Libertatea de exprimare, începe cu respectul!

Deși am trăit într-o zonă în care prejudecățile erau la ordinea zilei, am încercat pe cât posibil să nu mi le însușesc și să folosesc gândirea inimii. Pentru că este mai profundă! Am încercat să fiu un om al emoțiilor, al aflării prin tăcere și afundarea în studiu.

Uneori însă, luni de studii pot fi regăsite într-o discuție la o cafea, cu omul potrivit, la locul potrivit. Acest lucru, evident m-a ajutat foarte mult când am pășit pe tărâmurile faraonilor, într-o zonă predominant musulmană, eu creștină fiind. Nu am ridicat piatra, nu am judecat, ci am încercat să cunosc ceea ce îmi era total necunoscut și deformat de spațiul virtual și media. Și am descoperit multă frumusețe, credință și înțelepciune! Bunătate și căldură!

Am descoperit oameni simpli, buni ca pita caldă, săritori, muncitori, unii cu mâini muncite și aspre, exact cum sunt cei de la noi. Am descoperit în toată diversitatea, multe asemănări și în mijlocul a milioane de musulmani, am înțeles credința mea creștină mult mai bine, mai profund. Și am înțeles că pentru câteva întâmplări nefericite, care nu caracterizează musulmanii de rând, nu trebuie să îndreptați piatra către omul simplu.

Oricât de greu de înțeles ar părea, musulmanul de rând nu este cel regăsit printre migranții europenii. Și nu este omul simplu musulman vinovat de politicile proaste din Occident. Despre faptul că s-au permis valuri de migranți, printre care Caii Troieni ai Extremismului Islamic, deschizându-se astfel Cutia Pandorei. Dacă marile puteri nu au înțeles să cearnă, să verifice, atunci să nu arunce „mortul” în curtea tuturor musulmanilor, deoarece nu este corect!

Trăiesc într-o țară musulmană care iată, îmi permite dreptul la credința mea, la rugăciune în Biserica Ortodoxă și chiar mai mult, îmi dă dreptul să îmi pun crucea sau icoana în holul blocului, deasupra ușii unde locuiesc. Și nimeni nu o distruge, nu o pângărește! Nimeni nu mă judecă pentru că sunt creștină. Nici pentru că port semnul crucii la gât, sau pe încheietura mâinii. În timp ce Europa închidea Bisericile, Egiptul le deschidea, le recondiționa sau construia altele.

În timp ce în țara mea, unde majoritatea suntem creștini, oamenii se insultă unii pe alții pentru felul lor de a-și manifesta credința, aici, nimeni nu mă judecă și nu mă face vită dacă fac pelerinaje la moaște.

Dragii mei, nu judecați ce nu cunoașteți, nu ridicați pereți mai înalți decât ați făcut-o deja, nu vă ridicularizați unii pe alții pentru o libertate pentru care mulți au murit – libertatea de exprimare! Această libertate nu înseamnă doar să aplaudăm pe cei de la Charlie Hebdo pentru că iată…au îndrăznit ce mulți ați fi dorit să îndrăzniți, dar înseamnă să ne tolerăm și noi unii pe alții și să nu îi jignim pe cei care simt să practice credința altfel decât o fac alții.

Libertatea de exprimare, începe cu respectul și în lipsa acestuia, devine altceva!

Este dreptul lor de a simți să meargă la moaște, așa cum este dreptul vostru să nu mergeți! Cât despre musulmani, încercați să mai băgați în aceeaiși oală milioane de oameni simpli, frumoși, cu câteva sute de extremiști vânduți banului și unor idei vechi de când lumea și pământul: terorismul!

Nu mai generalizați și nu mai stigmatizați ci încercați să înțelegeți, iar unde nu reușiți, respectați alegerea fiecăruia. Chiar și a femeilor cu văl! Deoarece ele știu cel mai bine că Libertatea ține de Interior și nu de Exterior!

Oamenii nu sunt vinovați că se nasc unde se nasc, în religia în care se nasc sau de culoare cu care se nasc! Ei pot fi vinovați doar de alegerile pe care le fac de-a lungul vieții și…atât!

Nu vă fie teamă să fiți Femei! Este un mare Privilegiu!

