am înțeles că în viața unora nu ai fost niciodată, deși în mod normal, viața te-a pus acolo fără să îți ceară părerea!
 
Cum spuneam…uneori, „distanțarea socială” ne ajută să ne cunoaștem până în cel mai profund și intim loc al nostru, ne ajută să ne regăsim și ne vindecă!

Tăcerea Mieilor și Carantina României

suceava

De câteva zile, am sufletul mic. Cât un grăunte! De întuneric, deoarece pare să nu mai pătrundă lumina deloc în gândurile mele. Am obosit să tot sper în faptul că Românii mei se mai pot trezi! Am obosit să le spun că a fi român este o mare responsabilitate și demnitate! Nimeni nu crede, nu înțelege, nu se trezește! Puțini! Mi-aș dori să fiu o voce puternică! Mi-aș dori să am influență! Mi-aș dori să fiu unul din oamenii care sunt într-un punct cheie și poate schimba! Dar nu sunt! Sunt un amărât de român, ziarist și o mamă care se frământă pentru puiul ei!

Românii plătesc acum Facturile Tăcerilor lor! O tăcere groasă, grea, care durează de 30 de ani! Tăcerea Mieilor!

Mă uit la Suceava. Și plâng! Frumoasa și istorica noastră Suceavă este închisă! Măreața Suceavă! Măreața Cetate străjuiește o mare de oameni pierduți acum! Nu mai e nimic acolo din spiritul marelui Ștefan! Suntem mici, mărunți, iar corupția din noi ne face să părem ca niște viermi neputincioși, pe care cei mari și tari îi strivesc sub cizmele lor politice!

Suceava este acum o închisoare de suflete, de neputințe, de disperare. De oameni care nu știu dacă sunt bolnavi sau sănătoși. Nu știu dacă ai lor sunt bolnavi sau sănătoși. Oamenii NIMĂNUI!

A intrat Armata să repare ce au făcut alții. Sigur, Armata nu te cocoloșește, nu te ia în brațe, nu te pupă pe frunte. Că de aia e Armată! Nu te minte: „hai, că e bine”, „hai că trecem noi”, „hai că mai poți”. NU! Ei sunt duri și uneori par chiar inumani. Deoarece ei știu că în astfel de situații, trebuie să acționezi prompt, să te ridici, să poți și când nu mai poți, nu să te vaiți. E timp, după!

De ce a ajuns Suceava așa? Pentru că e măcinată și cangrenată de corupție. Nu de acum. De ani de zile. Mai precis, ca restul țării, de vreo 30 de ani!

Ce se întâmplă la Spitalul din Suceava nu este altceva decât reversul medaliei, pentru TĂCEREA efectivului medical care a lucrat sau lucrează acolo.

Au văzut neregulile, au văzut mârlăniile, vorbesc între ei de ele, dar pentru a nu-și pierde locurile de muncă…AU TĂCUT!!!

Tăcerea este o altfel de CÂRDĂȘIE! Cârdășie care a dus Suceava aici…4190 izolați și 523 în carantină, după cum spune Institul de Sănătate Publică națională. Cine este acolo însă, știe că numărul e mult mai mare, majoritatea celor infectați, fiind medici și asistente.

Mă întreb acum și îi întreb pe toți medicii de la Suceava: A MERITAT SĂ TĂCEȚI? A meritat să îi protejați și să îi ascundeți pe cei din administrația spitalului? A meritat să nu vorbiți deschis despre lipsurile pe care le aveți acolo? A meritat să fiți voi înșivă victimele și călăul? Să nu știți dacă mai scăpați sau nu? NU! Uitați unde a dus tăcerea voastră! La colapsul unui oraș! A tuturor sucevenilor! A familiilor voastre! Virusul se pare că nu știe cine este corupt sau nu! Vă TAXEAZĂ pe toți!

Tăcerea personalului medical (și nu doar) de la Suceava este EMBLEMA A CEEA CE SUNTEM NOI ROMÂNII în ultimii 30 de ani! Niște lași, egoiști, corupți! De ce corupți? Deoarece a fi mână în mână cu cei care fură, delapidează, înseamnă tot furt! Deoarece a închide ochii este tot hoție! A tăcea este tot hoție!

Am tăcut când ni s-au vândut fabricile, când am renunțat la tot ce a fost de marcă românească, când au fost dați oamenii în șomaj, când au venit minerii, când politicienii au tot promis, dar nu au realizat nimic, când ne-au plecat copiii slugi la străini, medici, profesorii, inginerii, arhitecții!!! Am tăcut când s-au tăiat salariile la profesori, medici, când au tăiat pensiile bunicilor și părinților noștri, dar au fost majorate pensiile politicienilor! Am tăcut când au anulat producătorii și fermierii Români și ne-au băgat pe gât mărfuri importante, în timp ce fermele noastre erau închise rând pe rând, iar ȚĂRANII noștri, bieții, bunii și dragii noștri țărnai au fost umiliți!!!

Nu v-a ajuns cât v-ați umilit, cât v-ați degradat? Nu a ajuns că ne-am scindat, nu mai suntem solidari, nu mai avem nimic? Trebuie să ne trezim, să ne scuturăm umerii sufletului, ai conștiinței, ai spiritului! Să spunem: DE AJUNS! Și să punem umărul la ridicarea acestei țări! La ridicarea demnității României, a noastre și a copiilor și nepoților noștri!

Noi am construit avioane, trenuri, tramvaie, camioane, tractoare, armament, imbracaminte, incaltaminte, am avut pielarie de calitate, ferme, terenuri agricole, livezi!!! Oare chair nu mai putem avea nimic din toate acestea? Chiar trebuie să fim ghena Europei?Mâna ei de lucru în loc să fim cei care exportă și au un cuvânt de spus?

Nu se mai poate așa! NU SE MAI POATE! Nu măi fiți umili și luați de proști! Nu vă mai lăsați manipulați! Nu mai tăceți!!! VORBIȚI! Când vedeți o neregulă, scoateți-o la interval! Strigați în gura mare: HOȚUL! CORUPTUL!

Nu mai închideți ochii, deoarece așa, închideți toate porțile pentru viitorul copiilor voștri!

TOȚI AM TĂCUT! TOȚI AM ÎNCHIS OCHII! TOȚI SUNTEM SUCEAVA!

DESCHIDEȚI OCHII MĂCAR ACUM ȘI RELUAȚI-VĂ DEMNITATEA, ROMÂNI!

(Ramona Sandrina Ilie, Tăcerea Mieilor și Carantina României)

Vă rog pe toți cei care sunteți de acord și sunteți Suceava sau suceveni…să vă etichetați sau să lăsați un comentariu!

#trezireaRomâni #Jurnaldecarantina #eusuntsuceava

suflă mamă peste lume

87e3a6164640c17d8223d261d63b9d3b

am amorțit,
mi-am adunat temerile și le-am băgat sub piele
m-am obișnuit deja cu frica de a auzi telefonul
mama și tata mă sună mereu pe skype
cu timpul, mă obișnuiesc cu ele atât de mult
încât, e ca și cum aș respira. nu le mai simt.
uneori doar, când mă dezbrac de mine
simt cum mă ard toate gândurile, fricile, depărtările
pe dinlăuntru

mi-am desenat cu creta o mamă
și mă ghemuiesc în inima ei ca un copil
și plâng! plâng de dor de mama!
suflă mamă peste lume să treacă năpasta!

(suflă mamă peste lume, Ramona Sandrina)