21 martie, Ziua Mamei în Egipt- de la Egiptul antic la Egiptul Modern

Ziua mamei a fost dintotdeauna sărbătorită în aproape toate culturile lumii. Majoritatea dintre noi avem împământănită ideea că această zi şi-ar avea rădăcinile în cultura greco-romană, deoarece aceştia, organizau festivaluri ale primăverii în onoarea zeiţelor mame.

mothers_day_history

Ceea ce puţini ştiu încă, este faptul că în Egipt, această zi era sărbătorită încă de pe vremea faraonilor, când, egiptenii organizau festivaluri dedicate Zeiţei Isis, una dintre figurile cele mai iubite şi respectate din mitologia egipteană.

Potrivit pergamentelor, textelor hieroglifice din temple, a desenelor. rămase dovezi de nestrămutat ale istoriei, Isis a fost mama lui Horus, recunoscut ca fiind primul stăpân al Egiptului faraonic. Tot Horus a fost cel care a reuşit să îl ucidă pe unchiul său Set, fratele invidios şi ambiţios al lui Osiris, care şi-a sfidat până şi propriul tată, pe RA.

Ca urmare, Isis a fost considerată ca fiind mama tuturor faraonilor și a devenit simbolul a maternității. În onoarea ei, în fiecare an a avut loc un festival de sărbătorire atât a sa ca faraon, cât şi a maternităţii în general.

Isis are mai multe reprezentări de-a lungul vremurilor faronice, ceea ce ne arată clar ascensiunea ei şi faptul că a fost foarte iubită de oameni.

În prima fază, Isis a fost reprezentată pentru prima dată cu un tron ​​gol pe capul ei, acest fapt, personificând faptul că ea era puterea din spatele faraonului. Mai târziu, ea a fost reprezentată purtând coarnele unei vaci pe cap, între acestea fiind un discl solar sau un zeu înaripat – o semnificație atât a protecției sale, cât și a capacității de a reînoi mereu viaţa, având capacitatea de a reveni din morţi – un simboll al primăverii printre altele.

După ce Horus a devenit stăpânul Egiptului, în Noua Împărăție, unele reprezentări ale lui Isis o reprezentau aşezată pe tron şi alăptându-l pe fiul ei, Horus.

8a5abcb7fab97e40b11d68177ad917d4
Ziua Mamei în Egiptul Modern

Cel care a militat pentru introducerea zilei mamei în Egipt, a fost jurnalistul Mustafa Amin, născut în 1 februarie 1914 şi decedat în 13 aprilie 1997. Mustafa Armin a fost un columnist și jurnalist egiptean care s-a bucurat de o mare popularitate în lumea arabă. Cunoscut pentru perspectiva sa liberală, Amin și fratele său Ali sunt considerați părinții jurnalismului arab modern.

Mustafa Armin a avut un frate geamăn, pe Ali. Ei s-au născut în Cairo, unde tatăl lor era un avocat renumit al acelor vremuri, dar şi-au petrecut copilăria în casa unchiului lor, una dintre cele mai remarcabile figuri ale timpurilor de atunci, dar şi de acum şi anume, a lui Saad Zaghloul, avocat proeminent și politician, fondator al partidului naționalist liberal Wafd și care a fost prim-ministru al Egiptului în 1922.

Amin a fost educat la Universitatea Americană din Cairo și la Universitatea Georgetown din Washington, DC. A lucrat de-a lungul timpului la mai multe reviste şi ziare naţionale, cum ar fi: Akher Saa (“Last Hour”) şi Al-Ahram (“Piramidele”), cel mai vechi și mai prestigios cotidian din Orientul Mijlociu.

Mai târziu, el şi fratele său înfiinţează propriul cotidian, Al Akhbar (“The News”), unde s-au scris cele mai bune cronici, până când Nasser a naţionalizat presa.

Mustafa Armin a fost şi întemniţat de 4 ori de-a lungul carierei sale. În calitate de susținător al liberalismului occidental, al libertății de afacere și al presei libere, Amin a fost închis pentru prima dată în 1939, după ce l-a criticat pe regele Farouk, apoi, a fost închis de două ori, pentru scurt timp de către Nasser, Preşedintele de atunci. Apoi, în 1965, când Egiptul și-a dezvoltat relațiile mai strânse cu Uniunea Sovietică, Amin a fost arestat și acuzat că ar fi spion american. După un proces secret, a fost închis, torturat și ținut în izolare timp de nouă ani, A fost exonerat și eliberat în 1974 de Anwar Sadat.

