Asta am făcut eu, Rai din simplitatea vieții mele

This slideshow requires JavaScript.

Se spune că fiecare vedem ceea ce purtăm în suflet, iar frumosul locuiește în sufletul celui care privește. Și cred că este cumva de datoria fiecăruia dintre noi să vedem frumosul din locuri și oameni, să îl scoatem la iveală și să îl promovăm, deoarece urâtul, îl poate vedea toată lumea! Nu e greu să localizezi urâtul, să pui degetul pe rană și să faci locurile și oamenii să sângereze! Este cel mai ușor și e la îndemâna oricui! Greu este să ai capacitatea de a sparge pojghița de la suprafața locurilor cenușii și să le vezi sclipirea. Să te bucuri de lucruile simple pe lângă care trecem mulți în goana zilelor. Am descoperit multe clădiri vechi, care țipau a uitare și tristețe. Stejari seculari și castani umbroși. Și soarele, care strecurat printre ramurile copacilor și a florilor, este cel mai frumos în Adjud. Și pe cer când merge să doarmă. Țârâitul lăcustelor și al greierilor, lătratul îndepărtat al câinilor , vântul adiind printre ramurile copacilor din curte, glasul cristalin al fetei mele, au dat aripi tutror gândurilor și visurilor mele de mamă și om.

Sigur că toți ne dorim mai bine și ne-ar bucura să vedem schimbări în bine, dar trebuie să înțelegem că înainte de a judeca și a arunca piatra, trebuie să înțelegem că vina este cumva colectivă. Mai mult a noastră a cetățenilor, decât a administrațiilor. Schimbarea începe când înțelegi că ai dreptul de a lua la rost, de a verifica bugetul, de a cere răspunsuri și de a participa direct la schimbarea orașului unde trăiești. Implicarea și atitudinea schimbă, nu lipsa de participare. Degeaba ne revoltăm dacă nu ieșim din spațiul de confort și cerem excplicații și spunem: „Așa nu!”, dacă nu ne implicăm.

Și, acolo unde unii văd doar plictiseală, mizerie și delăsare, eu am descoperit căsuțe pline de culoare, inundate de flori, arhitecturi frumoase. Am descoperit străzi curate, oameni blânzi, frumoși și calzi. În căsuța mea simplă, cu garduri verzi, vie, flori și umbrar, am găsit liniștea și frumosul. Într-un oraș pe care alții îl renegă, eu am găsit cămin, familie și prieteni. Pe mama Geta și mamaia Maria, pe nea Ștefan și nea Radu de pe Costache Negri care mereu mă strigau să îmi dea roșii, castraveți și alune. Flori uneori, deoarece acolo unde Dumnezeu dăruiște din belșug, darul trebuie dat mai departe. Am găsit o Bibliotecă vie, frumoasă, în care am lansat carte, am avut evenimente împreună cu mulți copii, scriitori, preoți, prieteni. L-am întâlnit pe domnul Ion Croitoru. Fericită întâlnire. În parcul unde unii văd doar ciori, eu vedeam ochii fericiți ai gâzulicei mele, alergam cu ea pe alei, ne dădeam în leagăne, stăteam ore în șir pe bancă spunând povești și mâncând înghețată. Noi ne luam înghețată Polar de la Penny 🙂 . Și pufarine.

Este o vorbă: „Fă Rai din ce ai!”, iar eu asta am făcut. Am făcut Rai din simplitatea vieții mele și m-am bucurat de fiecare întâlnire, om, întâmplare și loc! 

O mică incurisune în istoria Adjudului…

Când am pășit prima dată în Vrancea, de pe plaiuri orădene, în Adjud am ajuns. Adjudul acela mic, boem, plin de castani, tei și brazi, de oameni frumoși, prietenoși și buni!

În Adjudul în care mulți se întreabă ce să facă, uitând că pot începe cu ei înșiși câte ceva, uitând că Adjudul nu este atât de mort pe cât pare și nici atât de gol precum îl văd alții. Un oraș înseamnă mult mai mult decât clădirile sau politicul. Înseamnă oamenii lui și el însuși! Mă întreb câți știu istoria orașului în care s-au născut, câți au habar de cât de vechi sunt unele case din Adjud și ce istorii cuprind în și între pereții lor.

