Melancolii…

broscuta

Păstrați frumosul, că de urât și rău e în stare oricine! – Ramona-Sandrina

 

Faceți ca viața să fie remarcabilă…

Cumva, credem că suntem nemuritori. Că la noi, nu are cum să apară răul. Adevărul este că suntem de-o fragilitate extraordinară! Ne frângem atât de ușor și uneori, atât de repede! Mulți, au pierdut lupta cu acest criminal nemilos. Mulți au câștigat. Mulți nici nu știm că deja ne locuiește. Mulți vom avea norocul să nu îl întâlnim niciodată. Dar dacă îl întâlniți, fiți umani! Faceți în așa fel, încât acest criminal să pară mic, nesemnficativ, iar viața să fie remarcabilă!
 
Am plâns…

Dude de Egipt

Ahmad Mansour

Dude de Egipt. Direct din sufletul ei de om frumos şi simplu. Cu mâini trudite, obosite, dar cu suflet senin. Unora le place tehnologia. Mie îmi place firescul din oameni. Timpul care încremeneşte ca într-o fotografie. Şi rămâne. Să răscolească amintiri de copil cu zâmbet până la urechi, într-un sat, într-o curte cu un dud la poartă, lângă fântână. Pe atunci, casa avea bunică. Şi bunic. Dude de Egipt. Gust de amintiri desculţe.

Photo by Ahmad Mansour

Schimbarea are ca principiu respectarea demnităţii umane! România este una!

Privind în jur, citind ştirile din ţară, constat oarecum cu emoţie şi bucurie aş spune, că în sfârşit, românii au înţeles că este nevoie de ei toţi pentru a se putea realiza adevărata schimbare.
În acelaşi timp, aş adăuga faptul că schimbările trebuie să survină fără aroganţe, fără vulgarităţi şi nesimţire. Nu este nevoie să escaladăm alţi oameni şi să insultăm alte opţiuni politice pentru a dovedi că trebuie să facem ceva util şi real pentru România!

Schimbarea se face prin înţelepciune, bun simţ şi prezentarea soluţiilor.

Nu putem schimba ceva dacă prin comportamentul nostru exprimăm aceeiaşi atitudine făţarnică, arogantă şi lipsită de înţelegere şi respect faţă de români…bătrâni, tineri, intelectuali sau fără educaţie! Schimbarea se face doar respectând neamul românesc în totalitatea şi unanimitatea sa! altfel, nu se poate realiza schimbarea!
Chiar dacă schimbarea se va produce aşa cum toţi ne-o dorim, va trebui să înţelegem încă de pe acum faptul că vom avea ca naţiune o mare provocare şi anume, integrarea acestor actegorii de oameni care practic au fost lipsiţi de educaţie, perspective şi şanse!
Am văzut imagini de la mai multe mitinguri unde oamenii care reprezintă această pătură critică, dar şi fragilă în acelaşi timp, formată fiind nu doar din persoane care pot reacţiona ci şi din bătrâni lipsiţi de orice alternative, au fost huiduiţi, insultaţi, asaltaţi. Într-una din scene, printre cei prezenţi era un bătrânel care tremura din toate încheieturile sale şi consider că mânia şi revolta nu înspre aceşti oameni trebuie îndreptată ci înspre cei care trebuiesc schimbaţi.

Trebuie să se înţeleagă că în această ţară de după 89 există aomeni care au fost abandonaţi de către toţi: societate, politic, familie! Oameni obligaţi să trăiască de pe o zi pe alta, sub limita oricărei subzistenţe şi a oricărei demnităţi umane! Este greu de înţeles sau concepput, ştiu, dar ei există, iar uneori, lipsurile te aduc aici. Ei nu trebuiesc pedepsiţi şi de cei care doresc schimbarea! ei trebuiesc sprijiniţi, ajutaţi şi respectaţi! La urma urmei, de asta ne dorim şi aceste schimbări, nu? Să avem cu toţii şanse egale şi respect!

Partidele politice de la guvernare nu au câștigat doar pentru că acești oameni i-au votat ci și pentru că mulţi dintre cei cu educaţie, perspective şi şanse, au ales SĂ NU VOTEZE, iar dacă vrem ca pe viitor lucrurile să se schimbe în bine, am putea începe să privim cu toții în această oglindă a realităţilor acestor zile şi să încercăm să nu repetăm greşelile celor ce trebuiesc schimbaţi şi a susţinătorilor lor. 

