O mică incursiune în lumea țesătorilor din Egipt

“Pentru fiica mea 3 piese realizate manual cu suport pentru sigiliu, fiind zestrea ei. Și nu uitați să scrieți numele ei” ..

Cu mult timp în urmă, în special la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, nici o fată nu s-a căsătorit fără acea zestre, care era socotită o mândrie. De-a lungul secolelor, covorul realizat manual a fost zestre pentru mândrie, în Persia, apoi  în Egipt. Familia miresei condiționa familia mirelui pentru a carpeta casa cu covoare realizate manual,  pe care să fie gravat numele, ca în exemplul de mai sus.

“Lână, mătase, bumbac,  fibră de palmier, in” .. Acesta este tot ce are nevoie pentru a începe să lucreze la producerea  covoarelor, care erau și sunt încă adevărate minunil artistice rafinate, inspirate și deosebite.

Activitatea de țesător de covoare manuale,  este una dintre cele mai vechi meserii cunoscute de om; ea a început cu epoca faraonică, cu mai bine de 5000 de ani î.e.n.. Dovezi au fost găsite în satul Hmamih Asyut, în  Valea Centrală, unde s-au descoperit modele de războaie de țesut pentru confecționarea covoarelor din in și bumbac,  două din materialele pentru care Egiptul a fost renumit în antichitate. Inul și firele de in erau comercializate și folosite din timpurile faraonilor, dar pe lângă acestea, s-au mai găsit și materiale din lână, fibră d epalmier, ierburi vopsite, etc

Vopsirea țesăturilor a apărut în Egipt în a 3-a dinastie faraonică, iar femeile erau cele care se îndeletniceau în mare parte cu producția de textile, lucru specificat și în textele lui Thutmose al III-lea. Ele apar și pe templele din Karnak și Luxor, fiind una din meseriile de bază practicate în aceste temple.

Țesutul manual a prosperat în epoca Mameluk și Saladin, când în Egipt au apărut adevărate fabrici, castele de țesut, care erau cândva foart prospere. Ele au apărut în mai multe zone ale Egiptului, răspândinsu-de ulterior cam peste tot. Se mai practică și în anumite școli, când copiii, încă de mici sunt inițiati în această meserie.

Cele mai populare covoare egiptene sunt „Qashqai” și „Shirazi”, ele fiind confecționate din lână, prin tehnica  Obison,  folositî la anumite tipuri de materiale folosite în covoarele handmade sau a portretelor, unde  sunt 4 tipuri de tehnici Obison egiptean, francez și chinezesc, de obicei multicolor. Egiptenii folosesc o gamă de tehnici foarte diversificată pentru obținerea produsului final.

„Lucrări de artă și fantezie .. Abilitatea de a gusta frumusețea culorilor și a simetriei”. Unul dintre cele mai importante elemente de muncă din industria textilă realizată manual, deoarece acestea depind de imaginația lucrătorului în producție, cslități dobândite de la o vârstă fragedă și formare continuă.

Mugur Pop, Gerula din Apuseni

Mugur Pop

Mugur Pop a fost inginer agricol o viață, dar a decis să își urmeze visul, să se retragă în munți, alături de natură, cai și copii.  Este membru fondator al asociației Terra Dacica Aeterna în cadrul căreia conduce cavaleria dacică numită „Lupii Albi“. De asemenea, dezvoltă și coordonează proiectul dedicat turismului ecvestru „Călare în Carpați” și este președintele Asociației Descoperă Natura în interiorul căreia a dezvoltat programe de educație pentru copii:  „Școala lui Gerula”, „Școala Naturii”, „Cu Caii în Natură”.

 

Dacă vei da un simplu search „Mugur Pop” pe Google, vei găsi aproape de fiecare dată un bărbat înalt, cu ochi pătrunzători, cu păr grizonat prins în coadă și cu barbă, îmbrăcat în haine dacice, călărind și trăgând cu arcul. Vei afla că este Gerula din Carpați, ultimul dac liber care s-a retras în munți! Și nu ne minte internetul, deoarece exact el este. Un Gerula al secolului XXI care se încăpățânează să dăinuiască în spiritul nostru!

 

Urmăresc activitatea lui Mugur Pop de foarte mulți ani. L-am descoperit undeva prin 2015, la o emisiune unde era prezentată terapia copiilor cu autism cu ajutorul cailor. Și recunosc că mi s-a întipărit clar, frumos și etern atât pe retina ochilor, cât și a sufletului.

Mugur Pop se ia! Nu ca un virus ci ca o stare de bine. Deși, am putea spune că e și un virus, dar unul bun care vindecă prin conștientizarea propriei ființe interioare.

Pe Gerula îl putem găsi în inima naturii, la câțiva kilometri de Cluj-Napoca, aproape de pădure, unde are o fermă în care crește și se îngrijește de cai, oi, găini, capre, o măgărușă, mâțe și ciobănești carpatini.

