„Mă mişc între Dumnezeu şi neamul din care fac parte…”

47225698_2476602752355039_1211263923743883264_n (1)

“Mă mişc între Dumnezeu şi neamul din care fac parte. În afară de aceşti termeni, nu văd nimic semnificativ între cer şi pământ.” – Petre Ţuţea

Știți voi cum e să îți fie dor de zăpadă? Habar nu aveți..

Ca să înțelegi dorul de țară, trebuie să pleci un pic. Sau un pic mai mult. Și atunci, îți amintești mirosuri care erau amorțite în tine. Realizezi că până și teii României sunt patrimoniu sufletesc. Și brânza de oaie și de vacă pe care tanti Vasilica o frământă și o aduce în piață, ca tu să poți mânca sănătos. Și fânul proaspăt cosit și cozonacii pe care îi face uneori Geta de te inundă miresmele și din capătul străzii. Nu știu ce pune în ei, dar eu cozonaci mai buni ca ai ei, nu am mâncat numa la buna. Și înțelegi că și vorbele romînești sunt patrimoniu și îți lipsesc și sudalmele alea românești întortocheate pe care le auzi uneori și pe stradă. Și zâmbești în colțul gurii la năduful cu care au fost spuse. Și stejarul din fața ferestrei mele în care au casă atâtea păsări și cântă ciorcâlia, mierla. Nici nu știam că mierlele vin în oraș, dar ce bine că vin. Și pițigoii năstrușnici, verzulii și galbeni ca o lămâie coaptă numai pe jumătate, care îți umple casa de triluri. Și câinii care latră uneori în nopți ca o cehmare de dincolo de noi, de departe, departe, din locul unde strămoșii lor au trăit. În pace bună cu ai noștri.

Ca să înțelegi și mai bine, îți amintești de bunici și străbunici. cei care au dus greul pământului ăstuia, ca să avem noi un loc pe care să îl numim acasă și să avem unde ne întoarce dacă alte țări ne hăituiesc. Ca să avem unde naște prunci, unde îi da la școală. Să avem o viață mai bună.

Îmi amintesc de străbunica. A avut 7 prunci și numai o fată a rămas, dar ea nu s-a plâns. A trecut mai departe, a arat pământul, a fugit cu fata în brațe din fața obuzelor și-a înmormântat omul și a continuat viața când războiul a trecut. A înhămat boii la plug, a ridicat casă și a dat fata în facultate.

Îmi amintesc de buna mea și sora ei, rămase orfane de mamă prea timpuri la nici 4 ani, umblând pe ogoare desculțe în rochii lungi de cânepă, arând și cosind. La faptul că le-a prins și pe ele războiul și au trecut mai multe de câte ne închipuim, dar când vasile i-a zis să meargă cu el în maerica, nu a mers. A spus clar și apăsat: am un om, am două fete și o țară! Nu merg eu nicăieri! Și nu a mers la viațăa mai bună. A stat și a ridicat țara și bătătura!

Îmi amintesc de bunul Mitru, Sfântul meu, care a fost cel ami bătut de soartă…luat cu arcanul, apoi prins sub tranțee, paralizat, degerat, dus în lagăr la ruși în Siberia, care și-a mâncat bocancii felie cu felie să nu moară de foame. Și mă gândesc că nu s-a plâns niciodată ce greu este și ce țară săracă avem. Pentru că el înțelegea țara mai mult decât oricine și a luptat pentru ea. S-a dat pe sine țării și idealurilor sale. pentru că i-a gustat țărâna în tranșee și i-a băut lacrimile de pe ochii camarazilor săi stinși sau lăsați fără mâini și picioare. A iubit-o cu patos și a rostit-o și înainte de a se duce!

Îmi amintesc de celălalt bunic care la 4 ani a rămas orfan, pus pe drumul cel mare cu o staiță pe umăr, care a devenit băiat de muncă într-o casă și a dormit în staul cu vacile și oile, care a ajuns să termine o școală, să aibă o meserie și când a prins locul pe nava care duceau aomenii către America, a urcat la bord, apoi s-a dat jos. A spus că el nu poate să plece. Ce ar găsi acolo din ceea ce lasă aici!

