Doamna Isoscel s-a dus să predea Teatrul la îngeri…

tamara-b

tamara-buciuceanu-botez-captura-youtube

tamara-buciuceanu-botez-sebastian-sascau

Și am aflat cu tristețe. Am aflat că și Dumneaei s-a dus. Îmi spun doar, că Dumnezeu îi ia de aici, pentru a-și face teatru de îngeri în ceruri.

Și îmi spun mereu:

„Nu plânge, Ramona! Artiștii nu mor! Nu au morminte! Sufletele noastre sunt mormintele lor! Ei sunt nemuritori, precum Zeii!”

Dar iertați-mă Doamnă Dirigintă Isoscel, iertați-mă Doamnă Tamara Buciuceanu Botez 😥 …mi s-a frânt sufletul!

Drum bun la stele, Doamnă a Teatrului Adevărat Românesc! Să vă amintiți de noi uneori și să dați o reprezentație acolo sus, printre constelații! Cu siguranță, noi vă vom recunoaște, vom zâmbi, vom râde, ne vom bucura și vom aplauda până la Dumnezeu!

Noi artiștii , suntem niște pelerini eterni!

d79d2be0bd1a902285edee1598afd7ff

Multă lume regăsește în ceea ce scriu tristețe sau stări depresive. Nici gând! Ca orice altă pagină și aceasta este una de autor, de artist. Trebuie luată ca atare.  Este pur și simplu…literatură și gânduri despre cine sunt eu, bătăliile din interiorul și exteriorul meu, oamenii care au avut drum prin mine cândva, brăzdându-mi sufletul de-a lungul și de-a latul. Unii stau în infornul de după ploaie, iar eu stau în infernul ăsta deșertic, unde căldura pare că îți intră prin piele, în carne și te topește pur și simplu și da, ca multă lume și eu simt uneori să plec. O stare de ducă! Noi artiștii , suntem niște pelerini eterni! Nimic nu ne place, nimic nu ne mulțumește, firea noastră nu ne permite statornicia…am călători printre stele, păduri, munți, am sta cu lupii și uneori, am urla la lună! 🙂 Avem doar stări. Precum zilele și nopțile, marea și cerul, vântul care se joacă prin păr și pleacă. Vin și pleacă! Dar da, avem și câteva care au devenit deja stări de a fi. Acelea însă, sunt cel mai mult despre noi.

Sunt 14 ani, de când Ahmed Zaki a plecat să dea spectacole pe scena îngerilor

Sunt 14 ani, de când Ahmed Zaki a plecat să dea spectacole pe scena îngerilor şi a Cerului! Pământul a rămas categoric mai gol. Un talent autentic, firesc, de o umanitate şi o interpretare fantastică, Ahmed Zaki va rămâne mereu în sufletele noastre!

Spuneam odată că artiştii nu ar trebui să aibă morminte. Metaforic vorbind, evident. Mormintele lor, sunt sufletele noastre, iar noi suntem aceia care îi vom purta mereu în eternitate!

Ahmed Zaki ( Ahmed Zaki Metwally Badawi) s-a născut sub o stea luminoasă, pe 18 noiembrie 1949 în Zagazig, Sharqia, Egipt şi a murit pe 27 martie 2005 la doar 55 de ani, luptând cu un cancer nemilos, pe care, nu l-a putut învinge, aşa cum a făcut-o ca actor în toate rolurile sale inegalabile. Cancerul acela a luat nu doar un actor, nu doar un mare destin, dar a ucis spiritul cinematografiei, într-un fel sau altul!

Dacă Omar Sharif spunea despre Ahmed Zaki că dacă ar fi fost descoperit de către producţiile americane, acesta ar fi ajuns mult mai departe decât el însuşi, egiptenii îl numesc şi acum Împăratul Peliculei şi al Teatrului egiptean şi îl regretă, îl plâng şi îi aşteaptă filmele cu sufletul la gură, deşi le-au văzut de sute de ori. Şi o fac pe bune, deoarece deşi mulţi sunt artişti de mare clasă scenică, Ahmed s-a născut artist. El nu a interpretat niciodată, el a transpus, el s-a transpus, el a trăit personajul şi a lăsat personajul să îl trăiască pe el. Trăia cu o intensitate maximă fiecare scenă, plângând, râzând, fiind furios, dansând cu atâta naturaleţe, încât ajungi să crezi că nu exista script creat pentru el ci el însuşi era scriptul.

Prima oară când l-am văzut pe Ahmed Zaki, a fost în filmul The Prince. Era într-o seară aproape tristă aş spune. Nu ştiu egipteana foarte bine, dar nici nu a fost nevoie. El nu este nevoie să vorbească. El vorbeşte cu ochii, cu zâmbetul, cu chipul său angelic, când plânge, plânge. Cuvintele sale devin gesturi, devine firesc. Avea dreptate Omar când a spus că a fost mare şi că ar fi fost bine să fie descoperit de cinematografia americană. Ahmed ar fi spart bariera oricărui ecran, ar fi atins fiecare inimă. Nu poţi vorbi despre el în limba umană. Nu ai cum. El, categoric nu a fost de aici. El a fost din altă lume. El a fost direct din inima lui Dumnezeu! Dacă vreodată am să învăţ egipteana foarte bine, va fi ca printre altele, să alerg pe urmele lăsate de cuvintele lui printre personaje, viaţă, oameni.

Shokran, Ahmed Zaki!