Astăzi ar trebui să fie o zi despre Femeie. Dar nu este. Chiar și ziua de astăzi am ajuns să o despicăm în patru, să o politizăm, să o mototolim, să o definim, redefinim, atenuăm. Ce trist, oameni buni!

Unii spun că are sorginte bolșevică. Așa, și? Dacă avea sorginte americană era mai mult despre femei? Toți o apă și un pământ. La urma urmei azi, nu este vorba despre puterile lumii care au distrus națiuni, au destabilizat popoare și desființat tradiții. Azi este despre noi.

Alții spun că azi e o formă de validare a femeii. Nu, nu este validare, așa cum Dragobetele nu e validarea iubirii, iar ziua în care spunem „Mulțumesc”, nu ne face mai respectuoși. Este o zi de Reamintire! De Reevaluare! A ce? A cicatricilor și vindecărilor noastre, a vieții, a bucuriilor, a străbunicelor, bunicelor și mamelor noastre. A faptului că am luptat atât de mult pentru Feminism încât ne-am pierdut centrul ființei noastre…Feminitatea! Am luptat să nu mai auzim mereu fraza „Locul vostru e la cratiță!”, încât am înlocuit rochiile elegante cu jeanși, dar la cratiță tot noi suntem. Însă egale cu bărbatul! Ce o fi și cu povestea asta…nu știu!

Nu mi-am dorit niciodată să fiu egală cu nimeni, deoarece eu știu că sunt unică, știu că rostul meu este diferit de al fiecăruia…bărbat sau femeie și mai știu că nu bărbații nasc lumea, ci femeile!

Dar luptele acestea duse la extrem pentru ceva anume, ne îndepărtează de țel, de noi înșine și de cei din jur. ne separă, ne dezbină și ne aruncă în bătălii fără de sfârșit! Asta au vrut feministele pe vremuri? Să purăm pantaloni? Să ne punem cercei în nas? Să ne botoxăm? Să lucrăm cot la cot cu bărbații și apoi să trecem și la cele ale casei? Să coborâm în mină și să dăm cu barosul, să folosim un pistol, să mergem la sală de fitness și să facem mușchi numai pentru că și noi putem ce poate un bărbat? Putem oricum și nu este nevoie să demonstrăm nimic. Și ei știu asta!

ȘTIU că putem, iar dacă vreți o lume frumoasă, în care Bărbatul să Respecte femeia, nu luptați pentru ea ci Educați-vă Băieții în acest sens! Vorbiți-le de mici despre rolul și rostul femeii în viața unui Bărbat, Iubit, Soț! Spuneți-i că rolul femeii nu este să îi șteargă pantofii, să stea la cratiță, să nu ridice vorba, să asculte! NU! Rolul Femeii este să îl iubească, să educe pruncii, societatea!

Nu îi spuneți că toate femeile sunt curve și proaste, numai pentru că voi aveți un complex de inferioritate, frustrări și gelozii netratate! NU! Spuneți-i că Femeile sunt frumoase, inteligente, că pot schimba lumea dacă vor, dar că ele, se opresc de multe ori doar la a iubi un bărbat și a clădi o căsnicie, deoarece ele au vise cu Prinți nobili, cai albi, Prințese, primul sărut, flori și lumi minunate!

Dacă vreți egalitate, nu o căutați doar la joburi, unde încercați peste puteri să urcați tot felul de scări ierarhice, iar acasă să fiți tot Cenușăreasa! NU! Căutați, Așteptați Bărbatul care să știe să fie Soț și Tată! Înțelegeți că dacă el nu știe să vă vorbeacă frumos, nu vă respectă, vă insultă…așa vor crește și copiii voștri! Traumatizați și traumatizând!

Azi este despre Femeie, iar femeile nu sunt mereu fericite. Sunt plânse, violate, bătute, agresate verbal, fizic, psihic! VÂNDUTE!!!

Sunt captive în lumi din care nu știu sau nu vor să mai iasă. Au fost atât de maltratate, încât ele nici nu mai cred, nu mai știu că merită și altceva! Nu, nu sunt curve! Multe au ajuns pe stradă la vârste la care nici nu știau ce înseamnă sexul sau faptul că ele ar trebui să aibă păpuși, nu să sărute bărbați! Este vina familiei, școlii, educației, societății!!!