Îmi amintesc de ororile făcute de unguri, austrieci asupra romînilor din transilvania, cum i-au ucis, cum au violat, cum au tras în țeapă pe garduri mame cu prunci în pântec, imagini care nu mă mai părăsesc! Și ei nu s-au plâns. Și-au șters cu dosul palmei amintirile, durerile, coșmarele și au muncit să ne dea o țară!!!

Îmi amintesc de nanele mele din sat care se trezeau cu noaptea în cap să lucre holdele și să dea de mâncare la animale și galițe, să crească pruncii, să îi dea la școli.

Îmi amintesc de Doamna Învățătoare Florica Paduraru care îmi încălzea sufletul când intram în calsă. Și uneori mîinile. Și alteori îmi ștergea lacrimile.

De Mama și Tata! De Frați! Și înțeleg că dacă mă leapăd de țara mea, dacă o necinstesc și dacă o înjur, pe ei îi necinstesc și îi înjur! De Mama mea mă leapăd! Și cum aș putea????

Și mă uit la noi toți…stăm în ziua de azi pe facebook, avem acces la toate gadgeturile din lume, putem călători unde vrem, putem ieși în stradă, avem târguri de Crăciun, avem bâlciuri, avem restaurante, cafenele, nu trebuie să tragem la plug, nici să ne trezim cu noaptea în cap, joburile noastre nu sunt nici pe departe la fel de grele și avem Aroganța să ne plângem. Să viorbim în statistici. Să fim depesați. Să nu ne mai placă nimic. Să scuipăm pe tot ce este românesc și să râdem de Patrioți!

Ca vreascurile suntem! Ca vreascurile! Cum ne atinge ceva un pic, ne frângem și chelălăim ca și cîinii loviți. Dar și așa, nu înțelegem că de noi depinde să fie țara asta ce ne-am dori, așa cum de străbunii noștri a depins să fie cea și-au dorit pentru noi!

Nu avem de mers în războaie, că nu suntem în stare nici să învingem propriile bătălii cu noi, dar măcar putem fi Romîni, putem lua atitudine, putem găsi soluții și putem pune umărul mi mult să avem o Românie a noastră! Nu ca afară! Nu îmi palce nimic din ce e afară să fie în țara mea! ca la noi, dar mai bun, mai de calitate și mai frumos!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Și când ești plecat și vin iernile, iar tu nu mai știi cum este să cadă un fulg de zăpadă, să auzi viforul, să faci un om de zăpadă, înțelegi că niciodată nu vei fi acasă! Acasă e locul acela unde ai ierni și colinde, veri și cireșe și pupeze și Ozane, primăveri cu magnolii în Piața Unirii, toamne frumoase ca ochii copilei mele! Acasă e locul acela cu străzi plombate și desfundate, cu câini și mâțe comunitare, cu multe cărți scrise în limba ta, cu tanti Nuți și nena Vasile, locul unde poți ieși în șlpai să cumperi pită caldă, pe care jumate să o mănânci până acasă. Locul unde poți saluta pe toată lumea și toată lumea te salută pe tine. Unde deși pe unii îi enervează, femeile mai în vârstă vin și îi leagă copilului tău căciulița, îl țucă pe obraji și îți dau sfaturi. Mie îmi place. Nu mă enervează. Mă simt acasă, iar ei sunt altfel de familie.

Acasă e locul ăla unde nu ți-e dor de zăpadă…Știți voi cum e să îți fie dor de zăpadă? Habar nu aveți..

***

Şi când ţi se face dor de mirosul de cozonaci, de iarbă, de vânt, de zăpadă, atunci, înţelegi despre România, mai multe decât orice manual de istorie te va învăţa! Vei înţelege că ea este parte din tine şi tu din ea. Că poate fi plecarea lungă, dar tu, cu fiecare an îi vei purta şi mai mult dorul şi te vei lupta pentru ea de oriunde ai fi şi vei spera mereu, că într-o zi, îţi vei da jos sandalele şi vei putea să simţi din nou pământul ţării sub tălpi, iarba, vântul, iar iarna, mama, tata, fraţii, prietenii, vor colinda la uşa casei tale, aducându-L pe Hristos! Vei împodobi bradul cu miresme de cetină românească, vei auzi câinii lătrând în bătătură, oamenii salutându-se pe stradă şi vei înţelege, vei crede în sfârșit, că eşti cu adevărat din nou…ACASĂ! 

