©Sub zodia iubirii

ce22138315030b65947fedb8bca3154e

Înaintez prin mine ca şi un soldat ce-şi poartă rănile. Sângerez de moarte, dar mai ales de viaţă. Viaţa fără tine. Şi încerc. Mă străduiesc să stau ţintuit pe partea mea de lume, departe de tine, dar uneori, îmi cresc aripi din gânduri şi ajung la tine. Vindecă-mă! Numai tu ai puterea! – Ramona Sandrina, © Sub zodia iubirii, Mohamad speech

ai întomnat cu mine atât de curând

b240e809b86295e0dd48cc4ef20ec922

bate vântul prin mine, iubite
despuindu-mi sufletul de orice nădejde de bine
ai întomnat cu mine atât de curând încât,
nu am avut vreme nici măcar să îmi acopăr inima
cu o speranţă sau un vis de care să mă agaţ
în lipsa ta de-o viaţă
m-ai înfierat în tăceri adânci ca nişte ghilotine
desufleţindu-mă de tot şi toate în care nu îmi vei fi
ai întomnat cu mine atât de curând încât,
nu am avut vreme nici măcar să mă îngrop aşteptând
iernile grele ce îmi vor spulbera inima
ca şi cum, eu nu aş fi acolo,
ca şi cum, ea nu ar fi în mine,
şi nu ştiu cum să o fac să nu mai bată cu tine deşi,
o tot aud cum se frânge os sub paşii tăcerii,
dar nu mai moare,
nu mai moare,
mă bântuie ca un lup ce sfâşie luna, urlându-te!

bate vântul prin mine, iubite
despuindu-mi sufletul de orice nădejde de bine
ai întomnat cu mine atât de curând

(ai întomnat cu mine atât de curând – Ramona-Sandrina)

Fiţi mereu buni, că răi, toţi putem fi!

e792e3c3ea04f978f867219e4859ee46

Adevărul este că sunt oameni care se dezbracă total în fața altora și stau așa…în sufletul gol, doar că nimănui nu îi mai pasă să cunoască astfel de oameni. Sinceritatea nu mai are farmec. Nu mai este prețuită. Oamenii sinceri ajung să fie amestecați în otrăvurile gândurilor și uciși. Și totuși, ei sunt. Uneori, dacă ridici firul ierbii îi găsești acolo zgribuliți după propriile tristeți, dar când vă vor zări, vă vor zâmbi! Ei mereu cred. – Ramona-Sandrina

Fiţi mereu buni, că răi, toţi putem fi!

©Bună, Baby!

3c01f49c703eacedf95e7d09b531e36d

în mine, stă ascunsă o pasăre
o simt doar când se izbește de toți pereții sufletului
căutând o fereastră
din când în când, moare. atunci e liniște.
nu știu însă, ce o tot reînvie
o simt iarăși cum se zbate până în măduva sufletului
să ajungă la tine

(©Bună, Baby!, Ramona Sandrina)

©Sub zodia iubirii

6e7269f38804d234ab5f47b1c5094628

Lângă tine, privindu-te și ținându-te de mână, am convingerea că pot străbate orice fel de drumuri. Că iubirea poate face pod peste lumi și tunele prin piatră. Pentru că e iubire și se susține prin ea însăși. Pentru că se ia. Se propagă. E caldă și umple tot în jur. Nu doar înăuntru! Nu este drum să nu îl putem străbate împreună! De la Cer la Pământ, toate ne sunt la îndemână în iubire!

(©Sub zodia iubirii, Ramona Sandrina)