Călătorie în centrul ființei noastre

40397816_2340516902630292_1242032386552627200_n

 

Ora exactă a bunului simț, nu se ia nici după ureche, nici de pe net, așa cum, istoria, cultura, tradiția, cutumele religioase ale unei națiuni nu le înveți de pe wikipedia.

Înainte de a intra într-o țară, într-un lăcaș de cult, în miezul unei religii, al unei case, al unei familii, învățați să vă lăsați bocancii prejudecăților afară. Descălțați-vă picioarele minții și ale inimii de noroi! Curățați-le și spălați-le de ignoranță! Dacă nu înțelegeți, învățați să ascultați, să priviți, să tăceți! Tăcerea este un bun educator în viață!

Nu este o rușine să nu cunoști totul despre o națiune, istoria, religia și problemele lor de-a lungul timpului. Rușine este să dai drumul la taste și la gură, fără să fi minim documentat și informat despre ceea ce vorbești! Rușine este să jignești oamenii pentru că tu ești o ființă frustrată, crescută și educată în prejudecăți care nu te lasă să privești dincolo de propria ignoranță! Rușine este să ți se ofere ocazia de a cunoaște, iar tu so o refuzi spunând că știi!

Nu vizitați țări încercând să comparați, deoarece am mai spus o dată…fiecare națiunea s-a născut separat, în alte prilejuri geografice, morfologice, istorice, religioase, economice, sociale și nu avem cum să comparăm două entități distincte, chiar dacă asemănările par a exista! Nu avem de altfel, nici dreptul acesta!

Fiți oameni, tăceți și învățați să respectați și să iubiți diversitatea! Nu e greu! E nevoie doar de voință, bun simț și umanitate! Lăsați bunătate oriunde pășiți, deoarece toate călătoriile sunt despre noi înșine, mai mult decât despre alte locuri!

Când călătorim undeva, este ca și cum am călători în centrul pământului din conștiința și ființa noastră! Doar ajungând acolo, veți înțelege scopul călătoriei și a locurilor pe care le vizitați!

Potriviți-vă pe standardele voastre! Fiți voi înșivă și fiți fericite în pielea voastră!

35f4317736681a8a7609ab9b81503805

Uneori, femeile uită că sunt frumoase și uită cât merită. Cred că da, acesta este defectul femeii! Că uită cât de frumoase pot fi! Că dincolo de toată fragilitatea, feminitatea, maternitatea sunt puternice și când se consideră mai puțin a fi!

Nu cred că ne naștem trecând prin vreun tipar și nici nu pășim în saloane a căror uși sunt un tipar: ai 90-60-90, treci, restul stau afară! Habar nu am pentru ce s-au inventat aceste standarde sau cine le-a inventat, dar trebuie să fi fost un om tare frustrat și complexat. Problema este că trendurile lui, au dat gir altor generații de oameni care simt că dacă nu sunt în standarde și tipare, viața lor este ruinată. Multe fete din ziua de astăzi ajung să facă operații și modificări doar pentru a se potrivi pe standardele societății.

Dragele mele! Potriviți-vă pe standardele voastre! Fiți voi înșivă și fiți fericite în pielea voastră! Asta vă dă unicitate, iar ca să arătați cum arătați, Universul chiar a lucrat mult la genetica voastră  ! Eu sunt o mămică împlinită, fericită și mă simt perfect în pielea mea, cu burtica mea, cu celulita pe ici colo, cu ridurile mele. În burtica asta a locuit 9 luni fetița mea, iar cezariana este acolo pentru că vreau mereu să îmi amintesc de ea, de mine, de noi, de cea mai fericită zi a mea pe pământ!

„Să nu îmi acopere nimeni ridurile de pe frunte, obținute prin uimire in fața frumuseții vieții; sau pe cele din jurul gurii care sunt expresia a cât de mult am râs și sărutat; să îmi fie lăsate în pace pungile de sub ochi, ele fiind memoria lacrimilor mele vărsate de-a lungul vieții. Toate sunt ale mele și sunt frumoase.” – Meryl Streep

Și exact așa este! Iubiți-vă, dragele mele! Iubiți-vă pe voi înșivă, mult mai mult! 🤗😊🤗

Împreună, mame de băieți și fete, dăm valoarea societății în ansamblu!