Ele NU știu că dincolo de bătăile zilnice au drepturi și egalități! Ce să le spunem noi femeilor acestora învinețite, violate și vândute despre egalitatea cu bărbatul? Despre Feminism? Ar trebui doar să le priviți în ochi și ați înțelege că egalitatea nu există atâta timp cât noi femeile nu credem în sufletul nostru că o merităm!

Egalitatea nu există dacă NOI nu o insuflăm băieților și fetelor noastre, dacă nu educăm generațiile să o respecte, să o promoveze, să o manifeste frumos! Să le fie crezul fiecărei zile!

Iată deci, avem „N” motive să discutăm despre Ziua Femeii astăzi! Să readucem în tablou ce este de fapt femeia. Este Rădăcinile unei Societătți sănătoase! Este Izvorul din care ne hrănim pe toată perioada vieții noastre! Aveți grijă ce sevă vă trageți și în ce ape vă scăldați! Aveți grijă dragi femei ce Rădăcini creați și ce Flori dăruiți copiilor voștri! Iubiți-vă mai mult unele pe altele și veți avea lumea pentru care ați luptat în urmă cu sute de ani!

Nu uitați că legea feministelor nu a însemnat doar să încălțați adidași, să trageți pe voi jeanși și să vă puneți cercei în nas! NU! Legea feminismului a însemnat să transformăm o lume a bărbaților în una echilibrată, în care rolul nostru să nu fie cel de a deveni bărbați ci a rămâne femei care știu să se facă respectate, prețuite și iubite! Rolul nostru este de a rămâne elegante, feminine, misterioase, frumoase, inteligente, educate și de a fi o structură puternică pe care se ridică o Societate sănătoasă! Rolul nostru este să știm să roșim în obraji, să brodăm colțul de la batiste, să purtăm rochii vaporoase, să ni se citească poezii, să ni se dăruiască flori! Când am luptat pentru Feminitate, nu am renunțat la toate acestea, ci am adăugat posibilități!

Nu vă fie teamă să fiți Femei! Este un mare Privilegiu!

La mulți ani, tuturor Femeilor!

Patriotismul și tradițiile ar trebui să se predea în școală

78761418_570672260401662_2272620389207113728_n

De câte ori repun această fotografie, îmi amintesc de Augusta când am aterizat în Grecia, la Atena și a întrebat-o cineva de la aeroport dacă este din Spania sau Anglia, iar ea, a dus mâna repede la inimă și ridicând din sprâncene a spus:

– Nu, Doamne ferește! Eu sunt din România! ❤️

Așa spune și spunem mereu când ne întreabă lumea dacă am fi rusoaice, italience, etc

– Doamne ferește! Noi suntem Românce! ❤️

Patriotismul nu se moștenește, el se învață și se educă mereu, constant! Chiar dacă uneori îți iubești țara și oamenii, dacă nu înțelegi legătura, rădăcinile și tradițiile,patriotismul dispare și se confundă cu naționalismul sau extremismul.

Patriotismul și tradițiile ar trebui să se predea în școală, așa cum o fac grecii de exemplu!

La mulți ani, Armata României!

Unii întreabă: da’ ce, militarul trebuie tratat altfel? El nu e tot om? Sunt cu stea în frunte!?

Aş spune că DA!

Sunt cu stea! Ei înşişi sunt de fapt stelele!
Nu cu stea în frunte ci cu stea pe umeri, stele care nu înseamnă doar grad militar ci înseamnă povară, responsabilităţi uriaşe, renunţări, iar uneori înseamnă o altă stea pe cer. – Catchy, Ramona Sandrina

Astăzi este despre TATA! El e Tata! A fost Locotent, Căpitan, Maior! Funcțiile au fost mult mai multe…comandant de batalion printre altele. Picii sunt frații mei. Au apucat și ei să îl viziteze de câteva ori la unitate. 

La mulți ani, Armata României!

Doamna Isoscel s-a dus să predea Teatrul la îngeri…

tamara-b

tamara-buciuceanu-botez-captura-youtube

tamara-buciuceanu-botez-sebastian-sascau

Și am aflat cu tristețe. Am aflat că și Dumneaei s-a dus. Îmi spun doar, că Dumnezeu îi ia de aici, pentru a-și face teatru de îngeri în ceruri.