La mulți ani, Inima mea, România!

romania2

La mulți ani, Inima mea, România! Să crești mare, frumoasă și binecuvântată! Să te vindeci de răni, de oameni falși, de trădători și hoți! Orice rană se reface prin și cu iubire! Suntem destui care te iubim și te vrem bine! Sper doar să te găsesc curând, patria mea și să ne fim cât mai mulți ani împreună! În ADN-ul meu ești, oriunde aș fi și orice aș face! Te văd uneori venind și strigându-mă, așa cum o vedeam pe buna, când ieșea în poarta casei, cu năframa în cap, cu ia și poalele ei și mă striga cu iubire să viu mai repede! Și văd cum îți flutură tricolorul în pletele lungi și frumoase, pline de izvoare și păduri, în care păsările își fac cuib cu drag! Și fără să vreau, las o lacrimă și duc mâna la piept…acolo unde te aud cum bați frumos, în graiul nostru dulce românesc!

Te iubesc, Inima mea, Românie!

Mulți se dezic de ea, iar și mai mulți o judecă, o împart și o raportează doar la aspectul politic, deși ea nu este vinovată de graba din oameni. De faptul că ei nu o cunosc. Că nu își fac timp să o citească, să o descopere, să o redescopere, să o viziteze, să o asculte. O țară nu înseamnă doar ceea ce ne place sau ceea ce ne-am dori. O țară nu înseamnă doar la bine și la mai bine! Nu! O țară înseamnă iubire. Necondiționare! O țară este un cămin, o familie, o iubire la bine și la greu! Nu părăsești pe cineva când este bolnav. Nici nu spui că este urât doar pentru că suferă de cancer și nu mai are păr. Nu! Țara este locul acela care oriunde ai fi, orice ai face, îl ai în tine. Pentru că în visele tale, în subconștientul tău, vei simți și gândi mereu în românește. Oriunde aș fi, îmi e dor de România. pentru mine ea este o stare de a fi, de a simți. Un dor! Mi-e dor uneori și de mirosul de grătare și mici din fața blocului. De vecinii care băteau la ușa mea să mă întrebe dacă vreau ceva din piață. Mi-e dor să vorbesc românește și să aud vorbindu-se în românește! Mi-e dor de limba română! Acolo am cunoscut-o prima oară pe mama. Și pe bunica. Pe tata, bunu și frații mei. Acolo am fost pionier. Și tot acolo am iubit prima oară. În România mea dragă, mi-am privit copila prima oară în ochi. Și am știut! Că voi fi pe veci a ei! Că țara asta va fi sfântă fie și numai datorită fetei mele. O țară poate fi bolnavă. Cangrenată de boli vechi în educație, sănătate, sociale, spirituale, dar se poate vindeca. Prin noi și cu noi. Toți. Uniți. Iubind-o și îngrijind-o. Nu e perfectă, dar nici nu trebuie să fie. Ea este ceea ce ne-a format ca popor și națiune. Este Ardealul, Maramureșul, Delta, Bucovina, Oltenia și Dobrogea. Este Moldova mea dragă. Marea! Este pământul acela unde de pe mormântul bunicior mei au crescut flori și rădăcini care mă țin și mă cheamă. Oriunde aș merge, oriunde aș fi, România este în graiul, sângele și sufletul meu! Ca un ADN care mă alcătuiește și mă ajută mereu să îmi amintesc că România este casa mea, nu doar patria mea! Este nu un loc ci o stare de spirit care mă însoșește mereu! Pentru mine, România este Acasă!

