Tahia Masr!

În fiecare an, pe data de 6 Octombrie la ora 14:00, Egiptul opreșe timpul. La ora 14:05, avea să se audă sirenele războiului și numai Dumnezeu poate să știe ce se întâmplă atunci în sufletele oamenilor și a mamelor.

Războiul avea să se dea în Sinai, unde era staționată Armata Israeliană cu ocazia sărbătorii evreieşti de Yom Kippur. Profitând de acest eveniment, Armata Egipteană a luat prin surprindere forțele armate israeliene și i-au învins!

Soțul meu avea 6 ani. Nu își amintește foarte multe, decât imagini de la televizor și faptul că lumea se ruga ca războiul să nu ajungă în toată țara.

În 1973, Egiptul avea să scrie istorie și să învingă una din cele mai mari forțe armate de atunci, Armata Israeliană. Mitul israelienilor avea să cadă pe 6 Octombrie 1973! Războiul din Octombrie a fost crucial și pentru obținerea Păcii în spațiul Orientului Mijlociu, încheind seria războaielor din regiune, care au avut loc mai bine de jumătate de secol.

La ora 14.00 pe 6 Octombrie  1973 soldații egipteni au traversat Canalul Suez fără a fi depistați de forțele armate siraeliene care sărbătoreau.

Ținta egiptenilor a fost: stațiile radar, bateriile aeriene de apărare, punctele fortificate de pe Linia Barlev, rafinăriile de petrol și bineînțeles, depozitele cu muniție. 10.500 de rachete au fost lansate încă din primul minut, armata egipteană făcând prăpăd în liniile israeliene.

8000 de soldați egipteni au traversat canalul în 1000 de bărci de cauciuc, urcând mai apoi pe Linia Barlev și pătrunzând în apărarea israeliană.

Trupele de ingineri egipteni au construit primul pod la 6 ore dupa începrea războiului, iar 8 ore mai târziu, aceștia și-au fîcut loc prin Linia Barlev , amplasând alte 12 poduri și operând 30 de feriboturi.

Succesul de la începutul războiului, a fost atacul aerian, acesta făcând posibilă penetrarea liniei d efront Barlev în mai puțin de 6 ore!

Dacă armata americană nu ar fi susținut Israelul trimițând acestuia echipament militar și provizii pe cale aeriană în data de 10 Octombrie, Armata Israeliană ar fi cunoscut o înfrângere categorică și definitivă.

Rezultatul atacului și victoriei din 6 Octombrie 1973 a fost recâștigarea suveranității toatle asupra Canalului Suez și a unei părți importante din Sinai și a deschis calea tratatului Camp david din 1978.

Astăzi se împlinesc 46 de ani de la această memorabilă victorie, iar Egiptul sărbătorește!

Tahia Masr! (Trăiască Egiptul!)

Alexandria și dezvoltarea sa în prima jumătate a secolului XX – Cartierele, străzile, faleza

Alexandria-Bahari - 1798
Alexandria-Bahari – 1798
Alexandria 1880
Harta Alexandriei – 1880
Alexandria-bahari, perioada turc[ - 1855
Alexandria-Bahari – 1855
Construirea Falezei 1897
Construirea Falezei si blocurilor – 1897
Alexandria Planul Antic 1911
Alexandria – 1911

Alexandria, Mireasa Mediteranei, cum este ea numită de egipteni, este și acum unul din cele mai importante centre de cultură ale lumii. Fondată în 332 ÎHr., ea a fost timp de cinci secole inima și centrul elenismului, o veritabilă capitală a lumii, far al Mediteranei și al omenirii, metaforic spus, dar și în sensul propriu!

Răscruce a mai multor civilizaţii, Alexandria a fost și a rămas până în prezent, spaţiul în care se întâlnesc culturi şi oameni. Epoca ptolemeică începută cu diadohii împământeniti aici de Alexandru Macedon şi terminată cu Cleopatra a constituit hiberbola unei experienţe a umanităţii care nu avea să mai fie egalată mii de ani.

La Alexandria moştenirea faraonică, greco-romană, evreaiscă (Alexandria a avut cea mai mare comunitate de evrei din Orientul Mijlociu), otomană şi musulmană îşi dau mâna într-un însemnat act civilizator, devenind punte peste vremuri şi dig în faţa talazurilor unor timpuri neprietenoase. Și astăzi, în Iskandaria se mai deapănă amintiri din firele de lumină ale farului din Alexandria, care a fost paznic al acestor locuri pe care se pare că zeii le-au binecuvântat. Fire invizibile asemeni unor goblenuri neprețuite, adună la un loc oameni, fapte, memorie colectivă şi locuri de referinţă pentru a sărbători o experienţă unică a umanităţii.