Când i-am luat interviul, se pregătea de mers la strâns de fân. M-am oferit cu o furcă de ajutor, dar fânul era balotat deja. Tractor nu am. Aș fi mers cu drag. La o pauză de zâmbet, l-am întrebat cine este el de fapt:

Mugur Pop este român transilvănean, din Cluj. Născut într-o familie în care am fost mult iubit și în care am deslușit legile firești ale bunului simț odată cu valori ca onoare, demnitate, loialitate. Altfel, sunt doar „Lut necunoscut, doar de Dumnezeu știut”.

A ales cu inima și a făcut diferența fiind altfel

Unii dintre noi rămânem inerți emoțional și decizional, aproape toată viața. Nu înțelegem că totul depinde noi înșine. Chiar și momentul trezirii. El, însă, cu siguranță a fost dac de când a venit pe lume, dar restul deciziilor a înțeles că îi aparțin.

Nu sunt
Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!…
Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu…
M-am resemnat, ca orice bun creştin,
Şi n-am rămas decât… Cel care sunt!…

Gerula îmi recită din Minulescu. Exact din Minulescu, romanticul și melodiosul nostru poet care ne sărută inimile.

Cred că nu am știut să aleg decât cu inima și asta m-a adus aici, acum, azi. Cu spiritul dacic eu zic că m-am născut și nu a fost nevoie să fie trezit. Am avut și am conștiința clară a apartenenței la pământul și spiritul străbunilor, dintotdeauna. Iar natura nu a fost decât spațiul în care toate acestea să se manifeste. Dar am avut nenumărate confirmări umblând călare prin munții patriei, inclusiv în munții sacri, la Sarmizegetusa Regia, că asta e țara mea de suflet și inimă, leagăn al dorurilor și aspirațiilor noastre dintotdeauna. Poate să sune ciudat, dar e emoția care mă însoțește mereu, mai ales când las lumea orașelor în urmă și mă las cuprins de măreția naturii.

Unii nu devenim români niciodată, dar alții sunt români doar respirând! Asta am înțeles eu ascultându-l pe Mugur Pop. De altfel este o emoție pe care nu o pot descrie, să îi fi în preajmă – fie și doar virtual, să îl asculți, să vezi cât se implică și cum simte pământul ăsta pe care mulți îl batem nepăsători la pas, zi de zi.

Terapie cu cai pentru copiii autiști și cei cu nevoie speciale

În timp ce unii doar citim titluri în reviste sau la televizor despre copiii autiști, abuzați sau cu nevoi speciale, Mugur Pop a decis să își pună intuiția, iubirea și caii la bătaie, pentru a vindeca suflete, traume, destine și vieți. Și reușește!

Terapia cu cai este parte a unui proiect de dezvoltare socio-emoţională a copiilor prin interacţiune cu animalele. Programul a fost demarat de profesorii de la Facultatea de Psihologie a Universităţii Babeş-Bolyai. Ședințele au loc de două ori pe săptămână, iar gradul de dificultate al exerciţiilor creşte progresiv.

 

De 12 ani deja, Mugur și echipa sa lucrează cu copii cu nevoi speciale, urcându-i pe cai. La început pentru amuzamentul lor și un fel de stimulare neuromotorie. În timp, au făcut călărie asistată și cu copiii cu diferite tulburări comportamentale, inclusiv din spectrul autist.

La ferma lui Gerula mai vin copii care doresc să cunoască și să înțeleagă mai bine natura și mediul înconjurător. Copii care învață că natura nu este un loc unde doar te adăpostești, din care tai lemne, ci este un organism viu, independent, care ne oferă tot ce avem nevoie pentru o viață echilibrată și fericită. Îi învață să respecte, să supraviețuiască și să iubească!

Am fost parte dintr-un proiect de cercetare, iar apoi am avut noroc și cei de la Profi ne-au sponsorizat și am reușit să ne implicăm mai mult decât reușeam cu propriile puteri. Avem acum un manej acoperit unde putem lucra în orice anotimp, un spațiu unde putem dezvolta și mai multe activități educative, legat atât de cunoașterea și înțelegerea interacțiunii cu lumea animală, cât și legat de cunoașterea naturii prin experiență directă, un lucru la care ținem foarte mult.

Rezultatele nu au întârziat să apară, chiar dacă nu în fiecare an găsesc sponsori atât de generoși. Uneori mai fac o echilibristică extrem de aventuroasă pentru a trece iarna cu caii, pentru a organiza programul cu voluntarii și pentru a menține în continuare accesul gratuit, cel puțin pentru copiii instituționalizați.

