De vorbă cu Egiptul

82021588_120381236123245_4425124347169996800_o

Nu știu cum ne-am întâmplat eu și Alexandria mea, dar este una din cele mai frumoase experiențe și întâmplări ale mele. Îmi amintesc cu drag prima noastră întâlnire. Eu! Eu pe tărâmul lui Alexandru cel Mare, al Bibliotecii și Farului din Antichitate. Eu, pe urmele pașilor Cleopatrei care s-a născut și a domnit aici. Alexandria cea cântată de greci și de oamenii care și-au lăsat inima, dorurile și iubirea eternă, aici. Și e multă frumusețe în Alex. Dacă știi pune pasul inimii cu înțelepciune într-un loc, dincolo de forfota zilei, a problemelor cu care se confruntă o societate care încă trece prin schimbări majore, poți descoperi minuni aproape la tot pasul. Un spectacol fără egal în Alexandria , ni-l oferă gratuit și frumos, Mediterana. Mediterana care are zeci de culori, zeci de stări, care dansează înspumat peste gândurile și sufletul nostru. Care azi poate fi bosumflată, cernită, iar mâine poate străluci a azur, topaz, smarald și turcoaz fără seamăn. Bărcile sunt perlele de pe rochia sa frumoasă pe care le plimbă în sus și în jos, ca pe refrenul nesfârșit al unui cântec. Mi-e dragă Alexandria și îmi amintesc că era noapte când noi două ne-am întâlnit. Și am plâns de emoție când i-am văzut luminile în depărtare. Un joc de lumini pline de culoare. Când am intrat în Alexandria, pe șoseaua înspre casa care avea să devină ani de zile deja, casa mea, am oprit puțin. Am ieșit din mașină, am inspirat adânc și am știut că așa cum duc România în mine ca pe o rugăciune, așa voi purta în mine Alexandria și oamenii ei. Simt mereu gustul ei sărat nisipos, dar dulce, iar chemările vânzătorilor ambulanți, glausirle oamenilor, sunt clopotele de pe Biserica inimii mele. Un loc unde acum aud rugăciunile din moschee, care par uneori a fi cânt de îngeri, ca mai apoi, să aud clopotele Bisericilor și rugăciunile pe care le ridică toți credincioșii către Hristos. Și e frumos să vezi oamenii ieșind din lăcașe de cult, zâmbindu-și și mergând să își discute tristețile sau bucuriile la un ceai. Nu e urmă de dispreț a unuia faă de altul. E doar prietenie și un legământ care între ei s-a sudat de sute de ani, de când indiferent de rasă, culoare, religie, ei știu că trebuie să fie uniți, precum degetele de la o mână, deoarece doar așa, pot învinge și ridica o țară și pe ei înșiși. Dumnezeu e tare frumos aici…deoarece îl simți în aer, pe gene, în inimă, pe buze și îl rostești mereu: Ya Rab! Te iubesc, Alexandria mea…

Island of Miami Area, Alexandria, Egipt

(De vorbă cu Egiptul, Ramona Sandrina)

Foto: internet

Călătorie în centrul ființei noastre

40397816_2340516902630292_1242032386552627200_n

 

Ora exactă a bunului simț, nu se ia nici după ureche, nici de pe net, așa cum, istoria, cultura, tradiția, cutumele religioase ale unei națiuni nu le înveți de pe wikipedia.

Înainte de a intra într-o țară, într-un lăcaș de cult, în miezul unei religii, al unei case, al unei familii, învățați să vă lăsați bocancii prejudecăților afară. Descălțați-vă picioarele minții și ale inimii de noroi! Curățați-le și spălați-le de ignoranță! Dacă nu înțelegeți, învățați să ascultați, să priviți, să tăceți! Tăcerea este un bun educator în viață!

Nu este o rușine să nu cunoști totul despre o națiune, istoria, religia și problemele lor de-a lungul timpului. Rușine este să dai drumul la taste și la gură, fără să fi minim documentat și informat despre ceea ce vorbești! Rușine este să jignești oamenii pentru că tu ești o ființă frustrată, crescută și educată în prejudecăți care nu te lasă să privești dincolo de propria ignoranță! Rușine este să ți se ofere ocazia de a cunoaște, iar tu so o refuzi spunând că știi!

