Poveste pe Nil

Nilul este un simbol al renaşterii şi vieţii eterne pentru egiptenii din antichitate, a fost din timpuri imemoriale seva vieţii ţinutului lor. Văzute de sus, fluviul şi malurile sale apar ca o lungă fâşie verde şerpuind prin deşertul arid. Această fâşie este însuşi Egiptul, creat de mărinimia Nilului, care a făcut posibilă înflorirea uenia dintre marile civilizaţii ale lumii. Considerat de la cel mai îndepărtat izvor, Nilul, cu 6671 km este cel mai lung fluviu din lume. Cele două izvoare gemene se află în inima Africii. Nilul Alb izvorăşte de dincolo de lacul Victoria şi curge spre nord, până la Khartoum în Sudan unde se uneşte cu Nilul Albastru mai scurt dar mai năvalnic. Acolo unde ele se întâlnesc se poate vedea confluenţa dintre apele albăstrii ale Nilului Albastru şi cele limpezi de un verde palid ale Nilului Alb. De la Khartoum, fluviul curge spre nord până la Cairo unde se desparte în două braţe, unul care se varsă in Marea Mediterană la Damietta la 40 de mile de Port Said; altul care curge spre Rashid (pe numele vechi Rosetta).