Haideţi să dăm mână cu mână şi să rămânem aşa!

princip

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când vorbesc de patria mea, e ca şi cum aş vorbi despre mama, despre locurile copilăriei, despre bunici şi fetiţa mea. Mă emoţionează şi mă bucură! Ţara mea este o stare de fapt! Este o stare de a fi! De a respira şi inspira tot ce este românesc! Oriunde mă vor purta paşii, inima mea pe pământ românesc va umbla! Sărac nu este cine nu are bani ci acela care nu are o ŢARĂ! Eu am. Cea mai frumoasă din lume: ROMÂNIA! Am fost întotdeauna mândră că sunt Român şi nimic pe lumea aceasta nu poate să smulgă din mine patriotismul.

A fi patriot este ca şi cum ai fi îndrăgostit! Ori eşti, ori nu eşti! Nu există compromis sau cale de mijloc!

Poate că, asta ar trebui să învăţăm în şcoli sau în Biserici. Patriotismul! Patriotismul este acela care leagă o naţiune, care construieşte, care trage la acelaşi car pentru crezuri comune!

Cum am spus mereu, poate că România nu este perfectă şi în România nu toate merg bine, dar chiar dacă unora le place să sară peste faptle istorice, istoria vă arată clar cât de tragic destin a avut ţara noastră. Aflată la intersecţia Marilor Puteri, într-un spaţiu geografic strategic, având multe resurse naturale, România a devenit bucata de pământ pentru care s-au luptat toate imperiile trecute. Nu a existat unul care să nu fi dorit să invadeze România, să nu vrea să o rupă, să o cucerească. Mulţumesc Bunului Dumnezeu că am avut măcar în trecut Domnitori patrioţi care au ştiut să lupte pentru ţara asta şi să nu o lase corbilor expansionişti.

Mulți se dezic de ea, iar și mai mulți o judecă, o împart și o raportează doar la aspectul politic, deși ea nu este vinovată de graba din oameni. De faptul că ei nu o cunosc. Că nu își fac timp să o citească, să o descopere, să o redescopere, să o viziteze, să o asculte. O țară nu înseamnă doar ceea ce ne place sau ceea ce ne-am dori. O țară nu înseamnă doar la bine și la mai bine! Nu! O țară înseamnă iubire. Necondiționare! O țară este un cămin, o familie, o iubire la bine și la greu! Nu părăsești pe cineva când este bolnav. Nici nu spui că este urât doar pentru că suferă de cancer și nu mai are păr. Nu! Țara este locul acela care oriunde ai fi, orice ai face, îl ai în tine. Pentru că în visele tale, în subconștientul tău, vei simți și gândi mereu în românește. Oriunde aș fi, îmi e dor de România. pentru mine ea este o stare de a fi, de a simți. Un dor! Mi-e dor uneori și de mirosul de grătare și mici din fața blocului. De vecinii care băteau la ușa mea să mă întrebe dacă vreau ceva din piață. Mi-e dor să vorbesc românește și să aud vorbindu-se în românește! Mi-e dor de limba română! Acolo am cunoscut-o prima oară pe mama. Și pe bunica. Pe tata, bunu și frații mei. Acolo am fost pionier. Și tot acolo am iubit prima oară. În România mea dragă, mi-am privit copila prima oară în ochi. Și am știut! Că voi fi pe veci a ei! Că țara asta va fi sfântă fie și numai datorită fetei mele. O țară poate fi bolnavă. Cangrenată de boli vechi în educație, sănătate, sociale, spirituale, dar se poate vindeca. Prin noi și cu noi. Toți. Uniți. Iubind-o și îngrijind-o. Nu e perfectă, dar nici nu trebuie să fie. Ea este ceea ce ne-a format ca popor și națiune. Este Ardealul, Maramureșul, Delta, Bucovina, Oltenia și Dobrogea, Basarabia şi alte teritorii smulse de la noi. Este Moldova mea dragă. Marea! Este pământul acela unde de pe mormântul bunicior mei au crescut flori și rădăcini care mă țin și mă cheamă. Oriunde aș merge, oriunde aș fi, România este în graiul, sângele și sufletul meu! Ca un ADN care mă alcătuiește și mă ajută mereu să îmi amintesc că România este casa mea, nu doar patria mea! Este nu un loc ci o stare de spirit care mă însoșește mereu! Pentru mine, România este Acasă!

România însăşi, cândva pe vremea lui Burebista un mare imperiu şi un imperiu de temut, niciodată nu a ivadat şi nu a dorit să se extindă peste hotarele altor ţări. A demonstrat că poate. Dar ne-am mulţumit între graniţele noastre cândva mult mai mari, ne-am ridicat ţărişoara, am îngrijit-o şi am trăit frumos între noi ca fraţii. Până când ne-au jupuit graniţele, ne-au sfâşiat şi ne-au despărţit fraţi de fraţi.

Cu un Cuza la putere, am reuşit să redevenim ceea ce am fost, dar cu cei care i-au urmat, ne-am pierdut demnitatea în negura istoriei, ne-am pierdut din nou fraţii cărora le facem cu mâna peste Prut, iar ei nouă şi ne întrebăm, oare nu ne va lăsa Dumnezeu bucuria de a-i primi din nou acasă, în România lor?

Ca acest vis să se împlinească este nevoie de noi toţi! De noi împreună! De noi mână cu mână ca pe vremuri! Este nevoie să ne ţinem strâns unul pe altul, să devenim responsabili, să redevenim români pentru copiii şi nepoţii noştri, pentru noi, pentru visele neîmplinite ale părinţilor, bunicilor şi strămoşilor noştri! Este nevoie ca românul să fie român şi să simtă româneşte! Este nevoie să fim fiecare un Cuza în străfundul fiinţei noastre şi să înţelegem că o naţiune nu poate deveni respectată şi demnă, dacă noi ca popor nu suntem astfel!

Haideţi să dăm mână cu mână şi să rămânem aşa!

Unioniştii lui Ion Leașcenco luptă pentru această unire, dar nu doar ei de acolo trebuie să lupte ci şi noi de aici. Unirea nu se poate realiza decât cu mare dragoste şi credinţă, iar acestea ne lipsesc momentan. Acum, naţiunea noastră trece prin vremuri de mari răscruci, când ne urâm unii cu alţii, suntem mai dezbinaţi ca niciodată parcă şi ne îndepărtăm foarte mult de Dumnezeu. Să sperăm că este doar o etapă a democraţiei, cum s-a întâmplat în toate ţările de-a lungul istoriei.

Trăiască România! Trăiască Unirea, actul fondării României moderne, fără de care nu ar fi existat momentul de la 1918!  La mulţi ani Românilor!

Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze România şi Românii!