Punct. Și de la capăt…

de-la-capat

Nu mă mai vrei în viața ta?! Sărută-mă  pe frunte, sărută-mi mâna, privește-mă în ochi și zâmbește-mi. Mulțumește-mi pentru toate clipele frumoase care s-au petrecut între noi și ai demnitatea de a mă iubi până la capăt. Chiar dacă este unul la o aruncătură de clipă! Așa se despart doi oameni maturi. (…)

Sufletul nu are butonul “erase”…

… cu riscul de a fi din nou rănită, neiubită pentru tot ceea ce sunt eu și socotită tâmpită, voi prefera mereu să spun ce simt și să simt ceea ce spun! Nu mă voi închide într-o lume plină de teamă din care nimeni să nu mă mai poată vreodată scoate, pentru a reînvăța a trăi. Decât să trăiesc moartă toată viața, prefer să trăiesc murind, rănită de oameni.

Și… am pus punct. Pentru a reînvăța într-o zi, cândva, să o iau de la capăt.

WebCultura, Ramona Sandrina

Te voi iubi, până când eternitatea se va sfârși!

10613060_952667284748601_3925733818774716539_n

Trăiesc cu aer, fără aer, cu aer, fără aer…iar el este măsura fiecarei respirații de-a mea! Și vieți și bătăi de inimă! Pot trăi, pot muri, dar această dragoste nu se va sfârși niciodată! Pentru că ea mă alcătuiește. Pentru că ea sunt eu. Nu mă pot smulge ei fără să mă ucid iremediabil pentru totdeauna!

(© Moartea ar trebui să se teamă de iubire, Ramona-Sandrina)