Eu nu m-am întrebat ce să fac. Am luat Adjudul la pas, i-am citit istoria și m-am bucurat să fiu pe meleaguri care au fost un spaţiu de locuire neîntreruptă, încă din Neolitic!

Adjudul a fost identificat prin descoperirile arheologice care acoperă evoluţia societăţii umane din Epoca neolitică până la atestarea sa documentară de la mijlocul secolului al XV-lea.

Nu este un oraș mare, dar este un orășel cu mult potențial, în care se poate face turism istoric, rural (în zonele care aparțin de el) și nu doar. Lunca Siretului, barajul Siretului, Balta, Lunca Trotușului, Dealurile de la Pădureni, barajul Siret-Bărăgan toate sunt zone de mare interes turistic care ar putea fi dezvoltate pentru a aduce bani la buget. O investiție responsabilă în agricultură și sprijinul micilor producători ar fi alt pas care ar putea ajuta adjudenii să prospere și să redevină ceea ce au fost cândva.

Chiar și așa, „Cine a băut apă din Trotuș, nu mai pleacă de aici!”. Așa mi s-a spus și așa a fost în cazul meu. Oriunde merg și orice fac, Vrancea este mereu în sufletul meu, ca un altfel de cămin și acasă. Cel pe care eu l-am ales!

Cunoscut nod feroviar în vremurile de demult, Adjudul a fost un orășel târg, care s-a dezvoltat treptat în jurul acestei ocupații: de ceferist! În Adjud, mai toți lucrau la gară sau aveau relații cu gara. De aceea, gara, în acest spațiu este un element deosebit de important și care se leagă cumva de oraș și ceea ce a devenit el. Fiecare avem în familie măcar un ceferist! Eu am avut 3! A rămas unul…

Înainte, Doamnele cochete și elegante, rafinate, care își croiau hainele la cele mai iscusite croitorese, se plimbau la braț cu Domnii lor pe Strada Mare. Acela era locul de Promenadă în alte vremuri. O stradă care era presărată de case evreiești, eleganță, dale pietruite, melodii ale epoci și boem. Bunica Florica îmi povestea cum își punea pe ea cea mai frumoasă rochie, câte o pălăriuță, îl lua pe bunicul la braț și mergeau să servească o cafea, o bere și să socializeze. Toți vecinii mai în vârstă de pe strada Negri îmi povesteau ce cochetă era bunica Florica și ce frumoase erau timourile acelea. Au mai rămas câțiva boemi. Majoritatea pe strada Cuza și străduțele din jur, iar cei mai tineri, care pe unde.

Bătând străduțele și străzile Adjudului la pas, am găsit locuri de care m-am îndrăgostit iremediabil. Curți frumoase, pline de flori, de liliac, gutui, ghiocei, brazi și oameni buni ca pâine caldă și deși oraș mic, am regăsit în Adjud educație de performanță! Olimpici la matematică, informatică, dar și sport, tinerii adjudeni sunt o generație remarcabilă, iar profesorii din Adjud, nu sunt cu nimic mai prejos de alți profesori din țară.

Am locuit și eu într-un apartament la parter pe drumul gării. Auzeam mereu păsările cântând dimineața, iar când ploua se simțeamiros de munte, acesta nefiind foarte departe. De altfel se și vede. Am mai locuit și pe Costache Negri, o stardă frumoasă, veche și plină de istorie. Acolo, am vorbit cu mulți aomeni mai în vârstă, care aveau amintiri atât de frumoase despre vremurile când Adjudul era doar un târg, iar lumea era mai bună!

Adjudul va rămâne mereu orașul meu de suflet deoarece acolo s-a născut fiica mea, acolo am cunoscut una din cele mai minunate mame, mamaie, am închegat prietenii și am trăit timpuri frumoase și dragi!

(La pas de suflet, prin Vrancea, Ramona Sandrina)

***

Situat în nord – estul judeţului, în Câmpia Siretului Inferior, la confluenţa Trotuşului cu Siretul, a fost şi este un important nod al căilor de comunicaţie dintre provinciile româneşti Moldova, Ţara Românească şi Transilvania, fapt care i-a influenţat şi determinat evoluţia sa istorică, socială şi economică.