© Ramona Sandrina

Patriotismul și tradițiile ar trebui să se predea în școală

78761418_570672260401662_2272620389207113728_n

De câte ori repun această fotografie, îmi amintesc de Augusta când am aterizat în Grecia, la Atena și a întrebat-o cineva de la aeroport dacă este din Spania sau Anglia, iar ea, a dus mâna repede la inimă și ridicând din sprâncene a spus:

– Nu, Doamne ferește! Eu sunt din România! ❤️

Așa spune și spunem mereu când ne întreabă lumea dacă am fi rusoaice, italience, etc

– Doamne ferește! Noi suntem Românce! ❤️

Patriotismul nu se moștenește, el se învață și se educă mereu, constant! Chiar dacă uneori îți iubești țara și oamenii, dacă nu înțelegi legătura, rădăcinile și tradițiile,patriotismul dispare și se confundă cu naționalismul sau extremismul.

Patriotismul și tradițiile ar trebui să se predea în școală, așa cum o fac grecii de exemplu!

Aproape 40.000 de copii au intonat Imnul României pe Arena Națională!

Cel mai frumos și emoționant moment petrecut vreodată pe un stadion românesc. Aproape 40.000 de copii au intonat Imnul României pe Arena Națională!

#HaiRomânia❤️🇹🇩

Știați că? – Rezervaţia Lacul Negru din Năruja Vrancea

Sursa foto: Lacul Negru

Rezervaţia Lacul Negru este loc de tihnă pentru carnivore mari de la lup și râs până la urs. Zona este plină de molizi seculari.

Lacul Negru s-a format în urma unui seism major prin prăbușirea unei creste. Se crede că evenimentul geologic a avut loc acum circa 10.000 de ani, iar zona a evoluat din acel moment într-un mod particular prin crearea unui ecosistem propriu. Lacul are un emisar, pârâul Lacului Negru, ce evacuează un debit egal cu cel de alimentare (ceea ce oferă o garanție a stabilității ecosistemului), iar la 250 metri în aval suferă o importantă rupere de pantă care creează un repeziş atrăgător. Suprafaţa lacului este de aproximativ 13.300 mp, din care aproape jumătate este luciu de apă. Cealaltă jumătate îi aparţine unui strat de muşchi cu dezvoltare variată.

Formele de viaţă din apă nu au nici o şansă datorită unor specii de tritoni (șopârle acva-terestre) care curăţă orice formă de viaţă din apă. Așa se face că lacul, deși limpede și fărp nici o urmă d epoluare, nu are nici un pește. Tritonii sunt însă elementele esențiale ale ecosietemului care mențin turbăria, eventualii pești din lac punând în pericol tot acest bios unic.

Lacul Negru este lacul cu apă limpede în care nu trăiește nici un pește, dar din care ies plante minune cu puteri tămăduitoare. Lacul Negru este un coț de rai în Munții Vrancei a cărui sălbăticie și frumusețe a rămas neatinsă de mâna omului pentru că accesul în zonă este dificil, iar drumurile sunt ușor parcticabile doar o scurtă perioadă din an. Zona este puternic fracturat de fenomenele tectonice care dau un aer special, absolut unic locului.

Lacul Negru face parte acum dintr-o zonă protejată – demersul fiind impus României de Uniunea Europeană, ca a cerut și extinderea unor arii protejate din Munții Vrancei. Lacul, numit și Lacul cu plămână, după numele popular al unei plante cu proprietăţi terapeutice, se afla într-o rezervaţie naturală situată pe versantul sud-estic al culmii Dealului Negru. Rezervaţia naturală a fost declarată arie protejată în anul 2000 şi reprezintă o zonă montană cu văi, cheiuri (Cheile Nărujei), luciu de apă (Lacul Negru), turbării unice în această parte de țară şi pajişti cu o floră endemică rară. Zona este bogată în faună specifică Subcarpaţilor de Curbură.

Situat la altitudinea de 1250 metri, lacul are o suprafaţă de un hectar şi o adâncime maximă de 7,5 metri. Habitatele specifice turbăriilor montane alpine conferă unicitate acestui sit şi adăpostesc elemente de flora şi faună, deosebite, o serie de specii relicte, endemice sau de interes comunitar.

Aici crește roua cerului (Drosera Rotundifolia) o plantă carnivoră unică în Carpați, plămâna – plantă care susține vindecarea unor afecțiuni pulmonare, bumbacartta, tritonul de munte, salamandra.

