Călătorie în centrul ființei noastre

40397816_2340516902630292_1242032386552627200_n

 

Ora exactă a bunului simț, nu se ia nici după ureche, nici de pe net, așa cum, istoria, cultura, tradiția, cutumele religioase ale unei națiuni nu le înveți de pe wikipedia.

Înainte de a intra într-o țară, într-un lăcaș de cult, în miezul unei religii, al unei case, al unei familii, învățați să vă lăsați bocancii prejudecăților afară. Descălțați-vă picioarele minții și ale inimii de noroi! Curățați-le și spălați-le de ignoranță! Dacă nu înțelegeți, învățați să ascultați, să priviți, să tăceți! Tăcerea este un bun educator în viață!

Nu este o rușine să nu cunoști totul despre o națiune, istoria, religia și problemele lor de-a lungul timpului. Rușine este să dai drumul la taste și la gură, fără să fi minim documentat și informat despre ceea ce vorbești! Rușine este să jignești oamenii pentru că tu ești o ființă frustrată, crescută și educată în prejudecăți care nu te lasă să privești dincolo de propria ignoranță! Rușine este să ți se ofere ocazia de a cunoaște, iar tu so o refuzi spunând că știi!

Nu vizitați țări încercând să comparați, deoarece am mai spus o dată…fiecare națiunea s-a născut separat, în alte prilejuri geografice, morfologice, istorice, religioase, economice, sociale și nu avem cum să comparăm două entități distincte, chiar dacă asemănările par a exista! Nu avem de altfel, nici dreptul acesta!

Fiți oameni, tăceți și învățați să respectați și să iubiți diversitatea! Nu e greu! E nevoie doar de voință, bun simț și umanitate! Lăsați bunătate oriunde pășiți, deoarece toate călătoriile sunt despre noi înșine, mai mult decât despre alte locuri!

Când călătorim undeva, este ca și cum am călători în centrul pământului din conștiința și ființa noastră! Doar ajungând acolo, veți înțelege scopul călătoriei și a locurilor pe care le vizitați!

– Alo! Aici copiii României! – Cine, mă? Hai închideți! Nu mai țineți linia ocupată!

112

 

Orice pagină ai deschide, oriunde te-ai întoarce, Alexandra te bântuie! Și este dreptul ei și crucea noastră! Pentru că ne amintește că toți am fost acolo când ea a suferit, când a fost violată, când a fost bătută, când a fost ucisă!

Dincă acționa, iar noi stăteam toți în jur, ca la un parastas macabru în care ea încă trăia, agoniza, iar noi așteptam să moară! Pasivi!

A trebuit să moară ea, ca să înviem noi!

Să ne revoltăm! Să punem mâna pe cuvinte, să ucidem cu ele în dreapta și în stânga, să presupunem, să demitem, să tăiem și să spânzurăm!

Degeaba! Da, degeaba înviem dacă spiritul ne este tot acolo în mormintele comunismului sau poate chiar mai departe în alte vremuri. Degeaba ne revoltăm, dacă nu ne asumăm!

Degeaba spunem: Poliția este vinovată! Sistemul este vinovat! Corupția este vinovată! Incompetența! Politica!

Unde este liantul care le ține, care le ajută să existe, care le susține prin impozite, taxe, cel căruia aceste instrumente îi servesc? Românul! Românii! Unde sunt în această ecuație? Eu, tu, el, ea, voi, noi!?

Să înțeleg că noi nu suntem vinovați? Că și noi suntem tot parte din același sistem unde se caută mereu țapi ispășitori și se dă vina doar pe alții?

Dar noi, unde am fost în cei 30 de ani după lovitura de stat? Nu noi populăm România? Noi nu vedem corupția? Nu am luat-o la cunoștință? Nici incompetența? Nici insolența crasă? Noi nu am văzut când dădeau alocații mai mari deținuților decât copiilor? Când fabricau legi? Când ei stăteau în palate și noi în locuințe mici pentru care plătim însă impozite mari și stăm acolo înglodați în rate, griji, probleme? Când ei ucideau pe treceri de pietoni, iar apoi, fără nici o penalizare, mustrare, urcau în parlament și votau sau îi lăsau pe colegii să voteze în locul lor? Când copiii lor furau miliarde și nu erau taxați, iar băbuțele care vând pătrunjel sunt luate pe sus, înjosite și tratate ca ultimii infractori?

