De vorbă cu Egiptul

82021588_120381236123245_4425124347169996800_o

Nu știu cum ne-am întâmplat eu și Alexandria mea, dar este una din cele mai frumoase experiențe și întâmplări ale mele. Îmi amintesc cu drag prima noastră întâlnire. Eu! Eu pe tărâmul lui Alexandru cel Mare, al Bibliotecii și Farului din Antichitate. Eu, pe urmele pașilor Cleopatrei care s-a născut și a domnit aici. Alexandria cea cântată de greci și de oamenii care și-au lăsat inima, dorurile și iubirea eternă, aici. Și e multă frumusețe în Alex. Dacă știi pune pasul inimii cu înțelepciune într-un loc, dincolo de forfota zilei, a problemelor cu care se confruntă o societate care încă trece prin schimbări majore, poți descoperi minuni aproape la tot pasul. Un spectacol fără egal în Alexandria , ni-l oferă gratuit și frumos, Mediterana. Mediterana care are zeci de culori, zeci de stări, care dansează înspumat peste gândurile și sufletul nostru. Care azi poate fi bosumflată, cernită, iar mâine poate străluci a azur, topaz, smarald și turcoaz fără seamăn. Bărcile sunt perlele de pe rochia sa frumoasă pe care le plimbă în sus și în jos, ca pe refrenul nesfârșit al unui cântec. Mi-e dragă Alexandria și îmi amintesc că era noapte când noi două ne-am întâlnit. Și am plâns de emoție când i-am văzut luminile în depărtare. Un joc de lumini pline de culoare. Când am intrat în Alexandria, pe șoseaua înspre casa care avea să devină ani de zile deja, casa mea, am oprit puțin. Am ieșit din mașină, am inspirat adânc și am știut că așa cum duc România în mine ca pe o rugăciune, așa voi purta în mine Alexandria și oamenii ei. Simt mereu gustul ei sărat nisipos, dar dulce, iar chemările vânzătorilor ambulanți, glausirle oamenilor, sunt clopotele de pe Biserica inimii mele. Un loc unde acum aud rugăciunile din moschee, care par uneori a fi cânt de îngeri, ca mai apoi, să aud clopotele Bisericilor și rugăciunile pe care le ridică toți credincioșii către Hristos. Și e frumos să vezi oamenii ieșind din lăcașe de cult, zâmbindu-și și mergând să își discute tristețile sau bucuriile la un ceai. Nu e urmă de dispreț a unuia faă de altul. E doar prietenie și un legământ care între ei s-a sudat de sute de ani, de când indiferent de rasă, culoare, religie, ei știu că trebuie să fie uniți, precum degetele de la o mână, deoarece doar așa, pot învinge și ridica o țară și pe ei înșiși. Dumnezeu e tare frumos aici…deoarece îl simți în aer, pe gene, în inimă, pe buze și îl rostești mereu: Ya Rab! Te iubesc, Alexandria mea…

Island of Miami Area, Alexandria, Egipt

(De vorbă cu Egiptul, Ramona Sandrina)

Foto: internet

Călătorie în centrul ființei noastre

40397816_2340516902630292_1242032386552627200_n

 

Ora exactă a bunului simț, nu se ia nici după ureche, nici de pe net, așa cum, istoria, cultura, tradiția, cutumele religioase ale unei națiuni nu le înveți de pe wikipedia.

Înainte de a intra într-o țară, într-un lăcaș de cult, în miezul unei religii, al unei case, al unei familii, învățați să vă lăsați bocancii prejudecăților afară. Descălțați-vă picioarele minții și ale inimii de noroi! Curățați-le și spălați-le de ignoranță! Dacă nu înțelegeți, învățați să ascultați, să priviți, să tăceți! Tăcerea este un bun educator în viață!

Nu este o rușine să nu cunoști totul despre o națiune, istoria, religia și problemele lor de-a lungul timpului. Rușine este să dai drumul la taste și la gură, fără să fi minim documentat și informat despre ceea ce vorbești! Rușine este să jignești oamenii pentru că tu ești o ființă frustrată, crescută și educată în prejudecăți care nu te lasă să privești dincolo de propria ignoranță! Rușine este să ți se ofere ocazia de a cunoaște, iar tu so o refuzi spunând că știi!

Nu vizitați țări încercând să comparați, deoarece am mai spus o dată…fiecare națiunea s-a născut separat, în alte prilejuri geografice, morfologice, istorice, religioase, economice, sociale și nu avem cum să comparăm două entități distincte, chiar dacă asemănările par a exista! Nu avem de altfel, nici dreptul acesta!