23131861_164630604129434_8765120344983208523_n.jpg

Mama este cea mai importantă ființă din viața unui băiat. Ea este prima femeie din viața lui, iar relația lor este deosebit de importantă în ceea ce va deveni el mai târziu! Mama este cea care va defini clar valorile în mintea lui și va modela caracterul său masculin. Tot ea este cea care prin acțiunile și vorbele ei, îl va învăța să respecte sau nu, sexul opus! Atâta timp cât o mamă va manifesta un aer superior față de alte femei, le va vorbi de rău, le va eticheta și va generaliza, oricât va educa băiatul să respecte femeia, aceasta nu va avea cum. Exemplul este deja concludent! Astfel că, mame de băieți, pe spiritul vostru se conturează umerii unei societăți, iar pe ai mamelor de fete, sufletul ei. Împreună, mame de băieți și fete, dăm valoarea societății în ansamblu!

În fiecare din noi sunt destui îngeri care să ne salveze și destui demoni care să ne înghită!

1458557_776994668982531_350412006_n

 

De nimic nu îmi este mai dor, cum îmi este de firesc, umanitate și bunătate! Bunătatea aia caldă, a inimii curate, deschide, neivadată de frustrări, temeri și complexe.

Paradoxul timpurilor în care trăim este că deși oamenii pretind că au nevoie unii de alții, că vor să fie iubiți, se închid în ei, resping iubirea și croșetează din propriile lor iluzii, lumi în care nimeni nu poate pătrunde. Cumva, nu politica, nu societatea, nu progresismul este cel care ne desparte, ci inima noastră! Ea este singura care poate face separarea și distincția clară dintre bine și rău, ură și iubire, loialitate sau trădare! O linie, asemeni unui ax al Pământului, care ar trebui să ne treacă prin inimi, ale noastre ale fiecăruia și apoi ale tururor, în orice colțișor de lume ar fi! Această linie, nu trebuie să ne treacă prin inimi ca să ne despartă pe longitudinea și latitudinea omenirii, sufletului, spiritului ci, să ne unească pe toate coordonatele umane!

Nu cred în răutate deplină, cum nu cred în bunătate deplină! În fiecare din noi sunt destui îngeri care să ne salveze și destui demoni care să ne înghită! De noi depinde însă, ce alegem să creștem în inimile noastre: îngerii sau demonii! și tot de noi depinde ce eliberăm apoi! Frumosul sau răul!

28 Mai – Elite Nights – Ediția 1: Bazele unei cariere din propria pasiune

59364421_364837567492959_7560804206756495360_n

Ce faceţi pe 28 Mai de la orele 19:00? Eu spun să daţi o fugă la Aula Universității Româno-Americană, Bd. Expoziției nr. 1B, sector 1, București şi să participaţi la un eveniment care are intrare liberă şi vine să vă prezinte altceva, o altă faţă a României şi a românilor, a faptului că se poate, iar soluţiile sunt la îndemâna oricui!

“Prezentări de circa 15 minute, sub forma unor pastile inspiraționale, susținute de oameni care, de cele mai multe ori, nu urcă pe astfel de scene. Exemplele lor merită promovate, deoarece și-au construit cariere din propriile pasiuni sau și-au descoperit forța lăuntrică de a rezolva anumite lacune ale societății.”

Vezi despre cine este vorba, dar și cum îți poți rezerva un loc în sală, pe pagina evenimentului, AICI!

împreună şi nu separat

,,Nu din lipsa iubirii e nefericită o căsnicie, ci din lipsa prieteniei” – Friedrich Nietzsche

Şi ştia Nietzsche ce ştia, deoarece nu poţi clădi un castel de iubire numai pe iubire. De aceea şi casa când se construieşte, are o bază, iar cărămizile nu sunt perfect aşezate una peste alta, ci au o anumită formă care le dă perfecţiunea structurii în timp!

