Au îngropat principiile, valorile, unicitatea și au ridicat Omul Modern!

post-apocalypse-anime

La început, am fost și eu unul din naivii care au crezut că acest COVID ne va uni, ne va umple sufletele cu iubire, ne va  ajuta să descoperim lumina din noi și să ne umanizăm.

Am fost cea mai mare naivă! Proastă chiar, fără să mă menajez.

Acest COVID a scos de fapt la lumină toate bubele infectate ale societăților umane: civilizate sau mai puțin civilizate, bogate sau sărace! A pus un mare egal între noi. Și le-a spart!

Peste tot în lume pute a ignoranță crasă, a lipsă de empatie, de umanitate, de responsabilitate, de profunzime! Pute a analfabetism funcțional! Dar pute rău! Grotesc!

Asta este de fapt cea mai mare bubă a acestei societăți umane!

Au apărut „infecțiile nosocomiale” ale acestei societăți peste tot și de peste tot!

Acum se vede clar cât a fost omenirea de manipulată, de subjugată psihic, mental, educațional, social!

Acum se vede cât de incapabili sunt oameni să se adapteze sau să reacționeze!

Acum se vede cât este de încarcerată mintea umană în propagande induse!

Acum se vede câtă precaritate a existat în sistemul educațional la nivel global, dar și la nivel individual ca familii!

Câtă propagandă! Câtă manipulare și subjugare emoțională și psihică!

Ne-au șters Memoria Adevărului! Memoria Umanității! Memoria Solidarității! Memoria Binelui! Memoria Credinței! Memoria Rădăcinilor! Memoria Familiei! Memoria Iubirii!

Au sădit în noi semințe de vrajbă, de ură, de egoism cronic, de invidie, de răutate nativă chiar, de ignoranță, de prostie! Ne-au spălat pe creier, ne-au modificat toată genetica omenirii și ADN-ul nostru ca Umanitate!

Asta lăsăm noi moștenire copiilor noștri! O Planetă bolnavă, cu resurse afectate, cu straturi de ozon lipsă, cu păduri defrișate, cu orașe cât mai betonate, cât mai „la fel”, depersonalizate, cu relații care trebuiesc să respecte „distanțare fizică”, cu războaie nesfârșite, cu Biserici închise de unde toți vor să ÎL alunge pe Dumnezeu!

O societate firavă, vulgară, grotească! O societate a marketingului sexual în absolut toate domeniile! O lume a nazismului psihic! O lume în care pentru lipsa libertăților avem drept de vot și ducem lupte unii cu alții!

O „Acasă” apocaliptică, deoarece iată, Apocalipsa nu vine de data asta nici prin apă, nici prin foc, ci prin îndobitocire și dezumanizare la scară globală!

Au îngropat principiile, valorile, unicitatea și au ridicat Omul Modern!

Ne-au Dezumanizat și ne-au Desuflețit!

 

Cam atât de simplu ar fi!

c2g9NGE2OWFlZDA4NTA0NjdjZTkxOGZiMGNhZmViMmVlNDc=.thumb

Actorul Nick Cordero a murit la 41 de ani, din cauza COVID-19, după 95 de zile în spital

Și totuși sunt oameni care au nevoie de „miracole” ca să înțeleagă problema despre Covid. Au nevoie să vadă morții răsturnându-se din cupe de excavatoare. Iau în râs acest aspect din cauza lipsei de educație, dar și din lipsa de transparență a autorităților.

De fapt, de aici pornește toată bătălia aceasta „anti-covid”… din lipsa de transparență, bâjbâielile Guvernului și a tuturor celor care ar trebui să aibă capacitatea de a găsi soluții reale în astfel de timpuri și așa destul de încurcate și încărcate.

E ușor a guverna pe timpuri de pace, dar adevărata valoare se arată pe timp de „război”. Lipsa de credibilitate a autorităților, crește în fiecare zi numărul celor care nu mai consideră să poarte o mască și să respecte niște reguli!

Corona nu se vede, iar aceasta este una din cauzele pentru care, oamenii nu cred. Multe nu se văd însă, dar asta nu ne împiedică să fim umani, receptivi, empatici și solidari. Nu trebuie să credem în nimic, ci trebuie să fim responsabili. Nu panicați! Responsabili!

Și dacă nu vă pasă de mine sau de cei din jur, poate vă pasă de cei dragi, de acasă. Unii sunt prea mici, alții poate prea în vârstă ca să îi condamni la ceva în care tu nu crezi.

Mulți nu cred în multe, dar asta nu înseamnă să nu ținem cont de alte perspective!