Fiți oameni, tăceți și învățați să respectați și să iubiți diversitatea! Nu e greu! E nevoie doar de voință, bun simț și umanitate! Lăsați bunătate oriunde pășiți, deoarece toate călătoriile sunt despre noi înșine, mai mult decât despre alte locuri!

Când călătorim undeva, este ca și cum am călători în centrul pământului din conștiința și ființa noastră! Doar ajungând acolo, veți înțelege scopul călătoriei și a locurilor pe care le vizitați!

Fiţi mereu buni, că răi, toţi putem fi!

e792e3c3ea04f978f867219e4859ee46

Adevărul este că sunt oameni care se dezbracă total în fața altora și stau așa…în sufletul gol, doar că nimănui nu îi mai pasă să cunoască astfel de oameni. Sinceritatea nu mai are farmec. Nu mai este prețuită. Oamenii sinceri ajung să fie amestecați în otrăvurile gândurilor și uciși. Și totuși, ei sunt. Uneori, dacă ridici firul ierbii îi găsești acolo zgribuliți după propriile tristeți, dar când vă vor zări, vă vor zâmbi! Ei mereu cred. – Ramona-Sandrina

Fiţi mereu buni, că răi, toţi putem fi!

Gânduri de adormit mițura…

a53b3c5bad6a02ac24bb0dd7d0e136f5

Uneori, sufletele noastre obosesc. În ele se așterne un fel de înserare, un întuneric. Câteodată, el devine gros și de nepătruns. Și totuși, numai nouă ne este la îndemână să reaprindem lumina. Aninați de umărul întunericului propria lumină! Puneți-o sus pe cer și lăsați-o să strălucească! Oricât de întunecat va fi, întotdeauna veți găsi un luminiș prin care să treceți și să ajungeți la voi.

Noapte bună! Tisbah ala Kheir!

Împreună, mame de băieți și fete, dăm valoarea societății în ansamblu!

23131861_164630604129434_8765120344983208523_n.jpg

Mama este cea mai importantă ființă din viața unui băiat. Ea este prima femeie din viața lui, iar relația lor este deosebit de importantă în ceea ce va deveni el mai târziu! Mama este cea care va defini clar valorile în mintea lui și va modela caracterul său masculin. Tot ea este cea care prin acțiunile și vorbele ei, îl va învăța să respecte sau nu, sexul opus! Atâta timp cât o mamă va manifesta un aer superior față de alte femei, le va vorbi de rău, le va eticheta și va generaliza, oricât va educa băiatul să respecte femeia, aceasta nu va avea cum. Exemplul este deja concludent! Astfel că, mame de băieți, pe spiritul vostru se conturează umerii unei societăți, iar pe ai mamelor de fete, sufletul ei. Împreună, mame de băieți și fete, dăm valoarea societății în ansamblu!

Nu din lipsa iubirii e nefericită o căsnicie, ci din lipsa prieteniei

safe_image

,,Nu din lipsa iubirii e nefericită o căsnicie, ci din lipsa prieteniei” – Friedrich Nietzsche

Ştia Nietzsche ce ştia, nu poţi clădi o relație solidă bazându-te numai pe iubire. Când ne alegem partenerul, nu doar de fizic trebuie să ţinem cont, pentru că nu vrem lângă de noi de o păpuşă Barbie sau Ken, ci un partener de viaţă, cu care să putem trece peste orice impediment, orice greutate şi să avem siguranţa că va fi mereu acolo. La bine şi la rău, dar mai ales la rău!

Înainte de atracţia fizică şi chiar de iubire, pe cei doi ar fi ideal să-i lege o adâncă prietenie. Acea căsnicie a sufletelor care nu se desface vreodată.

Dacă nu credeți, închipuiţi-vă că ar trebui să parcurgeţi toată viaţa într-un compartiment de tren alături de un om. Cum aţi dori să fie? Un om frumos doar fizic? Un om tăcut? Un om vorbăreț și vesel? Cineva alături de care drumul să fie plăcut în fiecare zi, un om care să dea sens călătoriei în doi? Sigur că da, altfel, de ce am face-o? Dacă nu ne alegem astfel partenerul, vom avea o viață tare goală.