Poate, de dincolo de ecran, oamenii îngeri și de bine citesc și înțeleg ce se întâmplă acolo la Cluj și vor găsi în sufletele lor empatia necesară și generozitatea de a se alătura acestui proiect deosebit.

Proiectele lui Gerula – copiii, caii, natura, muntele și istoria

Toate aceste lucruri sunt viața lui, ne spune Mugur Pop! Au apărut în urma dorinței sau visării de a descoperi călare munții României, de a cunoaște natura în înțelesurile ei cele mai adânci, nemijlocit, prin experiență directă cu ajutorul tuturor simțurilor.

Așa a luat naștere Descoperă Natura, o asociație care se ocupă de educația copiilor în și pentru natură, odată cu activități asistate de animale dedicate copiilor cu nevoi speciale.

Apoi, turismul ecvestru a apărut după ce au luat primii cai, ducând sau aducând la viață visul de a traversa Carpații călare. Numele Călare în Carpați provine de la o carte la care Mugur lucrează de prea mult timp deja – „Călare în Carpați, în căutarea unei civilizații ascunse”.

Am pornit de la cai și am ajuns la istorie, o pasiune mai veche insuflată de profesorul meu de istorie din liceu. Au trecut ani, iar când am ajuns călare la Sarmisegetuza Regia, în munții Orăștiei, l-am întâlnit pe profesorul Cerghi chiar în zona sacră și relatându-i pe unde am venit pe Valea Sebeșului, de la Pianu de Sus, Prislop, Tomnatic, Godeanu, Steaua Mică, Grădiștea de Munte, mi-a spus: Mugur, ai venit pe unde a venit cavaleria maură când a dat atacul decisiv asupra Sarmisegetuzei. De aici, alegerea de a face reconstituire istorică și arheologie experimentală cu Terra Dacica Aeterna a fost doar firească și, poate, necesară.

Valorile după care se ghidează Mugur Pop, dacul de la Cluj

Verticalitatea, curajul, bunăvoința, onestitatea, onoarea, loialitatea și ciudat pentru mulți azi, buna cuviință, sunt valorile care sunt cele mai importante pentru Mugur Pop.

Mugur Pop Gerula

Eu unul nu pot trăi fără sens. Și nu cred că un om poate, sau merită să trăiască fără sens. Parcurgem un drum pe care sensul este mai important decât destinația, dacă nu cumva destinația e reprezentată tocmai de înțelegerea profundă a acestui sens. Da. Nu știu dacă un om sincer cu el și cu viața poate răspunde altfel. Iar viața adevărată, e spațiul dintre două respirații, prima în care aerul acelui moment al nașterii ne inundă plămânii și cel în care ultima respirație pleacă spre cer. Acesta e un spațiu generos, favorabil experiențelor care să ne aducă mai aproape de a înțelege cu inima tot ce ne înconjoară. Aceste înțelegeri vin în urma confruntării cu realitățile care ne înconjoară și pe care le înțelegem trăindu-le cu curaj și bucurie. Îndemn orice ființă să aleagă calea cunoașterii directe, înaintea speculațiilor teoretice. ”Primum vivere, deinde philosophari”.

Natura este casa sa. A noastră. Oameni, animale și plante laolaltă. În egală măsură, ne spune Gerula cu blândețea graiului specific.

Legătura aparent miraculoasă este bucuria de a face ceea ce îți place. Nu ca moft, ci ca o nevoie fundamentală.

De-a lungul vremii, Mugur Pop a învățat să nu se lase. Să meargă, orice ar fi, până la capăt. Oriunde ar fi acel capăt.

Fiind ultimul dac nu am putut să nu îl întreb cum l-a ajutat în această simțire faptul că este român.

Am fost în multe locuri și sper că nu mi-am făcut de rușine țara. Am rămas aici pentru ca aici e țara mea. Cineva trebuie să rămână să stingă lumina. Nu știu dacă m-a ajutat sau nu că sunt român și nici dacă lucrul ăsta e important, dar vă spun că e un lucru de care sunt în primul și în ultimul rând foarte mândru.

Cuvânt de încheiere

Nu știu ce aș mai putea adăuga la acest cuvânt de încheiere, deoarece recunosc, nu aș prea încheia acest reportaj. Aș tot scrie și adăuga la el fără să mă satur să descopăr această enciclopedie umană, morală, spirituală, care este Mugur Pop. Nu un om complex, dar un om care este el însăși un fel de „habitat” pentru alții.

Mugur Pop este nu doar un om ci este un fel de „acasă”, de „rădăcini” la care să te întorci sau să te duci, atunci când ți se pare că nu mai găsești sau nu regăsești calea către tine sau direcția pe care ar trebui să o apuci. Cu siguranță, în locul acela uitat de lume, răspunsurile nu vor întârzia să apară.

