Margareta Tătăruş, sau despre cum poate un om transforma biblioteca într-o lume vie, activă şi plină de frumos

Margareta Tătăruș

Pe tot parcursul vieţii am învăţat că sunt oameni care se nasc pentru a-şi împlini destinul şi oameni care, pe lângă propriul destin, îl împlinesc cumva şi pe al altora. Am învăţat că unii oameni ne marchează pentru un timp, iar alţii pentru o viaţă. Un astfel de om este Margo. De ce Margo? Pentru că aşa o cunoaşte toată lumea pe Margareta Tătăruş, managerul de la Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” din Vrancea.

Lumea care se vede numai cu inima

Focşaniul, sau altfel spus oraşul de pe Milcov, este unul din puţinele locuri din ţară în care arta, cultura, literatura şi frumosul fac parte din viaţa oamenilor la modul cel mai firesc. Sunt o stare de a fi. Un act zilnic prin care ei îşi încep activitatea, ca şi cum ar sorbi un altfel de cafea. Una care le energizează spiritul, intelectul, viaţa.

În acest oraş boem, oriunde ai merge, cu oricine ai vorbi, toată lumea va avea ceva frumos de spus despre Margo. Toţi o cunosc!

Margareta Tătăruş este omul pe care îl vei găsi peste tot: în sala de lectură, în parc, la teatru şi chiar în mijloacele de transport, unde aduce oamenilor lectura, cartea şi frumosul interacţionând cu fiecare.

Margareta Tătăruș

Am întrebat-o pe Margareta dacă are un citat care o defineşte pe ea cel mai mult şi de ce. Nu m-a surprins când am aflat citatul, dar am înţeles pentru a mia oară ce om extraordinar este. ”Nu tot ceea ce poate fi numărat contează şi nu tot ceea ce contează poate fi numărat.” Albert Einstein

Am ales acest citat pentru profunzimea lui. Și pentru gândurile stârnite, atunci când l-am citit prima oară, acum mulți ani. Pentru că suntem mereu setați să ne măsurăm viața în rezultate, proiecte, oameni, fapte. Care contează, e adevărat. Dar ce ne facem atunci când nu putem pune în cifre emoțiile de tot felul, bucuriile, durerile, tristețile, (ne)mulțumirile? Toate ne formează ca oameni, ne dezvoltă și dau sens vieții, profesiei și Omului din noi. Și că întotdeauna putem să vedem dincolo de cifre, dacă suntem atenți la Oameni.  

Iar ea este atentă la Oameni şi vede dincolo de ei, înlăuntrul lor. Margareta vine cumva din lumea lui Antoine de Saint-Exupery, din universul Micului prinţ şi are capacitatea de a percepe lucrurile invizibile. Ea nu vede cu ochii minţii, ci cu inima.

Margareta Tătăruș și dragul de carte ce a marcat-o încă din copilărie

Margareta Tătăruş s-a născut în Focşani, într-o familie obişnuită, modestă chiar, alături de alte trei surori. Nu a avut o copilărie prea fericită, dar cum spune chiar ea, poate normală acelor timpuri, când copiii îşi confecţionau păpuşi din cârpe, îşi purtau hainele între ei şi îşi construiau propriul Univers.

Îi este foarte drag oraşul unde s-a născut. Oriunde ar fi plecată, când se reîntoarce este nespus de fericită pentru simplul fapt că este din nou în locul care, pentru ea, a fost dintotdeauna acasă.

Margareta îşi aminteşte că a fost îndrăgostită de citit încă din copilărie, când îi citea tatălui ei la televizor. La început mai stângaci, până a prins ritmul cu subtitrarea care dispărea repede de pe ecran, apoi cu intonaţie, ca să îi placă tatei.

Într-o zi, tata a plecat la îngeri, iar Margareta continua să îi citească tatei în gând. Chiar şi atunci o făcea cu intonaţie.

Cel mai frumos cadou pe care l-a primit, a fost o carte. I-a făcut-o cadou mama sa pe când împlinea 8 ani. A fost prima carte din casă, în afara manualelor școlare. O are și acum și o mai răsfoiește, amintindu-și bucuria pe care a simțit-o citind.

Încă din clasa 1, și-a dorit să se înscrie la Biblioteca școlii unde învăța sora sa, pentru că în școala ei nu exista așa ceva.

