©Bună, Baby! – Ajun cu portocale

credeam că dacă trece timpul,
iar noi nu ne mai vorbim,
vei trece și tu, și noi,
dar nimic nu trece,
doar se afundă în sânge
și sapă adânc, adânc
până în măduva inimii

am probat mai multe cămăşi de forţă
niciuna nu mi se potrivește
probabil mi-e iubirea prea mare
deoarece toate îmi sunt strâmte
și m-au lăsat liberă ca o nebună
pe străzile astea pustii,
unde te regăsesc peste tot
în vitrinele sufletului meu

uneori, par un copil care privește la cadouri,
dar nu primește niciodată, nimic,
doar câteva portocale de gust
pe care le desfac felie cu felie,
numărând câte copilării am trecut,
cîte ape am străbătut, câte oceane am înghițit în sec,
câte brațe am întins și au rmas uitate
precum colțurile caselor părăsite
unde se întind pânze mari și groase
în care pândesc păianjenii
să te adoarmă ca să te poată mânca de vie

e prea multă iarnă,
prea mult ger și frig sub pielea mea
se aud și lupii depărtărilor cum mă urlă,
iar tu nu mai vii, nu mai auzi,
am rămas zidită ca Ana, în propria carne
și mă tot zbat să zbor din carne asta,
din sângele ăsta, din gândurile astea,
dar mă leg și mai mult de ele

pesemne că asta e cămașa de forță,
iar tu ești spitalul printre gratiile căruia
privesc afară cum îl așteaptă copiii
pe Moș Nicolae

la mine nu mai vine nimeni,
decât virozele pe care le tratez cu ceai cald și visări
care îmi dau impresia de bine
un fel de comă indusă ca să nu mă apuce urlatul la lună
hienele tristeții stau la pândă,
iar în ghetuțe aștept un cadou
care niciodată nu este acolo
pierdut ca scrisorile celor de la curierat
pe cine știe unde

nu am să ți-l cer
am să rămân aici, înmărmurită în mine,
am să mai beau o gură de ceai, am să mai iau o aspirină
și voi îndrăzni să cred
că poate voi reuși să adorm în acest ajun rece
precum polurile înghețate ale Moșului
și voi visa frumos, despre alte timpuri
cu gust de fericire

(©Bună, Baby! – Ajun cu portocale, Ramona Sandrina)

ai întomnat cu mine atât de curând

b240e809b86295e0dd48cc4ef20ec922

bate vântul prin mine, iubite
despuindu-mi sufletul de orice nădejde de bine
ai întomnat cu mine atât de curând încât,
nu am avut vreme nici măcar să îmi acopăr inima
cu o speranţă sau un vis de care să mă agaţ
în lipsa ta de-o viaţă
m-ai înfierat în tăceri adânci ca nişte ghilotine
desufleţindu-mă de tot şi toate în care nu îmi vei fi
ai întomnat cu mine atât de curând încât,
nu am avut vreme nici măcar să mă îngrop aşteptând
iernile grele ce îmi vor spulbera inima
ca şi cum, eu nu aş fi acolo,
ca şi cum, ea nu ar fi în mine,
şi nu ştiu cum să o fac să nu mai bată cu tine deşi,
o tot aud cum se frânge os sub paşii tăcerii,
dar nu mai moare,
nu mai moare,
mă bântuie ca un lup ce sfâşie luna, urlându-te!

bate vântul prin mine, iubite
despuindu-mi sufletul de orice nădejde de bine
ai întomnat cu mine atât de curând

(ai întomnat cu mine atât de curând – Ramona-Sandrina)

tăcerea

1385548_234977703333128_1577379426_n

nu cred că mai ştiu drumul
de una singură
este din nou răscruce de vânturi
văd doar turla bisericii undeva departe
peste trei coaste de gheaţă
nici o umbră de om în jur
în oraş cântă cocoşii zăpezilor
nici un suflet la colţ de privire
sunt doar eu şi seara rece din mine
o pojghiţă atât de groasă
încât nu ştiu cum am să aplec
speranţa peste ea să o rupă
într-un singur drum
sau în mii
sau poate doar într-un pas
înainte de a mă înghiţi
pentru totdeauna
tăcerea

(tăcerea – Ramona-Sandrina)

Doamna Isoscel s-a dus să predea Teatrul la îngeri…

tamara-b

tamara-buciuceanu-botez-captura-youtube

tamara-buciuceanu-botez-sebastian-sascau

Și am aflat cu tristețe. Am aflat că și Dumneaei s-a dus. Îmi spun doar, că Dumnezeu îi ia de aici, pentru a-și face teatru de îngeri în ceruri.