Pe lângă faptul că ne amintește de tradiții, rădăcini și apartenența noastră dacică, ne amintește că natura este prima noastră casă și ne învață să o iubim, să reușim să supraviețuim dacă ne rătăcim, iar în alte condiții, ne învață să călărim, să tragem cu arcul și să vizităm locuri minunate din Carpați.

Mugur Pop Gerula

Ca și cum nu ar fi îndeajuns, vindecă suflete, traume și vieți! Gerula nu este doar ultimul dac liber ci este spiritul care ne eliberează pe noi, de noi înșine!

 

Şi sufletul trebuie să îşi apere spatele!

8a94eb09718c5bc811aadbab23a8857f

Am stat puţin deoparte de facebook, dar cumva, una peste alta, aceste zile mi-au fost semne de cale mai mult decât aproape toţi anii. Marcaje clare – că tot scriam eu despre orizonturi clare zilele acestea. Mi-au amintit de anul trecut când luptam disperată şi nedăjduită cu cancerul lui Nassif şi când Augusta mă ruga să nu îl las să moară, că “Mami, tu poţi orice!”. Şi mi-am dat seama că are dreptate. Anul trecut a fost lecţia prieteniilor adevărate, a solidarităţii, dar şi anul în care am învăţat că sunt oameni fără pic de umanitate.

Zilele acestea am primit nişte mesaje care mi-au demonstrat încă o dată acest fapt. Şi făţărnicia unor oameni. Oameni care simt să judece şi să eticheteze tot ce nu este asemeni lor. Oamenii care m-au numit laşă, fugarnică, deoarece mi-am părăsit ţara. Nu trebuie să fii fugarnic să părăseşti România. Sunt mulţi care trăind acolo, prin lipsa lor de atitudine au părăsit-o deja demult. Eu am rămas în Egipt deoarece soţul meu era în comă în spital, iar apoi am descoperit că are dublu cancer. A rămâne lângă familia ta, nu înseamnă a părăsi cealaltă familie. Înseamnă că omul trebuie să înţeleagă că viaţa înseamnă un set de priorităţi!

Nu am nevoie de oameni care să îmi spună cine sunt. Am ajuns la o vârstă, la care faţă de alţii, chiar ştiu cine sunt şi ce pot. Şi cât! Nici nu am nevoie de oameni care să mă primească în inimile lor condiţionat şi condiţionând. Prefer să ne respectăm reciproc pentru anumite valori şi atât. La urma urmei, prietenia înseamnă o căsnicie a sufletelor! Ori este şi este pe bune, ori nu este deloc!

Am învăţat zilele acestea că Familia este Nepreţuită şi probabil singura care nu te condiţionează şi te acceptă, te preţuieşte, te susţine, indiferent de complementele circumstanţiale ale vieţii!

Eu am inima deschisă pentru toată lumea fără pic de condiţionare. Cine mă respectă pentru tot ce sunt, este capabil să mă iubească pentru tot ce sunt. Restul, pot fi doar oameni de pe tuşă, care citesc, analizează, critică. Şi este bine să existe şi astfel de persoane. A fpst doar o dezamăgire. Nu ştiam că şi coloşii din sufletul nostru pe care îi respectăm sunt defapt icoane de lut, menite să se sfărâme în fracţiuni de secundă.

Te ambiţionează să fii vigilent şi perseverent. Şi să înveţi ceva nepreţuit: că şi sufletul trebuie să îşi apere spatele!

O zi minunată şi o Duminică binecuvântată vă doresc tuturor!

Turnurile de porumbei din Egipt – Pigeon towers, Egypt

 

Pe lângă piscicultură, agricultură, pomicultură, egiptenii se ocupă cu creşterea animalelor şi păsărilor. Printre păsările favorite în gastronomia egipteană, sunt porumbeii.

Construite din chirpici şi acoperite cu ipsos şi var, turnurile erau cele mai bune hulubării din întreaga lume.

Turnul tipic pentru porumbei este cilindric şi construit din cărămidă din lut nears, var şi gips. Turnurile au diametrul cuprins între 10 şi 22 de metri şi înălţimea de 18 metri sau mai mare şi puteau găzdui până la 14.000 de porumbei. Deoarece existau mulţi prădatori ai porumbeilor, turnurile au fost construite ca fortăreţe de nepătruns, pentru a pune la adăpost porumbeii de prădători. Dimensiunea redusă a intrărilor nu permitea pătrunderea înăuntru a păsărilor mari, cum ar fi şoimii, bufniţele sau ciorile.

Pereţii erau înclinaţi spre interior, pentru a permite ca găinaţul porumbeilor să cadă direct într-o groapă centrală de colectare, aflată la baza turnului, unde se usca şi se aduna pentru a fi vândut sau folosit în agricultură. Găinaţul de porumbei era utilizat în principal ca îngrăşăminte, dar se mai folosea, de asemenea, în industria prelucrării pieilor, unde era folosit pentru a da moliciune pieilor. Mult mai important, găinaţul a fost un ingredient esenţial în fabricarea prafului de puşcă.

