Toţi suntem la fel sub soare. Trebuie doar să înţelegem asta

😂🤣😂 mie aşa îmi sunt de dragi Zuzii ăştia doi )))! Măcar aşa, puteţi vedea şi voi ce tot vorbesc eu când spun că religia nu înseamnă diferenţe între oameni ci doar o altă formă a rugăciunii. Atât. În rest, toţi suntem la fel sub soare! Ba unii chiar mai faini ! Trebuie doar să înţelegem faptul că religia naşte poduri peste lume şi oameni, nu dărâmă. Decât dacă noi acceptăm. Eu sunt creştin ortodox. Soţul meu este egipten 100%. Tot creştin ortodox. Prietenii noştri?! Musulmani! :))) Cam ca ăştia doi! Şi este frumoasă diveristatea!

 

Prieteniile sunt rare, iar acest lucru, le face să fie nepreţuite!

14a4dc6d19546135cbf262095c94f7cd

Prieteniile adevărate nu sunt altceva decât nişte căsnicii ale sufletului! Ne legăm unii de alţii printr-o relaţie ce nu poate fi definită decât ca o mare iubire, afecţiune profundă şi care depăşeşte orice bariere ale timpului, spaţiului şi îţi este mereu, oriunde te-ai afla. Prieteniile sunt rare, iar acest lucru, le face să fie nepreţuite!

Fiecare om are în viaţă un prieten deosebit

18157767_1736618123020176_6163632232497178749_n

Fiecare om are în viaţă un prieten deosebit, jumătatea de suflet cu care zboară alături şi fără de care nu vrea să…crească ! Un prieten care e acolo…la bine şi la rău! Un prieten care îl ridică fără să se sature să facă asta, pentru că ştie…şi nu se întreabă! Pentru că simte să dăruiască fără să aştepte! Pentru că…ştie! Ştie că orice ar fi, persoana căruia i se dăruieşte va avea grijă de inima sa, de viaţa sa, de prietenia sa şi simte că nimic rău nu se poate întâmpla atâta vreme cât sunt împreună, oricâţi kilomentri i-ar despărţi, oricâte depărtări, tăceri, neţineri de mână! Prietenii adevăraţi îşi ţin sufletele împreună mereu îmbrăţişate!

Loialitatea şi înţelepciunea

20631061042_9c864e51a5_z

Cel mai mult, la o persoană, mă atrage loialitatea şi înţelepciunea! Sunt calităţi ale spiritului şi sufletului, care vor rămâne, chiar şi atunci când vom îmbătrâni. Poate prospeţimea trăsăturilor va dispărea, dar ne vor lega conversaţiile, amintirile, clipele bune şi mai puţin bune, peste care şi prin care am trecut împreună fără să ne abandonăm. Cred că pe lângă iubire, aceasta este reţeta oricărei prietenii adevărate şi frumoase

Mecanica relaţiilor

42199134_717065421988641_5732526745853100032_n

Mi s-a întâmplat de-a lungul timpului să trăiesc momente de tristeţe, de fericire, de exuberanţă, pe care am simțit nevoia să le împărtășesc cu oamenii. Oamenii din viața reală, oamenii care mă citesc, oamenii din viața virtuală. La urma urmei, lucruile nu se pot separa atât de ușor, deoarece există un fir aproape invizibil care ne aduce împreună.

Recunosc, uneori mă aşteptam la un semn minim de prezenţă a faptului că oamenii sunt reali oriunde ar fi ei!

Așteptarea mea însă a fost în zadar de foarte multe ori, deoarece reacţiile sunt un fel de ghidaje care spun mai multe decât pare, iar surprizele nu vin nici ele când le aştepţi!

După câteva experiențe de genul acesta, am ajuns la concluzia că prietenii se cern și în momentele fericite, nu doar în cele dureroase. Ba chiar mai mult, fericirea îi cerne cel mai bine, deoarece în aceste clipe nu există nici un motiv ca oamenii să se afle lângă tine.

Și așteptând reacții, am ajuns la concluzia că oamenii au nevoie de un timp. O perioadă de “graţie” când vei putea să îţi faci o idee despre ceea ce sunt sau ceea ce vor ei să devină pentru tine: prieteni, duşmani, trecători, neutri, parteneri pentru scurt timp sau pentru o viaţă.

Oamenii trebuiesc lăsaţi să se manifeste şi să se desfăşoare atâta timp cât este nevoie şi se cere, deoarece, după o vreme, dacă intenţiile lor nu sunt cele mai bune, vor obosi. Vor obosi să se prefacă, să te caute, să te sune, să îţi lase o vorbă. Categoric ei fac asta nu din cauza lipsei de timp, distanţei sau altor probleme care i-ar putea ţine pe loc ci, din cauza faptului că acolo undeva, nu rezonează cu ceea ce eşti tu sau ceea ce s-au aşteptat ei să găsească în persoana ta!