Amin sa întors la jurnalism, în calitate de redactor al lui Akhbar el-Yom, dar în 1976 şi s-a concentrat mai mult pe coloana zilnică la Fikra (“o idee”), inițiată de Ali în 1952.

Pe lângă jurnalism, Amin a publicat opere autobiografice, mai multe romane și a scris scenarii de film. A fost profesor universitar, predând jurnalism la Universitatea Cairo și la Universitatea Americană din Cairo.

El a fondat asociaţia Lailat al-Qadar, unde pe baza donaţiilor au furnizat asistenţă socială şi mdicală pentru oamenii săraci.

Tot el şi fratele său, cum spuneam mai sus, au militat şi au încurajat sărbătorirea Zilei Mamei în Egipt.

În 1943, Amin a scris pentru prima dată despre această sărbătoare în cartea sa, „Smiling America”, dar nu a avut succes pe atunci.

Mai târziu, după 10 ani de zile, o femeie l-a vizitat pe Ali, fratele lui Amin, Apovestindu-i toate greutăţile pe care le-a întâmpinat ca mamă singură după ce soțul ei a murit şi cum, deşi a fost o mamă dedicată, copiii săi, au abandonat-o după ce au absolvit universitatea și au început familiile lor.

Ei au scris despre această istorioară, despre importanţa mamelor în viaţa copiilor iniţind o campanie şi sugerând ca ziua de 21 martie, să fie declarată Ziua Mamelor şi să fie zi naţională liberă.

De data aceasta, ideea a prins în Egipt şi s-a răspândit apoi în toată lumea arabă, de atunci, în fiecare an, pe 21 Martie, celebrându-se „Ziua Mamei”.

Kol sana wenty tayeba! – Zi de sărbătoare fericită!

“Human Flow” sau un film despre o altă realitate

Azi noapte nu am reușit să adorm. Nici nu mai știu însă de când nu mai știu să dorm. Liniștit. Profund. Butonând telecomanda, m-am oprit pe Bein HD Family. Nici nu îmi amintesc prima imagine. Îmi amintesc doar că am plâns de la prima secundă până la ultima. Am plâns toată noaptea și plâng și acum. Este un film răvășitor, copleșitor, care mi-a arătat încă o dată despre acea realitate pe care noi oamenii preferăm să nu o vedem, să nu o înțelegem, să o ținem ascunsă, deoarece deranjează, deoarece ne trezește, deoarece ne revoltă și ne pune în față o oglindă în care ne putem vedea exact așa cum suntem. Inumani. Pierduți. Fără scăpare!

Human Flow are impactul pe care îl are, deoarece ne arată viața așa cum este ea. Nefardată. Reală. Dureroasă până la sânge! Neregizată! Ne arată cât de mici suntem și cât de mult s-a degradat societatea umană în general.

Pe 16 decembrie 1966 a fost adoptată Carta Internațională a Drepturilor Omului, bazată pe principiile libertății omului din Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată în 1948, în Paris. În aceste Carte sunt garantate niște drepturi elementare ale omului, precum dreptul la demnitatea umană, egalitate, libertate, securitate, migrare! Aceste legi, au fost create pentru a fi încălcate cu bună știință exact de cei care s-au dorit a fi protectorii democrației, ai libertății și ai demnității umane!

Despre emigranți, Siria, Irak, Iran, Afganistan, Țările Arabe și Africane, am tot scris. Am scris în speranța că oamenii vor reuși să înțeleagă niște aspecte simple. Noțiuni care țin de umanitate. Dar înainte de a înțelege, trebuie ca toți să fim siguri că avem noțiuni concrete de istorie, geografie, sociologie. În special istorie. Deoarece este nespus de grav să judecăm șă să arătăm cu degetul înspre națiuni care sunt descendente direct din cel mai mare leagăn al civilizației și anume Mesopotamia.

Mesopotamia se referă la acea regiune din Orientul Apropiat sau Mijlociu, care în prezent ține parțial de Irak, Siria de est și Turcia de sud, dar se presupune că ar fi inclus mai multe din statele existente astăzi.

