În campaniile electorale, partidele se transformă, ca la reclama cu Snickers

Știți ce e amuzant?

În campaniile electorale, partidele se transformă, ca la reclama cu Snickers: „Ia un Snickers. Acum ești iarăși tu!”.

Devin Înger și Demon. Ce cărți ar mai ieși de aici dacă ar sta cineva să le scrie. Ale umanității. Exemple de ce să nu faci!

Dintr-o dată, parcă a trecut așa razant deasupra unora Îngerul Păcii și devin numai aghiasmă și tămâie, iar ceilalți dracul gol, răutatea în stare pură, iar ei, Sfinții de Opoziție sau nu, trebuie să îi exorcizeze!

Cum?

Aici intervine deliciul! Rețeta se schimbă, după cum spunea și Toma: „C’așa-i în tenis!

Nu cu tămâie ci cu injurii, insulte, scotocire în rahat, prezentarea platformei celuilalt: ce a făcut ăla și ce nu a făcut!

Dar NICIODATĂ, absolut niciodată, nu prezintă punctual ce au făcut ei…Sfinții Politicii Românești! Ptiu, pe ei să nu le fie de deochi! Mai bine le facem un Călindar Electoral, să îi avem an de an!

Nu avură 30 de ani de opoziție, nu avură ciolanul niciodată, nu migrară de la unii la alții, nu bătură palma cu dracii, nu dormiră și ei în plen, nu votară leafa mare lor și nouă ciuciu! NU! Ei sunt Virginii Sfinți ai politicii!

Da mă lăsați???

Știți de ce câștigă PSD mereu? Exact de asta! Că voi, Opoziția, aveți un fel de mare „tămâie” de a vă prezenta produsul! Produsul vostru nu este ce nu au făcut alții ci ceea ce ați făcut voi! Și ceea ce vreți să faceți!

În loc să își respecte fiecare platforma și să ne-o prezinte frumos, firesc, ei se trocăiesc și se scuipă unii pe alții, se scrofălesc, până nu mai știi cine e Porcul și cine e Troaca!

Domnilor politicieni, mai bine ridicați-vă grupul politic pe faptele voastre prezentându-ne realizările punctual și poate așa, ați avea mult mai multă credibilitate și voturi, decât dacă ați tot arăta cu degetul cât au furat ceilalți, cât au mituit, deoarece asta este mai puțin intelectual. Și am tot văzut. Și dă mereu cu virgulă și cu PSD!

Nu scormoniți rahatul, că oricum l-ați scormoni, nu va da iasomie ci putoare! Iar când ceva pute, omul fuge din instinct!

Mai jos, un grup de politicieni, iar România este undeva între ei, făcută ferfeliță, călcată în picioare, sufocată de taxe, de impozite, de sărăcie, de depopulare, de lipsă de infrastructură, presă liberă și imparțială, de lipsă de educație, cultură, dar cu veșnica budă în curte!

article-2247232-167EAD6A000005DC-244_634x381

Egiptul și „revoluția” din burtă a jurnaliștilor

Zilele acestea, presa britanică, qatareză și cea românească au scris despre faptul că vinerea trecută au fost mișcări populare în Egipt, iar vinerea aceasta, egiptenii ies la revoluție împotriva sistemului.

Nu am spus nimic până acum, deoarece nu mi-am dorit să tulbur spiritele și să speriu familiile de acasă, dar voi spune acum.

Stimați „colegi” de presă românească, înainte de a prelua și scrie toate tâmpeniile în ziare doar pentru a avea rating, înainte de a manipula cu nerușinare și a prezenta fapte false, ar trebui să vă amintiți că sunteți una din puterile din stat care are la baza sa cel mai important principiu: ADEVĂRUL!

Ar trebui ca înainte de a publica să vă consultați cu ambasadele, consulatele și românii din teritoriu. Așa, ați afla adevărul direct de la sursă și ați fi neutri!

NU există nici o Revoluție în Egipt! A existat doar o instigare de către Câinii din Frăția Musulmană, instigare care în loc să adune oamenii în piață împotriva lui Sisi, i-a închegat și i-a adunat azi în număr foarte mare pentru a-și manifesta Suportul față de Președintele lor!

Egiptenii sunt revoltați și furioși și mai mult acum pe Frăția Musulmană, Turcia și Erdogan! Au reușit totuși ceva bun acești nemernici de instigatori: să închege și mai mult poporul, armata și președintele!

Ca o chestiune…cât de scurtă pot, am să vă las aici o situație, ca să știți cum stau lucruile în Egipt, deși, ca jurnaliști ar trebui să vă documentați, să vă informați și să știți exact ce prezentați!