Accesul la Lacul Negru se face prin DJ 205D Focşani – Nistoresti – Herăstrău şi apoi pe drumul forestier din lungul Văii Narujei până în zona bazinului de recepţie “Izvoarele Narujei”. În apropierea cabanelor forestiere se desprinde pe versantul stâng al Narujei, un traseu turistic marcat cu cruce roşie care duce la Lacul Negru.

Știați că? Palatul Culturii din Iași a detronat Palatul Versailles?

Iasi-Palatul-Cuturii-Iunie-2014-1600palatul-culturii-iasi-hyperlapsepalatul_culturii_iasi_189_17959200palatul-culturii-2palatul-culturii-iasi

(Sursa foto: internet)

Știați că? – Palatul Culturii din Iași este pe locul al III-lea în clasamentul Rolandia, detronând Palatul Versailles?

Palatul Culturii din Iași se află pe poziția a treia în clasamentul Rolandia, iar la descrierea sa scrie că ”O legendă spune că are același număr de camere ca și anul” și că a fost construit peste curtea domneasca medievala din Moldova din 1434. „Primul proiect de reconstrucție și extindere a Palatului Moldovei a fost comandat de domnitorul Alexandru Moruzi în 1803. Până în 1841, Palatul este reconstruit încă o dată de prințul Mihail Surdza.

În 1906, Palatul a trecut printr-un proces de reconstrucție în stil neogotic care a fost oprit de primul război mondial, dar a fost terminat în 1925, fiind inaugurat un an mai târziu de regele Ferdinand din România.

În prezent, după Restaurarea 2008 – 2016, Palatul Culturii este una dintre cele mai impresionante construcții din Romania, cu o suprafață de 34.236 de metri pătrați si este proiectat în stil Neo-gotic, Neo-Baroc si are și elemente de Art Nouveau”.

Pe prima poziție din clasament se află Palatul Regal din Madrid, pe locul doi este Palatul Peterhof, iar pe a patra, după clădirea din Iași, Palatul Versailles.

Lista este completată de Palatul Hofburg, Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg, Palatul Național Queluz, Palatul Umaid Bhawan din Jodhupur, Palatul Schönbrunn și Palatul Național Pena.

#RomâniaFrumoasă#RomâniaCulturală#RomâniaIstorică#RomâniaLiterară#RomâniaPozitivă

Toamna ca o stare de a fi…

71037993_10212759664866959_1187401991685406720_n70346845_10212711906913040_7197846038219063296_n70388686_10212723806890532_4691972748329615360_n70931455_10214933611234398_1312513787722465280_n70943494_10212719876272269_1312786904692817920_n
Foto by: Kalmar Zoltan
Pentru mine, toamna nu este un anotimp. Este o stare, un fel de a fi. Este o melancolie pregătită mereu să picteze visele noastre. Amintirile. Dorurile. Este o potecă îngustă, printr-o pădure fără de sfârșit în care ne regăsim pe noi și frânturi din alte timpuri. Toamna este despre noi, mai mult decât oricare alt anotimp. N-aș fi crezut. Mi-ar fi plăcut să mă numesc ca o lună de toamnă. Și-ar fi făcut culcuș în numele meu, păsările care nu sunt călătoare.
O zi minunată vă doresc!

Ce fac străinii? Un film cu Brâncuși!

646x404
EXCLUSIV Andy Garcia îl va juca pe Brâncuşi în filmul „The Sculptor“ VIDEO

Citeste mai mult: adevarul.ro

Între timp ce noi lăsăm în paragină casele și operele marilor valori, ei fac documentare, filme și îi scot în evidență! Noi ce facem? Le negăm totul cu nerușinare!

„Poate că nu suntem părinții lor. Dar asta nu înseamnă că nu sunt ai noștri”

„Poate că nu suntem părinții lor. Dar asta nu înseamnă că nu sunt ai noștri” – Victor Rebengiuc

Așa cum și eu și sute de voluntari implicați spunem de fiecare dată: suntem responsabili față de fiecare om din jurul nostru, cu precădere față de copii! Trebuie să înțelegem că familia este de două feluri: a noastră și familia mărită este societatea! Toți suntem un întreg și trebuie să funcționăm astfel! Când ne vom trata unii pe alții ca o familie, vom fi sănătoși și nu cangrenați spiritual, civic, sufletește, moral, social, românesc și politic!