Păsările nu erau capturate şi învăţate să ocupe turnurile, ci ele erau atrase instinctiv de turnuri, deoarece acestea semăna cu pereţii stâncoşi cu fisuri în care porumbeilor le place, în sălbăticie, să îşi facă cuibul, să se înmulţească şi să îşi crească puii. Păsărilor le era furnizată locuinţa, dar nu şi mâncarea. Stolurile de porumbei ieşeau să caute apă şi să se hrănească în timpul zilei. Noaptea, păsările se întoarceau în turnuri.

Angelica Flutur, tezaur de autenticitate românească, dar mai ales, bucovineană

Angelica Flutur

Dacă unii dintre noi folosim expresia „Pe-un picior de plai, pe-o gură de Rai” doar metaforic atunci când vrem să amintim despre plaiurile româneşti, pentru cei binecuvântaţi, aşa arată locul naşterii lor. Undeva, în Obcinele Bucovinei într-un minunat sat de huţuli, în Ciumârna, judeţul Suceava, nici prea demult, dar nici prea timpuriu, cam de vreo treizeci de ani aşa, avea să se nască o Cosânzeană a folclorului românesc şi anume, Angelica Flutur. Bucovina i-a fost leagăn al copilăriei, iar ea o poartă în suflet ca pe o comoară nepreţuită, dând-o mai departe cu iubire şi talent.

Angelica Flutur, artista care nu este ca alţii, dar nici alţii nu sunt ca ea

Când o întâlneşti pe Angelica Flutur, ai impresia clară a faptului că unii oameni se nasc cu adevărat speciali. Plină de căldură sufletească, de zâmbet, veselă şi plină de viaţă, Angelica te cucereşte de la primul salut.

Spontană, firească, Angelica Flutur este nu doar o frumuseţe deosebită, dar şi un suflet plin de gingăşie şi virtuţi autentice, pe care le-a adus cu ea din alte timpuri, din alte lumi.

Angelica, aşa cum spunea chiar ea despre sine, este un om simplu, care a primit de la ursitoare darnice la naşterea sa, un glas fără pereche.

Un glas pe care îl primesc mulţi copii, care mai târziu devin oameni mari, dar depinde de fiecare cum are grijă de darul primit, deoarece numai de noi depinde cum înmulţim această binecuvântare! Dacă nu ştim să preţuim, să dăm mai departe frumos, frumosul pe care îl primim, atunci, este trist! Şi mai depinde de părinţi, de primii Învăţători şi de cei pe care îi întâlnim în drumul nostru, în timp ce dăruim bucăţi de suflet, pe unde trecem.

Categoric însă, Angelica nici nu avea cum să fie altfel decât iubitoare de tradiţii, de folclor şi de credinţă. Născută în mijlocul unei familii de huţuli, oameni simpli, dar frumoşi şi buni ca pâinea caldă, ea a învăţat de mică să îşi respecte familia, Biserica, pe Dumnezeu şi pământurile strămoşeşti.

Oameni ai munţilor, vânători fără pereche, huţulii sunt foarte harnici, fără teamă, iubitori de veselie şi joc, care nu ştiu altă lege decât cea a lui Dumnezeu. În familia ei, amândoi părinţii iubesc şi au iubit dintotdeauna folclorul, dar tatăl său a fost mai retras când a venit vorba ca fata lui să se apuce de cântat. Ar fi vrut să aibă o meserie pe care să se poată baza şi nu ceva care lui îi părea mai degrabă „o joacă în timpul liber”.

Eu mi-am făcut oarecum debutul în şcoala primară. Acolo am cântat pentru prima dată singură, la serbarea de sfârşit de an şcolar, unde doamna Ilaria Puşcă ne punea să cântăm şi să jucăm dansuri populare. Îmi amintesc cu drag o întâmplare hazlie, când Doamna a ascultat-o cântând pe o colegă de a mea, Marieta. Deoarece ea cânta mai mieunat, după părerea mea de mică vedetă, eu am râs şi mi-am făcut cruce faţă de ceilalţi copii. Mă bucur însă că Doamna a avut înţelepicunea de a-mi scoate „vedetismele”din cap şi m-am potolit imediat.

Angelica Flutur a studiat la liceul „Vasile Cocea” din Moldoviţa după care a continuat la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, la secţia Silvicultură. Asta, probabil ca să vadă tata că are şi o meserie serioasă, nu doar una unde cântă din gură.

Însă tatăl Angelicăi este mândru de fiica sa şi bucuros că alta ca ea nu este pe lume. Şi adevărat simte dumnealui, deoarece „nici alţii nu sunt ca ea şi nici ea nu este ca alţii!”.