Și îmi spun mereu:

„Nu plânge, Ramona! Artiștii nu mor! Nu au morminte! Sufletele noastre sunt mormintele lor! Ei sunt nemuritori, precum Zeii!”

Dar iertați-mă Doamnă Dirigintă Isoscel, iertați-mă Doamnă Tamara Buciuceanu Botez 😥 …mi s-a frânt sufletul!

Drum bun la stele, Doamnă a Teatrului Adevărat Românesc! Să vă amintiți de noi uneori și să dați o reprezentație acolo sus, printre constelații! Cu siguranță, noi vă vom recunoaște, vom zâmbi, vom râde, ne vom bucura și vom aplauda până la Dumnezeu!

Faceți ca viața să fie remarcabilă…

Cumva, credem că suntem nemuritori. Că la noi, nu are cum să apară răul. Adevărul este că suntem de-o fragilitate extraordinară! Ne frângem atât de ușor și uneori, atât de repede! Mulți, au pierdut lupta cu acest criminal nemilos. Mulți au câștigat. Mulți nici nu știm că deja ne locuiește. Mulți vom avea norocul să nu îl întâlnim niciodată. Dar dacă îl întâlniți, fiți umani! Faceți în așa fel, încât acest criminal să pară mic, nesemnficativ, iar viața să fie remarcabilă!
 
Am plâns…

– Alo! Aici copiii României! – Cine, mă? Hai închideți! Nu mai țineți linia ocupată!

112

 

Orice pagină ai deschide, oriunde te-ai întoarce, Alexandra te bântuie! Și este dreptul ei și crucea noastră! Pentru că ne amintește că toți am fost acolo când ea a suferit, când a fost violată, când a fost bătută, când a fost ucisă!

Dincă acționa, iar noi stăteam toți în jur, ca la un parastas macabru în care ea încă trăia, agoniza, iar noi așteptam să moară! Pasivi!

A trebuit să moară ea, ca să înviem noi!

Să ne revoltăm! Să punem mâna pe cuvinte, să ucidem cu ele în dreapta și în stânga, să presupunem, să demitem, să tăiem și să spânzurăm!

Degeaba! Da, degeaba înviem dacă spiritul ne este tot acolo în mormintele comunismului sau poate chiar mai departe în alte vremuri. Degeaba ne revoltăm, dacă nu ne asumăm!

Degeaba spunem: Poliția este vinovată! Sistemul este vinovat! Corupția este vinovată! Incompetența! Politica!

Unde este liantul care le ține, care le ajută să existe, care le susține prin impozite, taxe, cel căruia aceste instrumente îi servesc? Românul! Românii! Unde sunt în această ecuație? Eu, tu, el, ea, voi, noi!?

Să înțeleg că noi nu suntem vinovați? Că și noi suntem tot parte din același sistem unde se caută mereu țapi ispășitori și se dă vina doar pe alții?

Dar noi, unde am fost în cei 30 de ani după lovitura de stat? Nu noi populăm România? Noi nu vedem corupția? Nu am luat-o la cunoștință? Nici incompetența? Nici insolența crasă? Noi nu am văzut când dădeau alocații mai mari deținuților decât copiilor? Când fabricau legi? Când ei stăteau în palate și noi în locuințe mici pentru care plătim însă impozite mari și stăm acolo înglodați în rate, griji, probleme? Când ei ucideau pe treceri de pietoni, iar apoi, fără nici o penalizare, mustrare, urcau în parlament și votau sau îi lăsau pe colegii să voteze în locul lor? Când copiii lor furau miliarde și nu erau taxați, iar băbuțele care vând pătrunjel sunt luate pe sus, înjosite și tratate ca ultimii infractori?

Când bunicilor, părinților, vecinilor, românilor noștri amărâți le dădeau pensii de subzistență, iar lor își dădeau pensii peste pensii?

Ba le-am văzut, dar am fost complici în acest haos în care am preferat mereu să stăm cuminți, pasivi, să nu ne implicăm, să nu ne revoltăm, să îi lăsăm să distrugă tot ce a ținut de patrimoniul țării, economie, educație, resurse naturale, păduri, sănătate.

Ce mare lucru? Că doar nu de la noi furau, nu? Ba exact de la noi furau și de la viitorul copiilor noștri!