Când ne alegem partenerul, trebuie să înţelegem că nu avem nevoie alături de noi de o păpuşă Barbie sau Ken, deoarece înainte de atracţia fizică şi chiar de iubire, pe cei doi, trebuie să îi lege o adâncă prietenie.

Înainte de orice, trebuie să ne placă să ne petreacem timpul împreună şi nu separat!

Să ne placă să ne uităm la televizor în doi, să râdem şi să plângem unul în braţele celuilalt, să jucăm Scrable, Rumy, Piticot chiar, să citim pe canapea alături unul de altul şi să ne împărtăşim unul altuia ce am descoperit între rânduri, să mănâncăm împreună, să ne plimbăm mână în mână, umăr lângă umăr, să vorbim mereu unul cu celălalt şi să nu ni se pară nimic obositor sau banal în asta.

Dacă nu m-am făcut înţeleasă, închipuiţi-vă că ar trebui să parcurgeţi toată viaţa într-un compartiment de tren alături de un om. Cum aţi dori să fie? Un om frumos doar fizic? Un om tăcut? Un om vesel şi glumeţ?! Cineva alături de care, călătoria să fie mereu ca o altă zi frumoasă, plină de râsete, de discuţii nesfârşite, de copilărie a firii? Sigur că da! Un om care să dea sens călătoriei! Altfel, de ce am face-o?

Cumva, trebui să înţelegem că viaţa este asemeni unei călătorii pe care trebuie să o parcurgem în cel mai plăcut şi frumos mod posibil! La clasa întâi!

Dacă nu ne alegem partenerul după acest principiu, vom avea o bătrâneţe foarte goală şi lungă 🙂 !

Drumul din noi, trebuie străbătut cu înţelepciunea iubirii şi a înţelegerii! 

00dff3be95eb0ad8e1a393546320a9b8

Sunt dimineţi în care ne trezim cu pumnii strânşi, de parcă am aştepta să ne mai naştem o dată. Ducem în noi câmpuri întregi de lupte, cu noi, cu alţii, cu viaţa, cu trectul nostru. Lupte pline de întrebări şi intersecţii care parcă nu mai ajung la drum drept. Şi totuşi, trebuie să ne ridicăm din pat, să străbatem câmpurile de luptă din noi o dată şi încă o dată, până ne dăm seama de ce nu se mai sfârşesc. Apoi, neînţelegând, adormim la fel. Cu genunchii la piept, cu pumnii încleştaţi. Ca şi cum, liniştea ar fi ceva atât de departe. Până într-o zi, când ne este dat să înţelegem că viaţa deşi este o luptă, nu trebuie să o luăm la trântă ci să o înţelegem, să o luăm uşor la pas, indiferent câte greutăţi ar fi sub fiecare apăsare a sufletului. Şi înaintând, îndreptăm umerii tot mai mult, deschidem pumnii şi palmele ca să lăsăm pe ele atingerea caldă a zâmbetului, a dimineţilor şi a soarelui. Uneori, în viaţă se face şi ceaţă, e adevărat, dar doar de noi depinde să ieşim din ea. Să nu stăm pe loc. Să nu trăim în trecut, chiar dacă îi purtăm rănile. Să ne vindecăm. Sunt dimineţi în care ne trezim zâmbind şi în sfârşit, observăm omul care doarme alături, ţinându-ne în braţe, revedem razele soarelui care intră mirate şi jucăuşe pe lângă perdea, auzim ciripitul păsărilor, glasul copiilor care şuşotesc din camera alăturată şi ştim că lupta s-a încheiat şi suntem din nou acasă. Drumul din noi, trebuie străbătut cu înţelepciunea iubirii şi a înţelegerii!

