Știați că? – Rezervaţia Lacul Negru din Năruja Vrancea

Sursa foto: Lacul Negru

Rezervaţia Lacul Negru este loc de tihnă pentru carnivore mari de la lup și râs până la urs. Zona este plină de molizi seculari.

Lacul Negru s-a format în urma unui seism major prin prăbușirea unei creste. Se crede că evenimentul geologic a avut loc acum circa 10.000 de ani, iar zona a evoluat din acel moment într-un mod particular prin crearea unui ecosistem propriu. Lacul are un emisar, pârâul Lacului Negru, ce evacuează un debit egal cu cel de alimentare (ceea ce oferă o garanție a stabilității ecosistemului), iar la 250 metri în aval suferă o importantă rupere de pantă care creează un repeziş atrăgător. Suprafaţa lacului este de aproximativ 13.300 mp, din care aproape jumătate este luciu de apă. Cealaltă jumătate îi aparţine unui strat de muşchi cu dezvoltare variată.

Formele de viaţă din apă nu au nici o şansă datorită unor specii de tritoni (șopârle acva-terestre) care curăţă orice formă de viaţă din apă. Așa se face că lacul, deși limpede și fărp nici o urmă d epoluare, nu are nici un pește. Tritonii sunt însă elementele esențiale ale ecosietemului care mențin turbăria, eventualii pești din lac punând în pericol tot acest bios unic.

Lacul Negru este lacul cu apă limpede în care nu trăiește nici un pește, dar din care ies plante minune cu puteri tămăduitoare. Lacul Negru este un coț de rai în Munții Vrancei a cărui sălbăticie și frumusețe a rămas neatinsă de mâna omului pentru că accesul în zonă este dificil, iar drumurile sunt ușor parcticabile doar o scurtă perioadă din an. Zona este puternic fracturat de fenomenele tectonice care dau un aer special, absolut unic locului.

Lacul Negru face parte acum dintr-o zonă protejată – demersul fiind impus României de Uniunea Europeană, ca a cerut și extinderea unor arii protejate din Munții Vrancei. Lacul, numit și Lacul cu plămână, după numele popular al unei plante cu proprietăţi terapeutice, se afla într-o rezervaţie naturală situată pe versantul sud-estic al culmii Dealului Negru. Rezervaţia naturală a fost declarată arie protejată în anul 2000 şi reprezintă o zonă montană cu văi, cheiuri (Cheile Nărujei), luciu de apă (Lacul Negru), turbării unice în această parte de țară şi pajişti cu o floră endemică rară. Zona este bogată în faună specifică Subcarpaţilor de Curbură.

Situat la altitudinea de 1250 metri, lacul are o suprafaţă de un hectar şi o adâncime maximă de 7,5 metri. Habitatele specifice turbăriilor montane alpine conferă unicitate acestui sit şi adăpostesc elemente de flora şi faună, deosebite, o serie de specii relicte, endemice sau de interes comunitar.

Aici crește roua cerului (Drosera Rotundifolia) o plantă carnivoră unică în Carpați, plămâna – plantă care susține vindecarea unor afecțiuni pulmonare, bumbacartta, tritonul de munte, salamandra.

Accesul la Lacul Negru se face prin DJ 205D Focşani – Nistoresti – Herăstrău şi apoi pe drumul forestier din lungul Văii Narujei până în zona bazinului de recepţie “Izvoarele Narujei”. În apropierea cabanelor forestiere se desprinde pe versantul stâng al Narujei, un traseu turistic marcat cu cruce roşie care duce la Lacul Negru.

Știați că? Palatul Culturii din Iași a detronat Palatul Versailles?

Iasi-Palatul-Cuturii-Iunie-2014-1600palatul-culturii-iasi-hyperlapsepalatul_culturii_iasi_189_17959200palatul-culturii-2palatul-culturii-iasi

(Sursa foto: internet)

Știați că? – Palatul Culturii din Iași este pe locul al III-lea în clasamentul Rolandia, detronând Palatul Versailles?