La începuturile ei, Alexandria era asemeni unui golf și avea câteva insule. Cea mai veche parte a ei fiind Abu Qir, Bahary-Anfoushy și El Max. Cucerită de nenumărate ori, incendiată de atâtea ori încât nici istoricii nu au putut ține pasul, cu părți scufundate, Alexandria s-a schimbat foarte mult de-a lungul vremurilor. Alexandria de astăzi, există ca formă de urbanism, cu districte, încă de pe vremea elenilor, cele mai vechi cartiere fiind Abu Qir, Bahary și El Max, trei mari centre pescărești, Alexandria construindu-se practic în jurul acestei meserii.

Un pescar a spus cândva: ”Alexandrienii sunt ca peștii! Dacă îi strămuți de aici, vor muri.” Și a avut dreptate. Orice universitate ar termina și orice profesie ar avea, alexandrienii se întorc întotdeauna la originile lor pescărești.

Când Alexandria era centrul lumii eleniste, zona ocupată astăzi de Bahari a fost odată Heptastadium, podul care leagă continentul de insula Pharos, formând Porturile de Est și de Vest (Hanafi, 1993).

Alexandria a fost capitala Egiptului până la cucerirea arabă în 641, aceștia mutând capitala la Fustat (Cairo modern). Datorită faptului că arabii au avut alte interese și anume cuceririle arabe pe continent, Alexandria a fost foarte mult neglijată, intrând într-un mare declin istoric. Cucerirea arabă a fost privită de istorici ca un fel de iad istoric pentru Alexandria. În afara zidurilor orașului a început să se dezvolte un oraș nou, în zona celor două porturi. În 1517, invazia otomană, iar a adus un declin Alexandriei, orașul din exterior continuând să se dezvolte în ciuda celui clasic. Ba mai mult, elemente arhitecturale din orașul mamă au fost construite în orașul din exterior, rezultând o hibridizare arhitecturală.

Construită și locuită în cea mai mare parte de imigranți din Africa de Nord și Andaluzia, țesătura acestui nou oraș a început tot mai mult să semene cu cea a multor așezări turcești, cu străzi foarte înguste, foarte puține spații deschise și cu un mediu dens construit. Cu alte cuvinte, Alexandria a început să arate înghesuită.

La venirea turcilor și a Pașei Muhammad Ali ca și Vicerege la conducerea Egiptului în 1805, a început și Alexandria să se dezvolte din nou și să înflorească, acesta având planuri foarte mari pentru reînvierea orașui Alexandria. Perioada turcă a fost una liniștită și prolifică. A construit Palatul ras el Tin, Canalul Mahmudia și mai multe cartiere, printre care amintim: El Gomrok, El Mansheya, El Ibrahimiya, El Attarin, Moharam Bek, etc. Pentru a atrage capital străin, Pașa a acordat terenuri comunităților de imigranți, precum și anumite drepturi legislative. Aceste comunități s-au stabilit în cartierele europene nou înființate (denumite mai sus) și fiecare avea un președinte ales, își construia propriile școli, spitale și cluburi.

Justine, Durrell (1957) descrie că în oraș, pe atunci, erau: “cinci rase, cinci limbi, o duzină de crezuri”.

Începând cu 1834, odată cu înființarea Consiliului de l’Ornato, accentul a fost pus pe dezvoltarea și îmbunătățirea cartierelor europene, a construirii unor străzi largi și aerisite pe care se putea circula lejer.

Au urmat mai multe schimbări benefice în Bahari, cum ar fi înființarea Transportului cu Tramvaie (primul și cel mai vechi din Africa și orientul Mijlociu), prima linie înființată fiind Tramvaiul Galben în 1897, tramvai galben existent și astăzi, în Egiptul modern. El lega stația Ramleh de palatul Ras el-Tin. Apoi, a fost construită o promenadă elegantă (corniche) de-a lungul coastei Mediteranei în Alexandria, dar și un șir de clădiri, majoritatea având între 2-4 etaje, fiind influențate foarte mult de stilul european de care Pașa era îndrăgostit.

El-Nabi Daniel Street, este una din străzile care are același nume de 150 de ani.

