Ciudat cât de mult seamănă firea umană cu marea…

Ciudat cât de mult seamănă firea umană cu marea. Nu ai fi spus. Mulți o compară cu muntele. Dar nu. Omul seamănă cu marea cel mai mult. Nici măcar cu oceanele. Au fluxuri și refluxuri, gropi adânci, abisale, închid în ei bariere de corali, lumi, munți uitați și urcați demult, sunt răvășiți de furtuni și îmblânziți de senin. Seninul din ei înșiși sau din cei care îi iubesc. Frumosul din divinitate. Uneori, suntem valuri care se ridică în depărtare, strigă, urlă, iar spre mal se sparg cu furie. Alteori, suntem valuri care deși înspumate de dureri și tristeți, doar ating țărmul, ca să nu îl rănească. Avem în sufletul nostru culori neasemuite și propriul șevalet. Soarele nostru este iubirea și empatia. Țărmul ne este visul împlinit, regăsirea, ajungerea, punctul zero! Eu sunt o astfel de mare și mă zbat cu propriile valuri și furtuni. Uneori însă, mi-e și liniște. Multă liniște. Mai ales, când apele fragile ale copilei mele, dau din aripi alături. Doar atunci, devin un ocean, care încercuiește marea ei care trebuie să învețe să zboare! Nu e așa? Unele mări și plutesc!

Alexandria și Mediterana mea…

Eu nu îmi permit să îi împart, nici să pun degetul. Puneţi voi şi clasificaţi-i!

M-a întrebat zilele acestea cineva dacă eu sunt musulmană. Dacă soţul meu este musulman.

Am zâmbit, deşi în sufletul meu a fost aşa, un fuior de amar. Recunosc însă, că şi eu, deşi niciodată expus, am avut în sufletul meu câteva prejudecăţi despre musulmani, înainte de a ajunge în Egipt. Mulţumesc Domnului că m-am vindecat de ignoranţă!

Trăind printre ei, am mai spus, eu văd omul înaintea a orice altceva. Văd chipul său, zâmbetul, tristetea. Văd în ei aceleaşi trăiri sau emoţii pe care şi eu le am uneori. Le împărtăşim, trăind în aceleaşi locuri. Ne zbatem în aceeiaşi societate, ne lovim de aceleaşi probleme sociale, economice.

La religie mă opresc când le aud rugăciunile. De 5 ori pe zi. Şi vă spun sincer, e ca şi cum s-ar opri timpul în loc. Sunt frumoase. Vă garantez eu, că dacă nu aţi şti, nici nu aţi remarca faptul că sunt rugăciuni care au loc în moschee şi nu în Biserică. La urma urmei, tot aceluiaşi Dumnezeu ne rugăm. Allah înseamnă Dumnezeu în arabă.

Nu sunt musulmană, dar nici nu împart lumea pe religie şi culoare. Nici pe etnie. Eu am alte ocale. Ocaua mea este omenie şi umanitatea, bunătatea şi iubirea. Religia mea este Iubirea şi Credinţa firească, aia din adâncul sufletului nostru care pe toţi deopotrivă, musulmani sau creştini, când ne doare sau ne bucură ceva, ne face să spunem: “Doamne!!!”.

Am învăţat de la oamenii soarelui să tac, să meditez înainte de a lăsa porumbelul să zboare. Am învăţat să nu judec, să nu etichetez, să învăţ să privesc dincolo de limite, de cele văzute sau aparente.

Cumva, creştin printre musulmani fiind, am învăţat mai multe despre a fi om. Am primit lecţia unei alte valori. Valoarea omului, dincolo de tot şi toate! Omul. Nu haina, nu încălţarea, nu veşmântul, nu basmaua, nu hijabul, nu universităţile, nu casele de cărămidă luxoase. Omul, care există individual de ceea ce are. Omul prin ceea ce este şi reprezintă!

Vreau să mai ştiţi că eu nu dau lecţii. În ignoranţa mea încă, nu îmi permit să spun că le ştiu pe toate şi că dau lecţii. Eu împart doar cu voi toţi, lumea pe care eu o descopăr. Lumea în care eu trăiesc şi am ales să îmi întemeiez un cămin, să îmi fac prieteni, să îmi cresc copilele şi să fiu fericită.

Am ataşat nişte fotografii. Cu egipteni. Mix religios, cultural, etnic. Eu nu îmi permit să îi împart, nici să pun degetul. Puneţi voi şi clasificaţi-i dacă reuşiţi în: creştini şi musulmani! Eu nu pot! Eu văd doar copii, tineri, femei, bărbaţi şi oameni frumoşi! Atât!

„Ce vrei să te faci când vei fi mare? Fericit. Mi-au spus că nu am înțeles cerința. Eu le-am spus că ei nu înțeleg viața”.