Ca spaţiu de locuire neîntreruptă, Adjudul a fost identificat prin descoperirile arheologice care acoperă evoluţia societăţii umane din Epoca neolitică până la atestarea sa documentară de la mijlocul secolului al XV-lea. Primele săpături în această zonă au fost făcute în anul 1930, în localitatea Domneşti – Sat, punctul ,,Cetăţuie” (situat pe albia Siretului) de către Emil Coliu. Vasul antropomorf cucutenian a fost una dintre noile descoperiri, la acea vreme, în domeniul ceramicii pictate din Moldova de Jos, publicată în ,,Milcovia” anului 1933.

Din vechea vatră istorică a Adjudului (Adjudul – Vechi, pe care s-a format Târgul Adjudului) au provenit cele mai multe obiecte arheologice aparţinând, pe rând, Epocii bronzului (Cultura Monteoru), Carpilor (secolele II – III d.chr.) descoperite în punctul ,,La Sondă”, cât şi secolelor XVI – XVIII.

Au fost cercetate locuinţele – bordei de secol XIV şi peste zece morminte aparţinând cimitirului din vechiul Târg al Adjudului, de pe teritoriul Moldovei.

Mărturiile arheologice, aparţinând secolelor VIII – IX şi secolelor XIII – XIV, probează existenţa unei comunităţi umane anterioare formării statului feudal Moldova. Documentar, a fost atestat la 9 aprilie 1433, ca punct de vamă, prin Privilegiul comercial acordat de Iliaş Vodă (1 ianuarie 1432 – septembrie 1433, 4 august 1435 – 8 martie 1436), fiul lui Alexandru cel Bun (29 iunie 1400 – 1 ianuarie 1432), saşilor din Şapte Scaune ale Transilvaniei, menţionându-se că negustorii şi mărfurile se vor înscrie în Agiud.

Tot ca punct de vamă, este menţionat apoi şi în Tratatul comercial încheiat de Ştefan cel Mare (12 aprilie 1457 – 2 iulie 1504) cu Polonia, la 3 iulie 1460, tot cu denumirea de Agiud.

Considerat ca târg aparţinând Domniei, încă de la începutul secolului al XVI-lea, Adjudul a fost centrul administrativ al ţinutului cu acelaşi nume. Într-un document din 6 martie 1507, „Ţinutul Adjudului” cuprindea cursul inferior al Trotuşului, împreună cu Valea Siretului, în aval de Răcăciuni şi amonte de Mărăşeşti. Îl întâlnim apoi într-un uric din 17 aprilie 1522 de la Ştefăniţă Vodă (22 aprilie 1517 – 14 ianuarie 1527), într-un document din prima domnie a lui Petru Rareş (20 ianuarie 1527 – 14 septembrie 1538) din 1527 şi în Cronica moldo – polonă, în 1566.

Ţinutul Adjudului este întâlnit în documentele din anii 1615, 1618, 1630 şi 1647, târgul păstrându-şi în mare parte funcţia administrativă. Contopirea definitivă a celor două ţinuturi, cu mutarea reşedinţei la Focşani, a avut loc la începutul domniei lui Dabija Vodă (19 / 29 septembrie 1661 – 11 / 21 septembrie 1665), fapt confirmat de absenţa sa din lista de judeţe din 1684, a lui Miron Costin.

Două sunt momentele istorice petrecute la Adjud în secolele XVII – XVIII: regruparea, la 14 mai 1600, a celor două armate ale lui Mihai Viteazul (15 / 25 octombrie 1593 – 20 / 30 noiembrie 1600), în drumul lor spre Suceava şi Iaşi şi prezenţa târgului în marea confruntare militară din anii 1787 – 1792 dintre armatele ruse şi austriece, pe de o parte, şi armata turcă, pe de alta. Aici, la 14 octombrie 1788, turcii suferă una dintre înfrângerile care aveau să determine sfârşitul războaielor.