Și îmi spun mereu:

„Nu plânge, Ramona! Artiștii nu mor! Nu au morminte! Sufletele noastre sunt mormintele lor! Ei sunt nemuritori, precum Zeii!”

Dar iertați-mă Doamnă Dirigintă Isoscel, iertați-mă Doamnă Tamara Buciuceanu Botez 😥 …mi s-a frânt sufletul!

Drum bun la stele, Doamnă a Teatrului Adevărat Românesc! Să vă amintiți de noi uneori și să dați o reprezentație acolo sus, printre constelații! Cu siguranță, noi vă vom recunoaște, vom zâmbi, vom râde, ne vom bucura și vom aplauda până la Dumnezeu!

Alexandria și dezvoltarea sa în prima jumătate a secolului XX – Cartierele, străzile, faleza

Alexandria-Bahari - 1798
Alexandria-Bahari – 1798

Alexandria 1880
Harta Alexandriei – 1880

Alexandria-bahari, perioada turc[ - 1855
Alexandria-Bahari – 1855

Construirea Falezei 1897
Construirea Falezei si blocurilor – 1897

Alexandria Planul Antic 1911
Alexandria – 1911

Alexandria, Mireasa Mediteranei, cum este ea numită de egipteni, este și acum unul din cele mai importante centre de cultură ale lumii. Fondată în 332 ÎHr., ea a fost timp de cinci secole inima și centrul elenismului, o veritabilă capitală a lumii, far al Mediteranei și al omenirii, metaforic spus, dar și în sensul propriu!

Răscruce a mai multor civilizaţii, Alexandria a fost și a rămas până în prezent, spaţiul în care se întâlnesc culturi şi oameni. Epoca ptolemeică începută cu diadohii împământeniti aici de Alexandru Macedon şi terminată cu Cleopatra a constituit hiberbola unei experienţe a umanităţii care nu avea să mai fie egalată mii de ani.

La Alexandria moştenirea faraonică, greco-romană, evreaiscă (Alexandria a avut cea mai mare comunitate de evrei din Orientul Mijlociu), otomană şi musulmană îşi dau mâna într-un însemnat act civilizator, devenind punte peste vremuri şi dig în faţa talazurilor unor timpuri neprietenoase. Și astăzi, în Iskandaria se mai deapănă amintiri din firele de lumină ale farului din Alexandria, care a fost paznic al acestor locuri pe care se pare că zeii le-au binecuvântat. Fire invizibile asemeni unor goblenuri neprețuite, adună la un loc oameni, fapte, memorie colectivă şi locuri de referinţă pentru a sărbători o experienţă unică a umanităţii.

La începuturile ei, Alexandria era asemeni unui golf și avea câteva insule. Cea mai veche parte a ei fiind Abu Qir, Bahary-Anfoushy și El Max. Cucerită de nenumărate ori, incendiată de atâtea ori încât nici istoricii nu au putut ține pasul, cu părți scufundate, Alexandria s-a schimbat foarte mult de-a lungul vremurilor. Alexandria de astăzi, există ca formă de urbanism, cu districte, încă de pe vremea elenilor, cele mai vechi cartiere fiind Abu Qir, Bahary și El Max, trei mari centre pescărești, Alexandria construindu-se practic în jurul acestei meserii.

Un pescar a spus cândva: ”Alexandrienii sunt ca peștii! Dacă îi strămuți de aici, vor muri.” Și a avut dreptate. Orice universitate ar termina și orice profesie ar avea, alexandrienii se întorc întotdeauna la originile lor pescărești.

Când Alexandria era centrul lumii eleniste, zona ocupată astăzi de Bahari a fost odată Heptastadium, podul care leagă continentul de insula Pharos, formând Porturile de Est și de Vest (Hanafi, 1993).