În primul rând, ar trebui să știți cine sunt Frăția Musulmană! Au fost un fel de „curent religios”, organizație musulmană extremistă, care de curând au fost declarați asemeni DAESH, Al-Qaida și ISIS, ca fiind Organizație Teroristă! Toate țările lumii au predat Egiptului capii organizației din țara lor, doar Anglia, Qatar și Turcia, nu!

Citisem un articol în Monitorul Apărării unde erau comparate Egipt și Turcia, prin prisma actualilor Președinți și se scria așa:

„În ciuda multor asemănări între regimurile prezidenţiale din cele două state, între liniile politice de autoritate cu care încearcă să se impună, fiecare, în vecinătatea imediată, între Egipt şi Turcia sunt mai mult diferenţe decât lucruri comune, iar diferenţele sunt majore şi e greu de crezut că vreodată Egiptul ar putea urma calea Turciei.”

Și este adevărat! Egiptul nu va mai fi niciodată sub bocancii Statului Islamic „Frăția Musulmană” pe care Erdogan îi ține în brațe și îi protejează la Ankara.

Ieri, Erdogan a socotit din nou să arate cu degetul către Egipt și Abdel Fatah Al-Sisi judecându-i deciziile! Uimitor aș spune, ironic și ipocrit, Lupul Moralist a vorbit despre: arestări, crime, drepturile omului, jurnaliști în detenție și înăbușiri de revolte!

În realitate, acest Câine de Erdogan nu îi iartă lui Sisi victoria din iunie-iulie 2014 și faptul că a ajutat revolta populară să îl dea jos pe Morsi, păpușa lui de cârpă prin care urma să își îndeplinească visul măreț de a intra cu ajutorul Calului Troian la puterea Egiptului, având astfel sub mână cea mai mare putere din Orientul Mijlociu. Nu l-a ajutat Allah! Nici Iisus! Nici egiptenii!

Nu i-a iertat lui Sisi că a îndepărtat extremismul religios al Statului Islamic Frăția Musulmană și nu a convertit Egiptul la Sharia, burka și teroare. Și nu i-a mai iertat ceva! Faptul că Sisi a obținut prin vot popular și democratic 96% de procente, iar el de abia a reușit să treacă pragul de 51,79%! Nu îi poate ierta nici nesupunerea și faptul că el chiar crede într-un Egipt al egiptenilor! Nu îi iartă nici faptul că el oriunde merge este hulit de propriul popor și securitatea îl bagă în mașină, iar Sisi este întâmpinat cu emoție de egipteni, oriunde ar merge! Și nu îi iartă nici politicile externe – Sisi a fost peste tot în Europa și în SUA și are relații amicale, de colaborare și apropiate cu mai toate țările, pe când el, e ăla de latră mereu, îndepărtând orice stat de Turcia!

NU! Egiptul nu este Turcia, deoarece egiptenii au coloană vertebrală, au voință, nu pot fi supuși! Este ceva în sângele lor care nu le permite să fie sclavii unor ideologii bolnave. S-au săturat!

Știu că au de parcurs un drum lung, greu și anevoios pentru reformarea acestei țări, dar sunt dispuși să îl parcurgă alături de Președintele lor. Au înțeles că numai așa pot avea o economie reală și nu fictivă, că numai așa pot avea siguranță și viitor! Și sunt pregătiți să înfrunte toate greutățile, sărăcia și inflația. Și asta, deoarece au văzut și realizările: autostrăzi care leagă sate îndepărtate din deșert de orașe, infrastructură, spitale, școli, Universități, orașe ridicate peste noapte pentru cei săraci, dar și pentru decongestionarea altor orașe mari, poduri, porturi, fabrici, ferme de pește, ferme eoliene, ferme de panouri solare menite să aducă energia în casele care nu au văzut-o niciodată, canalizări în sate, canalul Suez, etc
Egiptenii știu că înainte nici nu aveau voie să rostească numele unui Președinte. Decât în gând sau foarte politicos, între anumite dogme ale respectului.

De Sisi vorbesc zi și noapte la televizor, în emisiuni, fac mișto, vorbesc în ziare, media, pe facebook, fac și caricaturi jignitoare. Și ghiciți ce? Nimeni nu e ridicat pe sus, nu i se taie internetul, nu e pedepsit. Au libertate de exprimare. Singurele chestii „pedepsite” sunt cuvintele jignitoare aduse Egiptului și egiptenilor. Zilele trecute a fost poliția în scara mea de bloc. Auzise de un tânăr care a vorbit de a ieși în stradă și care este adeptul Frăției. Nu l-a ridicat nimeni. I s-au luat doar datele și i s-a pus în vedere să nu tulbure liniștea. Nu a fost intimidat, bătut, nimic! E bine mersi jos, la cafenea ca de obicei. Asta o scriu, pentru toți acei jurnașiști care doar copiază știri, fără să verifice prin sursele de la fața locului! Suntem peste 1500 de familii în Egipt. Pot să ne întrebe pe oricare sau să ia legătura cu Ambasada. Dar ei, preferă să preia știrile deoarece așa, totul devine mai picant și tras la indigo. Nu cumva să se afle de fapt adevărul.