Începând cu secolul al XVIII-lea decade treptat, îşi pierde din însemnătate, încât nici Dimitrie Cantemir (18 / 28 martie 1693 – aprilie 1693, 23 noiembrie / 4 decembrie 1710 – 11 / 22 iulie 1711), în „Descrierea Moldovei”, nu-l mai include printre târgurile însemnate ale ţării.

În urma pustiirilor provocate de război şi a deselor revărsări ale Siretului, o parte din locuitorii Adjudului se mută 3 km mai la sud, întemeind Adjudul Nou. Sub denumirea de Adjudul Vechi, târgul se regăseşte şi astăzi ca sat.

Noul târg Adjud s-a întemeiat pe moşia serdăresei Ilinca Canta, printr-o învoială întărită definitiv de hrisovul domnului Moldovei, Mihail Constantin Suţu (septembrie 1819 – februarie 1821), la 15 februarie 1795.

Divergenţele intervenite între târgoveţi şi noul stăpân al moşiei, de la începutul secolului al XIX-lea, Constantin Balş, macină viaţa locuitorilor până la jumătatea secolului când, sub domnia lui Cuza Vodă (5 / 17 ianuarie 1859 – 11 / 23 februarie 1866) şi a noilor legiferări statale, a început un proces de răscumpărare, terminat abia în 1910.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, târgul cunoaşte o relativă dezvoltare, îndeosebi odată cu punerea în circulaţie a liniilor ferate Mărăşeşti – Bacău (1872), Adjud – Tg. Ocna (1884) şi constituirea unui Depou de locomotive (1880). Poziţia Adjudului de important nod feroviar se conturează definitiv şi va influenţa puternic dezvoltarea sa socio – economică, până în prag de secol XXI.

În 1866 s-a solicitat Prefecturii Judeţului Putna aprobarea pentru înfiinţarea pieţei oraşului, lucru ce se va realiza între anii 1872 – 1873. Tot în această perioadă s-a construit şi localul Primăriei Oraşului Adjud.

Spre sfârşitul secolului al XIX-lea (1893) s-a înfiinţat Fabrica pentru prelucrarea petrolului, proprietatea lui Alik Leibu, ce producea petrol, benzină şi păcură. Ancheta industrială din 1901 – 1902 o încadrează în industria mare, menţionând cu acelaşi prilej o moară cu aburi la Adjudul Vechi.

În 1877, Compania a IV-a din Batalionul I al Regimentului de Dorobanţi 10 Putna, formată din locuitori ai Adjudului şi din Plasa Răcăciuni, participă la eroica bătălie de la Plevna. Pe meterezele redutei Griviţa, la 30 august 1877, adjudenii sfinţesc Independenţa României cu jertfa lor de sânge şi viaţă, alături de bravul lor comandant, maiorul – erou Gheorghe Şonţu (1841 – 1877).

În Războiul de Reîntregire a Neamului, din 1916 – 1918, prin participarea lor la eroicele bătălii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, locuitorii Adjudului şi-au înscris cu cinste numele în cartea de aur a eroismului românesc. Tot în acei ani, prin poziţia avută în planurile organizatorice şi strategice ale Armatei Române, Adjudul a devenit unul din principalele centre de pregătire şi comandă a desfăşurării luptelor din iulie – septembrie 1917 pe întreg Frontul Românesc.

Cercul Cultural ,,Spre Lumină”, care şi-a desfăşurat activitatea în Adjud în perioada 1919 – 1923, a luat iniţiativa imortalizării eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, printr-o placă comemorativă din anul 1921, care, actualmente, se află pe peretele Casei de Cultură din Adjud.

Dezvoltarea generală capitalistă a ţării în perioada interbelică, la care se adaugă cauze de ordin local, printre care enumerăm emanciparea oraşului, transformarea din comună rurală în comună urbană, afluxul populaţiei din zona limitrofă şi creşterea demografică au determinat o viaţă economică cu caracteristici superioare perioadei anterioare.

Dezvoltarea industrială este caracterizată de existenţa unui număr destul de mare de întreprinderi mici şi întreprinderi mai ,,mari”, cum ar fi: Fabricile de cherestea ,,Siretul” din Adjudul Vechi şi ,,Ciungheşul” sau Moara ,,Energia”.