Alexandria a fost capitala Egiptului până la cucerirea arabă în 641, aceștia mutând capitala la Fustat (Cairo modern). Datorită faptului că arabii au avut alte interese și anume cuceririle arabe pe continent, Alexandria a fost foarte mult neglijată, intrând într-un mare declin istoric. Cucerirea arabă a fost privită de istorici ca un fel de iad istoric pentru Alexandria. În afara zidurilor orașului a început să se dezvolte un oraș nou, în zona celor două porturi. În 1517, invazia otomană, iar a adus un declin Alexandriei, orașul din exterior continuând să se dezvolte în ciuda celui clasic. Ba mai mult, elemente arhitecturale din orașul mamă au fost construite în orașul din exterior, rezultând o hibridizare arhitecturală.

Construită și locuită în cea mai mare parte de imigranți din Africa de Nord și Andaluzia, țesătura acestui nou oraș a început tot mai mult să semene cu cea a multor așezări turcești, cu străzi foarte înguste, foarte puține spații deschise și cu un mediu dens construit. Cu alte cuvinte, Alexandria a început să arate înghesuită.

La venirea turcilor și a Pașei Muhammad Ali ca și Vicerege la conducerea Egiptului în 1805, a început și Alexandria să se dezvolte din nou și să înflorească, acesta având planuri foarte mari pentru reînvierea orașui Alexandria. Perioada turcă a fost una liniștită și prolifică. A construit Palatul ras el Tin, Canalul Mahmudia și mai multe cartiere, printre care amintim: El Gomrok, El Mansheya, El Ibrahimiya, El Attarin, Moharam Bek, etc. Pentru a atrage capital străin, Pașa a acordat terenuri comunităților de imigranți, precum și anumite drepturi legislative. Aceste comunități s-au stabilit în cartierele europene nou înființate (denumite mai sus) și fiecare avea un președinte ales, își construia propriile școli, spitale și cluburi.

Justine, Durrell (1957) descrie că în oraș, pe atunci, erau: “cinci rase, cinci limbi, o duzină de crezuri”.

Începând cu 1834, odată cu înființarea Consiliului de l’Ornato, accentul a fost pus pe dezvoltarea și îmbunătățirea cartierelor europene, a construirii unor străzi largi și aerisite pe care se putea circula lejer.

Au urmat mai multe schimbări benefice în Bahari, cum ar fi înființarea Transportului cu Tramvaie (primul și cel mai vechi din Africa și orientul Mijlociu), prima linie înființată fiind Tramvaiul Galben în 1897, tramvai galben existent și astăzi, în Egiptul modern. El lega stația Ramleh de palatul Ras el-Tin. Apoi, a fost construită o promenadă elegantă (corniche) de-a lungul coastei Mediteranei în Alexandria, dar și un șir de clădiri, majoritatea având între 2-4 etaje, fiind influențate foarte mult de stilul european de care Pașa era îndrăgostit.

El-Nabi Daniel Street, este una din străzile care are același nume de 150 de ani.

O altă stradă a expoziției este strada Safeya Zaghloul, care a fost denumită inițial “Al Masala” (Obeliscul), deoarece conținea două obeliscuri care datează din 13ÎHr. În 1877, Khedive Ismail a oferit unul Statelor Unite, iar celălalt a fost mutat la Londra în 1879. În 1930, strada a fost numită după activista feministă și luptătoarea pentru drepturile omului, Safeya Zaghloul. Stradă istorică, aceasta include o serie de locuri fermecătoare și vechi, cum ar fi Cafenelele Trianon și Elite, Cinematografele Strand și Rialto.

Strada Fouad, a jucat un rol semnificativ în planificarea urbanistică a Alexandriei,fiind una din străzile care leagă aproape întregul oraș. În epoca romană, strada Fouad avea două porți. Cea de Est și cea de Vest. Poarta estică era denumită Poarta Soarelui, iar cea vestică, purta denumirea de Lun și avea aproximativ 5 kilometri. Această stradă a fost numită Bab Rashid spre sfârșitul secolului al XIX-lea, deoarece era drumul principal de legătură a Alexandriei de orașul Rashid. Strada a fost numită în cele din urmă după regele Fouad (1917-1926) în 1920, regele Fouad fiind primul care a înlocuit titlul de sultan cu cel de rege.

După revolta din 1952, numele a fost schimbat în El Horreya, apoi în Gamal Abdel Nasser, dar Alexandrienii o cunosc și astăzi ca fiind Strada Fouad.