Cu mult înainte de Grecia sau Roma, Mesopotamia a fost nucleul unora dintre cele mai puternice puteri ale vremii: imperiul akadian, asirian, asiro-babilonian şi persan care aveau deja orașe, drumuri, practicau comerțul, măsurau, aveau o limbă scrisă, cunoșteau matematica, astronomia, filosofia și aveau sistem legislativ!!! Cunoșteau sistemul de măsurare cu 60 de unităţi, pe care noi l-am păstrat până azi, măsurând de pildă ora ca 60 de minute. Pentru a ordona zilele, au împarţit anul în 12 luni după fazele lunii, punând astfel bazele calendarului.

În același timp, Egiptul era și el deja existent fiind una din cele mai vechi civilizații din lume, existând dovezi arheologice și antropologice, care arată spre existența unor așezări în zonă, încă din 10000 î.Hr.  Principala lor sursă de hrană a fost agricultura și pescuitul, , multe descoperiri în zonă arată acest lucru. deoarece studiile indică faptul că terenul din jurul Saharei nu a fost așa arid cum este astăzi și a fost perfect pentru agricultură și pășunat. Prin 2500 î.Hr. ei s-au mutat spre Nil din cauza schimbărilor climatice.  Civilizația Egiptului Antic a fost responsabilă pentru mai multe moșteniri de durată pentru întreaga umanitate, inclusiv piramide, sistemele matematice, practica medicinei, tehnici de prelucrare a sticlei și a hârtiei în forma ei primară.

Siria reprezintă unul dintre străvechile centre de civilizaţie din Orientul Mijlociu. În antichitate a fost influenţată de civilizaţiile sumeriană, asiro-babiloniană, egipteană, arameană, feniciană, greacă şi romană. Cunoscută ca una dintre cele mai vechi civilizaţii de pe suprafaţa Pămîntului, găsind-o acum aproximativ 10.000 de ani ca centru al culturii Neoliticului, populația din acest teritoriu dezvoltă un comerţ timpuriu în spaţiul Marea Roşie-Anatolia-Irak, în cadrul unui mare imperiu semit atestat pe aceste coordonate. În istoria veche, Siria modernă, Libanul şi Israelul făceau parte dintr-o regiune pe care mesopotamienii o denumiseră Eber Nari, care apare şi în vechiul testament sau în rapoartele scribilor asirieni şi perşi. În legătură cu denumirea de Siria, există mai multe ipoteze, una provenind de la Herodot, care utiliza termenul de Assyria pentru toată Mesopotamia, iar după căderea imperiului assyrian în 612 a.Hr., partea de vest a continuat să poarte această denumire până la instalarea imperiului seleucid când a devenit Siria. În 1.400 î.Hr., orașe precum Damasc (Dimashq), Alep (Halab), Hama (Hamath), Byblos (Gubla), Joffa (Joppa), Homs, Gaza, Tyre (Sur) și Sidon erau deja în plină dezvoltare.

Aud tot mai des expresia “sărăcia arabă”, “lumea a patra”, “sălbatici”, “needucați”, “muritori de foame”, “teroriști” când oamenii occidentali fac referire la Țările Arabe și la emigranții care provin din aceste locuri. Ușor. Foarte ușor fac oamenii afirmații care deși aparent adevărate, îi fac pe ei, occidentali, direct răspunzători de foametea, sărăcia și lipsa de stabilitate a populației arabe!

Țările Arabe nu au fost niciodată sărace. Dovadă invazia lor constantă de către occidentali încă din antichitate, de când a fost creat și cunoscutul Drum al Mătăsii. Au intrat peste ei cu bocancii săbiilor în trecut și al armelor, al tancurilor, al avioanelor, bombelor și războaielor în prezent, pentru a le lua tot: mătăsuri, petrol, gaze naturale, fosfați, sulf, aur, iar din inima Africii, diamante!

Resursele naturale,în mod normal ar trebui să fie o binecuvântare și să ducă țările de proveniență la o economie prosperă, la un trai bun, dar contrar, acestea sunt mereu sărăace și se dezvoltă mai greu decât cele care-şi cumpără resursele. Paradoxul se explică prin lipsa, deliberată în unele cazuri, a unei strategii de creştere sustenabilă care nu permite guvernelor să investească veniturile din exploatarea materiilor prime în mijloace de dezvoltare economică .