De asemenea, deceniul al treilea al secolului XX cunoaşte pentru Adjud apariţia unui număr destul de important de instituţii de credit şi bănci: Banca Română, Banca „Albina”, Banca Adjudului, Banca de Credit, Banca Comerţului, Banca C. F. R., Banca Siretul, Banca Trotuşului, Banca Sfântul Neculai, Banca Plugarului.

În 1933 s-a construit un depozit de benzină, iar în 1944 a fost dat în folosinţă un modern local P. T. T. O clădire impunătoare era cea a Gimnaziului ,,General Averescu”, care începând cu 1938 a fost transformată în ,,Spitalul Comunal”.

Reşedinţă a Plasei Răcăciuni prin Legea comunală din 1864 şi până în 1944, Adjudul a devenit comună urbană în 1921 şi municipiu în anul 2000. (Sursă text: Muzeul Vrancei)

Fotografiile by fotovideoadjud

Text informații + foto:Țara Vrancei

Articolul a fost preluat și de Ziarul de Vrancea

Andrei Ilie, tânărul olimpic din Adjud care a creat aplicaţia BAC de 10 din dorinţa de a sprijini sistemul de învăţământ românesc

Andrei Ilie este elev în clasa a XII-a, la Colegiul Național ”Emil Botta” din Adjud, Vrancea. Despre Adjud, Andrei vorbeşte cu nostalgie şi drag, fiind mândru de faptul că oraşul de pe Trotuş şi Siret a dat societăţii româneşti foarte multe personalităţi de mare valoare. Andrei studiază la profilul matematică-informatică, este olimpic național la Tehnologia Informației și Comunicării (TIC), unde a obţinut în 2017 medalie de argint, iar în 2018 – menţiune şi medalie de argint. În ianuarie, a început să lucreze la proiectul „BAC de 10”, o aplicație utilitar educaţională care este de ajutor elevilor prin faptul că le centralizează materialele pentru examen.

 Andrei Ilie, tânărul care la 18 ani vorbeşte despre performanţă

Andrei Ilie s-a născut pe 18 ianuarie 2001 la Adjud, în Vrancea, un oraş micuţ, aflat la confluenţa râurilor Siret şi Trotuş. Întâlnindu-l, vorbind cu el, am avut mereu impresia că stau la discuţie cu o persoană adultă, care ştie exact de unde vine, cine este şi ce îşi doreşte să facă pentru el.

Cumva, discutând cu astfel de tineri, toate conceptele pe care le acumulezi de-a lungul vremii legate de ei, se dau peste cap. Sunt asemeni unor oameni micuţi, aparent firavi, dar de o capacitate emoţională şi intelectuală remarcabilă.

Pe lângă numeroasele diplome şi realizări, Andrei Ilie ştie să glumească, iubeşte sportul, muzica, plimbările şi ieşirile cu prietenii şi colegii săi. Este de un bun simţ pe care cu greu îl mai regăsim în ziua de astăzi. Andrei mi-a povestit zâmbind despre faptul că în Adjud s-au născut mai multe elite ale României.

Este oarecum ciudat să mă aflu astăzi chiar eu enumerat printre elitele oraşului meu. Sper doar să pot ridica ştacheta şi mai mult şi să nu dezamăgesc nici pe viitor. Ştiţi că adjudenii au o vorbă despre cei care vin aici la noi în oraş? Ei spun că aceia care beau apă din Trotuş, nu mai pleacă de aici!

Am râs împreună cu el, deoarece tocmai ce terminasem de băut apa din pahar, apoi l-am întrebat dacă şi pentru el este valabilă această vorbă, dat fiind că majoritatea românilor îşi doresc să plece peste graniţe, pentru a se specializa.

Eu cred că nu contează dacă ne naştem la sat, în oraşe mai mici sau metropole, deoarece performanţa este ceva foarte personal, ea ţine de noi, de cât de mult ne place un anume lucru în viaţă şi de cât timp investim în propria noastră educaţie. Cred că performanţa ţine de fiecare şi este asemeni unui vis care ne locuieşte şi aşteaptă să se împlinească exact când trebuie să îi vină timpul!