Indiferent că vorbim despre simpli trecători, cunoştinţe, prieteni, iubiţi, ar trebui să înţelegem că nu cerne sita ce cerne ziua, luna sau anul! Nu trebuie să ne chinuim să îi separăm, să îi cernem de noi, ci, trebuie să îi lăsăm să plece şi să înţelegem că sunt drumuri care pur şi simplu nu au cum să se străbată împreună!

Cumva, în această călătorie, căutăm tot timpul compania oamenilor. A cuiva anume, împreună cu care să împărţim din ceea ce suntem, din experienţe, din emoţii, să ieşim la o limonadă, o cafea, la o plajă, dar adevărul este că nu ar mai trebui să căutăm în alţii ci în noi. La urma urmei, totul şi toţi pleacă şi doar de noi depinde dacă suntem pregătiţi să acceptăm acest lucru sau nu!

Spuneam odată, că eu nu mi-am impus limite cu oameni şi aş adăuga acum că nici nu m-am impus între limitele lor! Am ştiut să fiu, cum am ştiut să mă retrag. Le doresc drum bun şi viaţă frumoasă tuturor celor care la un moment dau au simţit să călătorească alături de mine prin viaţă! Am învăţat lecţii, am trăit împreună clipe şi posibil să fie timpul să ne despărţim deoarece nu mai avem ce să învăţăm sau să ne dăruim unii altora!

Nu vă opresc, nu mă rog, vă petrec pe unii cu gândul, pe unii cu inima, pe unii cu scrisul, dar nu vă opresc niciodată şi nici din drum nu vă întorc! Fiecare este liber să îţi aleagă calea şi să îşi asume alegerea. Dar odată plecaţi sunteţi buni plecaţi!

Eu sunt de toate, pentru oricine o cere: erou, prieten, ascultător, scară, oportunitate, necondiţionare, dar niciodată nu voi accepta să fiu o opţiune! Nu sunt oficiu poştal, gară sau cancelarie unde să îmi bateţi uşa sufletului ori de câte ori simţiţi voi nevoia să intraţi sau să ieşiţi din viaţa mea dintr-un motiv sau altul!

O relaţie de prietenie, iubire, colegialitate, umană are loc între două persoane mature, care pot accepta că nu întotdeauna au aceleaşi opinii, că nu întotdeauna manifestă pentru aceleaşi idealuri, care pot accepta că diferenţele le dă unicitate şi acceptând, nu vor folosi complemente circumstanţiale să rămână sau să plece!

Lucrurile durabile se construiesc de oameni simpli, care înţeleg profunzimea unei legături, fără să o tot înnoade ori de câte ori, lor li se pare că ar fi cazul să o rupă din când în când!

Prefer singurătatea unei călătorii frumoase şi excepţionale, decât o călătorie alături de oameni care vor să fie în altă parte!

O prietenie adevărată înseamnă să dorești fericirea altcuiva mai presus de a ta!

23844436_1976228552392464_6148622940458452338_n

O prietenie adevărată, înseamnă să iei un om așa cum este el și să îl iubești, să îl sprijini și să îl prețuiești în toată imperfecțiunea lui! Să nu vrei să îl schimbi. Să te bucuri de surâsul său! Să te întristezi de tristețea sa! Să îi fii alături când ceva nu merge bine și să îi arați curcubeul de după ploaie! Dacă nu apare…să îl desenezi din dragostea sufletului tău! O prietenie adevărată înseamnă să îi auzi inima și când ea își ține respirația! Să îi auzi lacrimile și când ele nu cad! Să îi simți îngenuncherea și când spatele stă drept și fruntea sus! Să îi auzi cuvintele și când ele sunt doar tăceri!

O prietenie adevărată înseamnă să dorești fericirea altcuiva mai presus de a ta!