Deşi aceste țări sunt bogate în resurse, o mare parte a populației, trăiește la limita subzistenței, neavând acces la apă curentă şi canalizare, la electricitate, spitale, şcoli sau transport adecvat. Paradoxul nu e paradox și constă în faptul că țările bogate în resurse tind să aibă monede puternice, ceea ce face alte exporturi necompetitive cu bună știință. Cu alte cuvinte, fiind o țară nu foarte bogată, cu economie la limita traiului, nu ai cum să investești în industria de extracție și prelucrare a resurselor naturale, acest fapt atrăgând după sine investiții străine, care defavorizează economia ta ca țară sărăcă și favorizează doar PIB-ul și moneda lor! Apoi, mai sunt contractele necompetitive, semnate cu bună știință pentru a înstrăina resursele țării și marginalizarea unor țări politic pentru a se putea interveni apoi armat în exploatarea acestora. Cazul Irakului, Libiei, Siriei!

Nu sunt săraci, dar sunt mereu sub presiunea statelor occidentale. Sunt marginalizați politic. Sunt mereu sub lupă. Când apare un brexit care zguduie o economie sau un Trump care zdruncină o altă economie, se fac alianțe și se nasc războaie, în scopul de a ridica moneda marilor puteri și a distruge economia statului marginalizat. Și oamenii aceia ce să facă? Să rămână într-o țară pur și simplu în ruine? Multe orașe, precum Orașul Laptelui din Siria a fost complet ras de pe fața pământului în 2 ore! Ce pot face oamenii ăia acolo? Sunt ei vinovați de drama pe care o trăiesc? Nu! Vinovați sunt occidentalii care le distrug habitatele, spațiul, economia, educația, industria, agricultura și îi condamnă la un viitor nesigur, gol și fără nici o perspectivă garantată!

Înainte să ne întrebăm de ce ne invadează imigranții ar trebui să învățăm că fiecare om are dreptul la viață, la securitate, la un viitor. Ar trebui să înțelegem că orice copil are dreptul la o copilărie, la educație și nu să trăiască în traume care nu se mai termină, care îi sfășie, îi sculptează până în gânduri transformându-i apoi în tineri furioși, dornici de răzbunări și de sânge! Lipsa educației ne transformă în monștri de foarte multe ori. Așa cum și expansiunea ne transformă în monștri. În monștri care nasc monștri!

Am ajuns să decimăm popoare, culturi, civilizații, numai pentru că putem și ne este la îndemână. Carta Drepturilor a devenit doar o Cartă scrisă, o hârtie umplută de cerneală care anulează tot ceea ce și-au dorit inițiatorii săi. Anulează vise, națiuni, oameni și drepturi! Iar noi toți, preferăm să ținem ochii închiși, deoarece tot ceea ce nu putem vedea, nu există! Ce trist…

Trist, deoarece nu înțelegem că noi toți suntem de fapt un singur nucleu. Că existăm deoarece cândva, demult, am fost o mână de oameni, care ne-am împrăștiat pe pământ, am format popoare pe diverse continente, dar în esența noastră, toți suntem din același loc și avem aceeiași strămoși! Suntem o mare familie! Ca un corp uman. Dacă ne tăiem mâna, nimic nu mai este la fel. Sau un picor. Sau un deget. Sau inima. Noi funcționăm frumos împreună! Prin diversitatea noastră! Prin unicitate! Asta ne face frumoși! Și ar trebui să ne amintim că fiecare om este responsabilitatea tuturor! Ei, oamenii aceștia din Siria, Africa, Mexic, Coreea, China, toți sunt responsabilitatea noastră! Suntem responsabili pentru tot ce li se întâmplă, deoarece sub o formă sau alta, am fost părtași prin tăcere și neimplicare la tot ce ei au trăit și au suferit!