În zilele noastre, Strada Fouad este încă un loc deosebit de frumos, boem, având un aer european. Pe vremuri, pe strada Fouad, se aflau: Clubul Mohammed Ali Pasha, Teatrul Zezenia și Hotelul Khedive’s, locuri pe care le regăsim în zilele noastre doar în fotografii sau filmulețe vechi.

Multe alte străzi vechi precum Fouad și-au schimbat denumirea de-a lungul timpului, prima plăcuță de identiificare a unei străzi „moderne” în Alexandria, datând din 1891, dar știm despre Alexandria că avea cartiere, târguri și centre culturale, încă din vremea lui Alexandru cel Mare.

Patrice Lumumba, Soliman Yousry, El Shaheed Salah Mustafa, Pharos de El Faraana, Dr. Ali Shousha și Garda Nubar Pasha sunt toate nume care nu au fost niciodată șterse din amintirea Alexandrienilor. Potrivit celor de la Heritage, vechile hărți ale Alexandriei sunt dovezi vii despre modul în care a evoluat orașul: planurile urbanistice ale acestuia, împărțirea cartierelor, denumirile originale ale străzilor, toate mărturisind tradițiile antice și o rețea rutieră care a aparținut vârstei timpurii sau medii. Dar dincolo de istoria țării, locuitorii vechiului oraș poartă legături emoționale cu străzile sale, amintiri speciale pe care aceștia le celebrează chiar și azi, având loc tot felul de festivaluri, spectacole, filme și evenimente culturale.

Astfel, arhitecturile Alexandriei, majoritatea aflate în Downtown, zona Bahari, sunt clădiri de patrimoniu, având vechime și importanță majoră în istoria orașului. Bahari există ca și cartier dinainte de 1805, majoritatea clădirilor fiind construite în jurul acestui an. În pofida faptului că există de 200 de ani, aceste clădiri sunt nu doar în picioare, dar sunt încă locuite și în stare perfectă. Unele au fost dărâmate, pornind un val de revolte din partea organizațiilor care luptă pentru păstrarea și protejarea patrimoniul național, iar o parte au fost închiriate. Cele mai multe sunt locuințe private, la parterul cărora se găsesc cafenele vechi, boeme, pe pereții cărora poți respira istoria și fascinația acestor locuri!

(© Reportaj și documentare realizată de Ramona-Sandrina Ilie)

This slideshow requires JavaScript.

Schimbarea are ca principiu respectarea demnităţii umane! România este una!

Privind în jur, citind ştirile din ţară, constat oarecum cu emoţie şi bucurie aş spune, că în sfârşit, românii au înţeles că este nevoie de ei toţi pentru a se putea realiza adevărata schimbare.
În acelaşi timp, aş adăuga faptul că schimbările trebuie să survină fără aroganţe, fără vulgarităţi şi nesimţire. Nu este nevoie să escaladăm alţi oameni şi să insultăm alte opţiuni politice pentru a dovedi că trebuie să facem ceva util şi real pentru România!

Schimbarea se face prin înţelepciune, bun simţ şi prezentarea soluţiilor.

Nu putem schimba ceva dacă prin comportamentul nostru exprimăm aceeiaşi atitudine făţarnică, arogantă şi lipsită de înţelegere şi respect faţă de români…bătrâni, tineri, intelectuali sau fără educaţie! Schimbarea se face doar respectând neamul românesc în totalitatea şi unanimitatea sa! altfel, nu se poate realiza schimbarea!
Chiar dacă schimbarea se va produce aşa cum toţi ne-o dorim, va trebui să înţelegem încă de pe acum faptul că vom avea ca naţiune o mare provocare şi anume, integrarea acestor actegorii de oameni care practic au fost lipsiţi de educaţie, perspective şi şanse!
Am văzut imagini de la mai multe mitinguri unde oamenii care reprezintă această pătură critică, dar şi fragilă în acelaşi timp, formată fiind nu doar din persoane care pot reacţiona ci şi din bătrâni lipsiţi de orice alternative, au fost huiduiţi, insultaţi, asaltaţi. Într-una din scene, printre cei prezenţi era un bătrânel care tremura din toate încheieturile sale şi consider că mânia şi revolta nu înspre aceşti oameni trebuie îndreptată ci înspre cei care trebuiesc schimbaţi.

