Alexandria și dezvoltarea sa în prima jumătate a secolului XX – Cartierele, străzile, faleza

Alexandria-Bahari - 1798
Alexandria-Bahari – 1798
Alexandria 1880
Harta Alexandriei – 1880
Alexandria-bahari, perioada turc[ - 1855
Alexandria-Bahari – 1855
Construirea Falezei 1897
Construirea Falezei si blocurilor – 1897
Alexandria Planul Antic 1911
Alexandria – 1911

Alexandria, Mireasa Mediteranei, cum este ea numită de egipteni, este și acum unul din cele mai importante centre de cultură ale lumii. Fondată în 332 ÎHr., ea a fost timp de cinci secole inima și centrul elenismului, o veritabilă capitală a lumii, far al Mediteranei și al omenirii, metaforic spus, dar și în sensul propriu!

Răscruce a mai multor civilizaţii, Alexandria a fost și a rămas până în prezent, spaţiul în care se întâlnesc culturi şi oameni. Epoca ptolemeică începută cu diadohii împământeniti aici de Alexandru Macedon şi terminată cu Cleopatra a constituit hiberbola unei experienţe a umanităţii care nu avea să mai fie egalată mii de ani.

La Alexandria moştenirea faraonică, greco-romană, evreaiscă (Alexandria a avut cea mai mare comunitate de evrei din Orientul Mijlociu), otomană şi musulmană îşi dau mâna într-un însemnat act civilizator, devenind punte peste vremuri şi dig în faţa talazurilor unor timpuri neprietenoase. Și astăzi, în Iskandaria se mai deapănă amintiri din firele de lumină ale farului din Alexandria, care a fost paznic al acestor locuri pe care se pare că zeii le-au binecuvântat. Fire invizibile asemeni unor goblenuri neprețuite, adună la un loc oameni, fapte, memorie colectivă şi locuri de referinţă pentru a sărbători o experienţă unică a umanităţii.

La începuturile ei, Alexandria era asemeni unui golf și avea câteva insule. Cea mai veche parte a ei fiind Abu Qir, Bahary-Anfoushy și El Max. Cucerită de nenumărate ori, incendiată de atâtea ori încât nici istoricii nu au putut ține pasul, cu părți scufundate, Alexandria s-a schimbat foarte mult de-a lungul vremurilor. Alexandria de astăzi, există ca formă de urbanism, cu districte, încă de pe vremea elenilor, cele mai vechi cartiere fiind Abu Qir, Bahary și El Max, trei mari centre pescărești, Alexandria construindu-se practic în jurul acestei meserii.

Un pescar a spus cândva: ”Alexandrienii sunt ca peștii! Dacă îi strămuți de aici, vor muri.” Și a avut dreptate. Orice universitate ar termina și orice profesie ar avea, alexandrienii se întorc întotdeauna la originile lor pescărești.

Când Alexandria era centrul lumii eleniste, zona ocupată astăzi de Bahari a fost odată Heptastadium, podul care leagă continentul de insula Pharos, formând Porturile de Est și de Vest (Hanafi, 1993).

Alexandria a fost capitala Egiptului până la cucerirea arabă în 641, aceștia mutând capitala la Fustat (Cairo modern). Datorită faptului că arabii au avut alte interese și anume cuceririle arabe pe continent, Alexandria a fost foarte mult neglijată, intrând într-un mare declin istoric. Cucerirea arabă a fost privită de istorici ca un fel de iad istoric pentru Alexandria. În afara zidurilor orașului a început să se dezvolte un oraș nou, în zona celor două porturi. În 1517, invazia otomană, iar a adus un declin Alexandriei, orașul din exterior continuând să se dezvolte în ciuda celui clasic. Ba mai mult, elemente arhitecturale din orașul mamă au fost construite în orașul din exterior, rezultând o hibridizare arhitecturală.

Construită și locuită în cea mai mare parte de imigranți din Africa de Nord și Andaluzia, țesătura acestui nou oraș a început tot mai mult să semene cu cea a multor așezări turcești, cu străzi foarte înguste, foarte puține spații deschise și cu un mediu dens construit. Cu alte cuvinte, Alexandria a început să arate înghesuită.