Palatul Culturii din Iași se află pe poziția a treia în clasamentul Rolandia, iar la descrierea sa scrie că ”O legendă spune că are același număr de camere ca și anul” și că a fost construit peste curtea domneasca medievala din Moldova din 1434. „Primul proiect de reconstrucție și extindere a Palatului Moldovei a fost comandat de domnitorul Alexandru Moruzi în 1803. Până în 1841, Palatul este reconstruit încă o dată de prințul Mihail Surdza.

În 1906, Palatul a trecut printr-un proces de reconstrucție în stil neogotic care a fost oprit de primul război mondial, dar a fost terminat în 1925, fiind inaugurat un an mai târziu de regele Ferdinand din România.

În prezent, după Restaurarea 2008 – 2016, Palatul Culturii este una dintre cele mai impresionante construcții din Romania, cu o suprafață de 34.236 de metri pătrați si este proiectat în stil Neo-gotic, Neo-Baroc si are și elemente de Art Nouveau”.

Pe prima poziție din clasament se află Palatul Regal din Madrid, pe locul doi este Palatul Peterhof, iar pe a patra, după clădirea din Iași, Palatul Versailles.

Lista este completată de Palatul Hofburg, Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg, Palatul Național Queluz, Palatul Umaid Bhawan din Jodhupur, Palatul Schönbrunn și Palatul Național Pena.

#RomâniaFrumoasă#RomâniaCulturală#RomâniaIstorică#RomâniaLiterară#RomâniaPozitivă

Toamna ca o stare de a fi…

71037993_10212759664866959_1187401991685406720_n70346845_10212711906913040_7197846038219063296_n70388686_10212723806890532_4691972748329615360_n70931455_10214933611234398_1312513787722465280_n70943494_10212719876272269_1312786904692817920_n
Foto by: Kalmar Zoltan
Pentru mine, toamna nu este un anotimp. Este o stare, un fel de a fi. Este o melancolie pregătită mereu să picteze visele noastre. Amintirile. Dorurile. Este o potecă îngustă, printr-o pădure fără de sfârșit în care ne regăsim pe noi și frânturi din alte timpuri. Toamna este despre noi, mai mult decât oricare alt anotimp. N-aș fi crezut. Mi-ar fi plăcut să mă numesc ca o lună de toamnă. Și-ar fi făcut culcuș în numele meu, păsările care nu sunt călătoare.
O zi minunată vă doresc!

Ce fac străinii? Un film cu Brâncuși!

646x404
EXCLUSIV Andy Garcia îl va juca pe Brâncuşi în filmul „The Sculptor“ VIDEO

Citeste mai mult: adevarul.ro

Între timp ce noi lăsăm în paragină casele și operele marilor valori, ei fac documentare, filme și îi scot în evidență! Noi ce facem? Le negăm totul cu nerușinare!

„Poate că nu suntem părinții lor. Dar asta nu înseamnă că nu sunt ai noștri”

„Poate că nu suntem părinții lor. Dar asta nu înseamnă că nu sunt ai noștri” – Victor Rebengiuc

Așa cum și eu și sute de voluntari implicați spunem de fiecare dată: suntem responsabili față de fiecare om din jurul nostru, cu precădere față de copii! Trebuie să înțelegem că familia este de două feluri: a noastră și familia mărită este societatea! Toți suntem un întreg și trebuie să funcționăm astfel! Când ne vom trata unii pe alții ca o familie, vom fi sănătoși și nu cangrenați spiritual, civic, sufletește, moral, social, românesc și politic!

#România Pozitivă – Știați că?

safe_image

Cotidianul: Există străini care aleg România

Știați că? Bucureștiul este unul dintre cele mai sigure capitale europene, străzile și parcurile orașului nereprezentând un pericol real pentru locuitori.

România se află în coada listei țărilor unde au loc jafuri și crime, comparativ cu Paris, Londra sau Berlin. „Împreună cu familia îmi petrec din ce în ce mai mult din timpul liber explorând parcurile din Capitală. Mai jucăm tenis în Herăstrău și practicăm înotul la Word Class. Când avem timp ne place să mergem la munte“, povestește John Ketchum.