42 de ani, un 20 mai înţelept

5987aa3678b01034525e16c416027c30

Cum este la 42 de ani? Este ca la 20, doar că eşti mult mai înţelept şi înveţi să fii fericit de tot ce este în jurul tău, fără să ai regrete sau să îţi pui întrebări. Iei oamenii şi lucrurile firesc. Te bucuri de fiecare dintre ele.

Iubeşti la fel de pasional, de copilăreşte, roşeşti când soţul vine acasă şi te ia în braţe, sau te surprinde frumos, când îţi face un compliment mai altfel, dar în acelaşi timp, când se ivesc situaţii tensionate ştii să le faci faţă zâmbind. Eşti mai temperată, mai înţelegătoare, poţi asculta până la capăt, deoarece ai încredere în capacitatea ta şi ştii să recunoşti că nici tu însăţi nu eşti perfectă şi că poate de multe ori ai dat cu bâta în baltă în ceea ce îl priveşte.

Nu te mai dor relaţiile care se sfârşesc brusc, deoarece înţelegi şi ştii deja că oamenii sunt precum călătoriile. Unii sunt pentru un timp, alţii pentru o viaţă. Înveţi lecţia, te bucuri de călătorie şi mergi mai departe.

Nu îţi mai ocupi timpul cu oameni, lucruri sau locuri în care nu îţi place să te afli. Nu mai ţii cont de etichete. Nu mai sari ca la început să deretici prin casă doar pentru că vine cineva ci te bucuri de prezenţa lor alături de tine. Nu vine nimeni să vadă dacă colţul de la faţa de masă este drept, dacă pisica sau căţelul au stat pe scaunul unde ei se aşează sau dacă ai farfurii în chiuvetă. Iar dacă vin pentru asta, înseamnă că le-ai oferit exact ceea ce au aşteptat.

La 42 de ani, înţelegi că inima ta e la fel ca la 20. Plângi la filme romantice, visezi, zâmbeşti din senin, dar ştii pentru cine şi de ce. Deşi chiar şi la 42 de ani, iubirea te poate surprinde mereu. Şi viaţa. Dar poţi întrezări cumva printre ele, ca printr-o fereastră prin care pătrunde briza unei mări blânde sau razele unui soare jucăuş. Le laşi în suflet fără teamă, le inspiri adânc şi faci loc altora!

La 42 de ani, îţi faci mai mult timp pentru cei dragi. Îţi înveţi fetiţa să crească mare cuminte şi frumos. O ajuţi să întârzie puţin prin copilărie şi să înţeleagă că fiecare perioadă din viaţă are un timp al ei care nu trebuie grăbit. Mergi cu ea în parc, te dai în leagăn, numeri norii, desenezi pe cer stând în iarbă, vorbeşti despre şcoală, despre colegul de bancă, despre colega care o tachinează şi prietenii. Îi cumperi căţel, pisică şi o înveţi despre faptul că viaţa merită iubită sub orice formă a ei. Plângă când ia un premiu la balet şi indiferent câţi ani ai avea, te panichezi când e răcită sau face insolaţie sau plânge din senin. Înveţi că indiferent câţi ani ar avea, copilul tău e universul vieţii tale în jurul căruia gravitezi fără să îi tulburi direcţia sau centrul de echilibru!

La 42 de ani, înţelegi că nu există standarde de frumuseţe, că nu există Ilene Cosânzene sau Feţi Frumoşi ci există încrederea în sine, în deciziile tale, în ceea ce inima ta simte. Te simţi bine în pielea ta, cu micile tale riduri, care sunt semne ale anilor care au trecut frumos şi te-au învăţat despre tine. Nu te mai încăpăţânezi mereu să te urci pe tocuri, să fii mereu la patru ace, deoarece ai ajuns într-un punct în care ştii că poţi fi elegantă doar dacă ai o anume fineţe şi feminitate a firii. Dar poţi sta şi pe tocuri şi ştii exact când trebuie să o faci!