“De acolo de sus, din spațiul cosmic, când Pământul era atât de mic, am simțit în inima mea cu adevărat  că aș putea face o mare diferență în lume. Nu a fost ușor. Când am văzut întreaga lume prin fereastra aceea mică, am constatat că nu există noi, ei sau politică.  Pământul este ca o minge, nu are granițe. Și asta e minunat, pentru că în spațiul cosmic nu există porți între țări. De acolo, pământul este ca o casă, ca o singură familie.”  – Mohammad Fares, astronaut sirian

Biblioteca din Alexandria – una din minunile lumii antice

Biblioteca din Alexandria a fost și va rămâne cu siguranță una din zonele de mare interes pentru oamenii de știință, istorici, oameni ai literelor, cercetători și pentru toți cei care iubesc frumosul, arta și cultura. Deși nu este una dintre cele 7 minuni ale lumii antice, Biblioteca din Alexandria a fost cu siguranță o minune a lumii antice și a devenit o adevărată dramă care a aruncat lumea cu cel puțin 1000 de ani în urmă în ceea ce priveşte dezvoltarea ştiinţei, medicinii, filozofiei, istoriei şi literaturii.  Distrugerea bibliotecii a fost catalogată de către Joel Levy în cartea sa ”Istorii pierdute”, ca fiind ”ziua în care istoria şi-a pierdut memoria”.

Remarcabila Bibliotecă Alexandrină făcea parte din celebrul Museion, primul muzeu al lumii, loc dedicat muzelor care patronau diferite activităţi intelectuale și rezervat savanţilor, filosofilor şi poeţilor, în scopul cercetării ştiinţifice şi expunerii operelor de artă. Museionul se poate compara cu un complex universitar modern, deoarece încă de pe acea vreme, acesta reunea săli de lectură, laboratoare, Marea Bibliotecă, un observator astronomic cuprinzând și două grădini: una zoologică și una botanică.  Museionul era construit în zona Bruchium sau altfel cunoscut ca și Cartierul Regal, una din cele mai importante cinci zone ale Alexandriei. În timpurile moderne de astăzi, aceste cartier nu mai există. Alexandria fiind oarecum modificată de mișcările scoarței terestre, erodarea țărmului de Mediterană și de construcțiile din zilele noastre.

Alexandru cel Mare este fondatorul oraşului Alexandria în anul 332 î.Ch., iar unul dintre generalii săi, Ptolemeu Soter, a preluat comanda Egiptului, stabilindu-şi capitala în citadelă. Acesta a construit în oraş mari temple şi palate, iar fiul său, Ptolemeu al II-lea Philadelphos a pus bazele bibliotecii, pornind de la fondul de cărţi al bibliotecii personale a lui Aristotel.

Ptolemeu al III-lea Euregetes a continuat lucrarea tatălui său, fiind decis să strângă în bibliotecă toată cunoaşterea lumii până la acea dată. Acesta a decretat să fie achiziţionate cât mai multe suluri (n.r. pergamente pe care se scria în acea perioadă), să fie copiate, urmând ca originalele să fie păstrate, iar copiile returnate, consemnează Joel Levy în lucrarea sa. Istorii susţin că s-a ajuns astfel ca fiecărui vas care tranzita Alexandria să îi fie rechiziţionate sulurile, iar întreaga colecţie de pergamente de la Atena a fost ”împrumutată”, cu unicul scop de a fi păstrate originalele la biblioteca din Alexandria.

Biblioteca din Alexandria se mândrea în secolul I î.e.n. cu circa 700.000 de volume (cuvânt provenit din latinescul “voluminis” care desemna rulouri/suluri de papirus sau de pergament), cea mai mare colecţie de scrieri a lumii antice. Biblioteca nu era deschisă publicului şi avea legi stricte. Suveranii ptolemaici erau cunoscuţi pentru mania lor de a colecţiona astfel de valori spirituale. De pildă, Ptolemeu al II-lea cerea tuturor călătorilor care soseau în Egipt să declare orice manuscris pe care-l aveau asupra lor. Textele care nu erau încă în colecţie erau copiate înainte de a fi returnate posesorilor. Cel puţin teoretic, căci s-a dovedit că, de fapt, se înapoiau copiile acestora, originalele fiind păstrate. Ptolemeu al III-lea a cerut atenienilor manuscrisele cu primele versiuni ale operelor clasice greceşti, precum marile tragedii ale lui Eschil, Sofocle şi Euripide. Au fost achiziţionate, de asemenea, cărţile care au aparţinut bibliotecii personale a lui Aristotel, iar marea colecţie a Atalizilor (suveranii regatului elenistic Pergam), de peste 200.000 de volume, a fost, de asemenea, transferată la Alexandria.

Prin comparaţie, biblioteca din Roma conţinea doar 20.000 de pergamente, se consemnează în cartea ”Istorii pierdute”.