Schimbarea are ca principiu respectarea demnităţii umane, a libertăţii, egalităţii, solidarităţii şi fraternităţii! Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Mulţi vor o ţară ca afară! Eu nu!Eu vreau o ţară demnă cu oameni înţelepţi!

România

Mulţi vor o ţară ca afară! Eu nu!

Eu nu vreau o ţară ca afară, nici estică, nici vestică, nici precum altele! Vreau o ţară cu oameni înţelepţi, o ţară demnă, care să aibă coloană vertebrală şi să fie autentică!

Dar, dacă este să se întâmple o minune, aceasta începe cu noi. Cu noi toţi ca societate şi cu fiecare în parte ca individ!

Începe prin conştientizare, schimbarea mentalităţii, realizarea faptului că trebuie să participăm activ la viaţa civică, socială, politică.

Toate se pot schimba numai când învăţăm să devenim oameni umani, toleranţi, dar activi. Oameni care reînvaţă informarea, dialogul şi nu sar unul la gâtul celuilalt! Nu poţi clădi pe vreme de război, doar pe vreme de linişte.

Majoritatea vor să facă schimbări doar din confortul casei, de la taste şi nu simt să se implice efectiv, deoarece mereu se găsesc scuze pentru orice lipsă de atitudine sau iniţiativă. Suntem un popor al scuzelor, al lamentărilor şi lipsei de iniţiativă!

Mulţi aşteaptă mereu ca lucururile să le facă alţii: guvernul, administraţia, occidentalii, dar nu înţeleg că înaintea lor, pot ei clădi, pot ei mătura, pot ei planta, pot ei trage la răspundere şi pot ei schimba!

Şi totuşi, chiar şi în tumultul acestor frământări, eu îmi văd ţara ca fiind cea mai frumoasă! O văd suferind! O văd ciuntită, împărţită, jupuită şi chinuită! O văd ucisă de tot ce înseamnă tradiţii, autenticitate şi marcă românească!

Văd o ţară cangrenată, aflată într-o stare de cancer în stadiu avansat! Un cancer al moralităţii, al spiritualităţii al umanităţii individuale! O ţară pe care politicienii o transformă într-o scenă dizgraţioasă a unui joc de puteri fără precedent.

Sunt multe de spus şi totul ţine de educare. Atenţie, nu doar educaţie! La noi, nimeni nu vrea un popor educat, conştient, cu gândire autonomă, deoarece cei care gândesc nu pot fi manipulaţi!

Mi-aş dori ca românii să simtă din nou româneşte, deoarece numai aşa, schimbarea ar veni de la sine! Atâta timp cât românii nu mai simt să aibă rădăcini, se dezbracă atât de uşor de tot ceea ce este românesc, renunţă la ţara lor în loc să rămână să clădească, România nu are cum să îşi recapete demnitatea şi să îşi dobândească sensul ancestral!

“Copilărie sub anestezie” sau despre starea vegetativă a românilor

Am privit acest reportaj nu doar revoltată sau plină de tristeţe, dar cumva încremenită în mine. Nu că mi-ar fi străine nişte lucruri care se întâmplă în centrele de plasament, ci pentru că nu pot să înţeleg ca om astfel de decizii. Mai ales că ele sunt luate în numele unor copii. Am ajuns o societate bolnavă. Crudă! fără moralitate! Fără nici un Dumnezeu! Îmi este suficient de clar să înţeleg asta, doar ascultând cu câtă seninătate răspund acei oameni. De parcă le-ar fi dat copiilor bomoboane sau ciocolată, nu medicamente care îi ditrug ca fiinţe pe termen lung.

Dar, ori de câte ori voi vedea astfel de ştiri şi reportaje, am să repet…TOŢI suntem vinovaţi de absolut orice se întâmplă în ţara asta. Nu doar politicienii! Nu doar cei din centrele de plasament! Noi, toţi!

Şi nu doar pentru aceşti copii, ci pentru absolut tot. toţi suntem încremeniţi, toţi suntem revoltaţi, toţi suntem dezgustaţi, toţi distribuim, postăm, comentăm, dar procentul celor care fac ceva este foarte mic.

Schimbarea nu se face de pe scaun la tastatură. E dureros, dar suntem un neam care iubim să vegetăm, să nu luăm atitudine şi care respingem vocile care au ceva bun de spus!

