Baletul inimii

1

Pentru necunoscuți, cu dragoste.

Zoe Dumitrescu Buşulenga vorbește la un moment dat foarte frumos despre datorie și dragoste:

“Eu n-am dat nicio importanță carierei mele. Viața mea a fost total lipsită de ambiții. Eu n-am știut ce înseamnă ambiția, și atunci, tot ce-am făcut a fost din datorie, dragoste și mai cu seamă dintr-o obligație morală. Asistând la o demolare a valorilor culturii și istoriei românești, petrecute în răstimpul celor 50 de ani de ocupație, ca să zic așa, comunistă, mi-am zis că nu pot rămâne rece și indiferentă în fața unei astfel de situații”.

Când am citit rândurile de mai sus am zâmbit și am simțit o emoție frumoasă: parcă vorbea despre mine. Acesta a fost crezul meu de când mă știu. Să nu am ambiții, numai datorie și dragoste. Implicare și dăruire. Față de toți și tot: familie, prieteni, carieră, afaceri, necunoscuți. O obligație morală, sufletească și spirituală față de tot ce înseamnă frumos, educație, artă și cultură! Față de toți cei care fac parte din ea. Eu nu cunosc invidia. Mă bucur chiar și pentru reușitele celor care au încercat să mă denigreze, să mă rănească, să mă desființeze social și moral.

Probabil fiecare are o scară proprie a valorilor, a modului de a gândi, simți, acționa când se simt inferiori, superiori, răniți, frustrați, atinși. Nu îi judec. Nu îmi permit, deoarece nu sunt perfectă și sunt conștientă că în drumul meu am rănit și eu, am luat și eu decizii care au schimbat vieți sau au fost injuste. Cu sau fără voie, cu sau fără intenție, nu contează. A durut la fel.

Eu cred însă cu sinceritate în oameni, în partea bună din ei, în revenire la umanitatea proprie, la rădăcinile sufletești și morale a fiecăruia. De aceea, dedic tot ce fac oamenilor. Cunoscuți sau nu. Și nu aștept nimic. Mi-ar face însă o mare fericire să știu că tot ce am făcut a fost folositor. A reparat. A ajutat. A pansat. A făcut bine. Că oamenii au zâmbit și s-au bucurat de mine, de o parte a mea pe care ei au simțit să o culeagă în inimile lor.

Într-o eră a vitezei, a lipsei de valori, a fricii de iubire, de frumos, a decăderii moralității și sufletului uman, eu am avut vise despre frumusețe, artă și bunătate. Despre susținerea de talente sau de vieți. Uneori, visele mele au fost comune cu a altor oameni minunați. Se numesc prieteni. Naivi într-o societate a superficialității, etichetării și banalului. Dar măcar am avut vise pe care le-am încercat și le-am împlinit. Vise care la un moment dat se pot continua singure sau ne pot continua fără ca noi să știm, prin talentul celor care au participat la ele.

Baletul nu a fost dragostea mea dintotdeauna, dar a devenit și când a trebuit să rup din mine pentru ca el să crească mare a durut ca și când aș fi făcut un avort moral. Nu a durut fizic, ci sufletește. Baletul, însă, va rămâne mereu o mare dragoste a mea, alături de scris, cărți și muzică. Alături de cultură și artă. Singurele care ne mai pot salva de noi, de decăderea noastră și răutatea aproape cancerigenă ce ne caracterizează uneori. Și oamenii. Mă voi încăpățâna mereu să cred în ei și în frumusețea lor, deoarece în clipa în care nu aș mai face asta, aș muri de tristețe și singurătate!

De aceea, dedic tot ce fac oamenilor. Cunoscuți sau nu. Și nu aștept nimic.

WebCultura, Ramona Sandrina

Micuța balerină: când poveștile prind viață

Andreea-1

Când am fost mică, îmi amintesc că am primit o cutiuță muzicală de la bunica mea. Era o cutiuță de porțelan, încrustată cu niște broderii fine din argint. Pe cutiuță, stătea o balerină de porțelan.

Nu voi uita niciodată imaginea ei. Ireală! Grația cu care arcuia mâna deasupra capului, eleganța poantei, delicatețea degetelor și, dintre toate, cel mai mult îmi amintesc expresia feței. Caldă, senină, zâmbitoare, de parcă ar fi știut că menirea ei era să ne ia din suflet toate durerile, trăirile, emoțiile și să le expună acolo, pe scena ei micuță care prindea viață când întorceam cheia.

Când sunt mici, toate fetițele visează să fie balerine. Imaginea aceea de lebădă trăiește în fiecare fetiță, dar lebăda “se naște” din clipe de mare sacrificiu, de muncă continuă, din ore și ore de repetiții, picioare obosite, rănite, dureri de spate, de cap, de mușchi, departe de joaca de afară. Departe de părinți. Departe de camera de acasă.

Și, deși pentru noi, oamenii care doar privim baletul, această muncă poate părea una grea, inumană uneori, pentru ei, artiștii, este doar dăruire, dragoste, reverență sufletească. Ei nu se plâng niciodată. Când vei întreba o balerină sau un balerin dacă este greu, va zâmbi. Va spune doar:

“Este balet! Este tot ce știm, ce suntem, ce iubim să facem. Când baletul din noi se va termina, nici noi nu vom mai fi!”

Baletul ia naștere muncind mereu. Balerinii repetă și când umblă, când urcă scările, când stau pur și simplu. Sufletul lor nu este altceva decât o sală de repetiții unde emoțiile nasc mereu viitoare mișcări, variații, revelații!

Andreea-2Mulți, când mergem la un spectacol de balet revedem aceeași imagine. Avem impresia că acea păpușă de porțelan de pe cutiuța muzicală a prins viață. Și nu suntem departe de adevăr. Păpușa de porțelan și-a lăsat scena micuță și a pășit pe una mai mare. Expresia feței este aceeași. Grația, căldura, atmosfera emanată în preajma ei devine una de basm. Mereu. În mijlocul unei scene mari, aparent rece apare ea și stă așa… nemișcată. Pozează. Dacă nu ai știi că ești într-o sală de balet ai avea impresia că este un manechin. Nici un mușchi nu tresare. Nici un deget nu se mișcă.

Apoi, de undeva din fundal, se aude muzica. Micuța balerină începe să se miște. Cheia s-a tras. Imaginea de vis a prins viață. Și atunci, aflăm.

Aflăm de fapt că baletul nu este doar o formă de manifestare prin dans. Baletul nu este doar artă. Baletul se întâmplă atunci, când sufletul stă pe vârfuri în fața noastră și face reverențe cu aripi de lebădă! Baletul este cea mai pură formă a frumuseții şi excelenței, dar în același timp este un țipăt constant al inimii! Fiecare spectacol de balet este un ultim cânt de lebădă al balerinului! Ei se nasc și mor cu fiecare cânt pe care îl îngroapă în inimile noastre! Apoi, renasc pentru a oferi din nou!

Andreea-3

Dedicat Dianei Ionescu, una din Marile Balerine ale României, care de la vârsta de 10 ani a cucerit scenă după scenă, premiu I după premiu I (modelul din imagine)

WebCultura, Ramona-Sandrina