Pe lângă colecţia impresionantă de papirusuri, Ptolemeii din Egipt au susţinut financiar şi o facultate care funcţiona în cadrul bibliotecii, unde predau între 30 şi 50 de profesori.

De-a lungul vremii, printre aceştia s-au numărat cele mai strălucite personaje ale Antichităţii, fiind vorba de Euclid (părintele geometriei), Eratostenes (care a calculate circumferinţa Pământului), Arhimede (cel care a descoperit pârghia, şurubul şi celebrul număr pi) şi legendarul Galenius (cel care avea să devină cel mai influent creator de texte de medicină timp de 1.400 de ani). Biblioteca din Alexandria a făcut ca timp de 600 de ani oraşul să devină centrul cultural şi de învăţământ al lumii mediteraneene, dând naştere la numeroase legende.

Au fost colecţionate suluri de papirus în mai multe limbi (greacă, ebraică, aramaică – limba semitică vorbită în antichitate în Siria, Palestina şi Mesopotamia, arabă, indiană şi, bineînţeles, egipteană), reflectând amestecul etnic al oraşului. Difuzarea culturii a fost mult înlesnită de folosirea în întreaga lume elenistică a limbii greceşti. Una dintre sarcinile de excepţie a fost traducerea în limba greacă a scripturilor ebraice (prima traducere a celor cinci cărţi ale Vechiului Testament. Traducerea Vechiului Testament mai este cunoscută și sub numele de Septuaginta, întrucât a fost săvârşită de cei 70 de cărturari legendari, care au fost izolaţi în acest scop pe Insula Pharos, în tot atâtea încăperi pentru a traduce Vechiul Testament. În final, s-a ajuns la tot atâtea traduceri identice!

Colecţia conţinea nu numai copii şi originale ale literaturii şi poeziei clasice, ci şi tratate de medicină, matematică, astronomie, şi chiar invenţii ştiinţifice. Printre marii savanţi care s-au grupat în jurul Bibliotecii din Alexandria s-au numărat: Eratostene (geograf care a măsurat circumferinţa Pământului cu o bună aproximare), Heron (reprezentant al şcolii alexandrine de mecanică, cel care a descoperit proprietăţile aburului), Aristarh din Samos (mare astronom al secolului al III-lea î.Hr. care a emis ipoteza heliocentrică, îmbrăţişată ulterior de Copernic), matematicieni ca Euclid, Arhimede, precum şi mari medici ai epocii – Eristratos, care a scris mai multe tratate de anatomie, sau Herophilos, care a dedus că locul inteligenţei este creierul, şi nu inima), iar lista ar putea continua.

Tragedia face ca cea mai mare parte a cunoaşterii antice, scrisă şi păstrată în Biblioteca din Alexandria să fie pierdută. Există mai multe teorii privind dispariţia ei: A fost distrusă de împăratul roman Iulius Cezar în anul 48 î.e.n., ale cărui trupe au incendiat flota lui Ptolemeu al XIII-lea, iar focul a aprins accidental un depozit plin cu suluri de papirus situat în apropiere de port şi presupus a fi Biblioteca însăşi. Creştinii şi arabii sunt şi ei suspecţi. Dar, cel mai probabil, în timp, Biblioteca a încetat să mai funcţioneze.

Există patru variante oficiale, care încearcă să răspundă la întrebarea: De ce a fost distrusă Biblioteca din Alexandria? Acestea sunt:

  • din pură întâmplare, în timpul războiului civil dintre Cezar și Pompei (48 î.Hr.)
  • fără un motiv precis, în timpul conflictelor dintre păgâni și creștini (250 – 350)
  • din motive culturale, în timpul cuceririi arabe
  • intenționat, din decretul lui  Theodosiu în anul 391

Nu se cunoaște cu exactitate motivul pentru care mii de texte au fost arse, dar există zeci de cărți scrise de istorici de prestigiu, care susțin teoria că aceste texte nu erau dorite, deveniseră o problemă a timpurilor care ar fi dezvăluit prea multe mistere și secrete și trebuiau  cu orice preț să dispară pentru totdeauna. Astfel că, dintr-un motv sau altul, istoria și lumea au retrogradat cu cel puțin 1000 de ani în urmă în ceea ce priveşte dezvoltarea ştiinţei, medicinii, filozofiei, istoriei, literaturii și chiar a religiilor!