Nu din lipsa iubirii e nefericită o căsnicie, ci din lipsa prieteniei

safe_image

,,Nu din lipsa iubirii e nefericită o căsnicie, ci din lipsa prieteniei” – Friedrich Nietzsche

Ştia Nietzsche ce ştia, nu poţi clădi o relație solidă bazându-te numai pe iubire. Când ne alegem partenerul, nu doar de fizic trebuie să ţinem cont, pentru că nu vrem lângă de noi de o păpuşă Barbie sau Ken, ci un partener de viaţă, cu care să putem trece peste orice impediment, orice greutate şi să avem siguranţa că va fi mereu acolo. La bine şi la rău, dar mai ales la rău!

Înainte de atracţia fizică şi chiar de iubire, pe cei doi ar fi ideal să-i lege o adâncă prietenie. Acea căsnicie a sufletelor care nu se desface vreodată.

Dacă nu credeți, închipuiţi-vă că ar trebui să parcurgeţi toată viaţa într-un compartiment de tren alături de un om. Cum aţi dori să fie? Un om frumos doar fizic? Un om tăcut? Un om vorbăreț și vesel? Cineva alături de care drumul să fie plăcut în fiecare zi, un om care să dea sens călătoriei în doi? Sigur că da, altfel, de ce am face-o? Dacă nu ne alegem astfel partenerul, vom avea o viață tare goală.

O relaţie durează când ne place să petrecem timpul împreună, şi nu separat. Când ne place să râdem, să ne copilărim, să ne plimbăm, să fim spontani, să ne distrăm în doi, să mâncăm împreună, să dansăm, să ne fim sprijin la greu, să vorbim, să fim atenți la toate semnele, să cântărim după fapte și mai puțin după vorbele spuse la oboseală, tristețe, chiar mânie. Dacă vrei să mergi în aceeaşi direcţie cu cineva, e nevoie să-l asculți și să pansezi cu înțelegere și iubire rănile de care poți sau nu fi tu vinovată. E nevoie să-ţi potriveşti pasul cu el și când șchioapătă, și când e năvalnic. Nu toate drumurile vor fi drepte și netede, nu toate apele pe care veţi naviga vor fi liniştite. Apele liniştite nu duc nicăieri. Înarmează-te cu răbdare, cu înţelepciune şi fă faţă valurilor. Când el ridică ancora, tu ţine cârma. Nu contează câte ape aţi străbătut sau cum, ci că aţi ajuns la mal, împreună. Că nu aţi eşuat. Că nu aţi schimbat bărcile. Fiţi o echipă, chiar şi când lucrurile nu par să meargă bine sau cum îţi doreşti. Dacă oboseşti, că toţi mai obosim, nu ceda. Nu pleca și nu rupe. Ia-l de mână şi aşezaţi-vă undeva o vreme. Popasurile au puterea de-a limpezi tot ce pare tulbure și fără ieșire. Nu lua decizii la momente de cumpănă şi durere, ci în linişte. La umbra sufletului şi a lui Dumnezeu. Acolo toate sunt clare.

Catchy, Ramona Sandrina

În dragoste nu ești pământean. ..

17309748_1688196787862310_1703996190557470724_n

În dragoste nu ești pământean. Nu umbli pe pământ. Nu cu persoana iubită. Pământul este pentru zilele când mergi la serviciu, când ești cu prietenii sau ai lucruri lumești de rezolvat. Când ești alături de ființa iubită, te dezbraci de hainele pământene și îți iei aripile. Aripile voastre cu care zburați împreună în acea lume în care ați plantat, cu răbdare, semințele prieteniei, ale încrederii, iubirii și respectului. O lume care, astfel construită, niciodată nu va putea fi dărâmată deoarece, dacă dragostea se clatină, ne rămâne mereu prietenia care are mâna întinsă și spune: “Sunt aici să te susțin când dragostea ne tremură!”. O lume unde doi îndrăgostiți își sunt și cei mai buni prieteni e asemeni unui castel indestructibil! Cu două rânduri de cărămizi. Și milioane de ferestre către suflet! – WebCultura, Ramona Sandrina

împreună şi nu separat

,,Nu din lipsa iubirii e nefericită o căsnicie, ci din lipsa prieteniei” – Friedrich Nietzsche

Şi ştia Nietzsche ce ştia, deoarece nu poţi clădi un castel de iubire numai pe iubire. De aceea şi casa când se construieşte, are o bază, iar cărămizile nu sunt perfect aşezate una peste alta, ci au o anumită formă care le dă perfecţiunea structurii în timp!

Când ne alegem partenerul, trebuie să înţelegem că nu avem nevoie alături de noi de o păpuşă Barbie sau Ken, deoarece înainte de atracţia fizică şi chiar de iubire, pe cei doi, trebuie să îi lege o adâncă prietenie.

Înainte de orice, trebuie să ne placă să ne petreacem timpul împreună şi nu separat!

Să ne placă să ne uităm la televizor în doi, să râdem şi să plângem unul în braţele celuilalt, să jucăm Scrable, Rumy, Piticot chiar, să citim pe canapea alături unul de altul şi să ne împărtăşim unul altuia ce am descoperit între rânduri, să mănâncăm împreună, să ne plimbăm mână în mână, umăr lângă umăr, să vorbim mereu unul cu celălalt şi să nu ni se pară nimic obositor sau banal în asta.

Dacă nu m-am făcut înţeleasă, închipuiţi-vă că ar trebui să parcurgeţi toată viaţa într-un compartiment de tren alături de un om. Cum aţi dori să fie? Un om frumos doar fizic? Un om tăcut? Un om vesel şi glumeţ?! Cineva alături de care, călătoria să fie mereu ca o altă zi frumoasă, plină de râsete, de discuţii nesfârşite, de copilărie a firii? Sigur că da! Un om care să dea sens călătoriei! Altfel, de ce am face-o?

Cumva, trebui să înţelegem că viaţa este asemeni unei călătorii pe care trebuie să o parcurgem în cel mai plăcut şi frumos mod posibil! La clasa întâi!

Dacă nu ne alegem partenerul după acest principiu, vom avea o bătrâneţe foarte goală şi lungă 🙂 !