La venirea turcilor și a Pașei Muhammad Ali ca și Vicerege la conducerea Egiptului în 1805, a început și Alexandria să se dezvolte din nou și să înflorească, acesta având planuri foarte mari pentru reînvierea orașui Alexandria. Perioada turcă a fost una liniștită și prolifică. A construit Palatul ras el Tin, Canalul Mahmudia și mai multe cartiere, printre care amintim: El Gomrok, El Mansheya, El Ibrahimiya, El Attarin, Moharam Bek, etc. Pentru a atrage capital străin, Pașa a acordat terenuri comunităților de imigranți, precum și anumite drepturi legislative. Aceste comunități s-au stabilit în cartierele europene nou înființate (denumite mai sus) și fiecare avea un președinte ales, își construia propriile școli, spitale și cluburi.

Justine, Durrell (1957) descrie că în oraș, pe atunci, erau: “cinci rase, cinci limbi, o duzină de crezuri”.

Începând cu 1834, odată cu înființarea Consiliului de l’Ornato, accentul a fost pus pe dezvoltarea și îmbunătățirea cartierelor europene, a construirii unor străzi largi și aerisite pe care se putea circula lejer.

Au urmat mai multe schimbări benefice în Bahari, cum ar fi înființarea Transportului cu Tramvaie (primul și cel mai vechi din Africa și orientul Mijlociu), prima linie înființată fiind Tramvaiul Galben în 1897, tramvai galben existent și astăzi, în Egiptul modern. El lega stația Ramleh de palatul Ras el-Tin. Apoi, a fost construită o promenadă elegantă (corniche) de-a lungul coastei Mediteranei în Alexandria, dar și un șir de clădiri, majoritatea având între 2-4 etaje, fiind influențate foarte mult de stilul european de care Pașa era îndrăgostit.

El-Nabi Daniel Street, este una din străzile care are același nume de 150 de ani.

O altă stradă a expoziției este strada Safeya Zaghloul, care a fost denumită inițial “Al Masala” (Obeliscul), deoarece conținea două obeliscuri care datează din 13ÎHr. În 1877, Khedive Ismail a oferit unul Statelor Unite, iar celălalt a fost mutat la Londra în 1879. În 1930, strada a fost numită după activista feministă și luptătoarea pentru drepturile omului, Safeya Zaghloul. Stradă istorică, aceasta include o serie de locuri fermecătoare și vechi, cum ar fi Cafenelele Trianon și Elite, Cinematografele Strand și Rialto.

Strada Fouad, a jucat un rol semnificativ în planificarea urbanistică a Alexandriei,fiind una din străzile care leagă aproape întregul oraș. În epoca romană, strada Fouad avea două porți. Cea de Est și cea de Vest. Poarta estică era denumită Poarta Soarelui, iar cea vestică, purta denumirea de Lun și avea aproximativ 5 kilometri. Această stradă a fost numită Bab Rashid spre sfârșitul secolului al XIX-lea, deoarece era drumul principal de legătură a Alexandriei de orașul Rashid. Strada a fost numită în cele din urmă după regele Fouad (1917-1926) în 1920, regele Fouad fiind primul care a înlocuit titlul de sultan cu cel de rege.

După revolta din 1952, numele a fost schimbat în El Horreya, apoi în Gamal Abdel Nasser, dar Alexandrienii o cunosc și astăzi ca fiind Strada Fouad.

În zilele noastre, Strada Fouad este încă un loc deosebit de frumos, boem, având un aer european. Pe vremuri, pe strada Fouad, se aflau: Clubul Mohammed Ali Pasha, Teatrul Zezenia și Hotelul Khedive’s, locuri pe care le regăsim în zilele noastre doar în fotografii sau filmulețe vechi.

Multe alte străzi vechi precum Fouad și-au schimbat denumirea de-a lungul timpului, prima plăcuță de identiificare a unei străzi „moderne” în Alexandria, datând din 1891, dar știm despre Alexandria că avea cartiere, târguri și centre culturale, încă din vremea lui Alexandru cel Mare.