La 42 de ani, încă îţi place să umbli cu părul răvăşit, desculţă, să alergi, să dansezi, să asculţi muzică bună, să călătoreşti, doar că nu o mai faci pentru a descoperi ceva anume, ci pentru a te completa pe tine ca om, ca suflet, ca emoţie ce înţelege să fie vie şi să trăiască, indiferent de ceea ce îi rezervă viaţa.

La 42 de ani, nu te mai lamentezi, nu mai dai vina şi nu cauţi vinovaţi. Ai înţeles deja că viaţa ta este suma alegerile şi deciziilor tale, a eşecurilor, a succeselor, a relaţiilor din care ai învăţat ce îţi doreşti de la cineva şi de la tine însăţi. Dacă nu a mers totul cum ţi-ai dorit, ştii deja că totul are un anume curs în viaţă, că multe sunt lecţii şi important este să înţelegem să le depăşim pe toate, să le trecem şi să mergem mai departe, deoarece viaţa trebuie trăită.

La 42 de ani, înţelegi că nu ambiţia este importantă ci înţelegerea de sine şi a celor din jur. Înţelegi că singura calitate umană care contează este bunătatea. Compasiunea şi umanitatea ne fac mult mai deschişi şi ne ajută să fim mai fericiţi. Pentru că înţelegem să vedem binele şi frumosul acolo unde alţii nu au putut pătrunde. În sufletul oamenilor! Şi înţelegi că singurul loc unde vrei să te afli, acolo este. În sufletul şi memoria lor. iar ei să zâmbească ori de câte ori îşi vor aminti de tine.

La 42 de ani, nu te mai impresionează luxul, maşinile, casele, bogăţia. Vrei doar un loc al tău şi universul tău magic de unde îţi tragi energia: familia! Ştii deja, că nici o bogăţie nu este mai de preţ ca sufletele acelea lângă care adormi, te trezeşti, cu care te uiţi la televizor, citeşti, vizitezi locuri, mănânci sau pur şi simplu stai.

Şi mai înţelegi un lucru, că este deosebit de minunat să te poţi trezi dimineaţa zâmbind, să îţi savurezi cafeaua pe balcon privind lucruri aproape banale, oameni simpli, cerul, să simţi vântul prin păr sau soarele pe chip. Este binecuvântarea unei noi zile, iar uneori, asta chiar poate fi o nouă viaţă!

Bine ai venit, 42!

Pune pasul şi ia-o la suflet!

ae7c853c751c04f71105d7c469befaac

Dacă vrei să mergi în aceeiaşi direcţie cu cineva, potriveşte-ţi pasul după sufletul lui şi veţi ajunge împreună oriunde vă va purta destinul! Şi dacă vrei ca această călătorie să dureze, priveşte-i faptele şi nu asculta vorbele. Omul când oboseşte, spune vrute şi nevrute. Şi la tristeţe la fel. Ascultă-l şi pansează-i rănile cu iubirea ta, cu înţelegerea. Dacă oboseşti, că toţi obosim, nu ceda. Nu pleca! Nu rupe! Ia-l de mână şi aşezaţi-vă undeva preţ de o vreme. Odihneşte-te şi apoi, luaţi-o de la capăt. Nu toate apele pe care veţi naviga vor fi liniştite. Apele liniştite nu duc nicăieri.  Înarmează-te cu răbdare, cu înţelepciune şi fă faţa valurilor. Priviţi în aceeiaşi direcţie. Când el ridică ancora, tu ţine cârma. Fiţi o echipă, chiar şi când lucrurile nu par să meargă bine, sau cum îţi doreşti. Nu e important câte ape aţi străbătut sau cum ci că aţi ajuns la mal, împreună! Că nu aţi eşuat. Că nu aţi schimbat bărcile. Nu lua deciziile la momente de cumpănă şi durere ci la linişte. La umba sufletului şi a lui Dumnezeu. Acolo toate sunt clare. Pune pasul şi ia-o la suflet! Aşa se fac călătoriile în viaţă când iubeşti!