Și acum simt emoția pe care o aveam intrând acolo. Mi s-a părut uriașă… cu rafturi până în tavan, pline de cărți, care sigur mă așteptau pe mine. Din păcate doamna bibliotecară nu m-a înscris la bibliotecă pentru că nu eram elevă la acea școală. Am plâns două zile… Știți însă ce a fost frumos? Pentru că așa hotărăște Universul, peste 18 de ani, aveam să fiu bibliotecară chiar în acea Bibliotecă. Și-mi amintesc emoția avută când am pășit ca adult în acea încăpere… era atât de mică, tot cu rafturi până în tavan și pline de cărți învechite.

Toată adolescenţa şi-a petrecut-o citind, fiind oarecum abonată la bibliotecile vecinilor, ale liceelor la care a studiat sau ale orașelor care au primit-o. Îşi aminteşte zâmbind cum mama o certa să nu mai citească atât de mult, ameninţând-o că îi va pune cărţile pe foc. Făcea orice, numai să nu îi atingă nimeni cărţile.

Îmi imaginam întotdeauna că, undeva în perete, exista o cameră secretă, doar a mea, cu rafturi multe până sus, pline de cărțile cele mai frumoase din lume, o draperie mare și roșie, groasă și din catifea, ce făcea întuneric deplin, un balansoar, o veioză și eu. Citind fără să mă deranjeze nimeni. Oricât. Oricând.

Prin cărţi, a descoperit cum să fie curajoasă, să nu se teamă de nimic, să o ia de la capăt de fiecare dată, să reușească prin muncă, respect și să iubească oamenii și poveștile lor.

Margareta Tătăruș

Şi a mea. Deoarece ascultând-o pe Margareta, pe care eu personal o cunosc de foarte mulţi ani, realizez că ea însăşi este o carte care ne modelează inimile şi ne atinge în cel mai profund şi minunat mod, punându-ne aripi, fără să ştie.

Cum dobândeşti tinereţea fără bătrâneţe

Margareta Tătăruş este bibliotecar din 1997. Are o experiență de 15 ani la Biblioteca Județeană ”Duiliu Zamfirescu” Vrancea, în ultimii 8 ani fiind implicată şi în training.

Din 2010 până în prezent a format peste 2000 de copii, adolescenți, tineri, adulți și vârstnici și a livrat peste 3500 de ore de training, în peste 40 de cursuri.

Margareta Tătăruș

În ultimii ani, Margareta ne povesteşte că s-a îndrăgostit de educația nonformală. Învață multe lucruri noi, cunoaște oameni noi și pasionați, împărtășește din experiența și cunoștințele ei. În același timp, experimentează drumuri și provocări de excepție ce-i pot motiva în continuare viața și profesia.

A organizat numeroase acțiuni de fundraising, campanii sociale, de voluntariat, alături de multe instituții publice, private, ONG-uri, venind în sprijinul celor defavorizați social sau încercând să promoveze un set de valori care să schimbe în bine viața membrilor comunității vrâncene.

Iubesc oamenii, mă dedic lor, iar pe copii și tineri îi ador, pur și simplu. Deși am 47 de ani, fac precizarea că am acumulat în acești ani, pe lângă multă experiență în proiectele și activitățile organizate pentru ei, o tinerețe fără bătrânețe care îți este oferită în dar de către viață doar dacă iubești cu adevărat ceea ce faci. Pasiunile mele sunt legate de cuvânt, poveste și oameni frumoși care vor să se dezvolte. Mă inspiră faptele, ideile creative, iubesc provocările și să-i motivez pe oameni. Cred cu tărie că nu există imposibilul!

A lucrat la Sala de lectură a bibliotecii, a coordonat câțiva ani Secția pentru copii și tineret și mai apoi Centrul de formare al Bibliotecii. A inițiat și a fost parte din cele mai multe proiecte frumoase ale bibliotecii unde,  de câteva luni, Margareta a devenit Manager.

Ce crede ea despre această funcţie?

Eu sincer cred că poziția în care sunt acum mă provoacă să evoluez, să fiu mai bună, mai înțelegătoare, să învăț lecția răbdării, dar și să creez servicii noi de bibliotecă, proiecte inedite și să transform Biblioteca într-un adevărat Centru cultural, educațional și de petrecere a timpului liber. Acestea sunt intențiile mele, dar să vedem ce-o să iasă.