Unii tineri se gândesc la vacanţe, dar Andrei Ilie visează la programare şi la schimbarea României

În aceste timpuri, în care tinerii vorbesc tot mai puţin despre educaţie, despre cărţi, despre şcoală, iar sistemul educaţional este el însuşi într-o oarecare derivă, există și tineri precum Andrei care se dedică în totalitate viselor despre biţi, programare, IT. Își dorește să studieze la Politehnică, secția Automatică, deoarece acolo ar avea șansele să studieze și să aprofundeze mai mult cunoștințele în domeniul IT.

Andrei Ilie BAC de 10

Nu este uşor să alegi acest drum deoarece domeniul evoluează constant și trebuie ca şi tu, la rândul tău, să ţii pasul cu toate noutăţile, să le cunoşti pentru a şti exact cum să faci faţă provocărilor.

În Adjud, toată lumea cunoaşte pe toată lumea. E un orăşel mic, boem, în care comunitatea devine o familie mai mare, se susţine, se ajută şi îşi sunt aşa cum ştiu ei, unii, altora. Mulţi îl cunosc pe Andrei de mic, îl preţuiesc şi îl respectă pentru tot ceea ce a devenit el şi vorbesc despre el cu mare drag.

Andrei mai are doi fraţi mai mici şi de care povesteşte cu seninătate, bucurie şi drag. Îşi aminteşte cum o ajuta pe mama lui să îi plimbe, stătea cu ei când ea trebuia să plece de acasă, le dădea să mănânce şi se jucau împreună.

Pentru Andrei, mama şi familia sa au fost mereu cele mai importante, alături de şcoală şi visele sale de a deveni un programator de succes, lucru pentru care a muncit mereu. De aceea, îşi doreşte foarte mult să reuşească să obţină sau să i se acorde o bursă, prin care să fie susţinut la Politehnică.

Oamenii de succes pot evolua mult mai uşor, având o susţinere deşi, este minunat să ştiu că am făcut totul de unul singur şi mă pot bucura de roadele alegerilor şi deciziilor mele. Bursele, în opinia mea, ar trebui oferite celor care se implică, oamenilor de succes, pentru a-i ajuta să evolueze mai rapid, să îi propulseze cumva, dacă mă înţelegeţi. Nu este uşor să alegi drumul IT, deoarece este un domeniu mereu în schimbare, iar noi trebuie să fim în pas cu toate, pentru a ne putea menţine în această ramură a viitorului.

L-am întrebat pe Andrei ce şi-ar dori el să facă după ce termină facultatea. Prin contribuția în IT, prin cunoștințele și experiența sa, Andrei Ilie va promova, va ajuta într-un fel sau altul România. Nu îşi doreşte să plece, deoarece el consideră că şi în ţară se pot face performanţe şi există şanse să aplici cu succes tot ceea ce îţi doreşti.

Ce este „BAC de 10”, cum s-a născut aplicaţia, la ce ne ajută şi de ce ar trebui susţinută de profesori

Cu Andrei, nu este foarte greu să întreţii o conversaţie. Din contră! Este atât de plăcut să discuţi cu el, încât am ajuns să uit şi de ce îi luam acest interviu. Am discutat istorie, literatură, despre elitele oraşului, despre cum a participat la un festival de muzică, despre sport. Deci, după cum bine înţelegeţi, acest tânăr are cunoştinţe nu doar în IT sau matematică. El pur şi simplu iubeşte să se informeze, să citească, să caute, să se documenteze.

De fapt, chiar aşa a început şi aventura lui în lumea informaticii. O fire mereu curioasă, întreba, iar dacă nu i se dădea un răspuns pe care el să îl considere bun, căuta până găsea singur ceea ce îşi dorea să ştie.

Când era mic, îi plăcea să caute peste tot, să descompună jucăriile şi să le refacă, să se joace la calculator, iar mai apoi, joaca a devenit curiozitate. Se întreba mereu cum se fac jocurile, apoi cum se fac programele şi cum ar putea şi el să facă acest lucru. Apoi, a aflat! De atunci, Andrei a devenit olimpic în IT, a obţinut un „Certificat Microsoft” şi nu s-a lăsat până nu a creat el însuşi o aplicaţie.