Străini care trăiesc în România sunt: francezi, elvețieni, spanioli, italieni, ucrainieni, moldoveni!?

În România au în prezent rezidență aproximativ 110.000 de străini, dintre care 65.000 provin din Republica Moldova, Turcia, China. 45.000 sunt din țări UE, cei mai mulți din Germania, Italia și Elveția. 1/3 din aceștia locuiesc în București, Timiș, Cluj și Constanța, potrivit datelor Inspectoratului General pentru Migrație. Motivele principale ale șederii lor în România sunt studiile și locul de muncă. Întrucât de multe ori ei își întemeiază aici o familie, doresc apoi să se stabilească definitiv.

Motive:

– 74% din românii cu vârste între 25-64 de ani vorbesc cel puțin o limbă străină, în timp ce media UE este de 66%, potrivit unui studiu Eurostat

– Cost de trai scăzut, potențial ridicat

– Clima

 

#România Pozitivă – Știați că?

Eleonore-Cosmopol__De-la-Turnul-Eiffel-la-Coloana-lui-Brancusi__973-152-311-8-785334292915
Citiți un reportaj despre francezii la Cluj: 360medical.ro
Curiozități: Știați că? În România există un număr de peste 9000 de Expați Francezi care locuiesc, studiază și muncesc la noi?
Motivele:
– educația
– limba
– clima
– oameni prietenoși
– peisajele

Un articol Life.ro și gândurile mele…

2-feature1-952x700

Mai sus, veți putea citi un artciol marca Life.ro, foarte frumos scris, gândit și simțit. Un articol care a evidențiat mai multe decât ar fi făcut-o orice alt articol. Și fără să vreau, din el, au decurs niște gânduri de ale mele. Gânduri pe care am simțit să le las și aici, pentru voi.

România este țara din care pleacă toată lumea, deoarece este mult mai ușor să părăsești, decât să rămâi și să clădești o țară! Să o vindeci, să vezi care îi sunt problemele, bolile și să fii activ, să iei atitudine, să fii solidar! Este greu să schimbi ceva, când nu ești de fapt pregătit să îți schimbi propria mentalitate. Nu poți gândi la schimbarea României, când tu nu ești pregătit să te schimbi pe tine însuți! Totul este un cerc vicios! Ne-am învățat mereu să rulăm doar știti negative, să dăm vina pe politicieni, pe administrații și niciodată pe noi ca națiune! NU! Noi suntem victimele, noi suntem suferinzii, noi suntem săracii, batjocoriții! Nu cei vinovați de tot ceea ce s-a întâmplat negativ în România! Nu, pentru asta avem țapi ispășitori, mult mai ușor de evidențiat, dar niciodată d epenalizat prin civism și atirudine!

România este o țară frumoasă și cu absolut nimic mai rea sau mai neimportantă decât alte țări din Europa! România este țară europeană importantă la fel ca oricare alta! Că nu o respectăm noi, asta este altă situațiune și ar trebui cumva tratat acest aspect care deja ne cangrenează ca națiune! România este frumoasă, bogată, educată, cultă, citește, are încă o educație care scoate olimpici, elite și profesori Merito! Fără România, multe nu ar fi fost posibile azi în Europa și în lume și viceversa.

Avem peisaje unice, suntem un Amazon al Europei, chiar dacă peste noi a trecut tăvălugul defrișărilor și ar trebui să înțelegem că dacă am profita de industria turismului și a gricultură, ne-am putea reabilita ca țară!

România este în ADN-ul meu și oriunde pășeșc, urmele pe care le voi lăsa, sunt acelea de Român prin lume! De aceea, voi avea mereu grijă să fie urme frumoase și demne de țara mea!

 

 

Cristina Diana Enache dă viață cărților de povești prin desen!