51321659_753676435013930_4085049442263105536_n

Cumva, știu că în mine stau toate soluțiile. Am fost omul care niciodată nu a acceptat ideea cu destinul. Cred în el, dar nu în limitele lui. Cred că numai de noi depinde cât de nelimitate ne sunt limitele. Și mai cred că numai de noi depinde ce fel de oameni suntem, rămânem sau alegem să devenim. (…)
În toate etapele însă, am fost omul care a scris, care nu și-a părăsit dragostea vieții sale. Eu și scrisul avem o legătură ombilicală. Eu respir prin scris. Mă exorcizez. În timp ce unii se împietresc în viață și se schimbă din cauza durerilor, sfâșierilor, căderilor, eu mă deschid și scriu, aștern pe hârtie ceea ce nu pot duce. Transform! Transform durerea într-un dans al cuvintelor și moartea iubitului meu în nemurire. Am inceput două facultăți, dar nu am terminat nici una. Nu pentru că nu aș fi fost capabilă. Am fost șef de an și am terminat fiecare an cu bursă de merit. Nu le-am terminat deoarece mi se cerea să renunț la principiile mele, la mine și să devin altcineva. Nu pot. Și nu accept. Așa cum nu voi accepta niciodată să mă prostituez intelectual sau real pentru un job. Prefer să mănânc cartofi prăjiți toată ziua și să muncesc noaptea scriind pentru ca fetița mea să mănânce sănătos, să crească frumos și să înțeleagă că viața, indiferent de ce ne oferă, este minunată. Contează foarte mult însă pe cine ai alături în drumul prin ea! (…)
Astfel că, privind în urmă, nu pot să văd decât viitorul! Văd în mine o femeie de 38 de ani care a reușit în viață ceea ce spunea Lennon: „Ce vrei să te faci când vei fi mare? Fericit. Mi-au spus că nu am înțeles cerința. Eu le-am spus că ei nu înțeleg viața”.

Ramona-Sandrina, Catchy

Eu când vreau să îmi liniştesc sufletul de amărăciuni, merg la piaţă

76ea3deaa50c7f5f71c5439f9a3d94a7

Eu când vreau să îmi liniştesc sufletul de amărăciuni, merg la piaţă. Să întâlnesc oamenii aceia frumoşi şi fireşti, simpli şi frumoşi ca pâinea caldă a bunicii. Nu vreau să cumpăr nimic, dar mă spăl pe suflet privindu-i, vorbindu-le, sau ţinându-le mâinile! Sunt oameni simpli, cu o înţelepciune de la Dumnezeu, care ne hrănesc spiritual, moral şi sufleteşte! Eu aşa îi simt şi îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu că ne dă oameni ca ei!

De vorbă cu Egiptul

 

Oriunde mergi sa lasi o bucata din tine. Sa nu te temi de locuri neumblate. Transforma-le in drumuri noi, frumoase si luminoase. Nu te teme sa umbli pe ape. Oamenii acum umbla pe alte planete. Pe Luna. Pasii nu ii facem mereu cu piciorul. Uneori umblam nepamantean. Cu gandul. Cu sufletul. Cu amintirea. Cu previziunea. Oriunde te va purta viata, nu judeca. Nu tot ce nu este asemeni tie iti este dusman sau inferior. Cauta sa intelegi. De multe ori, in cele mai sarace case, poti gasi cele mai bogate inimi, iar sub gunoaie, vei gasi genii care zac.

Nu privi catre haina unui om, catre talpile goale si murdare. Priveste la zambetul lui. La ochi. Si da-i voie sa te plimbe pe drumurile lui. In pantofii lui. Pe stradutele care l-au alcatuit. Dupa ce ii vei gusta lacrimile, caderile, bucuriile, vei intelege o parte din alegerile lui. De tine va depinde insa daca tot ce ai descoperit va fi suficient pentru a nu arata cu degetul, pentru a imbratisa si a te completa!

Nu lasa religia sa te indeparteze de oamenii care se roaga altui Dumnezeu. Nu exista alt Dumnezeu. EL este unul! Doar ca noi oamenii, in diversitatea noastra il intelegem diferit. Ii dam alt nume. Alte nuante. Religia adevarata este intelegerea si bunatatea, compasiunea si iubirea. Transforma religia in iubire, in poduri, in zambet, in solidaritate si nu in ziduri, ura si dispret. Invata mereu sa iubesti oamenii pentru ce sunt, nu pentru ce ti-ai dori tu sa gasesti in ei!

Diversitatea ne-a facut frumosi si ne-a daruit unicitate. Daca nu am fi diferiti, daca nu am vorbi diferit, daca nu ne-am comporta diferit, daca nu am avea culori, mirosuri, traditii, culturi diferite, am fi la fel. Ar fi ca si cand as trai mereu acelasi si acelasi deja-vu! M-as regasi mereu in oricine si orice. Cum as evolua? Cum as putea sa inteleg profunzimea vietii asa? Nu vreau sa ma vad pe mine cand ma uit la alti oameni. Vreau doar sa ma pot regasi. Nu total. O parte! Vreau sa pot invata despre mine prin ei. Sa ma pot completa. Sa fiu fericita ca in celalalt sunt mai mult decat am sperat ca pot fi! Sunt altfel! Sunt diferita!

