Egiptul contra Coronavirus

Egiptul a fost deseori arătat cu degetul de către unele țări europene civilizate. A fost judecat și tras de urechi. Nedrept, evident. Dar așa socotesc cei mai și tari să procedeze pe vremuri bune. Egiptul a rărpuns mereu politicos, a dezmințit, dar a continuat lupta sa pentru creșterea economică, în turism, pentru diminuarea sărăciei, etc

Egiptul are 100 milioane de oameni. Președintele a anunțat că momentan are stoc pentru 3 luni de zile la bunuri de orice fel. Între timp, fabricile și fermele vor produce, prelucra, prepara necesarul pentru alte 3 luni de zile: paste făinoase, carne, pește, pui, etc, medicamente, produse de igienă, măști, combinezoane și chiar spitale și clinici dacă mai este necesar!
 
Azi, Egiptul a primit felicitări din partea ministrului Angliei (asta chiar este de luat în seamă după cât ne-au bălăcărit englezii) că a gestionat perfect criza! Și un imunolog din Belgia (care se ocupa de SARS) a spus că Egiptul e singura țară care deține controlul cel mai bine.

Mesajul Președintelui a fost unul Uman și Clar:

„Nu ne interesează pierderile de bani, ci să nu avem pierderi umane! Oamenii sunt mai importanți pentru Egipt”

Și sunt! Toate măsurile luate, dovedesc acest lucru!

De când a început această nebunie, Egiptul este un exemplu. Au luat măsuri de la primele cazuri:

  • Au închis granițele, aeroporturile, muzeele, cinematografele, bisericile, moscheele și au ridicat spitale în 3 zile, deoarece au înțeles că nu trebuie să fie luați pe nepregătite.
  • Au ridicat oamenii străzii și le-au oferit spațiu de locuit!
  • Au măști, fac teste și deschid zilnic 3-5 centre unde te poți teste GRATUIT!
  • Au numere deschise unde poți suna să denunți cazuri de coronavirus, unde să denunți grupurile de oameni, cafenelele care nu respectă legea sau specula de prețuri!
  • Copiii fac școala online, iar oamenii muncesc de acasă.
  • Ca să li se faciliteze munca online, guvernul a oferit în plus tot Gratuit, 100Mb.
  • Majoritatea băncilor au înghețat ratele, iar salariile sunt plătite de angajatori pe perioada carantinei.
  • Grupuri de tineri opresc circulația și oferă pliante pentru a informa
  • TOATE magazinele, indiferent de ceea ce vând (inclsuiv medicamente, mănuși, produse de igienă, detergenți, alimente, legume, etc) fac livrări la domiciliu fără limită de sumă!

Toate străzile sunt dezinfectate, iar guvernatorii patrulează mereu pentru a informa și conștientiza populația!

Câteva din Mega proiectele Egiptului, majoritatea finalizate!

Cu trenul din Alexandria în Cairo

Mie, mi-a plăcut mereu trebul ca și mijloc de transport, iar în Egipt, trenurile sunt foarte ieftine. 70 EGP un bilet, la trenul gen Rapid, dacă ar fi să comparăm cu cel românesc. Trenurile sunt curate, din când în când vin cei de la vagonul restaurant cu produse dacă vrei să cumperi: mâncare, apă, cafea, ceai, 3 în 1, chips, etc Recomand să le cumpărați toate acestea de la un magazin din oraș, deoarece în tren au supra-preț. Vă invit cu mine la o parte din călătorie :D!