Înainte de a vorbi despre Abdel Fattah el-Sisi, faceți-vă lecțiile și vedeți cât de multe și mari realizări a avut parte Egiptul de când este el la putere. Câte a făcut pentru economie, țară și oameni. Europa, luată în totalitate nu va putea cu toate țările ei să realizeze atâtea, cât a realizat el într-o țară!

Tot ipocrite, sunt vocile unor pseudo-jurnaliști, politologi cuvântători pe la televiziuni și apărători ai drepturilor omului, care sunt extrem de revoltați de dicattura lui Sisi care ucide teroriști prin spânzurare sau împușcare. Cu alte cuvinte, prin pedeapsă capitală!

Stimați revoltați, dați-mi voie să vă întreb: unde ați fost când mii de oameni au murit de-a lungul timpului explodați, împușcați sau uciși cu sânge rece, fără să fie întrebați dacă au sau nu drepturi sau vor să moară?! Acești Câini de teroriști au ucis din 2014 mii de oameni, majoritatea fiind copii, femei, bătrâni, în lăcașe de rugăciune: Biserici sau Moschee! În insitituții de stat, sau mai nou în Spitale de Oncologie pentru copii!

Acești Câini ucid în numele religiei și a unei ideologii false și sunt trimiși de această Frăție în colaborare cu Turcia, Qatar și alții, pentru a da jos un Guvern care nu vrea să le facă jocul murdar.

Dați-mi voie să vă spun stimați bocitori de teroriști că nouă celor care locuim aici și egiptenilor nu ne pasă de drepturile acestor Câini! Deloc! Noi vrem ca ei, rădăcinile lor, capii lor și toți susținătorii lor să dispară, ca să putem avea o lume curată, în care să nu ne fie mereu teamă că iar explodează un autocar, un muzeu sau biciclistul care pedalează aparent normal pe lângă noi! Dați-ne voie să nu ne pese deloc, ba chiar să vedem în aceste pedepse capitale o mare victorie, deoarece aici în Egipt, fiecare avem un mort! Fiecare are un copil ucis, un tată, o mamă, o bunică, o soră, o fiică, un preot, un imam, un vecin, un soldat – soldat care de regulă nu e trecut de 23 de ani! Noi nu plângem criminalii care trăiesc și se educă să fie teroare pentru cei din jur! Nu ne dorim să populăm închisorile cu astfel de specimene care pot oricând intra în contact cu cei de afară și crea din nou atentate sau isterii! NU! Noi vrem ca morții noștri să nu fi murit degeaba, iar copiii noștri să nu moară fără nici o vină, numai pentru că alții vor să simtă setea sângelui într-o luptă care pare să nu se mai termine vreodată!

Așa că, dați-ne voie militanți ai drepturilor omului să vă întrebăm: copiii care au murit, nu aveau drepturi? Nu aveau o viață înainte? Pentru ei și drepturile lor de ce nu militați? Sau de ce nu militați împotriva Statului islamic? De ce nu militați pentru ca țările dezvoltate să nu mai susțină financiar și cu arme aceste organizații?

Nu e așa că e ironic? Ați ajuns să protejați criminalii și să pedepsiți astfel victimele și oamenii nevinovați!
Nu!

Egiptul nu este și nu va fi niciodată Turcia și nici stat islamic, deoarece cumva, prin venele lor, prin ADN-ul lor, încă mai există sângele acelor oameni care odată erau cea mai amre civilizație a lumii, iar Faraonii nu pot fi învinși, încătușați și înghenunchiați! Egiptenii au onoare! Egiptenilor nu le este frică să moară pentru viitorul lor mai bun! Egiptenii știu când sunt mințiți! Iar ei știu, că Președintele lor face tot ce face, pentru ca ei să aibă o viață mai bună, iar Egiptul să fie liber! Oricâte orăcăieli și horcăieli despre revoltă vor lansa în media Frăția Musulmană, toate le vor sta în gât, deoarece egiptenii au înțeles demult că ei nu înseamnă nici libertate, nici adevăr, nici Egipt! Ei sunt teroare, minciună, manipulare și anarhie!

Tahia Masr! Tahia Abdel Fattah el-Sisi! Tahia Masr!