Când bunicilor, părinților, vecinilor, românilor noștri amărâți le dădeau pensii de subzistență, iar lor își dădeau pensii peste pensii?

Ba le-am văzut, dar am fost complici în acest haos în care am preferat mereu să stăm cuminți, pasivi, să nu ne implicăm, să nu ne revoltăm, să îi lăsăm să distrugă tot ce a ținut de patrimoniul țării, economie, educație, resurse naturale, păduri, sănătate.

Ce mare lucru? Că doar nu de la noi furau, nu? Ba exact de la noi furau și de la viitorul copiilor noștri!

Și ce am făcut noi Românii? Am fost 30 de ani operatorii ăia de la 112! Am spus copiilor noștri și viitorului lor: Nu mai țineți linia ocupată!

– Alo! Aici copiii României!

– Cine, mă? Hai închideți! Nu mai țineți linia ocupată!

Așa văd eu de aici din durerea mea lucidă situația. Sistemul trebuie resetat, dar trebuie să începem cu noi, cu fiecare în parte și trebuie să o facem responsabili pentru prezentul acesta și viitorul în care copiii noștri vor popula acest spațiu!

Trebuie să decidem: ei sau copiii noștri?!

La Alexandra nu am reacționat. Am privit-o toți pasivi cum se chinuie, agonizează și moare. Nu i-am fost nimic în viață. Doar după moarte. Lumânări de priveghi!

Măcar la toți ceilalți copii ai noștri care încă trăiesc, care încă speră, care încă au aripi,  haideți să nu ne mai uităm fără să facem ceva, în timp ce acest Stat de Drept Dincă, ne sechestrează visele, ne violează drepturile și ne ucide viitorul!

***

Orice pagină ai deschide, oriunde te-ai întoarce, Alexandra te bântuie! Și este dreptul ei și crucea noastră!

– Alo?! Aici Alexandra!
– Bună, Alexandra! Aici este România!

Potriviți-vă pe standardele voastre! Fiți voi înșivă și fiți fericite în pielea voastră!

35f4317736681a8a7609ab9b81503805

Uneori, femeile uită că sunt frumoase și uită cât merită. Cred că da, acesta este defectul femeii! Că uită cât de frumoase pot fi! Că dincolo de toată fragilitatea, feminitatea, maternitatea sunt puternice și când se consideră mai puțin a fi!

Nu cred că ne naștem trecând prin vreun tipar și nici nu pășim în saloane a căror uși sunt un tipar: ai 90-60-90, treci, restul stau afară! Habar nu am pentru ce s-au inventat aceste standarde sau cine le-a inventat, dar trebuie să fi fost un om tare frustrat și complexat. Problema este că trendurile lui, au dat gir altor generații de oameni care simt că dacă nu sunt în standarde și tipare, viața lor este ruinată. Multe fete din ziua de astăzi ajung să facă operații și modificări doar pentru a se potrivi pe standardele societății.

Dragele mele! Potriviți-vă pe standardele voastre! Fiți voi înșivă și fiți fericite în pielea voastră! Asta vă dă unicitate, iar ca să arătați cum arătați, Universul chiar a lucrat mult la genetica voastră  ! Eu sunt o mămică împlinită, fericită și mă simt perfect în pielea mea, cu burtica mea, cu celulita pe ici colo, cu ridurile mele. În burtica asta a locuit 9 luni fetița mea, iar cezariana este acolo pentru că vreau mereu să îmi amintesc de ea, de mine, de noi, de cea mai fericită zi a mea pe pământ!

„Să nu îmi acopere nimeni ridurile de pe frunte, obținute prin uimire in fața frumuseții vieții; sau pe cele din jurul gurii care sunt expresia a cât de mult am râs și sărutat; să îmi fie lăsate în pace pungile de sub ochi, ele fiind memoria lacrimilor mele vărsate de-a lungul vieții. Toate sunt ale mele și sunt frumoase.” – Meryl Streep

Și exact așa este! Iubiți-vă, dragele mele! Iubiți-vă pe voi înșivă, mult mai mult! 🤗😊🤗

Împreună, mame de băieți și fete, dăm valoarea societății în ansamblu!