Cristina Enache

Cristina Diana Enache a studiat la Liceul de Artă „Gheorghe Tăttărescu” din Focșani. A pictat icoane bizantine, a plecat în Italia să își cunoască marea iubire și s-a reîntors după 14 ani ca să dea viață poveștilor.
O visătoare care iubește florile

Cristina Enache este o visătoare, dar o visătoare care muncește să își îndeplinească visele. Este născută în anotimpul renașterii, într-o zi de aprilie, deci nu e deloc o întâmplare că adoră florile de primăvară. Și aș adăuga eu, zânele, poveștile, copilăria și zâmbetul! Cristina zâmbește mereu și pare că întotdeauna aleargă cu privirea după magie. Eu cred că ea chiar o poate vedea!

Își petrecea toate vacanțele la țară la bunici. Acolo avea acea libertate îmbinată cu natura, ceea ce era magic pentru ea, fata visătoare, cu cosițe prinse în alte lumi.

Făcea corturi din pături, mergea în pădure după ciuperci, umbla tot satul.

Un sat sărac cu dealuri și păduri. dar cu oameni atât de buni și blânzi. Nu ne trebuia mâncare, apă, deoarece oriunde ajungeam se găsea cineva să ne ofere. Bunicul lucra la biserică, vindea lumini și îl știa tot satul. Poate vacanțele la țară m-au învățat simplitatea, să mă bucur atât de mult de ea, modestia! În fond suntem toți oamenii egali în fața lui Dumnezeu.

În copilărie avea tot felul de vise, nu era nimic conturat exact, dar știa că are legătură cu arta. În familia Cristinei nimeni nu a pictat până la ea. Era cumva ca o simțire inexplicabilă, o voce undeva ascunsă, că acela era drumul ei!

M-am născut într-o familie în care m-am simțit mereu foarte iubită, în care mi s-a dat mereu libertatea de care aveam nevoi. Îmi amintesc zâmbind că mama niciodată nu putea să îmi zică „nu”. Îmi aduc aminte că desenam tot timpul. Am început ca orice copil să colorez cărțile de colorat din comerț, dar au devenit repede plictisitoare așa că tata îmi creiona desene pe caietele cu foaie velină înainte să plece la serviciu și între timp eu terminam de colorat desenele lui. Îmi plăcea mai mult așa. Era altceva. Un fel de ritual, de poveste frumoasă, între mine și tata! Ai mei m-au încurajat tot timpul și mi-au fost alături.

În clasa a patra, Cristina Enache a început desenul mai serios, iar din clasa a cincea, mama sa a înscris-o la liceul de artă „Gheorghe Tăttărescu” din Focșani.

Cristina recunoaște că acest lucru a fost pentru ea ca o binecuvântare. Nu rezona deloc cu fosta sa clasă, o fire mai visătoare fiind, dar și pentru că, între ea și artă, a existat dintotdeauna o legătură pe care nu o poate explica. Cu anumite lucruri ne naștem și mergem pe urmele lor până le împlinim.

În schimb, a simțit din prima clipă că aparține școlii de artă. Colegi, profesori, doamna dirigintă Doina Lupașcu, sau Elena Barhala de la care a învățat să picteze icoane, sau Ortansa Anda Mazilu care i-a descoperit talentul – toți oameni frumoși, cărora le este profund recunoscătoare.

Cum s-au născut zânele Cristinei Enache

Era o zi oarecare când, navigând pe internet, am dat de cartea „Fetița cu fluturi în păr”. Pur și simplu, am rămas acolo, privind în gol, fascinată de culori și personaje. Mi-am spus că vreau să știu cine a ilustrat cartea. Sigur, că în spatele acestei curiozități, se află o altă poveste. A mea, dar despre asta, vom vorbi altă dată.

Și căutând ilustratorul, am descoperit că este chiar Cristina! Iar eu o cunoșteam. Am simțit o mare bucurie, dar mă urmărea întrebarea: cum de nu am știut până atunci?