Vrem, nu vrem, lumea noastră s-a schimbat. Unii nu vor să spună tare și răspicat, dar vă spun eu: IREMEDIABIL! Nimic nu va mai fi la fel. Nimic din ce știam înainte nu va mai reveni la aceeiași stare. Nu îmi plac schimbările. Le urăsc! Totuși, mă adaptez, deoarece sunt om și face parte din genetica noastră adaptarea! După o vreme, noua stare, va deveni cea de fapt. Schimbările nu țin de noi. Viața pe Terra are și ea un curs, o linie, curbe. Noi trebuie doar să știm pe care val suntem, iar dacă un om e la apă, să îl ajutăm să iasă cu bine la mal. Cam atât de simplu ar fi!

Dar chiar și așa, nu cred că moare cineva dacă preț de câteva minute, o oră pe zi, își pune masca și respectă niște reguli minime de bun simț și solidaritate! 

 

„încet, frumos, cu iubire, ca și cum ai crește un prunc!”

Mereu am spus că eu nu sunt ca alții și că eu sunt ca mine. Iar ca mine, în nimic nu sunt mai autentică decât în iubire și în tristețe. Toți iubim, este adevărat, dar nu toți iubim la fel, iar acest lucru, este diferența care ne alcătuiește frumos, pe fiecare.

Eu sunt o ființă nostalgică, un om al emoțiilor. Nu știu funcționa deloc fără această busolă interioară. Și nici nu cred că ar trebui să funcționăm doar rațional. Sunt o ființă care se leagă profund, până la sânge și celule de oameni, de locuri, de obiecte și ajung să le inspir. Inspir amintirea lor ca pe un miros dulce de flori rare și expir păreri de rău și nostalgii după timpuri ce nu se mai pot întoarce. Se întorc prin noi, trăiesc prin noi, dar cu siguranță, nu mai este la fel.

De la o vreme, călătoresc mereu în sufletul și gândul meu, pe acasă. Pe tărâmurile României mele frumoase. Că oricum o văd unii și o descriu, România este cea mai frumoasă plăsmuire a Divinității! Bolnavă de oameni care nu o iubesc și nu o respectă, de întâmplări grele care au tot sfâșiat-o, cangrenată de indolența și ticăloșenia celor care o conduc de treizeci de ani, dar cu toate aceastea, România este o fată mândră, cu păr castaniu, cu ochi mierii, cu opinci, zaghie și ie, care doinește cele mai adânci doruri și chemări. Sigur că în toată această năvălire de idei și ideologii, România nu își mai află locul. Ea s-a născut, crescut și dezvotat într-un altfel de spațiu. Nu poți crește nuferi pe vârfuri de munte și nici pini în deșert!

Dar, vroiam doar a spune că mi-e dor de fiecare bucățică a ei. De tradiții, de autenticitatea de acasă. Nu de o țară ca afară. Ci de o țară ca a mea. Așa cum a fost, este și sper să rămână ea. O țară în care se țese încă la război, în care se croiesc ii fără seamăn, în care există păstorit, transhumanță, în care se mai poartă veșmântul popular, în care se mănâncă pomana porcului, sarmale, borș și mămăligă. Mie nu mi-e rușine cu tradițiile mele. Nici cu țara mea. Nu o găsesc deloc mai prejos de altele! Nici nu este!

România este țara în care orice apus și răsărit de soare peste câmpuri de maci sau floarea soarelui, naște literatură. Țara în care bunicile au mirosul copilăriei. Sunt chemări vii! Unde nimic nu e întâmplător, chiar dacă pare a fi. Unde cu rost sau fără rost, toate sunt frumoase. Nu și visele acestea „de sclipici” ale unora. Vise despre îmbuibare, îmbogățire peste noapte, mașini de lux, vile. Acestea fac parte dintr-o altfel de „cultură”. Aceea a castelelor de nisip care nu pot fi trainice. Durează o vreme. Și chiar dacă par a interefera și schimba, într-un final nimeni nu își va aminti de ele. Că nu face parte din genetica noastră ca națiune!

Mi-am amintit zilele trecute de mine alergând pe miriști. De verile când ridicam case din baloți făceam întrecere cu broaște. Când buna mă învăța să frământ pita…„încet, frumos, cu iubire, ca și cum ai crește un prunc!” Așa spunea ea! Și avea dreptate! Așa trebuiesc făcute toate în viață, în tot ceea ce faci…„încet, frumos, cu iubire, ca și cum ai crește un prunc!” și atunci, vom vedea și măreția, valoarea și autenticitatea din tot ceea ce ne înconjoară.