Margareta Tătăruş a primit premii locale și naționale – ”Bibliotecarul anului”, ”Trainerul anului”, premiul publicului pentru ”Coordonatorul  de voluntari al anului”, iar diplomele nu ne-ar ajunge spaţiul pentru a le înşira.

Oamenii care au avut un aport în formarea sa

Prima care a susţinut-o şi nu a renunţat niciodată să o iubească, să o susţină, să o certe, să o îmbrăţişeze, să îi deschidă zborul în orice şi-ar fi dorit, a fost: MAMA, despre care Margo spune că

E cea care m-a învățat cum să fiu independentă, creativă și veselă. Și vulnerabilă fără să mă simt vinovată pentru asta. M-a învățat că, după ce plâng, să mă ridic, să-mi șterg nasul și, cu ochii umflați să merg mai departe, cu fruntea sus. Și acum, după ce au trecut 15 ani de când nu mai este, mi-o port în suflet și în gând ca cel mai de preț Dar pe care viața mi l-a făcut: să fie Ea, Mama mea.

Mergând mai departe, învăţ cumva tot mai multe nu doar despre Margareta ci şi despre mine. Despre cum este să păşeşti într-o lume despre care ştiai atât de multe, dar despre care afli cât de nouă este, de fascinantă. Lumea de dincolo de carte. O lume în care trebuie mereu să te perfecţionezi, să înveţi, să ştii că atitudinea şi pasul în faţă este de multe ori decisiv în profesia ta, dar mai ales, să iubeşti ceea ce ai ales să faci în viaţă.

Am învățat de la mulți cum să fiu Unică în mulțime. Cum să fiu un bun profesionist. Mi-ar trebui două pagini să le spun numele. Însă îi iubesc și prețuiesc din toată inima, fie că sunt în Focșani, fie în București, Sibiu, Brăila, Cluj, Satu Mare, Târgu Jiu sau alt colț de lume.

Margo rostește totuși un nume: Lidia Kulikovski, fost Manager al Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu”, care și acum își dedică viața formării și dezvoltării bibliotecarilor din Republica Moldova. Este o profesionistă a Bibliotecilor publice pe care a avut șansa să o cunoască, să învețe de la ea și să dezvolte împreună proiecte.

Lidia Kulikovski a sădit în mine dorința de fi mai bună, dându-mi și încrederea că pot. Orice. Este omul în fața căruia mă plec, oricând, cu bucurie, respect și iubire.

Un moment însemnat din viaţa ei de bibliotecar şi nu numai, a fost trainingul de o lună, alături de alţi 15 colegi, făcut la Centrul Mortenson din cadrul Universității din Ilinois, Statele Unite, în anul 2011. A vizitat zeci de biblioteci americane, a învățat despre leadership, managementul proiectelor, servicii de bibliotecă.

Atunci, Margareta Tătăruș a trăit o experiență uimitoare și a învățat cum ar trebui să arate bibliotecile publice și ce servicii ar trebui să ofere, constant, utilizatorilor săi. Omul care i-a fost model și mai apoi mentor este Susan Schnuer, un extraordinar profesionist și formator, un om care citea oamenii de la prima privire, un zâmbet care poate îmbrățișa oricând întreg Universul și care are o răbdare fantastică. Aşa ne-o descrie Margo pe cea care a fost parte din zborul său de mai târziu.

Un alt moment de excepție a fost în 2017, când a participat pentru prima oară la un Congres IFLA, în Polonia, la Wrocław. Acolo, s-au întâlnit peste 3000 de bibliotecari din lumea întreagă pentru a vorbi despre bibliotecile publice de pe cele 7 continente.

Este copleșitor să vezi atâția oameni care cred în Misiunea bibliotecii publice de a face viața oamenilor mai bună prin cultură, educație și artă. Participarea mea acolo n-ar fi existat dacă nu ar fi fost susținerea a doi oameni care au crezut în mine – Teodora Fîntînaru, fostul Manager al Bibliotecii Județene Vrancea și Claudia Șerbănuță, fostul Manager al Bibliotecii Naționale – mentori în toată puterea cuvântului, sunt cei doi oameni care mi-au dat forța și curajul de-a vorbi acolo despre oamenii Vrancei și proiectele frumoase care cresc adolescenți și îi transformă în adulți care investesc la rândul lor în comunitățile unde trăiesc și le dezvoltă.