O altă stradă a expoziției este strada Safeya Zaghloul, care a fost denumită inițial “Al Masala” (Obeliscul), deoarece conținea două obeliscuri care datează din 13ÎHr. În 1877, Khedive Ismail a oferit unul Statelor Unite, iar celălalt a fost mutat la Londra în 1879. În 1930, strada a fost numită după activista feministă și luptătoarea pentru drepturile omului, Safeya Zaghloul. Stradă istorică, aceasta include o serie de locuri fermecătoare și vechi, cum ar fi Cafenelele Trianon și Elite, Cinematografele Strand și Rialto.

Strada Fouad, a jucat un rol semnificativ în planificarea urbanistică a Alexandriei,fiind una din străzile care leagă aproape întregul oraș. În epoca romană, strada Fouad avea două porți. Cea de Est și cea de Vest. Poarta estică era denumită Poarta Soarelui, iar cea vestică, purta denumirea de Lun și avea aproximativ 5 kilometri. Această stradă a fost numită Bab Rashid spre sfârșitul secolului al XIX-lea, deoarece era drumul principal de legătură a Alexandriei de orașul Rashid. Strada a fost numită în cele din urmă după regele Fouad (1917-1926) în 1920, regele Fouad fiind primul care a înlocuit titlul de sultan cu cel de rege.

După revolta din 1952, numele a fost schimbat în El Horreya, apoi în Gamal Abdel Nasser, dar Alexandrienii o cunosc și astăzi ca fiind Strada Fouad.

În zilele noastre, Strada Fouad este încă un loc deosebit de frumos, boem, având un aer european. Pe vremuri, pe strada Fouad, se aflau: Clubul Mohammed Ali Pasha, Teatrul Zezenia și Hotelul Khedive’s, locuri pe care le regăsim în zilele noastre doar în fotografii sau filmulețe vechi.

Multe alte străzi vechi precum Fouad și-au schimbat denumirea de-a lungul timpului, prima plăcuță de identiificare a unei străzi „moderne” în Alexandria, datând din 1891, dar știm despre Alexandria că avea cartiere, târguri și centre culturale, încă din vremea lui Alexandru cel Mare.

Patrice Lumumba, Soliman Yousry, El Shaheed Salah Mustafa, Pharos de El Faraana, Dr. Ali Shousha și Garda Nubar Pasha sunt toate nume care nu au fost niciodată șterse din amintirea Alexandrienilor. Potrivit celor de la Heritage, vechile hărți ale Alexandriei sunt dovezi vii despre modul în care a evoluat orașul: planurile urbanistice ale acestuia, împărțirea cartierelor, denumirile originale ale străzilor, toate mărturisind tradițiile antice și o rețea rutieră care a aparținut vârstei timpurii sau medii. Dar dincolo de istoria țării, locuitorii vechiului oraș poartă legături emoționale cu străzile sale, amintiri speciale pe care aceștia le celebrează chiar și azi, având loc tot felul de festivaluri, spectacole, filme și evenimente culturale.

Astfel, arhitecturile Alexandriei, majoritatea aflate în Downtown, zona Bahari, sunt clădiri de patrimoniu, având vechime și importanță majoră în istoria orașului. Bahari există ca și cartier dinainte de 1805, majoritatea clădirilor fiind construite în jurul acestui an. În pofida faptului că există de 200 de ani, aceste clădiri sunt nu doar în picioare, dar sunt încă locuite și în stare perfectă. Unele au fost dărâmate, pornind un val de revolte din partea organizațiilor care luptă pentru păstrarea și protejarea patrimoniul național, iar o parte au fost închiriate. Cele mai multe sunt locuințe private, la parterul cărora se găsesc cafenele vechi, boeme, pe pereții cărora poți respira istoria și fascinația acestor locuri!

(© Reportaj și documentare realizată de Ramona-Sandrina Ilie)

This slideshow requires JavaScript.

Farul din Alexandria nu mai există, în locul său, Cultura a fost cea care a luminat în continuare aceste tărâmuri!