Și ce am făcut noi Românii? Am fost 30 de ani operatorii ăia de la 112! Am spus copiilor noștri și viitorului lor: Nu mai țineți linia ocupată!

– Alo! Aici copiii României!

– Cine, mă? Hai închideți! Nu mai țineți linia ocupată!

Așa văd eu de aici din durerea mea lucidă situația. Sistemul trebuie resetat, dar trebuie să începem cu noi, cu fiecare în parte și trebuie să o facem responsabili pentru prezentul acesta și viitorul în care copiii noștri vor popula acest spațiu!

Trebuie să decidem: ei sau copiii noștri?!

La Alexandra nu am reacționat. Am privit-o toți pasivi cum se chinuie, agonizează și moare. Nu i-am fost nimic în viață. Doar după moarte. Lumânări de priveghi!

Măcar la toți ceilalți copii ai noștri care încă trăiesc, care încă speră, care încă au aripi,  haideți să nu ne mai uităm fără să facem ceva, în timp ce acest Stat de Drept Dincă, ne sechestrează visele, ne violează drepturile și ne ucide viitorul!

***

Orice pagină ai deschide, oriunde te-ai întoarce, Alexandra te bântuie! Și este dreptul ei și crucea noastră!

– Alo?! Aici Alexandra!
– Bună, Alexandra! Aici este România!

soare sângeriu

Wolves in sunset

s-a mai lăsat o noapte de întuneric peste România,
iar Dumnezeu a aprins candele pe cer
din sufletele noastre

ne mor copiii precum speranțele: 
măcelăriți, torturați și greu – fără nădejde de reînviere,
dimineața a venit fără răsărit azi

a ținut doliu. un soare sângeriu, fără păsări cântătoare,
doar lupii îngenuncheară și urlau la soare
precum mamele fără prunci la lună!

(soare sângeriu, Ramona Sandrina)

Pentru moartea Alexandrei  nu avem scuze! Toți ROMÂNII suntem complici cu acest monstru din Caracal care timp de 20 de ani a ucis!

Victimele-și-călăul-Cazul-criminalului-în-serie-din-Caracal-620x264

În urmă cu un an, am scris asta:

– Cum învinge iubirea?
– Ținându-se de suflet și privind în aceeiași direcție!

***

Exact așa se salvează și spiritul, conștiința și sufletul unei națiuni: privind în aceeiași direcție!

Am tăcut, deoarece este atât de multă moarte și durere în aer, încât nici nu mai știu ce ar fi de spus.

Am tăcut deoarece a trebuit să mă reculeg, să reguli și legi  uit adânc în ochii copilei mele ca să pot înțelege că omenirea asta mai are șanse, iar dacă nu mai are, este dedatoria mea morală, umană, spirituală să cred în ele, să lupt ca ele să existe din nou!

Sigur, ca om, nu pot să nu mă gândesc că dacă aș fi în locul lui Dumnezeu, aș potopi de pe acum această lume, deoarece am ajuns ca și civilizație umană într-o groapă a nepăsării, a dezumanizării, a desuflețirii și lipsei aproape totale de empatie! Dar, tocmai de aia, oamenii nu pot fi Dumnezei! Pentru că oamenii sunt ființe instinctuale, înainte de a fi cerebrale! O fi având și Darwin dreptate, că altfel nu înțeleg animalul și bestia care stă ascunsă în specia umană!

Nu există scuze sau cuvinte care să poată fi rostite când un copil de 15 ani a murit agonizând, fără să aibă o lumânare la cap, un chip prietenos sau familiar aproape, fără să vadă pe cineva că îi sare în ajutor într-un fel sau altul! A murit singură, violate, bătută, agresată cu bestialitate de un crimnal în serie, care timp de 20 de ani a violat, bătut și topit femei în acid! Care a pus în gropi, în fântână, în valize și în rău osemintele acestora, să li se piardă urma! Nici grădina, nici curtea, nici fântâna nu au mai fost suficiente se pare, să ascundă cadavrele ciopârțite! Ba mai mult, se presupune că ar fi ucis și un copil de 8 ani, al cărui trup este în fântână!

Pentru moartea Alexandrei  nu avem scuze! Nici unul! Toți ROMÂNII suntem complici cu acest monstru din Caracal care timp de 20 de ani a ucis! Și nu doar femei! NU! A ucis viața propriei familii! Și-a bătut și agresat soția și copiii! A fost agresiv cu vecinii și toți oamenii cu care a venit în contact! A agresat o tânără pentru care a primit interdicție de a pleca în Italia! Și cu toate acestea, societatea a tăcut! A ales să trăiscă în preajma lui! A ales să îl lase să îi agreseze în continuare! Să îi scuipe, să îi insulte, să îi amenințe!