Ce face un bibliotecar când nu este în bibliotecă

Aceasta a fost întrebarea la care cu siguranţă am bănuit deja răspunsul, dar am fost curioasă să o aud pe ea vorbind despre acest subiect. Aşa cum doar ea poate să surprindă şi să ne mire. Şi credeţi-mă pe cuvânt, tot ce are legătură cu Margareta Tătăruş este extraordinar. Nu există lucru mărunt. Totul devine magnific!

Iubesc să călătoresc, să cunosc oameni noi, să vizitez biblioteci. Și am avut norocul să le fac pe toate. Am văzut biblioteci uimitoare în SUA, Danemarca, Italia, Bulgaria, Republica Moldova, Polonia, Grecia și România. Am făcut parte din proiecte internaționale care mi-au descoperit frumusețile locurilor și ai oamenilor întâlniți: Lisabona, Atena, Sofia, Maribor, Londra, Borgaro Torinese, Torino, Viena, Copenhaga – sunt câteva din orașele prin care Timpul m-a purtat și am cunoscut oameni dedicați profesiei lor și bucuriei de a Fi.

Cu alte cuvinte, un bibliotecar, când nu este în biblioteca lui, călătoreşte peste mări şi ţări şi vizitează alte biblioteci. Un fel de Harry Potter care transformă magia din baghetă în magia de a descoperi tot mai mult despre cărţi, oameni şi viaţă.

Cumva, îmi vine în minte filmul Bibliotecarul, unde Biblioteca devenea un loc viu, în care personajele erau reale, iar cărţile erau nişte portale către lumi tangibile.

Şi ce mai face un bibliotecar când nu este în bibliotecă? Şi Margareta cu părul de foc, cu ochii de smarald şi chip blând, zâmbeşte larg, şăgalnic şi copilăreşte. Şi răspunde: citeşte!

Cartea mea preferată acum (pentru că fiecare perioadă a vieții mele a avut o carte preferată!) este ”Pollyanna. Jocul bucuriei” de Eleanor H. Porter. Și cred cu toată ființa că ne putem bucura de lucrurile mărunte, de oamenii întâlniți, de emoțiile trăite. Și că a vedea partea plină a paharului, indiferent de ceea ce ți se întâmplă, nu este doar apanajul optimistului. Stă în puterea fiecăruia dintre noi să schimbe în bine lucrurile, faptele, emoțiile și oamenii care poposesc vremelnic în viața noastră. Iar Jocul și Joaca nu aparțin doar copilăriei, ci tuturor celor care, dincolo de vârstă, știu și vor să se bucure de viața scurtă ce ne este dată a fi trăită.

Pe lângă călătoriile din bibliotecă în bibliotecă şi citit, Margareta se bucură de familia ei despre care consideră că este cel mai important lucru din viața noastră. Mai spune că familia este singura care ne susţine necondiţionat, ne iubeşte, ne trage de mânecă, ne ajută, ne înţelege şi crede în noi până în ultima celulă a fiinţei noastre!

Îi place să se joace. Să fie în preajma copiilor, a oamenilor. Nu îi place să judece şi să eticheteze pe nimeni. Iubeşte IA şi zâmbeşte tot timpul. Asta adaug eu, deoarece în cei 10 ani de când o cunosc pe Margareta, nu am văzut-o niciodată altfel, decât zâmbind.

Margareta Tătăruș

Lecții învățate de-a lungul timpului

Una din cele mai frumoase lecţii cu care Margareta Tătăruş a simţit să înceapă, a fost aceea despre a-ţi urma visurile. Despre a nu renunţa niciodată la ele, oricât de greu, abrupt sau plin de greutăţi ar fi drumul până la împlinirea lor. Un drum fără obstacole nu va duce niciodată undeva.

Oricât de imposibil mi-a fost visul, dacă am crezut cu adevărat în el și în mine, chiar s-a împlinit. Uneori mai mult decât am crezut. Sau visat.

O altă lecţie de viaţă oferită de ea este aceea de a crede în oameni, chiar şi atunci când aceştia ne dezamăgesc.