În timp ce unii artişti se dezic de tradiţii, Angelica Flutur este o păstrătoare autentică a lor

Cu toţii remarcăm faptul că folclorul românesc autentic suferă de boala pe care noua societate, şi nu doar românească, o acceptă tacit, dezbrăcându-se cumva de tot ce este naţional, autentic şi înrădăcinat în gena noastră de români.

Încet, încet, tradiţiile se atenuează, până la dispariţie uneori. Un neam fără tradiţii însă practic nu mai există, deoarece tradiţiile sunt celula de bază a oricărei naţiuni, cea care pune o amprentă de unicitate.

La ora actuală, datorită faptului că pe scena muzicală au apărut foarte mulţi artişti, muzica adevărată se pierde undeva între trendul actual şi cererea ascultătorilor. Nu se mai cântă muzică veche, păstrată din tată în fiu şi din mamă în fiică, dăruită de strămoşi generaţiilor actuale. Se preferă, în schimb, muzica nouă, compusă.

Angelica Flutur, deşi tristă oarecum când se aduce vorba despre acest aspect, consideră că prin tot ceea ce face şi este, îşi îndeplineşte frumos menirea de artist şi român.

Oriunde mă vor purta paşii, voi duce mai departe tradiţiile folclorului autentic, care pentru mine mereu a avut şi va avea o valoare inestimabilă, deoarece reprezintă glasul strămoşilor mei, al huţulilor şi bucovinenilor, iar pentru mine este o mare binecuvântare să îl pot face auzit peste timpuri!

Şi adevărat este că Angelica se implică, deoarece pe lângă faptul că este prezentă la toate televiziunile sau posturile radio, unde sunt prezentate emisiuni sau festivaluri folclorice, ea se implică alături de alţi câţiva artişti minunaţi în proiectul „Folclor de 10”, proiect care are ca idee, promovarea folclorului, tradiţiilor şi obiceiurilor în şcoli.

Cei care o ascultă şi îi cunosc repertoriul ştiu că Angelica vine din alte timpuri şi alte locuri. Nu doar glasul ei, dar şi puterea de interpretare, energia, sufletul, toate acestea sunt puse în faţa noastră la scenă deschisă de către minunata artistă.

Deşi a fost încă din copilărie o mare admiratoare a Sofiei Vicoveanca, Angelica a înţeles să păstreze nobleţea folclorului precum marea noastră artistă. Face asta în stilul său propriu, având drept semnătură a fiecărei interpretări emoţiile şi iubirea sa faţă de tot ce este românesc, de tradiţii, obiceiuri şi muzică populară.

Angelica Flutur

Câteva premii, amintiri şi melodii, care ne povestesc despre culisele vieţii de artist

În 2019 se împlinesc 13 ani de când merg pe acest drum dăruit de Dumnezeu. În tot acest timp am învățat multe lucruri folositoare, am întâlnit oameni deosebiți de la care am învățat și învăț! Una din învățături este faptul că nimic nu se poate dobândi fără muncă, dar mai ales fără răbdare. Nimic nu ne cade din Cer, chiar dacă ne naştem cu un anume talent!

Nu ştiu alţii cum o văd şi o percep pe Angelica, dar mie îmi este nespus de dragă. Are o maturitate şi o înţelepciune aparte, prin care ai impresia că se scurge blândeţea şi frumuseţea dumnezeiască a omului simplu, om menit să ne vindece sufletele cu nobleţe şi autenticitate, cu har şi naturaleţe, cu valori certe şi perene ale spiritualităţii noastre.

Din săli sau din faţa televizoarelor, poate viaţa de artist pare una uşoară, mai ales când ea este înzestrată. Angelica ne spune că nu este deloc uşor să fii ceea ce trebuie să fii. De multe ori artiştii sunt nevoiţi să cânte în orice situaţie, chiar dacă afară este vreme toridă sau geroasă, chiar dacă sufletul le plânge sau le râde. Sunt momente în care stau ore întregi afară, aşteptându-şi rândul pentru a intra pe scenă, iar uneori termometrele arată multe grade minus.

Aşa îşi aminteşte artista noastră de un concert pe care a trebuit să îl susţină în străinătate, pentru românii care şi-au dorit să o aibă alături de ei, acolo. A stat două ore în ploaie şi frig, a început să o doară capul, apoi să aibă frisoane, să o doară gâtul, în așteptarea unui live de 40 de minute.

Angelica Flutur

Cu o cruce mare înainte de a urca pe scenă şi iubire faţă de folclor, a reuşit să ducă totul cu bine până la sfârşit. Când a coborât, avea frisoane şi mai mari, temperatură de la reflectoarele care ardeau foarte tare. Era transpirată, gata să cadă de pe picioare, dar a trebuit să se întoarcă în grabă în ţară, unde avea de susţinut un recital în aer liber, cu ocazia zilei naționale.