O relaţie durează când ne place să petrecem timpul împreună, şi nu separat. Când ne place să râdem, să ne copilărim, să ne plimbăm, să fim spontani, să ne distrăm în doi, să mâncăm împreună, să dansăm, să ne fim sprijin la greu, să vorbim, să fim atenți la toate semnele, să cântărim după fapte și mai puțin după vorbele spuse la oboseală, tristețe, chiar mânie. Dacă vrei să mergi în aceeaşi direcţie cu cineva, e nevoie să-l asculți și să pansezi cu înțelegere și iubire rănile de care poți sau nu fi tu vinovată. E nevoie să-ţi potriveşti pasul cu el și când șchioapătă, și când e năvalnic. Nu toate drumurile vor fi drepte și netede, nu toate apele pe care veţi naviga vor fi liniştite. Apele liniştite nu duc nicăieri. Înarmează-te cu răbdare, cu înţelepciune şi fă faţă valurilor. Când el ridică ancora, tu ţine cârma. Nu contează câte ape aţi străbătut sau cum, ci că aţi ajuns la mal, împreună. Că nu aţi eşuat. Că nu aţi schimbat bărcile. Fiţi o echipă, chiar şi când lucrurile nu par să meargă bine sau cum îţi doreşti. Dacă oboseşti, că toţi mai obosim, nu ceda. Nu pleca și nu rupe. Ia-l de mână şi aşezaţi-vă undeva o vreme. Popasurile au puterea de-a limpezi tot ce pare tulbure și fără ieșire. Nu lua decizii la momente de cumpănă şi durere, ci în linişte. La umbra sufletului şi a lui Dumnezeu. Acolo toate sunt clare.

Catchy, Ramona Sandrina

Din spatele unei cortine

Photography by Rebecca Arthurs

Fiecare, la început, privim viața din spatele unei cortine. Până învățăm. Până învățăm să o respirăm, să o gustăm, să o îndrăznim, să o trăim. Să ne bucurăm de tot ca un copil mic care a pășit prima oară desculț în iarbă. Să încercăm tot ce simțim să încercăm și să ne asumăm. Atunci, perdeaua cade și înțelegem. Că viața ne aparține și în ea nu este vorba despre altceva decât despre noi. Absolut totul în viața se raportează la noi. E simplu. Nu trebuie decât să trăim! Așa cum alegem. Viața este asemeni unui condur. Ni se potrivește perfect doar nouă. Pe sufletul și trăirile noastre! Nimic nu este mai frumos decât să fii în pielea ta și să îți placă!

„Ce vrei să te faci când vei fi mare? Fericit. Mi-au spus că nu am înțeles cerința. Eu le-am spus că ei nu înțeleg viața”.

51321659_753676435013930_4085049442263105536_n

Cumva, știu că în mine stau toate soluțiile. Am fost omul care niciodată nu a acceptat ideea cu destinul. Cred în el, dar nu în limitele lui. Cred că numai de noi depinde cât de nelimitate ne sunt limitele. Și mai cred că numai de noi depinde ce fel de oameni suntem, rămânem sau alegem să devenim. (…)
În toate etapele însă, am fost omul care a scris, care nu și-a părăsit dragostea vieții sale. Eu și scrisul avem o legătură ombilicală. Eu respir prin scris. Mă exorcizez. În timp ce unii se împietresc în viață și se schimbă din cauza durerilor, sfâșierilor, căderilor, eu mă deschid și scriu, aștern pe hârtie ceea ce nu pot duce. Transform! Transform durerea într-un dans al cuvintelor și moartea iubitului meu în nemurire. Am inceput două facultăți, dar nu am terminat nici una. Nu pentru că nu aș fi fost capabilă. Am fost șef de an și am terminat fiecare an cu bursă de merit. Nu le-am terminat deoarece mi se cerea să renunț la principiile mele, la mine și să devin altcineva. Nu pot. Și nu accept. Așa cum nu voi accepta niciodată să mă prostituez intelectual sau real pentru un job. Prefer să mănânc cartofi prăjiți toată ziua și să muncesc noaptea scriind pentru ca fetița mea să mănânce sănătos, să crească frumos și să înțeleagă că viața, indiferent de ce ne oferă, este minunată. Contează foarte mult însă pe cine ai alături în drumul prin ea! (…)
Astfel că, privind în urmă, nu pot să văd decât viitorul! Văd în mine o femeie de 38 de ani care a reușit în viață ceea ce spunea Lennon: „Ce vrei să te faci când vei fi mare? Fericit. Mi-au spus că nu am înțeles cerința. Eu le-am spus că ei nu înțeleg viața”.

Ramona-Sandrina, Catchy