Nu suntem complici? Ba suntem! Și înainte de a tot arăta cu degetul către stat, poliție, educație, țară, ar trebui să vă asumați fiecare eșecul acestei țări și societăți, deoarece fiecare suntem responsabili și trebuie să ne asumăm că am devenit cu acceptul nostru o societate neimplicată, care nu ia atitudine absolut deloc, care s-a obișnuit ca alții să le facă, să le dea, să le construiască și care, mai mult decât orice altă societate să obișnuit să judece, să eticheteze, să arate cu degetul! NU! Înainte de a spune că România și statul sunt de cacao, trebuie să vă asumați că sunteți parte din această cacao!

Toate acestea sunt posibile, deoarece trim într-o societate în care familia s-a îndepărtat foarte mult de ceea ce trebuie să fie, școala nu mai este școală, educatorii, învățătorii, profesorii nu mai sunt ce trebuie să fie, medicina, medicii, psihologii, psihiatrii, nu mai sunt ce trebuie să fie, poliția și polițiștii, jandarmii, nu mai sunt ce trebuie să fie!

De ce? Pentru că ni se pare și în 2019 normal ca o femeie să fie bătută, ca un copil să fie agresat, ca un popă dement să ne spună că violurile sunt ceva normal și că dacă femeia e însărcinată înseamnă că a consimțit!

Pentru că trăim într-o lume departe de educație și cultură, manelizată și prostituată intelectual și mediatic!

Pentru că nici media nu ne mai prezintă nimic educativ, nu prezintă proiecte și informații utile, necesare, care să modifice benefic societatea ci, ne prezintă doar emisiuni în care vedem manelari, femei dezbrăcate, chiar prezentatoarele de emisiuni și televiziuni sunt mai mult dezbrăcate decât îmbrăcate, alese după genul Zăvoranca – cu cât mai multe apariții în Playboy, cu atât mai bine – nu cu cât mai multe cunoștințe, cultură, etc Emisiunile sunt de genul: Mă mărită mama, O mărit pe mama soacră, “Schimb de mame”, “Iubire interzisă”, “Să te prezint părinţilor”, emisiuni care nu au nimic educativ în ele, care nu sunt culturale, care prezintă doar concepte idioate, false, iubiri interzise, scandaluri între soacră și noră, copii și părinți, siropuri infidel!

Cu asta se ocupă media și televiziunile românești! Aceste realități (false) le prezintă ca mod educativ societății! Asta este cultura cu care le hrănește spiritele, intelectul, creierul, sufletul! Cu certuri, prostie crasă, divorțuri, scandaluri, bătăi, violuri! Așa cresc ei societatea românească! Și ne mai mirăm că din când în când apare câte un psihopat de Caracal?

Nu avem de ce să ne mirăm! Oamenii nu se nasc toți sănătoși, echilibrați și în familii sănătoase! Unii mai au și traume în copilărie! Se mai nasc și bolnavi, iar dacă boala este alimentată constat de informație plină de agresivitate, de o societate care niciodată nu își ridică un semn de întrebare, nu ia atiudine, nu cere un ajutor din partea medicilor psihologi în anumite cazuri, din astfel de oameni se nasc psihopați ca acest Dincă!

Suntem atât de decăzuți, încât nici măcar nu mai vedem clar cerul senin și frumos de deasupra abisului, pentru că majoritatea oamenilor văd numai întunericul, revolta, agresivitatea, violența, crima, sexul și decăderea!

Toate acestea sunt posibile deoarece statele de drept au devenit defapt niște state care ne spală sufletele, conștiințele și creierele! Nu le mai pasă de oameni decât la nivel teoretic și nici acolo! Am ajuns o societate umană ghidată după reguli și legi care nu au nimic de a face cu protecția cetățeanului, societății, mersului bun al democrației, civilizației! Aparent, ele sunt legi care protejează drepturile omului! Dar în esență ele sunt departe de Carta de altădată!

În concluzie, nu stă România mai rău ca alte state, ba chiar suntem pe ultimul loc la violuri, după statisticile mondiale. Problema pornește de la superficialitatea societăților umane, de la permisivitatea legii, de la acordarea a tot felul de drepturi, a umaniza legea. Toate acestea nu au nimic bun. Legea e singura care nu are dreptul să fie permisivă sau umană! Trebuie să fie ad literam și să se aplice!