 

Fiecare om are în viaţă un prieten…

4d22276964f3dca303fa7ba13a9ce654

Fiecare om are în viaţă un prieten deosebit, jumătatea de suflet cu care zboară alături şi fără de care nu vrea să…crească ! Un prieten care e acolo…la bine şi la rău! Un prieten care îl ridică fără să se sature să facă asta, pentru că ştie…şi nu se întreabă! Pentru că simte să dăruiască fără să aştepte! Pentru că…ştie! Ştie că orice ar fi, persoana căruia i se dăruieşte va avea grijă de inima sa, de viaţa sa, de prietenia sa şi simte că nimic rău nu se poate întâmpla atâta vreme cât sunt împreună, oricâţi kilomentri i-ar despărţi, oricâte depărtări, tăceri, neţineri de mână! Prietenii adevăraţi îşi ţin sufletele împreună mereu îmbrăţişate! – Ramona Sandrina

Oamenii din viața noastră sunt asemeni unor părți ale unui copac

pexels-photo-142497

Oamenii din viața noastră sunt asemeni unor părți ale unui copac; frunze, ramuri și rădăcini. Cunoaște-i și te vei cunoaște! Recunoaște-i și vei învăța să închizi drumuri care nu duc nicăieri și să deschizi căi despre care nici nu știai că există în viața ta! 

Uneori, toți ajungem în ipostaza de a ne gândi la oamenii din viața noastră. Cei care ne-au fost, cei cu care ne-am intersectat, cei care ne sunt. Oameni cu care poate ne cunoaștem demult, oameni cu care nu am mai comunicat, oameni despre care știm că avem o relație bună, oameni în general.

Eu, în cursul acestui an, am început să mă gândesc la toți oamenii din viața mea. Cei care au rămas, cei care au plecat și scopul acestora în viața mea. Nu întâmplător! Ajungem să facem asta într-un moment de mare răscruce în calea noastră. Moment care poate fi asemeni uni ceasornic: ne poate da înapoi sau ne poate ajuta să înaintăm. Oricât de mult ne-am dori să avem un reper, să știți că tot de noi depinde direcția înspre care o vom lua!

Unii oameni sunt ca frunzele pe un copac. Se leagănă după cum suflă vântul, iar la un vânt mai puternic, dispar. Sunt instabili. Nu ne putem baza pe ei. Totodată, când anotimpurile se vor schimba, se vor ofili și “vor muri”! Nu pot face față schimbărilor radicale și presiunilor!

Este în regulă, însă! Cei mai mulți oameni sunt așa. Nu sunt acolo pentru a face altceva decât să se hrănească din seva copacului și să dea umbră din când în când, la arșița vieții. Aceste persoane vor pleca de lângă noi, deoarece prezența lor în viața noastră este temporară. Frunzele, asemeni celor mai multe prietenii, sunt frumoase la început, dar de cele mai multe ori cer și iau de la noi mai mult decât sunt dispuși să dea, oferind ajutor și sprijin temporar. Ei nu au fost niciodată meniți să fie permanenți, pentru că odată ce se schimbă anotimpurile, iar vântul va “sufla”, ei vor pleca. Asta e tot ce pot face ei. E bine însă să avem și frunze, dar trebuie să știm că ne vor părăsi la prima furtună!

Când mă gândesc la propria mea viață, mă gândesc de multe ori  la oamenii care au plecat când am fost în situații grele sau în perioade de mare schimbare pentru mine. În clipe în care aș fi avut cel mai mare nevoie de umbră, deoarece viața mă ardea sub arșița ei! Am înțeles însă că aceste relații de prietenie s-au sfârșit, deoarece atât a fost să fie. Erau prietenii temporare. M-au ajutat să cresc, să mă înțeleg și să învăț anumite lecții importante în viață despre propria persoană, despre capacitatea mea de a depăși situații și limite.

Alți oameni din viața noastră, sunt ca ramurile unui copac. Cu ei trebuie să fii deosebit de atent! Aceștia din urmă te pot răni și te pot face să cazi foarte jos, foarte grav și greu! Ei sunt acei prieteni care îți lasă impresia că îți sunt prieteni buni pe care te poți baza, în care poți avea încredere, dar în momentul în care lași o parte din greul vieții tale pe umerii lor, se vor frânge, lăsându-te să cazi în abis. Ei sunt cei care ne spun mereu: “Poți să te bazezi pe mine, voi fi aici pentru tine, mereu!”, dar în momentul în care apare cu adevărat o reală problemă, ei renunță și pleacă.  Aceste prietenii, sunt defap prieteniile capcană, prieteniile care se rup ușor, asemeni ramurilor. Aceste persoane, sunt cele care nu sunt dispuse să facă un efort mai mare pentru o prietenie adevărată, considerând că a se confrunta și a lupta pentru ceva sau cineva e mult mai greu decât a rămâne.

Nu e nimic, însă! Uneori, cu toții avem nevoie și de ramuri, iar alteori, toți avem nevoie să fim ramuri pentru alții. Toți trecem prin perioade când suntem convinși că nu câștigăm nimic prin păstrarea anumitor persoane în viața noastră și totdată nici nu pierdem nimic dacă plecăm din viața lor. Fiecare ne-am îndeplinit scopul, rolul și ne-am învățat lecția! Cum îi putem ține pe ceilalți în viața noastră, dacă nu există o reciprocitate în echilibrul nostru spiritual, emoțional și psihic? 