23131861_164630604129434_8765120344983208523_n.jpg

Mama este cea mai importantă ființă din viața unui băiat. Ea este prima femeie din viața lui, iar relația lor este deosebit de importantă în ceea ce va deveni el mai târziu! Mama este cea care va defini clar valorile în mintea lui și va modela caracterul său masculin. Tot ea este cea care prin acțiunile și vorbele ei, îl va învăța să respecte sau nu, sexul opus! Atâta timp cât o mamă va manifesta un aer superior față de alte femei, le va vorbi de rău, le va eticheta și va generaliza, oricât va educa băiatul să respecte femeia, aceasta nu va avea cum. Exemplul este deja concludent! Astfel că, mame de băieți, pe spiritul vostru se conturează umerii unei societăți, iar pe ai mamelor de fete, sufletul ei. Împreună, mame de băieți și fete, dăm valoarea societății în ansamblu!

În fiecare din noi sunt destui îngeri care să ne salveze și destui demoni care să ne înghită!

1458557_776994668982531_350412006_n

 

De nimic nu îmi este mai dor, cum îmi este de firesc, umanitate și bunătate! Bunătatea aia caldă, a inimii curate, deschide, neivadată de frustrări, temeri și complexe.

Paradoxul timpurilor în care trăim este că deși oamenii pretind că au nevoie unii de alții, că vor să fie iubiți, se închid în ei, resping iubirea și croșetează din propriile lor iluzii, lumi în care nimeni nu poate pătrunde. Cumva, nu politica, nu societatea, nu progresismul este cel care ne desparte, ci inima noastră! Ea este singura care poate face separarea și distincția clară dintre bine și rău, ură și iubire, loialitate sau trădare! O linie, asemeni unui ax al Pământului, care ar trebui să ne treacă prin inimi, ale noastre ale fiecăruia și apoi ale tururor, în orice colțișor de lume ar fi! Această linie, nu trebuie să ne treacă prin inimi ca să ne despartă pe longitudinea și latitudinea omenirii, sufletului, spiritului ci, să ne unească pe toate coordonatele umane!

Nu cred în răutate deplină, cum nu cred în bunătate deplină! În fiecare din noi sunt destui îngeri care să ne salveze și destui demoni care să ne înghită! De noi depinde însă, ce alegem să creștem în inimile noastre: îngerii sau demonii! și tot de noi depinde ce eliberăm apoi! Frumosul sau răul!

Construiește partitura și vei avea cântecul mereu la tine!

Tot mai mult, în ultima vreme, oamenii vorbesc despre fericire. Sau nefericire. Mulți oameni, au devenit nefericiți, triști, neîncrezători. Un rod al unei societăți care se îngrijește mai mult de consum decât de fericire și de suflet!

Am ajuns ca totul să fie de vânzare, iar fizicul și sexul se vând cel mai bine. Inclusiv marile guverne ale lumii cuceresc voturi pe promisiuni de acest gen. Nu mai este o noutate că un element atât de intim a devenit atât de vulgarizat. Și e trist.

E trist că până și Bisericile se golesc. În primul rând de Preoți adevărați, pioși, care ar trebui să salveze sufletele. Ar trebui să le ofere calea către o parte a acestei fericirii. sau măcar liniște. Umplem Bisericile de aur și le golim de Dumnezeu și de spirit! Le umplem cu goliciunea din noi!

Ignoranța și aroganța umană, merge mână în mână cu nefericirea cu care ne înconjurăm. Și pe care o așteptăm sau o căutăm de parcă fericirea e un loc de vacanță pe care ar trebui sigur să îl găsești undeva anume!

Fericirea nu e un loc unde să mergi când totul în jur se năruiește ci este locul pe care noi trebuie să îl construim din toate acele ziduri sau vise surpate și abandonate! Le culegem, le dăm un sens, un țel, creăm o viziune a ce ne dorim și lucrăm la ele. Nimic nu cade din cer!

Nu există o insulă a fericirii și chiar dacă ar exista, după un timp ne-am da seama că am consumat tot ce ne oferă ea și ne dorim altceva! Fericirea nu este continuă! Are și ține ritmul inimii! Câteodată o simți, câteodată nu!

Construiește partitura și vei avea cântecul mereu la tine! Și înțelege că fericirea nu trebuie să fie egoistă, individuală sau trufașă! Aceea e doar o iluzie! Fericirea este ceva care creează și ea fericire la rândul ei!