Este şi un citat despre faptul că fiecare naţiune are conducătorii pe care îi merită. este adevărat! Îi merităm deoarece nici în al 12-lea ceas, nu înţelegem că ei sunt acolo deoarece noi i-am delegat să fie acolo şi că puterea schimbării este la noi! Nu înţelegem că avem drepturi, nu doar obligaţii şi că avem un cuvânt de spus în absolut orice. Chiar şi în privinţa acestor copii. Dar, în principiu, oamenilor nu le pasă.

Oamenilor le place în propriul confort şi atât! Nu vor ieşi din zona de confort decât pentru interesul lor!

Eu când vreau să îmi liniştesc sufletul de amărăciuni, merg la piaţă

76ea3deaa50c7f5f71c5439f9a3d94a7

Eu când vreau să îmi liniştesc sufletul de amărăciuni, merg la piaţă. Să întâlnesc oamenii aceia frumoşi şi fireşti, simpli şi frumoşi ca pâinea caldă a bunicii. Nu vreau să cumpăr nimic, dar mă spăl pe suflet privindu-i, vorbindu-le, sau ţinându-le mâinile! Sunt oameni simpli, cu o înţelepciune de la Dumnezeu, care ne hrănesc spiritual, moral şi sufleteşte! Eu aşa îi simt şi îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu că ne dă oameni ca ei!

Adevăratul potop vine din interior

11044970_1082807038401291_6315466690653811199_n

Am mai spus şi voi repeta la nesfârşit: sfârşitul lumii nu înseamnă foc, apă, potop! Adevăratul potop vine din interior. O implozie a simţurilor pierdute. Vom muri ca specie din cauza lipsei de compasiune, bunătate, empatie şi umanitate!

Oamenii sunt într-adevăr teribili! Monstruoşi!

Oare câte poate strânge un copil la doar câţiva anişori în sufleţelul lui ca să viseze la moarte? Unde greşim oameni buni? Oare chiar nu mai avem gram sau dram de umanitate în noi??? Trist până la Dumnezeu!

A mai spus un copil sirian: Mă voi duce la Dumnezeu şi am să spun cât de răi au devenit oamenii!

A murit. Avea vreo 4 ani… Sper că ne-a spus şi mai sper ca Dumnezeu să nu ne ierte că ucidem copiii!!!

Unii ucid pentru interese materiale şi mondiale, iar alţii prin indiferenţă! Nici unii, nici alţii nu sunt mai puţin vinovaţi!

 

***

copiii-sirieni-770x500

În noul raport ”Rani invizibile“ prezentat de Salvați Copiii sunt descrise cei șase ani de război în Siria, povestiți de copii.

Copii care care au trăit și trăiesc încă o dramă.

5.8 milioane de copii din Siria trăiesc zilnic bombardamente într-o Siria nerecunoscută, complet anihilată. Printre acestea, cel puțin 3 milioane de copii nu știu nimic altceva decât bombardamente și dezastrii, iar consecințele la nivel psihologic sunt devastatoare.

85% din populația siriană trăiește în sărăcie și 4,6 milioane de persoane locuiesc în zone asediate sau greu accesibile.

6,3 milioane de persoane sunt strămutate și 4,9 milioane – inclusiv 2,3 milioane de copii – sunt refugiați în alte țări.

Copiii nu zâmbesc niciodată, au chipurile triste, iar durerea  care o provoacă războiul în inimile lor este inexplicabilă și inacceptabilă. Doi din trei copii spun că au pierdut un membru al familiei, și-au pierdut casele sau au fost răniți cel puțin o dată în timpul bombardamentelor.

”Sunt copii care visează să moară pentru a merge în Rai și, astfel, să aibă un loc unde să mănânce și să rămână la cald Ei trăiesc cu speranța de a fi loviți de lunetiști pentru a ajunge la spital și poate că poate că așa vor scăpa din orașul asediat.

Sunt copii rămași orfani din cauza războiului. care pentru o farfurie de mâncare se alătură grupurilor armate pentru a se alătura grupurilor armate “, afirmă Valerio Neri, directorul general al Salvați Copiii din Italia.

Copiii recrutați de grupurile militare sunt forțați să le gătească și să le curețe punctele de control, înainte de a deveni și soldații lor. O dramă în dramă.

(Preluat din MondoNews24)