©Bună, Baby!

UJrYJLP53VU

s-a oprit timpul, în toamna aceea
în care inima mea vorbea despre tine
ne ticăie dorurile a frunze

(©Bună, Baby!, Ramona Sandrina)

©Bună, Baby!

auziți și voi cum adierea aceea
se așează pe umărul depărtărilor?
ce frig s-a făcut deodată
la colțul sufletului

(©Bună, Baby!, Ramona Sandrina)

 

Toamnă focșăneană…

Toamnă focșăneană, cu Oana Dima ❤️

Se face uneori, că toamna este o fotografie care respiră și vorbește, care ne ia de mână prin timp și ne povestește despre un oraș, altfel. În graba noastră prin viață, uneori suntem orbi. Trecem pe lângă locuri care ne spun atât de multe și nu mai știm să le auzim sau să le vedem! Un fotograf însă, lasă bucăți din el în fiecare loc și pune bucăți din el, pe oriunde trece…

Nu e așa că avem un oraș frumos? 

©Jurnalul unei copilării. Eu și mama – Toamna

a9de0868b85a3370fdc3917b77e3330e

Îți aminteai când m-ai întrebat de ce le cad îngerilor aripile, iar eu ți-am spus că aripile lor cad deoarece ei vor să învețe oamenii să pășească frumos și fără teamă? Ei bine, copila mea…am un exemplu și mai frumos. Toamna! Primăvara, copacilor încep să le dea muguri de aripi, vara le cresc frumos, iar noi ne adăpostim sub ele, iar toamna, aripile lor cad. Iarna adorm golași, acoperiți de zăpadă, cu năsucurile de rămurele pe afară, privind lumea și așteptând Moșul. Dar să revenim la toamnă, Copila mea. Toamna, frunzele copacilor cad și multă lume privește asta ca un fel de sfârșit, ca o moarte. În realitate, toamna este un frumos sfârșit și un minunat început. Ea le scutură frunzele copacilor, pentru a le da voie să se odihnească și să le crească aripi noi. Mai frumoase! Mai mari! Mai puternice! Frunzele sunt o poveste despre cine suntem noi, despre ce lăsăm în urmă și cât de frumos privim spre viitor. Nu există sfârșit, draga mea! Nu există aripi frânte! Există doar îngenucheri, opriri, tristeți, emoții și trăiri care sunt normale și de care nu trebuie să te temi. Fac parte din noi. Ele ne dovedesc că suntem umani și vii! Nimic nu îți arată că ești mai viu, decât durerea. Atunci simți că vrei să izbutești, să depășești, să treacă acel sentiment și să vină primăvara. Și dacă ești puternic, va trece! Stai acolo jos cât e nevoie. Plângi fata mea. Urlă! Descarcă-ți sufletul, iar când te vei simți destul de întreagă, inspiră adânc, ștergeți praful aripilor căzute și ridică-te. Mergi mai departe. Învață de la copaci cum se face! De la frunze, iarbă, flori, păsările călătoare! Chiar și de la oameni. Dar să nu îți faci vreun chip cioplit din oameni! Să nu îți dorești să fii după chipul și asemănarea cuiva. Nici a mea! Tu trebuie să urmezi calea ta, iar tu să îți fii valoarea după care să te ghidezi întotdeauna. Restul? Pot fi lăcașuri în care credem că se adăpostesc îngeri, dar sunt iluzii. Orice om în afara ta este o iluzie. Respectă-i, prețuiește-i, învață de la ei ce să faci și mai ales ce să nu faci, dar nu căuta mentori în nimeni. La urma urmei, firea umană e departe de loialitate. Dacă vei găsi însă loialitatea, să știi că ai descoperit Raiul! Păstreaz-o! Este neprețuită, neprețuita mea. Vezi? de pe ramurile acelea, plouă cu aripi, dar Vântul ne adună povești din murmurul copacilor. Ei nu sunt triști. Sunt fericiți, deoarece știu că așternându-ne frunze în cale, ne ajută să umblăm frumos peste pământ. Când îți cad aripile, pune pasul, Copila mea! Ridică bărbia și pășește zâmbind! Primăvara îți vor crește altele! În oameni, anotimpurile sunt și mai frumoase!
 
(Jurnalul unei copilării. Eu și mama, ©Ramona Sandrina)

Toamna ca o stare de a fi…

71037993_10212759664866959_1187401991685406720_n70346845_10212711906913040_7197846038219063296_n70388686_10212723806890532_4691972748329615360_n70931455_10214933611234398_1312513787722465280_n70943494_10212719876272269_1312786904692817920_n
Foto by: Kalmar Zoltan
Pentru mine, toamna nu este un anotimp. Este o stare, un fel de a fi. Este o melancolie pregătită mereu să picteze visele noastre. Amintirile. Dorurile. Este o potecă îngustă, printr-o pădure fără de sfârșit în care ne regăsim pe noi și frânturi din alte timpuri. Toamna este despre noi, mai mult decât oricare alt anotimp. N-aș fi crezut. Mi-ar fi plăcut să mă numesc ca o lună de toamnă. Și-ar fi făcut culcuș în numele meu, păsările care nu sunt călătoare.
O zi minunată vă doresc!

am pus degetul pe rana toamnei

Buna-Baby6

ploile au trecut, spălând plânsul
ce mocnea sub coasta mea stângă ca un copil
orfan de tine
frunzele par a căuta rădăcini,
fluturi sângerii rotindu-se într-un dans bolnav
spre raiul din iarba înaltă
morminte revene ale unor iubiri trecute,
iar norii tot spală frunze și iarbă, copaci goi,
printre ramurile cărora parcă, degete ascunse
s-au strecurat și le-au smuls toate visele
departe, vântul poartă povești din doruri ruginii
le împrăștie mărilor, zărilor, altor toamne bătrâne
ce stau cuminți pe marginea scorburilor privind cu ochi goi
și totuși, în toamna asta în care se simte miros de plecare
este atâta liniște și viață,
iar plânsul a adormit
sub coama acelor dealuri
unde ne plimbam cândva, inimile
tinere

am pus doar degetul pe rana toamnei
să văd cum se nasc cercuri de lumină
în amintirile noastre,
vindecare dincolo de răni

(am pus degetul pe rana toamnei, Bună, Baby! – Ramona Sandrina)