Aplicația creată de Andrei Ilie, folosită pe sistem Android, se numeşte „BAC de 10”. A fost un concept propriu, pornit iniţial ca un ajutor pentru el însuşi şi pe care apoi l-a extins, l-a oferit gratuit colegilor săi şi tuturor celor care îşi doresc să o acceseze  şi să o utilizeze.

Această aplicaţie nu face altceva decât să centralizeze într-un singur loc toate materialele publicate de Ministerul Educaţiei până acum, dar şi subiectele din anii anteriori pentru examenul naţional de Bacalaureat. Ştim cu toţii că nu este uşor ca atunci când te pregăteşti pentru Bac, să începi să cauţi pe internet după materialele de studiu sau după variantele pe care poţi lucra pentru a-ţi verifica cuunoştinţele.

La început, „BAC de 10” s-a adresat elevilor de la profilul filologie și matematică-informatică. După ultimul update însă, Andrei a implementat şi materiile de la ştiinţele naturii, ştiinţe sociale, competenţe digitate 2019 şi tot ce a fost publicat de Minister la română, engleză şi la tehnologia informaţiei şi comunicării. Practic, elevii pot găsi totul la un loc.

A început-o în ianuarie 2019 şi a fost un succes. Numai în Google Play, BAC de 10 are peste 6000 de descărcări, dar Andrei nu se va opri aici. A lansat chiar o invitaţie către profesori şi către toţi cei care îl pot ajuta cu sfaturi ce țin de acest proiect și care l-ar putea face mult mai util pentru elevi şi chiar pentru profesori, putând fi chiar o platformă de mare ajutor în educaţie, pe viitor.

Cum este să fii celebru la 18 ani şi cine te susţine din spatele culisei

Când i-am pus această întrebare, Andrei a zâmbit, a roşit şi a început să râdă. Vă spun pe cuvânt că nu ştiu cum astfel de suflete se nasc printre noi. Parcă vin din alte lumi, lumi mai bune, mai frumoase şi se nasc pentru a ne da nişte lecţii despre noi, despre limitele şi capacităţile noastre. Indiferent de unde vin însă, cei care îi descoperă, îi susţin şi le oferă suport, sunt categoric o altă formă de îngeri pe pământ.

Cred că mă vedeţi mai mult decât de fapt sunt. Eu nu sunt celebru deloc. Eu sunt doar Andrei şi aşa mi-ar plăcea să rămân mult timp. Cel puţin pentru prieteni, familie şi oamenii care mă cunosc. Celebritatea este altceva. Eu sunt doar partea utilă. Dar dacă vreţi să vorbim despre celebritate, aş prefera să spun că ea stă mereu în spatele scenei. Ştiu asta, de când am fost la festivalul de muzică. Am concurat şi acolo. Oamenii care ne croiesc aripi, care ne susţin visele, care ne împing din spate când noi nu mai credem în noi, sunt mereu în umbră. Ca noi să ieşim în lumină, oamenii cu adevărat valoroşi stau în umbra noastră şi ne ghidează.

Cu siguranţă, cuvintele acestea m-au emoţionat profund. Sunt cuvinte atât de mari, de la un omuleţ încă atât de tânăr. Citindu-le şi recitindu-le, ele pot fi semne de cale umană, morală şi spirituală pentru mulţi dintre noi, care am fost unde este el acum, cu mulţi ani în urmă.

Am oftat şi am încercat destul de mult să îmi găsesc din nou curajul să reiau întrebările. El nu! Pare că toate răspunsurile i se potrivesc ca o mănuşă. Deci, oamenii aceştia din umbră, mi-am dorit să îi scot cumva la lumină. Să îi ştim şi noi.