Am coborât de pe scenă cu mâinile degerate, cu temperatură foarte mare, iar aceste exemple sunt doar câteva din lucrurile pe care nu le poți ocoli în viaţa de artist. Nimic nu este ușor în viața asta, dar esenţa este în a depăşi totul firesc ştiind că ceea ce faci o faci cu plăcere şi dragoste faţă de arta pe care o duci mai departe!

Întrebând-o de concursuri şi festivaluri folclorice, am aflat că a dobândit premii importante, cum ar fi: premiul de popularitate Mamaia 2006 (cu cântecul care o reprezintă, „Sus pe muntele Ciumârna”), premiul II “Strugurele de Aur” Jidvei 2006, marele premiu “Moștenitorii” Suceava 2009, concurs lansat de regretata Mărioara Murărescu, unul din oamenii care i-au marcat drumul în viață. Pe doamna Marioara Murărescu, Angelica o va purta mereu în suflet deoarece a învățat-o să iubească tradițiile, costumul popular și tot ce este autentic și vechi. Să fie româncă adevărată!

Angelica Flutur are lansate trei albume de muzică populară: „Sus pe muntele Ciumârna”, „Să iubeşti o suceveancă” şi „Pe Obcini în Bucovina”, albume în care a încercat să surprindă cât mai bine şi mai frumos neamul huţulilor şi felul lor de a fi, valorificând tot ceea ce ea ştia, sau a învăţat despre ei, fiind în acelaşi timp şi una dintre ei.

Discutând cu Angelica, punându-i întrebări şi ascultând-o, nu pot să nu remarc faptul că ea poartă cu ea şi în ea, un neam de sute de ani. Îl poartă în suflet, în gesturi, în privirea pe care uneori o are departe, încercând parcă să îi adune pe toţi, acolo unde se află şi ea. Peste tot.

Ce pasiuni are un artist când îşi permite să facă pauză din lumina reflectoarelor

Recunosc că am fost foarte curioasă să ştiu dacă Angelica Flutur îşi permite să fie şi ea om ca noi toţi, să stea, să îşi petreacă timpul cu familia, cu părinţii, să lenevească uneori în pat privind la televizor, iar ea a râs ca un copil mic, aflând curiozitatea mea cea mai mare.

Angelica Flutur

Cartea sa preferată, pe care a citit-o cu sufletul la gură, a fost „Cămașa lui Hristos”. I-au mai plăcut, îmi spune, „Mănâncă, roagă-te, iubește” , „Baltagul”, „Ghidul Nesimțitului”, ultima citită odată, în tren, râzând în hohote tot drumul spre București.

O carte la care am plâns într-una, a fost „20 de ani în Siberia”. Aceasta a fost scrisă de o bucovineancă din Cernăuţi, pe nume Anița Nandriș Cudla, care a fost deportată în Siberia și care povestește prin ce chinuri a trecut pentru a putea supravieţui, în condiţii greu de imaginat, groaznice, la temperaturi de -40, – 50 de grade iarna! O carte pe care mulți dintre noi ar trebui să o citim pentru a învăţa să nu ne mai plângem de lucrui minore şi neimportante.

Angelica Flutur

Apoi, am aflat că îi place să meargă acasă la părinţi ori de câte ori are ocazia, să îi ajute la gospodărie şi să muncească cot la cot cu ei. Să stea pe dealuri, să se plimbe, să stea cu soţul ei, Cătălin, de care vorbeşte radiind şi zâmbind. Angelica mi-a spus ca un secret că şi-a dorit mereu să fie polițist de frontieră, dar pentru că Dumnezeu i-a dat un dar aparte, nu putea să-l lase neînmulțit! Zâmbeşte copilăreşte şi spune:

Dar tot Dumnezeu a rânduit să am parte toată viața mea de un polițist de frontieră în casă și tare îs bucuroasă că acest vis al meu a fost împlinit și el.

Şi ca şi când parcă nu ar fi fost îndeajuns să adunăm atâta frumuseţe şi perfecţiune într-un singur om, aflăm că o altă mare pasiune a ei este să colecţioneze costume populare. Şi mai aflăm că are o colecţie impresionantă de costume şi ii, unele vechi de peste 150 de ani.

Mesaje de suflet, din suflet pentru suflete

Dacă ar fi să transmită sau să sfătuiască oare ce ar alege să ne spună, m-am întrebat. Fireşte, răspunsul a venit aşa cum nici nu m-am aşteptat.

Nu sunt în măsură să sfătuiesc pe nimeni, deoarece fiecare suntem datori să avem propriile noastre încercări, să facem propriile alegeri, să greşim uneori, iar alteori, să ne bucurăm de succes.