Deci, vedeți? Toate relațiile sau prieteniile au un scop. Sigur, cu toții știm aceste lucruri. Nu citiți nimic nou, poate doar altfel expus. Totuși, concluzia este că toți avem nevoie de tot ce ni se întâmplă în viață, bun sau rău, deoarece altfel nu am putea evolua, nu am reuși să înțelegem ce fel de persoane ne dorim să fim sau ce fel de persoane ne-ar face plăcere să avem alături de noi. Fiecare cădere, pe lângă rănile pe care ni le lasă în genunchii sufletului, este sau ar trebui să fie o lecție despre noi, un semn de carte în viața noastră și un sens de drum care spune: “Sus sufletul și înainte!”. Sigur că e dureros! orice rupere este dureroasă. Uneori ajungem să ne atașăm de cineva atât de profund încât avem impresia că până și la nivel celular suntem legați, intersectați, dar nu contează! Ceea ce este rău, trebuie rupt din rădăcină! Sângerăm odată și bine, dar apoi, vom respira frumos și curat!

Plus că, în viața fiecăruia există ei…rădăcinile! Oamenii aceia care orice ni se întâmplă, oricât de jos am cădea, oricât de josnici am fi, ei ne rămân! Ne rămân și ne ajută să ne ridicăm, să creștem frumos, să ne înțelegem. Ne ajută să evoluăm spiritual, psihic, moral, intelectual, uman! Poate că nu mereu suntem de acord, poate că nu mereu sunt comozi, dar ei nu vor pleca niciodată! Nu se rup, nu dispar la schimbări de teren, de anotimp, la furtuni. Din contră! Se înfing și mai bine în viața noastră construind un echilibru, care ne permite să avem mobilitate fără să ne rupem. Ei nu sunt îngrijorați că uneori sunt invizibili, că alții nu îi cunosc, că nimeni nu știe ce faci ei pentru tine, deoarece ei au ca scop existența lor în viața ta, susținerea sinceră, reală și profundă!

Fără acești oameni, noi nu am putea exista! Aceste prietenii sau relații sunt cele pentru care merită să luptăm, să trecem prin foc și ploaie, până în iad și înapoi dacă este cazul. Copacii trăiesc datorită rădăcinilor! Toți suntem rădăcinile cuiva și toți avem rădăcini prin altcineva!

În momentul în care vom conștientiza aceste lucruri și vom fi pregătiți să aflăm cine ne sunt frunze, ramuri și rădăcini, înseamnă că am ajuns în momentul în care conștientizăm că vrem mai mult de la noi, de la viață și suntem pregătiți să evoluăm, să ne deschidem și să primim răspunsuri, să deschidem căi și să construim drumuri noi! 

Un copac poate avea sute de ramuri și mii de frunze, dar de ce are el nevoie ca să se suțină, sunt câteva rădăcini! Toți avem nevoie să învățăm lecția renunțării! trebuie să învățăm să renunțăm la relațiile nefolositoare, toxice! Toți trebuie să învățăm să spunem “Nu!” și toți trebuie să învățăm să lăsăm oamenii să plece! Este dureros? Categoric! este greu să iubim sau să fim atașați de cineva și totuși să trebuiască să plecăm! Dar despre asta este vorba când iubim sau prețuim pe cineva.

Iubirea nu este întotdeauna despre a rămâne! Uneori, pentru ca alte persoane să poată evolua frumos este nevoie să plecăm saă să îi lăsăm pe ei să plece! Deci, uneori, în iubire este vorba și despre plecări sau ruperi!

Eu? Dacă este să mă scanez cu mare atenție și să fiu sinceră cu mine însumi, constat că nu am fost și nu sunt un prieten bun pentru toată lume, iar uneori, nu sunt o persoană bună pentru nimeni! Am fost de-a lungul vieții toate părțile unui copac: frunză, ramură și rădăcină! Alții mi-au fost de asemenea toate acestea: frunze, ramuri și rădăcini!

Rădăcinile care au săpat în mine dar în același timp mi-au dat echilibru susținându-mă, care m-au pus mereu la încercare și m-au silit să găsesc în mine o persoană și mai de încredere, un prieten și mai de nădejde, un om și mai bun, sunt credința și Hristos, familia și prietenii adevărați, care nu sunt mulți, dar sunt suficienți să știu că această călătorie numită viață, este frumoasă, chiar dacă uneori ne zdruncină până la limita ei!