Mohamed M. Tallat, fără să vrea, a sculptat Copilul Român în brațele României

66445889_2164232163877221_8181047331689332736_n

Artist: Mohamed M. Tallat

Este o sculptură a unui artist egiptean, pe care eu îl apreciez și îl îndrăgesc în același timp, pentru capacitatea sa de a reda asemeni unui bisturiu emoțional…esența, emoțiile ființei umane! Sculptura evidențiază drama copiilor de militari, drama războiuluiși a conflictelor care lasă în urma lor copii fără părinți! Întâmplarea fericită face să îl cunosc și să îl am prieten! O binecuvântare, să ai alături oameni frumoși!

Eu cred că fără să vrea, a sculptat Copilul Român în brațele României care ar trebui să înțeleagă foarte clar că este timpul să se trezească! Nu ea! Noi! Românii, părinții!

Să înțelegem că această țară este cum a spus Regele Mihai I al României:

„Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri.”.

Trebuie și avem datoria Morală, Umană, Spirituală, Socială, cum vreți voi să îi spuneți, de a ne face mea Culpa ignoranței pe care am acceptat-o pasivi în toți cei 30 de ani și să ăunem mâna să restructurăm tot ce trebuie restructurat, începând cu mentalitatea!

Repet: Românii au fost 30 de ani operatorii 112!!! Copiii noștri au fost mereu puși pe linia de așteptare, amânați, uitați, amânați! GATA!

Festivalul de balet modern, Nassim el-Raqs

Cum spuneam, Egiptul nu înseamnă o ţară încorsetată de reguli şi nicidecum nu înseamnă doar religie. Egiptul înseamnă frumos, înseamnă căutarea de sine şi creativitate, înseamnă culoare, viaţă, bucurie dincolo de orice probleme aduce viaţa. Egiptul înseamnă dans şi îndrăzneală. Înseamnă a sparge tipare şi bariere!

Egiptul este ceea ce puţini pot înţelege dincolo de aparenţe!

Evenimentul anual de dans: Nassim el-Raqs.

Festivalul a fost inițial fondat de artiștii francezi Emilie Petit și Lucien Arino ca un proiect independent, apoi Petit a înființat Asociația Momkin, cu scopul de a iniția proiecte artistice și culturale inovatoare în cooperare cu orașele și teritoriile mediteraneene de la Marsilia.

Nasim el-Raqs este proiectat și implementat de Centrul Rézodanse Egypte și Agora pentru artă și cultură.

Toți dansatorii efectuează dansul simultan în jurul orașului Alexandria; axându-se pe două zone principale, cum ar fi Al Corniche și stația Mahatat al Raml..

Din 2011, Nassim el-Raqs a găzduit peste 20 de spectacole originale cu artişti din Egipt, Franța, Germania, Coasta de Fildeș, Liban, Olanda, Spania, Elveția, Marea Britanie și SUA.

Pentru mulți dansatori, scena este un vis, lumina reflectoarelor este o motivație și studiourile de practică devin mai mult un fel de acasă. În Egipt, un grup de balet modern și dansatori contemporani au decis să îşi lase libere, talentele artistice și creative în inima Alexandriei, în cadrul festivalului Nassim el-Raqs.

Pe străzile din Alexandria au fost prezenți, în ediția a 7-a, între 4 mai și 10 mai, dansatorii Nassim el-Raqs sau altfel spus, cei care au adus “o briză de dans”.

Articol în engleză: egyptianstreets.com

Micuța balerină: când poveștile prind viață

Andreea-1

Când am fost mică, îmi amintesc că am primit o cutiuță muzicală de la bunica mea. Era o cutiuță de porțelan, încrustată cu niște broderii fine din argint. Pe cutiuță, stătea o balerină de porțelan.

Nu voi uita niciodată imaginea ei. Ireală! Grația cu care arcuia mâna deasupra capului, eleganța poantei, delicatețea degetelor și, dintre toate, cel mai mult îmi amintesc expresia feței. Caldă, senină, zâmbitoare, de parcă ar fi știut că menirea ei era să ne ia din suflet toate durerile, trăirile, emoțiile și să le expună acolo, pe scena ei micuță care prindea viață când întorceam cheia.

Când sunt mici, toate fetițele visează să fie balerine. Imaginea aceea de lebădă trăiește în fiecare fetiță, dar lebăda “se naște” din clipe de mare sacrificiu, de muncă continuă, din ore și ore de repetiții, picioare obosite, rănite, dureri de spate, de cap, de mușchi, departe de joaca de afară. Departe de părinți. Departe de camera de acasă.

Și, deși pentru noi, oamenii care doar privim baletul, această muncă poate părea una grea, inumană uneori, pentru ei, artiștii, este doar dăruire, dragoste, reverență sufletească. Ei nu se plâng niciodată. Când vei întreba o balerină sau un balerin dacă este greu, va zâmbi. Va spune doar:

“Este balet! Este tot ce știm, ce suntem, ce iubim să facem. Când baletul din noi se va termina, nici noi nu vom mai fi!”

Baletul ia naștere muncind mereu. Balerinii repetă și când umblă, când urcă scările, când stau pur și simplu. Sufletul lor nu este altceva decât o sală de repetiții unde emoțiile nasc mereu viitoare mișcări, variații, revelații!

Andreea-2Mulți, când mergem la un spectacol de balet revedem aceeași imagine. Avem impresia că acea păpușă de porțelan de pe cutiuța muzicală a prins viață. Și nu suntem departe de adevăr. Păpușa de porțelan și-a lăsat scena micuță și a pășit pe una mai mare. Expresia feței este aceeași. Grația, căldura, atmosfera emanată în preajma ei devine una de basm. Mereu. În mijlocul unei scene mari, aparent rece apare ea și stă așa… nemișcată. Pozează. Dacă nu ai știi că ești într-o sală de balet ai avea impresia că este un manechin. Nici un mușchi nu tresare. Nici un deget nu se mișcă.

Apoi, de undeva din fundal, se aude muzica. Micuța balerină începe să se miște. Cheia s-a tras. Imaginea de vis a prins viață. Și atunci, aflăm.

Aflăm de fapt că baletul nu este doar o formă de manifestare prin dans. Baletul nu este doar artă. Baletul se întâmplă atunci, când sufletul stă pe vârfuri în fața noastră și face reverențe cu aripi de lebădă! Baletul este cea mai pură formă a frumuseții şi excelenței, dar în același timp este un țipăt constant al inimii! Fiecare spectacol de balet este un ultim cânt de lebădă al balerinului! Ei se nasc și mor cu fiecare cânt pe care îl îngroapă în inimile noastre! Apoi, renasc pentru a oferi din nou!

Andreea-3

Dedicat Dianei Ionescu, una din Marile Balerine ale României, care de la vârsta de 10 ani a cucerit scenă după scenă, premiu I după premiu I (modelul din imagine)

WebCultura, Ramona-Sandrina