Drepturile omului trebuiesc protejate de legi clare, nu de legi stipulative! Drepturile omului trebuiesc protejate de legi care nu au nimic de-a face cu UMANIZAREA ci ele trebuiesc să penalizeze comportamente deviante, violențe, abuzuri, violuri, crime! Ele nu trebuiesc să fie sensibile, să fie umane! NU! Nu e de competența legii să fie permisivă, moale, indulgentă și sensibilă! Competența legii este să fie dură, să fie clară și să se aplice! Și legea trebuie să protejeze majoritatea nu minoritatea! Dar legile care guvernează societatea uamnă de astăzi, protejează minoritatea în detrimentul majorității! Sunt permisive, sensibile, înțelegătoare!

Exemplu clar! Zilele trecute, jandarmii au ucis un pedofil gazându-l (fără voie)! Toată media și internetul a vuit solidarizând cu…PEDOFILUL!!! Că drepturile omului! Pe bune??? Păi aveți ce meritați atunci! Pedofili, violatori și criminali liberi pe stradă și soți violenți în case care să vă dea exact ce meritați la toți și cu care vă purtați cu mănuși ca nu cumva să sufere sau vai Doamne, să moară! Ce mănuși? Dar fata aia de 12 ani pe care pedofilul ăla o pipăise în văzul oamenilor exact și fix înainte ca janfarmii să tăbărască pe el…aia nu a suferit??? Călăilor!!! IATĂ! Datorită faptului că vouă vă pasă de bătăuși, agresori, pedofili, apar bestii ca Dincă din Caracal! Unde vă sunt acum mănușile și solidaritatea?

Trebuie să fim permisivi cu bătrânii care vând pătrunjel, ouă și flori să supraviețuiască, nu cu violatori, pedofili și violența în familie! Ăia castrați și închisoare pe viață, excluși și marginalizați de societate!

Și…am ajuns aici! Unde? Unde peste tot în lume femeile și copiii sunt cei care suferă cel mai mult! Unde lăsăm copiii să fie exportați pentru organe sub protecția adopțiilor false! Unde lăsăm ca un copil să aibă alocația mai mică decât un deținut! Unde permitem ca statul să ne dea lecții despre cum să ne educăm, să ne creștem copiii, iar ei nici măcar nu sunt în stare să ne protejeze, să ne ofere un cadru minim de trai și bun simț! Unde există copii care trăiesc desculți, flămânzi și mor în spitale fără tratamente adecvate! Unde ne trimitem copilul la școală, iar el nu mai ajunge acasă, deoarece nu avem nici un organ competent care să îl apere – nici vecini, nici trecători, nici societate! Trăim într-o societate fără conștiință și fără suflet! Dacă noi ca oameni nu sărim când vedem un copil lovit, agresat, luat cu forța, dacă noi ca societate nu spargem ușa când auzim de la vecinul un copil urlând și țipând înspăimântat…ce așteptări să avem de la un polițist? Ăla e plătit să ne apere, dar la noi ca oameni s-ar presupune că facem asta din solidaritate, din empatie, implicare!!!

Deci nu! Nu sunt de acord să ridic piatra numai la autorități! Toți suntem complici, dragi români! Că ne place au ba! Și nu! Nu este România mai anormală ca alte state! Sunt altele chiar mai rău ca România. În Anglia, fetele beau cot la cot sau chiar mai bine decât bărbații, își fac nevoile în mijlocul șoselei și parcărilor! În Italia, tinerii stau pe trotuare cu injecția în venă! În germania violurile sunt la modă! În statele scandinave se fură copiii din casă de sub ochii părinților de către stat! Și tot acolo, s-a legalizat de curând căsătoria cu animale! SUA e numărul 1 la crimele în serie și psihopați! Și aș putea continua cu lista, dar fiecare care locuiți într-o țară sau alta vă știți problemele! Că le băgați sub preș. E altă mâncare de pește. Ele însă, tot vor fi!