Am ajuns să abandonăm tot, în goana după „o țară ca afară”. Țara, părinții, copii, Biserica și pe Hristos! Mai rău va fi când vom înțelege că dacă rămâneam, dacă eram solitari și iubitori de autentic, eram mult mai departe. Construiam! Încet, dar construiam durabil! O țară pentru noi, pentru copiii noștri, pentru părinții noștri! Un loc plin de tradiții, de folclor, de frumos, în care ne-am fi dezvoltat mult mai liniștiți și aproape de noi înșine! Dar ca să construiești trebuie să înțelegi vatra pe care ridici o țară și un neam! Trebuie să o simți! Să o porți în tine asemeni unor puncte cardinale care nu te lasă să te rătăcești! Trebuie să cunoști noțiunea de „toți ca unul și unul ca toți”!

România a ajuns unde a ajuns din lipsă de…Iubire și de Mame! Da! M-ați auzit bine. Mamele autentice sunt cele care ridică un prunc echilibrat, o societate echilibrată și o națiune echilibrată! De la ele pornesc rădăcinile și rodul copacului care vom deveni! De la ele pornesc cei „șapte ani de acasă”, „sărutmâna”, „mulțumesc”, „îmi pare rău”! Mai nou, aud că „sărutmâna” este nelalocul său, iar copii spun doar „bună ziua”. Cei șapte ani de acasă, au devenit șapte ani de grădiniță, școală, orice și oriunde, numai acasă nu. Mulțumesc nu spui, numai dacă primești ceva! Ceva palpabil! Pentru emoții și bucurii nu se mai spune! Nici nu prea mai avem voie să le avem. Îmi pare rău este inexistent! O floare de colț rară!

În graba noastră prin viață și prin dorința noastră de a fi mereu altfel, am ajuns să nu mai semănăm cu noi, iar asta nu este bine! Suntem cu toții copiii aceleași mame…Gaia, dar fiecare ne-am născut pe un alt picior de plai și suntem unici. Dacă nu înțelegeți ce vreau să spun, mutați de pe Netflix sau HBO și uitați-vă la Moana. Descrie mult mai bine tot ceea ce eu am spus mai sus!

A dori să fii ceea ce nu ești și a accepta să fii ceea ce ai fost dintotdeauna!

stol de rândunici, copilăria

04a5bdc1a7212005d48d73b5e730bbd5

uneori, aș vrea să fiu un codru de pită,
să mușc din mine până la sânge și la lacrimi,
să nu uit gustul verilor coapte de acasă,
a primăverilor mirate,
a verdelui reavăn,
mugurii limbii române care se deschid în suflet
cu dor, ca bujorii
și brâncile mamei, a tatei, a bunei și bunului,
curtea casei din pământ bătut unde am crescut
„hopa mare”
să mă frământ până la neuitare și
să cresc rumenă și caldă
ca fuiorul ăla de fum care se înalță din hornul
copilăriilor, până la Dumnezeu!
 
(stol de rândunici, copilăria, Ramona Sandrina)

doar un vis

alex

dacă vom adormi,
poate când ne vom trezi,
va fi fost totul doar un vis greu,
iar lumea va fi iarăși fericită!

(doar un vis, Ramona Sandrina)

Noapte bună! Tisbah ala khair!

Alexandria, Egipt, Saad Zaghloul Square

Înțelegeți voi oamenii, deoarece eu nu mai pot!

f652d15c1cb06adeb60c9e0e54b70b37
Înțelegeți voi oamenii, deoarece eu nu mai pot!
 
Vorbea zilele trecute o femeie foarte dragă mie, despre „distanțarea socială”, pe care mulți am fost nevoiți de-a lungul vieții să o practicăm, din verse motive. Vorba ei, nici nu știam noi că se numea așa, doar că simțeam nevoia să ne distanțăm de tot și toate, ca să putem să ajungem la punctul de Restart! Ca să ajungi aici însă, este nevoie de Găsirea de sine și apoi de Reset a anumitor acțiuni și obișnuințe, cu care eram obișnuiți.
 
Eu m-am distanțat social cam în urmă cu 14 ani de zile. Și m-am autoizolat și canatinat, deși am permis multor oameni să pătrundă în universul meu: interior, exterior, profesional, familial! Unoeri am regretat și am înțeles că Resetul nu a fost unul corect. Unii oameni chiar nu înțeleg să respecte locul în care este primit, fie că este un spațiu locuit, fie că este un spațiu sufletesc! Atunci, am aplicat distanțarea socială și mai profund. Am tot tăiat de pe listă multe din obiceiurile mele.
 