Și am aflat! Cristina nu făcuse mereu ilustrații de cărți. Ea pictase icoane bizantine. Încă mai pictează pentru ea, pentru familie și cei foarte apropiați. Ilustrația a apărut cumva ca un spiriduș în viața ei. Întâmplător. Și nu ea a ales ilustrația, ci ilustrația pe ea. Semne au fost, dar nu le-a luat în serios. Până într-o zi de Crăciun! Ca să vezi că minunile de Crăciun chiar există, pentru cei care mai cred în ele.

Iarna participam la târgul de Crăciun și pregăteam tot felul de personaje de sezon pictate pe lemn: zâne, elfi, pitici, iar clienții mă tot întrebau de ce nu fac ilustrație pentru copii? Eu le răspundeam mereu cu un zâmbet! Până într-o zi, de fapt era a doua zi de Crăciun, când îmi era dor de casă și m-am apucat să transform o fată fotograf din Focșani, pe Monica Cotigă, într-o zână. Am pictat cu atâta drag și dor, încât am pus totul în acea pictură, toată emoția mea. Apoi, am postat-o pe facebook fără să spun despre cine era vorba. Desenul a devenit viral deoarece au recunoscut-o prietenii și așa, a început povestea zânelor, în care eu transformam fetele în zâne după ce le ascultam povestea de viață.

Marca Cristina Enache

Când iubești ceea ce faci, se vede! Tot ceea ce un om creează sau scrie cu dăruire, se simte în fiecare celulă a lucrării. Este vie. Se dă mai departe singură și ajunge acolo unde are menirea de a ajunge: în suflete!

Când lucrezi cu dăruire uiți de timp. Ideile curg, oportunitățile vin, dar cel mai important lucru este să ne dăm pe noi ca artiști mai departe. Iar Cristina Enache se dăruiește prin fiecare ilustrație pe care o face. Are deja o marcă a ei, o semnătură și o recunoști!

Când încep un proiect, inițial îl citesc, dar nu reușesc mereu să intru din prima în poveste. Citind însă, tot fragmentez povestea în mintea mea, iar apoi, imaginile încep să curgă și se leagă ca un puzzle. Cu altele, am click imediat, dar mă îndrăgostesc de fiecare în parte, deoarece sunt și eu acolo deja, în ele. E magic, ca și cum, mă descopăr și eu cu fiecare proiect nou. Personajele le caut mereu în jurul meu. Mă inspir din natură din cei dragi mie, copilărie, copilul meu…și mai apoi, ajung să îmi fie atât de dragi, iar florile când le pictez, parcă le simt până și mirosul.

Cristina Enache a realizat ilustrații pentru Oana Cristina Tănase, de la La blouse Roumaine, cu care colaborează și acum, pentru Mirela Retegan de la Gașca Zurli, pentru Veronica Cozma, Petre Crăciun și Mirabela Leș.

Câteva titluri ar fi: „Poveștile-flori și poveștile-stele”, „Steluța Mia și marea ei descoperire”, „Sămânța de păpădie” și Poveștile Zurli: „Căsuța Zurli”, „Vreau pupic de noapte bună”, „Cum l-a păcălit Tura Vura pe Tashu” și sperăm noi că în curând vom mai găsi și alte cărți cu ilustrațiile ei.

Una, sigur va mai fi, deoarece demult așteaptă să prindă viață.

Cristina Diana Enache, dincolo de cărțile de povești și ilustrații

Cristina a fost întotdeauna legată sufletește de familie, de Focșani și de România. Pentru ea este important să fie autentică, iar faptul că s-a născut pe pământ românesc o face să se simtă specială.

Mi-am petrecut vacanțele la bunici, așa cum am mai spus, iar acolo am învățat ce este simplitatea, modestia, bunătatea. Poate dacă mă nășteam în altă țară, nu moșteneam sensibilitatea și trăirile acestea. Pentru mine, România e mai mult trăire, emoție și încerc să pun asta în culoare, în proiectele mele personale cu îngeri și zâne.

Cristina a fost plecată din țară 14 ani de zile. În Italia, provincia Treviso. Fiind atâta timp plecată, a învățat să prețuiască mai mult ceea ce avea acasă și însemna acasă. Își spunea în fiecare zi că nu degeaba a hărăzit-o Dumnezeu în aceste locuri și simțea că trebuie să se întoarcă. Lucru pe care l-a și făcut.