Nu ştiu cum sau când ne-am întâlnit noi. Eu şi Alexandria. Convinsă sunt din ce în ce mai mult, auzind chemările şi regăsirile din amintirile şi sufletul meu, că ne ştim din altă viaţă. Prea ne ştim bine una pe alta. Ca ţărmurile ei pe care Mediterana se opreşte să le sărute tandru. Nu ştiu dacă în Alexandria pământul întâlneşte Mediterana sau marea regăseşte coasta suavă a oraşului, rezemându-se de ţărmul ei şi protejând-o de-a lungul timpului. Sau descoperind-o. De oriunde ai veni către Alexandria şi oricât ai străbate-o, aceasta este asemeni unei femei beduin înfăşurată într-un şal mistic de mătase. Dacă nu ştii să o asculţi, să îi urmezi paşii, niciodată nu îşi va ridica vălul să o poţi vedea la faţă aşa cum este ea. Pare asemenea unei hieroglife săpată într-un fel de capsulă identitară faraonică, o capsulă a timpului, veche la fel ca acesta.

Umblând prin Alexandria, nu ştii cu exactitate dacă timpul stă în loc aici sau Alexandria este una cu timpul. La fiecare pas, cu fiecare mister desluşit, cu fiecare arhitectură atinsă cu sufletul, ca o mână răsfirându-se peste dantelării şi broderii care îţi pot vorbi despre epoci demult trecute, Iskandaria, cum numesc egiptenii Alexandria, ne dezvăluie lucruri care devin amprente clare, distincte şi eterne, înşirate în suflet, în spirit şi în minte pentru totdeauna. Un fel de rozar al unui loc pe care nu ai cum să îl străbaţi decât spiritual.

Ajungând la Citadela Qaitbay, urcând către turnurile şi zidurile sale pe care Mediterana încearcă să le escaladeze cu valuri înalte şi puternice, poţi distinge departe, figuri ale istoriei , petrecute prin clepsidra faptelor şi cuvintelor nemuritoare ale unor conducători de neamuri şi teritorii, dar şi chipuri de sfinţi care au venit aici să creştineze şi să semene credinţa şi iubirea pentru Hristos. Uneori cu pâine şi sare, alteori cu pâine şi sânge. Dar în fiecare din cazuri, credinţa a rămas nestrămutată, adâncă şi puternică. Un altfel de Sfinx al lumii egiptene. Poate, dintre toate Piramidele Egiptului, Creştinismul este cea mai înaltă, mai puternică şi mai frumoasă. Pentru că este clădită din suflete umane.

Arabizarea şi musulmanizarea nu s-au putut finaliza cu succes nici în zilele noastre, când deşi stat islamic, Egiptul îşi recunoaşte ca străbuni copţii, iar a doua mare religie în stat este creştinismul. Egiptul are de foarte mulţi ani sărbători naţionale religioase Crăciunul şi Paştele Ortodox, iar dacă pe vremuri, creştinii erau martirizaţi, acum, au dreptul şi libertatea de a-şi manifesta credinţa liberi, alături de fraţii lor musulmani sau de alte rituri. Au ridicate sute de Biserici, Mănăstiri, iar de curând a fost ridicată în Noua Capitală a Egiptului, cea mai mare Catedrală Ortodoxă din Orientul Mijlociu şi Africa. Catedrala a fost inaugurată de către Preşedintele Egiptului, Abdel Fattah El-Sisi,  la ceremonie participând Papa Tawadros al II-lea (copt ortodox) şi marele imam Ahmed el-Tayeb al universităţii islamice sunnite Al-Azhar. Papa Francisc a ţinut să transmită video un mesaj, apreciindu-l pe Tawadros al II-lea şi Biserica sa “care a ştiut să dea o adevărată dovadă de credinţă şi iubire chiar şi în clipele cele mai grele”.

Preşedintele Abdel Fattah El-Sisi, care este prezent la toate slujbele religioase importante ale creştinilor, a ţinut un discurs emoţionant, la care au participat sute de mii de creştini. Mulţi au plâns când Preşedintele a spus: ”Suntem și vom fi unul”, exprimând că Egiptul trebuie să fie un exemplu de fraternitate şi solidaritate, unde fiecare trebuie să îşi manifeste credinţa şi libertatea neîngrădiţi! Abdel Fattah El-Sisi, controversat în exterior, este cel mai preţuit şi susţinut preşedinte de către egiptenii copţi şi egipteni în general, deoarece acesta a dat cele mai multe libertăţi religioase, lucrând chiar la o reformă în acest sens, care să aducă Egiptul la secolul în care trăim.