Mă surprinde candoarea cu care îmi arată cât se străduiește încă să nu dea greș în hotărârile sale și se bucură că până acum nu a greșit în cele mai importante decizii. Acest lucru îl datorează părinților, cei care au învățat-o mereu să cumpănească bine lucrurile în viaţă.

Dacă totuşi aş vrea să vă spun ceva, vă voi spune din propria experiență că este foarte bine să ştim ce vrem de la viaţă, iar pentru acest lucru trebuie să te rogi lui Dumnezeu să-ți deschidă mintea și sufletul pentru ceea ce ești făcut! Fiecare dintre noi avem un dar de la Dumnezeu doar că uneori îl descoperim la timp, alteori mai târziu, iar alteori niciodată! Contează enorm să ai un bun sfătuitor lângă tine și să mergi apoi pe ceea ce simți! Este bine să faci ceea ce-ți place, să studiezi, să te informezi, să cauţi răspunsuri pentru a deveni ceea ce îți dorești, deoarece  orice problemă o treci mai ușor dacă faci ceea ce iubești!

Cuvânt de încheiere

În drumul nostru prin viaţă, ne este dat să cunoaştem, să întâlnim, să vorbim cu mulţi oameni. Unii ne ating pentru o clipă, alţii ne ajută cumva să ne regăsim, iar câţiva, ne rămân pentru totdeauna. Ei sunt oamenii care ştiu să te atingă, să trezească în noi emoţii despre care nici nu ştiam că le avem.

Pentru mine, Angelica Flutur este mai mult decât un artist complet şi remarcabil. Este un om plin de frumuseţe interioară. Curge din sufletul ei către noi, se revarsă şi nu o face pentru a ne inunda ci pentru a ne vindeca prin candoare, bunătate şi talent.

Sigur, nu m-aş despărţi de ea, nici de huţulii ei de poveste, de Bucovina noastră plină de magie şi istorie, de cafeaua îndulcită cu har. Trebuie să o iau din loc căci, aşa cum spune vorba, călătorului îi stă bine cu drumul, iar eu aş completa, celui care scrie, îi stă bine să întindă pe hârtie trăirile cât sunt încă vii şi pline de clipa ce le-a dat viaţă.

Să ne cânţi o mie de ani împărăteşti, Angelico! Să ne împarţi suflet pe pâine, tradiţii pe note muzicale şi să ne reaminteşti mereu despre rădăcinile noastre autentice şi fireşti. Fii mereu partea aceea fermecată din ADN-ul nostru de români, care să ştii să ne aduci mereu acasă, de oriunde am fi!

Cine doreşte să o asculte pe Angelica Flutur, se poate abona la canalul de youtube al acesteia. Cine simte să îi fie şi mai mult aproape, poate să se aboneze la pagina de facebook a artistei, unde veţi găsi informaţii ale activităţilor acesteia, spectacole, număr de contact pentru evenimente.

 

Articol publicat pe Elita României de Ramona Sandrina

Chiar dacă trăiesc în Alexandria, în Egipt, nimic nu mă opreşte să gătesc româneşte!

 

 

Cozonăcim, sărmălim, facem cornuleţe şi colindăm  cu căţel, pisoi, copil, bărbat… Aşa, simţim că e sărbătoare, că este despre noi, despre familie şi bucuria de a fi împreună! Chiar dacă trăiesc în Alexandria, în Egipt, nimic nu mă opreşte să gătesc româneşte. Cu aromele şi bucuriile de acasă. Şi aici pot face cozonaci aromaţi, cornuleţe, sarmale în foi de viţă de vie sau varză, cârnaţi şi tot ce este necesar unui Crăciun frumos şi tradiţional!

Crăciun uploading cu emoţie şi bucurie… 

Moş Crăciun şi decoraţii de Crăciun în Egipt

După cum am spus, Egiptul este o ţară, un loc, un alt univer…Este plin de contraste care îl alcătuiesc şi îl definesc. Care ne arată şi mai mult că, deşi a fost islamizat, pământul Egiptului, unde Hristos, Maria şi iosif s-au adăpostit, a rămas creştin. Una dintre rădăcinile primare ale creştinităţii, Egiptul îşi recunoaşte chiar şi în şcolile islamice, străbunii, ca fiind creştini ortodocşi copţi. oriunde mergi în aceste luni, vezi brazi artificiali, standuri pline de decoraţiuni, copii şi părinţi fericiţi, Crăiuniţe şi Moşi Crăciuni. Fiecare local, magazin, mall e îmbrăcat de sărbătoare, iar colindele se aud peste tot. Este un moment în care am reflectat destul de mult la ceea ce sunt eu ca şi creştin şi ei ca musulmani. Cred, că în esenţă, toţi suntem la fel. Diferă doar faptul că ne-am născut în timpuri, pe pământuri şi religii diferite. Atât!