Cu soțul ei, are o poveste foarte frumoasă de iubire și de viață. S-au cunoscut când erau doi copii, ea având 20 de ani, iar el 23. A fost magic, spune Cristina zâmbind și acum copilărește.

Cristina Diana Enache

La vârsta aceea este cu fluturi în stomac și totul este posibil, toată lumea e a ta! Și așa și era! Relația noastră a început la distanță timp de un an, iar apoi ne-am întâlnit și nu ne-am mai despărțit. E o poveste frumoasă. Ne-am format amândoi ca adulți, ne-am încurajat reciproc, el fiind mereu un sprijin pentru mine. A fost omul care, atunci când simțeam să pun armele jos, îmi spunea: „tu poți!”. Romantic, dar nu foarte, m-a cerut de soție pe malul mării la Costinești. Am spus da și abia apoi am spus în gândul meu: „wow e pe bune?!”, deoarece eram doar doi puștani. Și așa a început o călătorie frumoasă și lungă, interminabilă vreau eu să cred! Ca orice relație am avut urcușuri și coborâșuri, dar sunt momentele care zic eu că ne-au consolidat și mai mult relația. Eu l-am pierdut pe tata, el ambii părinți și am știut mereu să fim unul lângă altul. E omul lângă care eu mă simt mereu ocrotită și cred că asta este cel mai important!

Sursa de energie a Cristinei sunt muzica, natura, muzeul satului din Petrești de lângă Focșani, unde este o lume magică, născută parcă din mirosul de lemn vechi și lut. Închizi ochii și simți energia acelor vremuri.

Cât despre Alex, băiatul ei, este cu siguranță „bărbatul” care i-a furat inima pentru totdeauna. Împreună cu Alex se plimbă, povestesc, se joacă și fac temele împreună.
Cristina Enache

O mai liniștește să tragă câte o fugă în satul părintesc al tatălui unde a copilărit și unde acesta o așteaptă cu aripi de înger. Când este acolo, îl simte în tot: în frunze, în aer, în copaci, ca și cum ar reface acel puzzle din copilărie când el îi lăsa desenate formele, iar ea le umplea de culoare și viață.

Uneori, o lucrare frumoasă poate să se nască din sentimentul melancoliei, al tristeții și nu doar al bucuriei. Îmi aduc aminte că mi-a fost terapeutic să pictez îngeri după ce l-am pierdut pe tata. La început, începeam desenul trist, dar apoi, pe măsură ce desenam, când îl terminam, aveam un sentiment de ușurare, bucurie și pace. Am ajuns să cred de-a lungul timpului că noi ne creăm realitatea prin ceea ce gândim. Adevărul stă în inimă, asa că trebuie să ne ascultăm inima deoarece sentimentul este cel care rămâne – rațiunea se pierde!

Cuvânt de încheiere

În lumea această plină de magie unde poți vedea zânele zburând, iepurașii servindu-ți ceaiul în ceșcuțe vesele și grăitoare, este greu să lași semn de rămas bun. Când trebuie, o faci așteptând o nouă revedere.

Cristina este cu siguranță un ilustrator de care vom auzi tot mai des și care va rămâne un semn de carte în pictură și ilustrație. Ea nu realizează desene ci dă viață și transpune lumi în care pune ca praf magic, frumusețea sufletului ei. Arta nu este o știință dacă ea nu pornește din interior și nu cucerește. Dacă nu atinge și nu rămâne. Arta este știința simțurilor, a inimii, un fel de dirijor al emoțiilor care pleacă din sufletul creatorului către cel al publicului.

Iar eu, când mă uit la Cristina Diana Enache, văd o paletă de culori, de emoții vii, care se răspândește asemeni unui dans suav, un abur peste o coală albă, lăsând urma unei treceri fermecate!

(Reportaj realizat de Ramona Sandrina, pentru Elita României)