Trebuie să se înţeleagă că în această ţară de după 89 există aomeni care au fost abandonaţi de către toţi: societate, politic, familie! Oameni obligaţi să trăiască de pe o zi pe alta, sub limita oricărei subzistenţe şi a oricărei demnităţi umane! Este greu de înţeles sau concepput, ştiu, dar ei există, iar uneori, lipsurile te aduc aici. Ei nu trebuiesc pedepsiţi şi de cei care doresc schimbarea! ei trebuiesc sprijiniţi, ajutaţi şi respectaţi! La urma urmei, de asta ne dorim şi aceste schimbări, nu? Să avem cu toţii şanse egale şi respect!

Partidele politice de la guvernare nu au câștigat doar pentru că acești oameni i-au votat ci și pentru că mulţi dintre cei cu educaţie, perspective şi şanse, au ales SĂ NU VOTEZE, iar dacă vrem ca pe viitor lucrurile să se schimbe în bine, am putea începe să privim cu toții în această oglindă a realităţilor acestor zile şi să încercăm să nu repetăm greşelile celor ce trebuiesc schimbaţi şi a susţinătorilor lor. 

Schimbarea are ca principiu respectarea demnităţii umane, a libertăţii, egalităţii, solidarităţii şi fraternităţii! Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Eu nu îmi permit să îi împart, nici să pun degetul. Puneţi voi şi clasificaţi-i!

M-a întrebat zilele acestea cineva dacă eu sunt musulmană. Dacă soţul meu este musulman.

Am zâmbit, deşi în sufletul meu a fost aşa, un fuior de amar. Recunosc însă, că şi eu, deşi niciodată expus, am avut în sufletul meu câteva prejudecăţi despre musulmani, înainte de a ajunge în Egipt. Mulţumesc Domnului că m-am vindecat de ignoranţă!

Trăind printre ei, am mai spus, eu văd omul înaintea a orice altceva. Văd chipul său, zâmbetul, tristetea. Văd în ei aceleaşi trăiri sau emoţii pe care şi eu le am uneori. Le împărtăşim, trăind în aceleaşi locuri. Ne zbatem în aceeiaşi societate, ne lovim de aceleaşi probleme sociale, economice.

La religie mă opresc când le aud rugăciunile. De 5 ori pe zi. Şi vă spun sincer, e ca şi cum s-ar opri timpul în loc. Sunt frumoase. Vă garantez eu, că dacă nu aţi şti, nici nu aţi remarca faptul că sunt rugăciuni care au loc în moschee şi nu în Biserică. La urma urmei, tot aceluiaşi Dumnezeu ne rugăm. Allah înseamnă Dumnezeu în arabă.

Nu sunt musulmană, dar nici nu împart lumea pe religie şi culoare. Nici pe etnie. Eu am alte ocale. Ocaua mea este omenie şi umanitatea, bunătatea şi iubirea. Religia mea este Iubirea şi Credinţa firească, aia din adâncul sufletului nostru care pe toţi deopotrivă, musulmani sau creştini, când ne doare sau ne bucură ceva, ne face să spunem: “Doamne!!!”.

Am învăţat de la oamenii soarelui să tac, să meditez înainte de a lăsa porumbelul să zboare. Am învăţat să nu judec, să nu etichetez, să învăţ să privesc dincolo de limite, de cele văzute sau aparente.

Cumva, creştin printre musulmani fiind, am învăţat mai multe despre a fi om. Am primit lecţia unei alte valori. Valoarea omului, dincolo de tot şi toate! Omul. Nu haina, nu încălţarea, nu veşmântul, nu basmaua, nu hijabul, nu universităţile, nu casele de cărămidă luxoase. Omul, care există individual de ceea ce are. Omul prin ceea ce este şi reprezintă!

Vreau să mai ştiţi că eu nu dau lecţii. În ignoranţa mea încă, nu îmi permit să spun că le ştiu pe toate şi că dau lecţii. Eu împart doar cu voi toţi, lumea pe care eu o descopăr. Lumea în care eu trăiesc şi am ales să îmi întemeiez un cămin, să îmi fac prieteni, să îmi cresc copilele şi să fiu fericită.