În această carantină, am avut-o alături doar pe Augusta, care deși copil a știut să fie un înțelept și un bun prieten, pe prietena mea Andrea și pe mami Geta, despre care am scris deja de multe ori că este mama tatălui Augustei. Ajunsă în Egipt, în această „distanțare socială”, i-am avut alături doar pe Augusta, Nassif și mâțele mele. Singurii care au cunoscut toate gamele sufletului meu după care am urlat de dor, de neputință, de apăsare, de revoltă, de întrebări fără vreun răspuns.
 
Nu s-au plâns niciodată, nu m-au judecat, nu m-au îndepărtat ci, au încercat să mă înțeleagă și să îmi fie alături, așa cum puteau și știau ei. Și am înțeles că înainte de absolut orice în viață, este propria ta familie! Azi, am înțeles și mai mult asta. Cu oarecare greutate, întârziere, dar numai la timp.
 
Am scris, am căutat înțelesuri, am încercat să adaug la mine ceea ce mi-am dorit să devin. Uneori, pune degetul pe cea mai profundă rană a noastră, apasă până la furie, ne obligă să o vedem și să reparăm.
 
„Distanțarea socială” și chiar carantina, nu ar trebui privite ca privațiuni, ci incursiuni profunde în sinele nostru. Ele ne spun cât de fragili, puternici sau bolnavi suntem. Nimeni nu înebunește și nu moare din asta, dar se poate vindeca de multe. Problema este că această carantină ne pune față în față cu noi, cu temerile noastre, cu durerile noastre încă sângerânde și nu ne dă voie să evadăm, ci ne obligă să ne tratăm!
 
Am înțeles că în viața unora nu ai fost niciodată, deși în mod normal, viața te-a pus acolo fără să îți ceară părerea!
 
Cum spuneam…uneori, „distanțarea socială” ne ajută să ne cunoaștem până în cel mai profund și intim loc al nostru, ne ajută să ne regăsim și ne vindecă!

Tăcerea Mieilor și Carantina României

suceava

De câteva zile, am sufletul mic. Cât un grăunte! De întuneric, deoarece pare să nu mai pătrundă lumina deloc în gândurile mele. Am obosit să tot sper în faptul că Românii mei se mai pot trezi! Am obosit să le spun că a fi român este o mare responsabilitate și demnitate! Nimeni nu crede, nu înțelege, nu se trezește! Puțini! Mi-aș dori să fiu o voce puternică! Mi-aș dori să am influență! Mi-aș dori să fiu unul din oamenii care sunt într-un punct cheie și poate schimba! Dar nu sunt! Sunt un amărât de român, ziarist și o mamă care se frământă pentru puiul ei!

Românii plătesc acum Facturile Tăcerilor lor! O tăcere groasă, grea, care durează de 30 de ani! Tăcerea Mieilor!

Mă uit la Suceava. Și plâng! Frumoasa și istorica noastră Suceavă este închisă! Măreața Suceavă! Măreața Cetate străjuiește o mare de oameni pierduți acum! Nu mai e nimic acolo din spiritul marelui Ștefan! Suntem mici, mărunți, iar corupția din noi ne face să părem ca niște viermi neputincioși, pe care cei mari și tari îi strivesc sub cizmele lor politice!

Suceava este acum o închisoare de suflete, de neputințe, de disperare. De oameni care nu știu dacă sunt bolnavi sau sănătoși. Nu știu dacă ai lor sunt bolnavi sau sănătoși. Oamenii NIMĂNUI!

A intrat Armata să repare ce au făcut alții. Sigur, Armata nu te cocoloșește, nu te ia în brațe, nu te pupă pe frunte. Că de aia e Armată! Nu te minte: „hai, că e bine”, „hai că trecem noi”, „hai că mai poți”. NU! Ei sunt duri și uneori par chiar inumani. Deoarece ei știu că în astfel de situații, trebuie să acționezi prompt, să te ridici, să poți și când nu mai poți, nu să te vaiți. E timp, după!

De ce a ajuns Suceava așa? Pentru că e măcinată și cangrenată de corupție. Nu de acum. De ani de zile. Mai precis, ca restul țării, de vreo 30 de ani!

Ce se întâmplă la Spitalul din Suceava nu este altceva decât reversul medaliei, pentru TĂCEREA efectivului medical care a lucrat sau lucrează acolo.

Au văzut neregulile, au văzut mârlăniile, vorbesc între ei de ele, dar pentru a nu-și pierde locurile de muncă…AU TĂCUT!!!

