România este asemeni unui ADN care mă alcătuiește

10300962_695585593850640_7554440611812397384_n

Mulți se dezic de ea, iar și mai mulți o judecă, o împart și o raportează doar la aspectul politic, deși ea nu este vinovată de graba din oameni. De faptul că ei nu o cunosc. Că nu își fac timp să o citească, să o descopere, să o redescopere, să o viziteze, să o asculte. O țară nu înseamnă doar ceea ce ne place sau ceea ce ne-am dori. O țară nu înseamnă doar la bine și la mai bine! Nu! O țară înseamnă iubire. Necondiționare! O țară este un cămin, o familie, o iubire la bine și la greu! Nu părăsești pe cineva când este bolnav. Nici nu spui că este urât doar pentru că suferă de cancer și nu mai are păr. Nu! Țara este locul acela care oriunde ai fi, orice ai face, îl ai în tine. Pentru că în visele tale, în subconștientul tău, vei simți și gândi mereu în românește. Oriunde aș fi, îmi e dor de România. pentru mine ea este o stare de a fi, de a simți. Un dor! Mi-e dor uneori și de mirosul de grătare și mici din fața blocului. De vecinii care băteau la ușa mea să mă întrebe dacă vreau ceva din piață. Mi-e dor să vorbesc românește și să aud vorbindu-se în românește! Mi-e dor de limba română! Acolo am cunoscut-o prima oară pe mama. Și pe bunica. Pe tata, bunu și frații mei. Acolo am fost pionier. Și tot acolo am iubit prima oară. În România mea dragă, mi-am privit copila prima oară în ochi. Și am știut! Că voi fi pe veci a ei! Că țara asta va fi sfântă fie și numai datorită fetei mele. O țară poate fi bolnavă. Cangrenată de boli vechi în educație, sănătate, sociale, spirituale, dar se poate vindeca. Prin noi și cu noi. Toți. Uniți. Iubind-o și îngrijind-o. Nu e perfectă, dar nici nu trebuie să fie. Ea este ceea ce ne-a format ca popor și națiune. Este Ardealul, Maramureșul, Delta, Bucovina, Oltenia și Dobrogea. Este Moldova mea dragă. Marea! Este pământul acela unde de pe mormântul bunicior mei au crescut flori și rădăcini care mă țin și mă cheamă. Oriunde aș merge, oriunde aș fi, România este în graiul, sângele și sufletul meu! Ca un ADN care mă alcătuiește și mă ajută mereu să îmi amintesc că România este casa mea, nu doar patria mea! Este nu un loc ci o stare de spirit care mă însoșește mereu! Pentru mine, România este Acasă!

Nu știți cum este să-ți fie dor de toamnă!

Nu știți cum este să-ți fie dor de toamnă! De frunze și vânt printre ele, de ruginiu și de miros de fân, de luncile dintre munți, de ecoul știrb când ridicai zmee de hârtie creponată. De baloții de paie din care îți făceai casă frumoasă asemeni unui palat unde îți ascundeai copilăria pentru mai târziu. Ca în brațele bunicii ce mirosea mereu a cozonaci și zâmbet. Ca în brațele bunicului ce mirosea a Mărășești și a iubire pură. Nu știți cum este să-ți fie dor de limba română ca de aer, să o ții noaptea în brațe ca pe o mamă de care ți-e dor ca de gustul laptelui. Nu știți cum este să vrei să-ți treci mâinile prin iarbă și izvoare, iar degetele să plângă de dor.  Cu lacrimi ce-ți amintesc părinții și frații. Nu știți cum dor drumurile care nu se mai sfârșesc chiar dacă s-au oprit. Cum doare pământul și steagul ăla departe, peste mări și zări unde ți-ai lăsat inima să zboare într-o prima oară.  Ca într-o doină sau o horă. Ca un joc popular înfășurat într-o ie veche. Nu știți cum cum dor mama și tata când te oftează adânc, iar tu îi simți ca pe o sfâșiere în colțul ochilor și o durere fără de sfârșit în dreptul inimii. Chemări și alei unde a surâs prima oară puiuța mea, unde a făcut cu ochii mari a mirare primul pas și s-a agățat ca de soare de primul “mama”. Dar mai ales, nu știți cum este să-ți fie dor de toamnă! Toamna din tot și toate!