Patrice Lumumba, Soliman Yousry, El Shaheed Salah Mustafa, Pharos de El Faraana, Dr. Ali Shousha și Garda Nubar Pasha sunt toate nume care nu au fost niciodată șterse din amintirea Alexandrienilor. Potrivit celor de la Heritage, vechile hărți ale Alexandriei sunt dovezi vii despre modul în care a evoluat orașul: planurile urbanistice ale acestuia, împărțirea cartierelor, denumirile originale ale străzilor, toate mărturisind tradițiile antice și o rețea rutieră care a aparținut vârstei timpurii sau medii. Dar dincolo de istoria țării, locuitorii vechiului oraș poartă legături emoționale cu străzile sale, amintiri speciale pe care aceștia le celebrează chiar și azi, având loc tot felul de festivaluri, spectacole, filme și evenimente culturale.

Astfel, arhitecturile Alexandriei, majoritatea aflate în Downtown, zona Bahari, sunt clădiri de patrimoniu, având vechime și importanță majoră în istoria orașului. Bahari există ca și cartier dinainte de 1805, majoritatea clădirilor fiind construite în jurul acestui an. În pofida faptului că există de 200 de ani, aceste clădiri sunt nu doar în picioare, dar sunt încă locuite și în stare perfectă. Unele au fost dărâmate, pornind un val de revolte din partea organizațiilor care luptă pentru păstrarea și protejarea patrimoniul național, iar o parte au fost închiriate. Cele mai multe sunt locuințe private, la parterul cărora se găsesc cafenele vechi, boeme, pe pereții cărora poți respira istoria și fascinația acestor locuri!

(© Reportaj și documentare realizată de Ramona-Sandrina Ilie)

This slideshow requires JavaScript.

21 martie, Ziua Mamei în Egipt- de la Egiptul antic la Egiptul Modern

Ziua mamei a fost dintotdeauna sărbătorită în aproape toate culturile lumii. Majoritatea dintre noi avem împământănită ideea că această zi şi-ar avea rădăcinile în cultura greco-romană, deoarece aceştia, organizau festivaluri ale primăverii în onoarea zeiţelor mame.

mothers_day_history

Ceea ce puţini ştiu încă, este faptul că în Egipt, această zi era sărbătorită încă de pe vremea faraonilor, când, egiptenii organizau festivaluri dedicate Zeiţei Isis, una dintre figurile cele mai iubite şi respectate din mitologia egipteană.

Potrivit pergamentelor, textelor hieroglifice din temple, a desenelor. rămase dovezi de nestrămutat ale istoriei, Isis a fost mama lui Horus, recunoscut ca fiind primul stăpân al Egiptului faraonic. Tot Horus a fost cel care a reuşit să îl ucidă pe unchiul său Set, fratele invidios şi ambiţios al lui Osiris, care şi-a sfidat până şi propriul tată, pe RA.

Ca urmare, Isis a fost considerată ca fiind mama tuturor faraonilor și a devenit simbolul a maternității. În onoarea ei, în fiecare an a avut loc un festival de sărbătorire atât a sa ca faraon, cât şi a maternităţii în general.

Isis are mai multe reprezentări de-a lungul vremurilor faronice, ceea ce ne arată clar ascensiunea ei şi faptul că a fost foarte iubită de oameni.

În prima fază, Isis a fost reprezentată pentru prima dată cu un tron ​​gol pe capul ei, acest fapt, personificând faptul că ea era puterea din spatele faraonului. Mai târziu, ea a fost reprezentată purtând coarnele unei vaci pe cap, între acestea fiind un discl solar sau un zeu înaripat – o semnificație atât a protecției sale, cât și a capacității de a reînoi mereu viaţa, având capacitatea de a reveni din morţi – un simboll al primăverii printre altele.

După ce Horus a devenit stăpânul Egiptului, în Noua Împărăție, unele reprezentări ale lui Isis o reprezentau aşezată pe tron şi alăptându-l pe fiul ei, Horus.