Mama! Ea este eroul meu. Ea a ştiut din prima zi în care am început să distrug tot prin casă prin curiozitatea mea, că sunt deosebit şi m-a susţinut mereu. A ştiut când să spună „nu”, când să îmi dea brânci să zbor, când să mă pupe şi când să îmi spună că nu am procedat corect. Nu m-a alintat toată ziua, dar a ştiut categoric când să îmi dăruiască afecţiunea ei şi să mă suţină, iar eu îi mulţumesc pentru tot ceea ce mi-a fost, îmi este şi îmi va fi! Apoi, un om care a ştiut mereu să găsească ceva nou în mine, să mă stimuleze şi să mă îndrume pe acest drum, este Doamna Dana Diaconu, profesoara mea de informatică de la liceu, căreia îi voi fi mereu dator pentru toată susţinerea dumneaei. Familia! Fiecare membru al familiei mele, într-un fel sau altul, au fost cei care m-au sprijinit, m-au susţinut, m-au iubit şi au crezut în mine! Le mulţumesc, tuturor şi sper să nu dezamăgesc pe nimeni!

Cuvânt de încheiere

Cu paşi mai înceţi, mai repezi, ne-am apropiat şi de încheierea acestui interviu, pe care vă spun cu mâna pe suflet, eu l-aş mai fi continuat ore întregi. Este o mare bucurie şi o mare revelaţie pentru mine ca jurnalist, om şi mamă, să pot sta la astfel de conversaţii cu tineri de vârsta lui Andrei.

Sigur, nu este primul cu care am discutat, dar cu siguranţă este unul dintre cei care mi-a intrat la suflet, care m-a atins şi m-a răscolit pe toate părţile, arătându-mi cumva că şi la vârsta mea, pot lua lecţii de la persoane atât de tinere. Şi nu e o ruşine! Pentru mine, a venit ca o binecuvântare!

Cu atât mai mult mi-a venit greu să mă despart de el, cu cât povestea lui este mult mai mult de atât. O poveste de viaţă care poate ar schimba multe destine. Dar nu pe el! El este omul care sigur s-a născut sub o stea norocoasă şi binecuvântată, omul care de acolo, din viitor, va avea cu siguranţă multe de spus pe scena acestei ţări şi a acestei vieţi.

Andrei Ilie BAC de 10

Andrei Ilie nu este omul care să iubească celebritatea, după cum aţi văzut. Este de o modestie, de o sensibilitate şi profunzime covârşitoare! Dar chiar şi aşa, celebritatea pare să îl iubească foarte mult pe Andrei. Sau hai să nu îi spunem celebritate şi să o numim, ca el, performanţă şi rezultat de succes!

Am să îl las tot pe Andrei să încheie cu un îndemn de al său:

Eu cred că fiecare om are un talent, dar unora le este teamă să îl manifeste. Eu le spun tuturor să încerce să îşi învingă temerile, să iasă din propriul anonimat şi să îşi materializeze pasiunea, într-un fel care să devină benefic tuturor, să construiască şi să ajute societatea românească şi nu doar, să progreseze, deoarece acesta este scopul nostru ca oameni, să lăsăm ceva palpabil, ceva bun şi util în urma noastră!

Ce să îţi doresc eu ţie, Andrei? Îţi doresc să îţi împlineşti şi să realizezi tot ceea ce îţi doreşti tu în viaţă, suflet nobil şi frumos! Îţi doresc să găseşti susţinerea pentru o bursă la Politehnică şi astfel, să mai adaugi îngeri de oameni în culisele vieţii tale, care cu siguranţă va fi una remarcabilă! Îţi doresc să ai parte mereu de oameni buni ca pâinea caldă, care să ştie să îţi fie mereu alături şi să te preţuiască pentru tot ceea ce eşti tu! Mult, mult succes!

Pe Andrei Ilie, îl puteți contacta pe pagina de Facebook BAC de 10, pe contul său personal sau la adresa de email andreileonard1801@yahoo.ro . Așteaptă cu mare deschidere orice sfat, eventuale erori sau chiar posibilități de a accesa o bursă la Politehnica din București pe care și-o dorește atât de mult.

Cu mâna pe inimă vă spun că merită din plin această șansă. Pentru rezultatele lui din toți acești ani de școală. Pentru viitorul educației românești. Și, cum chiar Andrei spune, pentru a demonstra că și în România se poate face performanță!

Articol realizat de Ramona Sandrina pentru Elita României