28 Mai – Elite Nights – Ediția 1: Bazele unei cariere din propria pasiune

59364421_364837567492959_7560804206756495360_n

Ce faceţi pe 28 Mai de la orele 19:00? Eu spun să daţi o fugă la Aula Universității Româno-Americană, Bd. Expoziției nr. 1B, sector 1, București şi să participaţi la un eveniment care are intrare liberă şi vine să vă prezinte altceva, o altă faţă a României şi a românilor, a faptului că se poate, iar soluţiile sunt la îndemâna oricui!

“Prezentări de circa 15 minute, sub forma unor pastile inspiraționale, susținute de oameni care, de cele mai multe ori, nu urcă pe astfel de scene. Exemplele lor merită promovate, deoarece și-au construit cariere din propriile pasiuni sau și-au descoperit forța lăuntrică de a rezolva anumite lacune ale societății.”

Vezi despre cine este vorba, dar și cum îți poți rezerva un loc în sală, pe pagina evenimentului, AICI!

Dacă viaţa îţi va ridica în faţă valuri imense, nu încerca să le opreşti. Învaţă să faci surf!

SUP-Yoga

Surf_Simply_Tandem_Surf_Fred_Lily_Branger_lift_foreground_post

Greutăţi vom întâmpina mereu. De peste tot. Cumva, eu cred că aceste greutăţi sunt orele de şcoală ale vieţii.

Nu ai cum să îţi cunoşti limitele, până când nu eşti în faţa lor! Nu ştii cum vei reacţiona, până când ceva te va împinge în faţă sau în spate, iar tu vei decide direcţia!

Nu ai cum să ştii ce îţi doreşti cu adevărat pentru tine ca om , suflet, spirit, până când nu vei fi pus în situaţia de a alege, de a cunoaşte, de a diversifica. E ca şi cum ai spune perele sunt cele mai bune, fără să guşti portocale, mere, rodii .

Astfel că, dacă viaţa îţi va ridica în faţă valuri imense, nu încerca să le opreşti. Te vor doborî! Te vor acoperi! Învaţă să faci surf! Cucereşte-le! Şi fă-o în felul tău! De ce să fii normal când poţi fi ca tine?

Aşa, şi viaţa va fi o călătorie la super clasă!

împreună şi nu separat

,,Nu din lipsa iubirii e nefericită o căsnicie, ci din lipsa prieteniei” – Friedrich Nietzsche

Şi ştia Nietzsche ce ştia, deoarece nu poţi clădi un castel de iubire numai pe iubire. De aceea şi casa când se construieşte, are o bază, iar cărămizile nu sunt perfect aşezate una peste alta, ci au o anumită formă care le dă perfecţiunea structurii în timp!

Când ne alegem partenerul, trebuie să înţelegem că nu avem nevoie alături de noi de o păpuşă Barbie sau Ken, deoarece înainte de atracţia fizică şi chiar de iubire, pe cei doi, trebuie să îi lege o adâncă prietenie.

Înainte de orice, trebuie să ne placă să ne petreacem timpul împreună şi nu separat!

Să ne placă să ne uităm la televizor în doi, să râdem şi să plângem unul în braţele celuilalt, să jucăm Scrable, Rumy, Piticot chiar, să citim pe canapea alături unul de altul şi să ne împărtăşim unul altuia ce am descoperit între rânduri, să mănâncăm împreună, să ne plimbăm mână în mână, umăr lângă umăr, să vorbim mereu unul cu celălalt şi să nu ni se pară nimic obositor sau banal în asta.

Dacă nu m-am făcut înţeleasă, închipuiţi-vă că ar trebui să parcurgeţi toată viaţa într-un compartiment de tren alături de un om. Cum aţi dori să fie? Un om frumos doar fizic? Un om tăcut? Un om vesel şi glumeţ?! Cineva alături de care, călătoria să fie mereu ca o altă zi frumoasă, plină de râsete, de discuţii nesfârşite, de copilărie a firii? Sigur că da! Un om care să dea sens călătoriei! Altfel, de ce am face-o?

Cumva, trebui să înţelegem că viaţa este asemeni unei călătorii pe care trebuie să o parcurgem în cel mai plăcut şi frumos mod posibil! La clasa întâi!

Dacă nu ne alegem partenerul după acest principiu, vom avea o bătrâneţe foarte goală şi lungă 🙂 !