Încercat de sute de ani cu războaie şi lupte, Egiptul a fost de multe ori străpuns şi însângerat la graniţele sale, teritoriile fiindu-i de multe ori trecute, cucerite, dar recucerite. Cu preţ destul de mare. Şi greu. Dacă până la 640 d.Ch. capitala Egiptului a fost la Alexandria, în acel an, când ţara faraonilor a fost cucerită de musulmani, capitala a fost mutată la Cairo. Actualmente, se lucrează la o nouă capitală administrativă a ţării, care va fi inaugurată anul viitor. Ea se află la 45km de Cairo.

După ce Alexandriei i s-a luat coroana şi tronul de Prinţesă a Egiptului şi nu a mai fost capitală, a decăzut cumva ca importanţă şi mărime, iar incendiile şi cutremurele şi-au adus şi ele contribuţia la regresul legendarului oraş. Ulterior, o parte din Alexandria a fost acoperită de apele Mediteranei datorită surpărilor, valurilor tsunami şi în special a creşterii nivelului mării. Se estimează că nivelul mării este mai ridicat cu aproximativ trei metri faţă de cel din epoca romană.

Alexandria Cleopatrei, iubită de Cezar, ne ridică din mare şi acum cântece despre cum iubirea poate străbate continente, încheia pace şi trece orice prejudecăţi. Poate de asta, valurile mării sunt şi acum atât de înspumate, deoarece îşi amintesc de pasiunea acestei iubirii care şi acum, după atâţia şi atâţia ani, se poartă pe buze, naşte istorie şi filme nemuritoare. Alexandria avea să îl cucerească şi pe Alexandru cel Mare. Îmblânzit de Mediterană şi fascinat de ea în acelaşi timp, cel care aducea pacea după fiecare cucerire, avea să făurească noi temelii la “ALEXANDRIA E KAT EGHIPTON” , adică cea din Egipt , cum era cunoscută Mireasa Mediteranei, cu mai bine de 300 de ani înainte de apariţia Imperiului Roman. În limba egipteană, oraşului i se spune Al-Iskandaryyah iar în graiul copţilor, păzitori statornici şi de neclintit ai creştinismului, ea este numită Rakota. Numele acestor locuri depănate parcă de Sheherezada celor 1001 de nopţi  asfinţeşte şi răsare în alte mii de nume şi istorii, în legende şi mituri, în cântece şi tradiţii ale acestor tărâmuri pe care oricât ai încerca, greu îţi este să le pătrunzi.

Mai bine de jumătate de mileniu Alexandria a fost vestită în toată lumea antică datorită celebrei sale biblioteci. Şi tot datorită ei este cunoscută şi vizitată de milioane de turişti şi în zilele noastre. Cândva, edificiul modern a fost un templu al culturii pe care  Ptolemeu al II-lea l-a ridicat în timpurile domniei sale şi se afla undeva în apropierea bibliotecii alexandrine de astăzi. Aşezat simbolic alături de un altar dedicat zeiţelor muze care guvernau creativitatea fiinţelor umane şi îi inspirau pe artişti şi pe oamenii de ştiinţă în aceeiaşi măsură, acestea ocroteau bilioteca din Alexandria. Nu aveau însă să o poată proteja de focul mistuitor, iar actuala şi impetuoasa bibliotecă, are să fie inaugurată în anul 2002. Lăcaşul epocii contemporane este o descriere fastuoasă a unui act cultural de excepţie.

Dacă în antichitate, pe zidurile bibliotecii era încrustrată în piatră, menirea ca acel loc să devină un templu al grijii faţă de suflet, în aceste zile contemporane, în ochii tuturor celor care intră în acest altar al culturii care are 11 etaje, coborând într-o ingenioasă cascadă arhitecturală, având cel mai mare spaţiu de lectură lume, 70 000 de metri pătrati şi găzduind  1 200 000 de volume, se poate citi un început sau o continuare a unui act vindecător unic…acela al însănătoşirii prin cultură.

Deşi una din Minunile lumii antice, Farul din Alexandria nu mai există, în locul său, Cultura a fost cea care a luminat în continuare aceste tărâmuri!

Şi oamenii ei frumoşi, născuţi din os regal, cum numai o Cleopatra poate fi. Iar Mediterana, rămâne mereu cea mai neînfricată zeiţă pusă de RA strajă a acestor tărâmuri mistice, pe care şi ei, zeii, coboară din când în când să se plimbe în chip de om. Alexandria ştie. Ea îi poate recunoaşte, iar în urma paşilor lor, ea străluceşte a zâmbet de domniţă preaiubită!

(©De vorbă cu Egiptul, Ramona Sandrina)