Poveste pe Nil

Nilul este un simbol al renaşterii şi vieţii eterne pentru egiptenii din antichitate, a fost din timpuri imemoriale seva vieţii ţinutului lor. Văzute de sus, fluviul şi malurile sale apar ca o lungă fâşie verde şerpuind prin deşertul arid. Această fâşie este însuşi Egiptul, creat de mărinimia Nilului, care a făcut posibilă înflorirea uenia dintre marile civilizaţii ale lumii. Considerat de la cel mai îndepărtat izvor, Nilul, cu 6671 km este cel mai lung fluviu din lume. Cele două izvoare gemene se află în inima Africii. Nilul Alb izvorăşte de dincolo de lacul Victoria şi curge spre nord, până la Khartoum în Sudan unde se uneşte cu Nilul Albastru mai scurt dar mai năvalnic. Acolo unde ele se întâlnesc se poate vedea confluenţa dintre apele albăstrii ale Nilului Albastru şi cele limpezi de un verde palid ale Nilului Alb. De la Khartoum, fluviul curge spre nord până la Cairo unde se desparte în două braţe, unul care se varsă in Marea Mediterană la Damietta la 40 de mile de Port Said; altul care curge spre Rashid (pe numele vechi Rosetta).

Khalili Bazar, Cairo

 

Am lipsit o vreme de prin zonă, dar nu nemotivat 🙂 ! Am făcut un tur până în Cairo și nu am scăpat nici o ocazie de a filma tot drumul și aventurile de acolo! Începem cu zona mea preferată, Bazarul Khalili.

Pe mine m-au impresionat în mod deosebit arhitecturile și magazinele vechi, atmosfera ruptă parcă din filmul Aladin sau Povestea celor 1001 de nopți cu Sheherezada… A fost o plimbare frumoasă, în alte timpuri, timpuri care acolo pru și simplu au înghețat și ne-au teleportat în inima lor…

Piața sau Souq cum se spune în limba arabă, datează din secolul al XIV-lea, când emirul Dajaharks Al-Khalili a construit un complex comercial pe locul Mormântului Za’afran, un loc de înmormântare al conducătorilor fatimizi din Egipt.

Această construcție a făcut parte din procesul de reconstrucție demarat de către sultanul Barquq, care a domnit între 1382-1399, pentru a ajuta orașul să se recupereze de pe urma ravagiior morții negre, care a bântuit aceste meleaguri de-a lungul secolelor XIII și XIV.

Astăzi piața a fost modernizată semnificativ, dar mai există porțiuni care afișează arhitectura originală în stil Mameluk, reprezentat prin arcade fascinante și tavane boltite cu dantele arhitecturale care te lasă fără respirație.

Piața dispune de mai multe restaurante și cafenele, mjoritatea situate în partea stângă a intrării, locuri unde puteți să serviți o mâncare tradițională sau să gustați o cafea egipteană la ibric, sub soarele celei mai iubite capitale, Cairo – celei cărei egiptenii îi spun chiar „Egipt” sau Masr. Mai puteți auzi numele de Cairo și Cahera , când șoferii de microbuze strigă clienții: Cahera, Cahera!

Gând peste zi

Uneori, ca să putem vedea soarele și albastrul cerului, trebuie să plonjăm adânc în sufletul nostru. Câteodată reușim, câteodată nu. Depinde cât de mari sunt golurile pe care trebuie să le străbatem.

O zi frumoasă vă doresc!

©De vorbă cu Egiptul

alex175534891_3134264909922150_4276998952424833024_n

Noapte liniștită vă doresc! Tisbah ala Kheir!

Briza a urcat încet de pe faldurile de mătase ale Mediteranei pe Cornișa Alexandriei, jucându-se prin părul fetelor ce își pierd dorurile în depărtare. Către alte lumi. Alte orașe. Acolo unde visele sunt libere precum păsările, iar ele pot alerga fără constrângeri. Apoi, vântul a început să alerge printre ramurile palmierilor și ale copacilor, răvășind câte o floare exotică și purtându-i petalele rănite pe trotuare unde oamenii se grăbesc să trăiască. Nu mai e timp. RA a coborât din nou în brațele Miresei sale Mediterana, în timp ce în Alexandria, noaptea își așterne stelel și luna pe cer. Nimic omenesc parcă. Totul rupt dintr-o legendă a vechilor faraoni și zei. Chiar și luminile colorate și strălucitoare. Calde și îmbietoare. În depărtare, pe nisipurile calde câteva suflete își fac culcuș în amintiri. O să adormim și noi, iubite. Poate din această sămânță de dor, într-o zi, va înflori viața.

(©De vorbă cu Egiptul, Ramona Sandrina)