Tăcerea este o altfel de CÂRDĂȘIE! Cârdășie care a dus Suceava aici…4190 izolați și 523 în carantină, după cum spune Institul de Sănătate Publică națională. Cine este acolo însă, știe că numărul e mult mai mare, majoritatea celor infectați, fiind medici și asistente.

Mă întreb acum și îi întreb pe toți medicii de la Suceava: A MERITAT SĂ TĂCEȚI? A meritat să îi protejați și să îi ascundeți pe cei din administrația spitalului? A meritat să nu vorbiți deschis despre lipsurile pe care le aveți acolo? A meritat să fiți voi înșivă victimele și călăul? Să nu știți dacă mai scăpați sau nu? NU! Uitați unde a dus tăcerea voastră! La colapsul unui oraș! A tuturor sucevenilor! A familiilor voastre! Virusul se pare că nu știe cine este corupt sau nu! Vă TAXEAZĂ pe toți!

Tăcerea personalului medical (și nu doar) de la Suceava este EMBLEMA A CEEA CE SUNTEM NOI ROMÂNII în ultimii 30 de ani! Niște lași, egoiști, corupți! De ce corupți? Deoarece a fi mână în mână cu cei care fură, delapidează, înseamnă tot furt! Deoarece a închide ochii este tot hoție! A tăcea este tot hoție!

Am tăcut când ni s-au vândut fabricile, când am renunțat la tot ce a fost de marcă românească, când au fost dați oamenii în șomaj, când au venit minerii, când politicienii au tot promis, dar nu au realizat nimic, când ne-au plecat copiii slugi la străini, medici, profesorii, inginerii, arhitecții!!! Am tăcut când s-au tăiat salariile la profesori, medici, când au tăiat pensiile bunicilor și părinților noștri, dar au fost majorate pensiile politicienilor! Am tăcut când au anulat producătorii și fermierii Români și ne-au băgat pe gât mărfuri importante, în timp ce fermele noastre erau închise rând pe rând, iar ȚĂRANII noștri, bieții, bunii și dragii noștri țărnai au fost umiliți!!!

Nu v-a ajuns cât v-ați umilit, cât v-ați degradat? Nu a ajuns că ne-am scindat, nu mai suntem solidari, nu mai avem nimic? Trebuie să ne trezim, să ne scuturăm umerii sufletului, ai conștiinței, ai spiritului! Să spunem: DE AJUNS! Și să punem umărul la ridicarea acestei țări! La ridicarea demnității României, a noastre și a copiilor și nepoților noștri!

Noi am construit avioane, trenuri, tramvaie, camioane, tractoare, armament, imbracaminte, incaltaminte, am avut pielarie de calitate, ferme, terenuri agricole, livezi!!! Oare chair nu mai putem avea nimic din toate acestea? Chiar trebuie să fim ghena Europei?Mâna ei de lucru în loc să fim cei care exportă și au un cuvânt de spus?

Nu se mai poate așa! NU SE MAI POATE! Nu măi fiți umili și luați de proști! Nu vă mai lăsați manipulați! Nu mai tăceți!!! VORBIȚI! Când vedeți o neregulă, scoateți-o la interval! Strigați în gura mare: HOȚUL! CORUPTUL!

Nu mai închideți ochii, deoarece așa, închideți toate porțile pentru viitorul copiilor voștri!

TOȚI AM TĂCUT! TOȚI AM ÎNCHIS OCHII! TOȚI SUNTEM SUCEAVA!

DESCHIDEȚI OCHII MĂCAR ACUM ȘI RELUAȚI-VĂ DEMNITATEA, ROMÂNI!

(Ramona Sandrina Ilie, Tăcerea Mieilor și Carantina României)

Vă rog pe toți cei care sunteți de acord și sunteți Suceava sau suceveni…să vă etichetați sau să lăsați un comentariu!

#trezireaRomâni #Jurnaldecarantina #eusuntsuceava

împrimăvărați

primăvara nu are nevoie de noi
ca să se cuibărească
în tăcerea mugurilor și să înflorească
vine așa, ca un fior de viață,
își pune flori la ureche, la suflet, pe palme
și aprinde lumea
ca pe o cadelă de culoare
și lumină

și fără să știm când și cum,
numa ne trezim împrimăvărați!

(împrimăvărați, Ramona Sandrina)

gânduri pe timp de restriște

11167969_1130765526938775_5288765650003423028_n

izolați-vă,
dar nu vă izolați inimile!
stați în case,
dar țineți-vă sufletul de mână
unii, altora!

din semințele acestea,
veți încolți o lume mai bună!

(gânduri pe timp de restriște, Ramona Sandrina )