Ce este de făcut? De acceptat că am eșuat ca societate umană. Că suntem într-un punct foarte critic! Că avem mari probleme! Că trebuie să re-evaluăm legile statale! Că trebuie să nu acceptăm ideea că drepturile omului trebuie să fie drepturi pentru orice animal gen: terorist, criminal, violator, pedofil! NU! Că trebuie să ne facem o Mea Culpa fiecare, să ne asumăm și să încercăm să fim mai solidari, mai implicați, mai activi! Să nu mai acceptăm orice ne vinde media! Să avem pretenții! Să cerem mai mult! Să ne gândim la copiii noștri! Să cerem o legea a educației 100% schimbată, adaptată și care să ne învețe copiii să supraviețuiască, nu doar să tocească!

Alexandra a murit singură, dar haideți să fim fiecare dintre noi lumînarea care s-a aprins la căpătăiul ei!

Să fim lumina! Să fim schimbarea! Să fim speranța! Să nu mai lăsăm încă un copil ca și cei din 89 și de la Colectiv să moară în zadar!

Faceți ceva, pentru numele lui Dumnezeu, dragi Români: TREZIȚI-VĂ!!!

 

©Bună, Baby! – undeva în sângerarea asta

5176a08d820a0cdaa67705e7f3d42728

Mă doare cerul din mine. Nu ştiu de ce, sau cum s-a întâmplat, dar mi-am pierdut urma aceea albă pe care alergam de mică, ca după buburuze şi avioane cu reacţie. Nu o mai văd. S-a şters şi s-a rătăcit undeva sub acel albastru curat şi senin de atunci. E un azur ascuns undeva sub coasta stângă şi sângerează a aşteptări şi speranţe parcă tot mai deşarte. Căile uneori stau în gânduri. Alteori în neputinţe. În desişuri. Am obosit, dar sigur că voi găsi eu soluţia să mă ridic şi să înaintez ca soldatul prin mine iar şi iar. Doar că e uman să obosim când simţim că tot luăm viaţa de la zero şi parcă nu ajungem nicăieri, niciodată. E bine însă că mă doare. Dovedeşte că undeva în sângerarea asta, încă sunt vie şi pot! Nici nu va mai conta cum.

Oamenii sunt într-adevăr teribili! Monstruoşi!

Oare câte poate strânge un copil la doar câţiva anişori în sufleţelul lui ca să viseze la moarte? Unde greşim oameni buni? Oare chiar nu mai avem gram sau dram de umanitate în noi??? Trist până la Dumnezeu!

A mai spus un copil sirian: Mă voi duce la Dumnezeu şi am să spun cât de răi au devenit oamenii!

A murit. Avea vreo 4 ani… Sper că ne-a spus şi mai sper ca Dumnezeu să nu ne ierte că ucidem copiii!!!

Unii ucid pentru interese materiale şi mondiale, iar alţii prin indiferenţă! Nici unii, nici alţii nu sunt mai puţin vinovaţi!

 

***

copiii-sirieni-770x500

În noul raport ”Rani invizibile“ prezentat de Salvați Copiii sunt descrise cei șase ani de război în Siria, povestiți de copii.

Copii care care au trăit și trăiesc încă o dramă.

5.8 milioane de copii din Siria trăiesc zilnic bombardamente într-o Siria nerecunoscută, complet anihilată. Printre acestea, cel puțin 3 milioane de copii nu știu nimic altceva decât bombardamente și dezastrii, iar consecințele la nivel psihologic sunt devastatoare.

85% din populația siriană trăiește în sărăcie și 4,6 milioane de persoane locuiesc în zone asediate sau greu accesibile.

6,3 milioane de persoane sunt strămutate și 4,9 milioane – inclusiv 2,3 milioane de copii – sunt refugiați în alte țări.

Copiii nu zâmbesc niciodată, au chipurile triste, iar durerea  care o provoacă războiul în inimile lor este inexplicabilă și inacceptabilă. Doi din trei copii spun că au pierdut un membru al familiei, și-au pierdut casele sau au fost răniți cel puțin o dată în timpul bombardamentelor.

”Sunt copii care visează să moară pentru a merge în Rai și, astfel, să aibă un loc unde să mănânce și să rămână la cald Ei trăiesc cu speranța de a fi loviți de lunetiști pentru a ajunge la spital și poate că poate că așa vor scăpa din orașul asediat.

Sunt copii rămași orfani din cauza războiului. care pentru o farfurie de mâncare se alătură grupurilor armate pentru a se alătura grupurilor armate “, afirmă Valerio Neri, directorul general al Salvați Copiii din Italia.

Copiii recrutați de grupurile militare sunt forțați să le gătească și să le curețe punctele de control, înainte de a deveni și soldații lor. O dramă în dramă.

(Preluat din MondoNews24)