8a5abcb7fab97e40b11d68177ad917d4
Ziua Mamei în Egiptul Modern

Cel care a militat pentru introducerea zilei mamei în Egipt, a fost jurnalistul Mustafa Amin, născut în 1 februarie 1914 şi decedat în 13 aprilie 1997. Mustafa Armin a fost un columnist și jurnalist egiptean care s-a bucurat de o mare popularitate în lumea arabă. Cunoscut pentru perspectiva sa liberală, Amin și fratele său Ali sunt considerați părinții jurnalismului arab modern.

Mustafa Armin a avut un frate geamăn, pe Ali. Ei s-au născut în Cairo, unde tatăl lor era un avocat renumit al acelor vremuri, dar şi-au petrecut copilăria în casa unchiului lor, una dintre cele mai remarcabile figuri ale timpurilor de atunci, dar şi de acum şi anume, a lui Saad Zaghloul, avocat proeminent și politician, fondator al partidului naționalist liberal Wafd și care a fost prim-ministru al Egiptului în 1922.

Amin a fost educat la Universitatea Americană din Cairo și la Universitatea Georgetown din Washington, DC. A lucrat de-a lungul timpului la mai multe reviste şi ziare naţionale, cum ar fi: Akher Saa (“Last Hour”) şi Al-Ahram (“Piramidele”), cel mai vechi și mai prestigios cotidian din Orientul Mijlociu.

Mai târziu, el şi fratele său înfiinţează propriul cotidian, Al Akhbar (“The News”), unde s-au scris cele mai bune cronici, până când Nasser a naţionalizat presa.

Mustafa Armin a fost şi întemniţat de 4 ori de-a lungul carierei sale. În calitate de susținător al liberalismului occidental, al libertății de afacere și al presei libere, Amin a fost închis pentru prima dată în 1939, după ce l-a criticat pe regele Farouk, apoi, a fost închis de două ori, pentru scurt timp de către Nasser, Preşedintele de atunci. Apoi, în 1965, când Egiptul și-a dezvoltat relațiile mai strânse cu Uniunea Sovietică, Amin a fost arestat și acuzat că ar fi spion american. După un proces secret, a fost închis, torturat și ținut în izolare timp de nouă ani, A fost exonerat și eliberat în 1974 de Anwar Sadat.

Amin sa întors la jurnalism, în calitate de redactor al lui Akhbar el-Yom, dar în 1976 şi s-a concentrat mai mult pe coloana zilnică la Fikra (“o idee”), inițiată de Ali în 1952.

Pe lângă jurnalism, Amin a publicat opere autobiografice, mai multe romane și a scris scenarii de film. A fost profesor universitar, predând jurnalism la Universitatea Cairo și la Universitatea Americană din Cairo.

El a fondat asociaţia Lailat al-Qadar, unde pe baza donaţiilor au furnizat asistenţă socială şi mdicală pentru oamenii săraci.

Tot el şi fratele său, cum spuneam mai sus, au militat şi au încurajat sărbătorirea Zilei Mamei în Egipt.

În 1943, Amin a scris pentru prima dată despre această sărbătoare în cartea sa, „Smiling America”, dar nu a avut succes pe atunci.

Mai târziu, după 10 ani de zile, o femeie l-a vizitat pe Ali, fratele lui Amin, Apovestindu-i toate greutăţile pe care le-a întâmpinat ca mamă singură după ce soțul ei a murit şi cum, deşi a fost o mamă dedicată, copiii săi, au abandonat-o după ce au absolvit universitatea și au început familiile lor.

Ei au scris despre această istorioară, despre importanţa mamelor în viaţa copiilor iniţind o campanie şi sugerând ca ziua de 21 martie, să fie declarată Ziua Mamelor şi să fie zi naţională liberă.

De data aceasta, ideea a prins în Egipt şi s-a răspândit apoi în toată lumea arabă, de atunci, în fiecare an, pe 21 Martie, celebrându-se „Ziua Mamei”.

Kol sana wenty tayeba! – Zi de sărbătoare fericită!