Nu vizitați țări încercând să comparați, deoarece am mai spus o dată…fiecare națiunea s-a născut separat, în alte prilejuri geografice, morfologice, istorice, religioase, economice, sociale și nu avem cum să comparăm două entități distincte, chiar dacă asemănările par a exista! Nu avem de altfel, nici dreptul acesta!

Fiți oameni, tăceți și învățați să respectați și să iubiți diversitatea! Nu e greu! E nevoie doar de voință, bun simț și umanitate! Lăsați bunătate oriunde pășiți, deoarece toate călătoriile sunt despre noi înșine, mai mult decât despre alte locuri!

Când călătorim undeva, este ca și cum am călători în centrul pământului din conștiința și ființa noastră! Doar ajungând acolo, veți înțelege scopul călătoriei și a locurilor pe care le vizitați!

Fiţi mereu buni, că răi, toţi putem fi!

e792e3c3ea04f978f867219e4859ee46

Adevărul este că sunt oameni care se dezbracă total în fața altora și stau așa…în sufletul gol, doar că nimănui nu îi mai pasă să cunoască astfel de oameni. Sinceritatea nu mai are farmec. Nu mai este prețuită. Oamenii sinceri ajung să fie amestecați în otrăvurile gândurilor și uciși. Și totuși, ei sunt. Uneori, dacă ridici firul ierbii îi găsești acolo zgribuliți după propriile tristeți, dar când vă vor zări, vă vor zâmbi! Ei mereu cred. – Ramona-Sandrina

Fiţi mereu buni, că răi, toţi putem fi!

Doamna Isoscel s-a dus să predea Teatrul la îngeri…

tamara-b

tamara-buciuceanu-botez-captura-youtube

tamara-buciuceanu-botez-sebastian-sascau

Și am aflat cu tristețe. Am aflat că și Dumneaei s-a dus. Îmi spun doar, că Dumnezeu îi ia de aici, pentru a-și face teatru de îngeri în ceruri.

Și îmi spun mereu:

„Nu plânge, Ramona! Artiștii nu mor! Nu au morminte! Sufletele noastre sunt mormintele lor! Ei sunt nemuritori, precum Zeii!”

Dar iertați-mă Doamnă Dirigintă Isoscel, iertați-mă Doamnă Tamara Buciuceanu Botez 😥 …mi s-a frânt sufletul!

Drum bun la stele, Doamnă a Teatrului Adevărat Românesc! Să vă amintiți de noi uneori și să dați o reprezentație acolo sus, printre constelații! Cu siguranță, noi vă vom recunoaște, vom zâmbi, vom râde, ne vom bucura și vom aplauda până la Dumnezeu!

Gânduri de adormit mițura…

a53b3c5bad6a02ac24bb0dd7d0e136f5

Uneori, sufletele noastre obosesc. În ele se așterne un fel de înserare, un întuneric. Câteodată, el devine gros și de nepătruns. Și totuși, numai nouă ne este la îndemână să reaprindem lumina. Aninați de umărul întunericului propria lumină! Puneți-o sus pe cer și lăsați-o să strălucească! Oricât de întunecat va fi, întotdeauna veți găsi un luminiș prin care să treceți și să ajungeți la voi.

Noapte bună! Tisbah ala Kheir!

Toamna ca o stare de a fi…

71037993_10212759664866959_1187401991685406720_n70346845_10212711906913040_7197846038219063296_n70388686_10212723806890532_4691972748329615360_n70931455_10214933611234398_1312513787722465280_n70943494_10212719876272269_1312786904692817920_n
Foto by: Kalmar Zoltan
Pentru mine, toamna nu este un anotimp. Este o stare, un fel de a fi. Este o melancolie pregătită mereu să picteze visele noastre. Amintirile. Dorurile. Este o potecă îngustă, printr-o pădure fără de sfârșit în care ne regăsim pe noi și frânturi din alte timpuri. Toamna este despre noi, mai mult decât oricare alt anotimp. N-aș fi crezut. Mi-ar fi plăcut să mă numesc ca o lună de toamnă. Și-ar fi făcut culcuș în numele meu, păsările care nu sunt călătoare.
O zi minunată vă doresc!