Oriunde mergeti, fiti buni si blanzi. Umanitatea din noi este cea care ne da libertate, care ne ajuta sa nu ne fie teama sa ne aflam printre oameni. In orice tara. In oricare cotlon de oras. Bunatatea leaga. Aroganta are mereu consecinte. Cand intinzi mana si zambesti, mereu cineva ti-o va prinde, se va agata de ea sau va lega. Oamenii nu se simt amenintati de zambete. De maini intinse din drag de oameni. Nu se vor teme. Nu te vor rani. Decat daca ai in ea un bici. Un foc. Un bisturiu cu care tu il desconsideri, il tai si il diseci pentru a-l putea intelege. Ca pe un cobai. Nu taia in carne si suflet unde nu poti ajunge. Priveste. Studiaza. Eu am invatat ca daca stau cu un om la o ceasca de ceai, pot invata despre el intr-o ora despre traditiile, obiceiurile si religia sa, mai mult decat daca as studia o carte de istorie intr-un an.

Oriunde mergi, lasa semne de carte in sufletele, mintea si viata oamenilor pe langa care ai trecut, cu care ai vorbit, cu care ai trait, cu care ai impartit o parte din aceasta calatorie numita viata!

(© De vorbă cu Egiptul, Ramona Sandrina)

De vorbă cu Egiptul

 

Când iei Alexandria la pas, nu umbli pământean. Nu umbli tu. Și nu umbli singur. Pașii o iau înaintea ta. Înapoi. În dreapta. În stânga. Simți că tu, respirația și sufletul îți stau pe loc, doar ei, pașii, aleargă peste tot în jurul tău, ca un copil mic și entuziasmat. Uneori, zâmbești așa, tâmp, singur, copilăros, îmbujorat și îți vine să sari de bucurie. Îmi amintesc acum de Augusta când spune: “Mami, mă bucur la inimioară ca și când m-ar gâdila cineva și vreau să țip și să râd de bucurie!”. Așa și eu. Pe drumul dinspre Montazah către Bahary (cartierul meu preferat), pe partea dreaptă e coasta Mediteranei, iar pe stânga sunt clădirile, blocurile. Nu știi la ce să te uiți. Pe deoparte marea, plină de culori care nu se amestecă, ci doar se sărută și se joacă una cu alta, plină de sunete, luată la dans de briză, pescărușii care taie azurul, de parcă ei ar aranja norii, vânzătorii ambulanți, mereu zâmbitori, prietenoși, frumoși. Pe cealaltă parte, ele, clădirile care îți taie respirația. Arhitecturi vechi de peste 400 de ani și noi, îndrăznețe, curtenitoare. Oriunde în jur, broderii și culori. Palmieri și miresme. Câteodată, lumea se oprește. Timpul. Atunci, Dumnezeu se roagă. Uneori din Bisericile de unde se aud atât de liniștitor clopotele, alteori din moschee, de unde chemarea la rugăciune pare a fi cântecul unor îngeri. Nu am fobii și nu am prejudecăți. Mie îmi plac oamenii care se roagă. Nu mă întreb cui. Nu îi judec. Nici ei pe mine. Mă bucur. Îi iubesc pe toți deopotrivă. Și învăț să tac și să înțeleg. Așa m-a învățat pe mine Dumnezeul meu. Să nu etichetez, să nu judec, să nu fac rău. Să înțeleg, să ajut, să iubesc. Să întorc obrazul dacă este cazul și să nu răspund urii cu ură ci cu iubire. După ce pământul se umple din nou de oameni, pentru că îngerii se retrag la Dumnezeu, pornesc și eu mai departe. În Bahary este tărâmul mării, al pescarilor și bărcilor. Al caleștilor și turiștilor. Este locul unde marea aleargă după nori și din când în când, lovindu-se de stâncile țărmului, ne sărută și pe noi cu stropi de fericire și smarald. Îi iau pe vârful degetului și îi duc la buze. Așa ne dăm noi două sărutul de dimineață sau de regăsire! Marea mea…alexandrină.

(© De vorbă cu Egiptul,  Ramona Sandrina)

Oamenii se pricep mult mai bine să fie Dumnezei peste viața altora

10300171_343481545816076_4315104764091316086_n

Oamenii se pricep mult mai bine să fie Dumnezei peste viața altora, decât să fie oameni în propria viață! E mult mai ușor să le explice altora cum ar trebui să meargă cu viața lor, cu deciziile lor, cu greșelile lor, decât să-și vadă de croiala propriei vieți!

(© Gânduri în X și O, Ramona Sandrina)