Şi eu am dezamăgit oameni și mi-am dorit să fiu iertată și înțeleasă. Uneori am fost, alteori nu. Și-am învățat să empatizez mai mult cu cei pe care mi-i scoate viața în cale, să-i iubesc, iert și să le mulțumesc chiar și pentru dezamăgirile trăite. Și să învăț din toate cum să fiu cea mai bună versiune a mea.

Margareta mai crede cu sinceritate că fiecare dintre noi alegem cum și cât de bine ne trăim viața. Că trebuie să greșim pentru a învăța lecțiile iubirii, iertării, răbdării şi avem nevoie de modele, de cărți citite, de toleranță. De iubire. Fiecare dintre noi vrea să fie Fericit.

E simplu să dai sfaturi… e însă foarte important să înveți de la oameni, de la natură, de la istorie. Viața are nevoie de Iubire. Atunci când iubești ești Bun. Cu oamenii, cu păsările, cu animalele, cu pădurile. Cu cărțile.

Înainte de a încheia interviul am întrebat-o cum este să fie unul din românii de elită, deoarece un om care şi-a dedicat întreaga activitate şi viaţă formării şi educării altor oameni, nu poate fi decât un exemplu de frumuseţe şi calitate umană. Margareta Tătăruș răspunde cu modestia şi frumuseţea ei firească:

Nu știu dacă sunt Român de Elită. Doar mi-am trăit viața cât de bine și frumos am putut eu. Dar sunt mândră că sunt Româncă și sunt sigură că nu întâmplător trăiesc în România de azi. Pot și vreau să contribui la creșterea ei. Prin tot ce facem în fiecare zi, cu toții, construim o națiune. Iar când reprezint România în proiectele Bibliotecii Județene ”Duiliu Zamfirescu” Vrancea, când arăt lumii de cât de multe lucuri frumoase sunt capabili bibliotecarii români, serios vă spun, sunt Fericită că sunt Româncă și Bucuroasă că pot contribui la educația puilor de români, a adolescenților și tinerilor grozavi pe care îi are România de azi. Și să le sădesc în suflete ideea că ”Nu există imposibilul.”

Cuvânt de încheiere

Vorbind cu Margo, nu există timp. Timpul nu mai este nici măcar o noţiune. Este doar o lectură continuă şi frumoasă. Despre viaţă. Despre oameni. Despre cărţi. Despre iubire, înţelegere, respect şi deschidere.

Margareta Tătăruș

Am locuit în Focşani 11 ani. Pe ea o cunosc de 10. Nici nu ştiam cine este Primar, dar o ştiam pe ea. Asta, deoarece este un om care se dedică şi se implică în tot ce face. Pune suflet. Este pur şi simplu peste tot.

Dacă oamenii nu veneau la bibliotecă, mergea ea la oameni. Aşa, am găsit o dată cărţile bibliotecii în parcul unde mă plimbam cu fetiţa mea. Era vacanţă, iar Margareta a instalat o bibliotecă de vară în parc. Apoi a mutat-o în mijloacele de transport, unde câte un voluntar citea călătorilor poezii sau scurte povestioare.

Mi-o amintesc şi o văd mereu printre copii, printre oameni. Cu cosiţele ei roşcate, cu ochii verzi şi cu zâmbetul larg, larg şi senin. Niciodată supărată, niciodată obosită, niciodată tăioasă la vorbă.

Margareta Tătăruş este ea însăşi o bibliotecă în care păşeşti timid, ca un copil care descoperă mirosul cărţilor şi emoţia rafturilor acelora mari, printre care lumina pătrunde timid, ca într-o poveste despre raze şi magie şi pe care ţi-e teamă să nu o tulburi, să nu faci o mişcare bruscă, iar ea să dispară. Pentru că este nevoie în lume de multe Margarete ca ea. De mult frumos. De multe raze de lumină care să ne deschidă sufletele şi mintea.

Îţi doresc să străbaţi cât mai multe continente, să păşeşti ca un copil mirat în cât mai multe biblioteci, să ai cât mai multe cărţi favorite, să cunoşti cât mai mulţi oameni buni şi frumoşi ca pâinea caldă şi mi-aş dori să ştii că tu eşti în toate inimile oamenilor pe care i-ai cunoscut în viaţa asta!

Articol publicat pe Elita României. Interviu realizat de Ramona Sandrina