Am ataşat nişte fotografii. Cu egipteni. Mix religios, cultural, etnic. Eu nu îmi permit să îi împart, nici să pun degetul. Puneţi voi şi clasificaţi-i dacă reuşiţi în: creştini şi musulmani! Eu nu pot! Eu văd doar copii, tineri, femei, bărbaţi şi oameni frumoşi! Atât!

Sunt 14 ani, de când Ahmed Zaki a plecat să dea spectacole pe scena îngerilor

Sunt 14 ani, de când Ahmed Zaki a plecat să dea spectacole pe scena îngerilor şi a Cerului! Pământul a rămas categoric mai gol. Un talent autentic, firesc, de o umanitate şi o interpretare fantastică, Ahmed Zaki va rămâne mereu în sufletele noastre!

Spuneam odată că artiştii nu ar trebui să aibă morminte. Metaforic vorbind, evident. Mormintele lor, sunt sufletele noastre, iar noi suntem aceia care îi vom purta mereu în eternitate!

Ahmed Zaki ( Ahmed Zaki Metwally Badawi) s-a născut sub o stea luminoasă, pe 18 noiembrie 1949 în Zagazig, Sharqia, Egipt şi a murit pe 27 martie 2005 la doar 55 de ani, luptând cu un cancer nemilos, pe care, nu l-a putut învinge, aşa cum a făcut-o ca actor în toate rolurile sale inegalabile. Cancerul acela a luat nu doar un actor, nu doar un mare destin, dar a ucis spiritul cinematografiei, într-un fel sau altul!

Dacă Omar Sharif spunea despre Ahmed Zaki că dacă ar fi fost descoperit de către producţiile americane, acesta ar fi ajuns mult mai departe decât el însuşi, egiptenii îl numesc şi acum Împăratul Peliculei şi al Teatrului egiptean şi îl regretă, îl plâng şi îi aşteaptă filmele cu sufletul la gură, deşi le-au văzut de sute de ori. Şi o fac pe bune, deoarece deşi mulţi sunt artişti de mare clasă scenică, Ahmed s-a născut artist. El nu a interpretat niciodată, el a transpus, el s-a transpus, el a trăit personajul şi a lăsat personajul să îl trăiască pe el. Trăia cu o intensitate maximă fiecare scenă, plângând, râzând, fiind furios, dansând cu atâta naturaleţe, încât ajungi să crezi că nu exista script creat pentru el ci el însuşi era scriptul.

Prima oară când l-am văzut pe Ahmed Zaki, a fost în filmul The Prince. Era într-o seară aproape tristă aş spune. Nu ştiu egipteana foarte bine, dar nici nu a fost nevoie. El nu este nevoie să vorbească. El vorbeşte cu ochii, cu zâmbetul, cu chipul său angelic, când plânge, plânge. Cuvintele sale devin gesturi, devine firesc. Avea dreptate Omar când a spus că a fost mare şi că ar fi fost bine să fie descoperit de cinematografia americană. Ahmed ar fi spart bariera oricărui ecran, ar fi atins fiecare inimă. Nu poţi vorbi despre el în limba umană. Nu ai cum. El, categoric nu a fost de aici. El a fost din altă lume. El a fost direct din inima lui Dumnezeu! Dacă vreodată am să învăţ egipteana foarte bine, va fi ca printre altele, să alerg pe urmele lăsate de cuvintele lui printre personaje, viaţă, oameni.

Shokran, Ahmed Zaki!

Din spatele unei cortine

Photography by Rebecca Arthurs

Fiecare, la început, privim viața din spatele unei cortine. Până învățăm. Până învățăm să o respirăm, să o gustăm, să o îndrăznim, să o trăim. Să ne bucurăm de tot ca un copil mic care a pășit prima oară desculț în iarbă. Să încercăm tot ce simțim să încercăm și să ne asumăm. Atunci, perdeaua cade și înțelegem. Că viața ne aparține și în ea nu este vorba despre altceva decât despre noi. Absolut totul în viața se raportează la noi. E simplu. Nu trebuie decât să trăim! Așa cum alegem. Viața este asemeni unui condur. Ni se potrivește perfect doar nouă. Pe sufletul și trăirile noastre! Nimic nu este mai frumos decât să fii în pielea ta și să îți placă!