Dragostea ca un altfel de Maitrey

56706186_2340021659546934_3871344814645575680_n

Dragostea uneori îşi ţine sufletele de mână, dar umblă separat. Un fel de Maitrey care se adulmecă în toate zările şi uneori, în câte-o viaţă se regăsesc.

Advertisements

28 Mai – Elite Nights – Ediția 1: Bazele unei cariere din propria pasiune

59364421_364837567492959_7560804206756495360_n

Ce faceţi pe 28 Mai de la orele 19:00? Eu spun să daţi o fugă la Aula Universității Româno-Americană, Bd. Expoziției nr. 1B, sector 1, București şi să participaţi la un eveniment care are intrare liberă şi vine să vă prezinte altceva, o altă faţă a României şi a românilor, a faptului că se poate, iar soluţiile sunt la îndemâna oricui!

“Prezentări de circa 15 minute, sub forma unor pastile inspiraționale, susținute de oameni care, de cele mai multe ori, nu urcă pe astfel de scene. Exemplele lor merită promovate, deoarece și-au construit cariere din propriile pasiuni sau și-au descoperit forța lăuntrică de a rezolva anumite lacune ale societății.”

Vezi despre cine este vorba, dar și cum îți poți rezerva un loc în sală, pe pagina evenimentului, AICI!

© Sub zodia iubirii

d80396893ad4eba8f958d90c08e1fb56

Uneori, sufletul meu nu mai poate să articuleze nici un cuvânt. Nici o emoție. Stă doar în genunchi și respiră. Nu poate să plângă. Nu poate să râdă. Nu poate să danseze. Nu poate să se roage. Doar stă și simte. În acele clipe de tăcere, când stă cu aripile închise în el, sufletul meu simte cel mai mult. Cel mai liber. Cel mai frumos. Și iubește. Cel mai curat. Cel mai necondiționat. Este o colivie cu fluturi care zboară să își lase din când în când praful de pe aripi pașilor demult pășiți. Urmelor demult neumblate. Sufletelor demult plecate înspre alte suflete, alte alegeri, alte colivii cu fluturi. Atunci mi-e cel mai dor de mâinile care m-au împins către ceea ce sunt azi. De ochii care m-au sfâșiat. De buzele ce m-au mințit. De inimile ce s-au închis asemeni unor ferestre în urma lor. Sau a mea. Și îmi trimit sufletul să adune pașii și să le sărute urmele. Să mă adune frumos în femeia care îmi sunt. Să îți pot fi.

Îmi trimit sufletul să sărute rănile care sângerează deschis fără vindecare parcă. În unele ești și tu. Acelea ne-au făcut atât de puternici. Ne-au legat. Nu le voi închide. Ele mi te-au adus și mi te-au lăsat!Au fost suflete care m-au iubit prea mult. Sau prea puțin. Suflete care au plecat. Sau m-au lăsat plecată. Pe toate le iubesc în zborul fluturilor mei, dar pe tine te ador. Că îmi ești cel mai sălbatic,dar în același timp cel mai lin zbor. Cu tine nu umblu. Nu ating pământul. Cu tine zbor frumos și când rămânem într-o aripă. Uneori doar, în clipe ca acestea, îmi dau seama că suferința m-a dus către tine, fericirea care nu mi-o poate lua nimeni. Omul care după ce l-am iubit în clipele cele mai greu de iubit, l-am iubit apoi pur și simplu, iremediabil, până la capătul capătului și mult după aceea.

Mohamad, mi-au revenit cuvintele. Și aripile s-au deschis larg. Magia e din nou pe aripi. Iar sufletul, dragostea mea, sufletul e la locul lui. Dragostea mea, lumina mea, seninul meu…ce dimineață îmi e viața cu tine! Și liniște.

Ochii lui erau ca o oglindă în care fericirea ei alerga desculță și firesc. O putea vedea. Clar, ca lumina zilei. Și zâmbetul. În zâmbetul lui, ea se putea găsi. Când i-l sorbea, era toată acolo. În mâinile lui. Pe chip. Când îl privea nu vedea nimic, decât pe ea. Și știa că ea nu era niciodată în altă parte decât acolo. cel mai mult acolo. Se cuibări în brațele lui și îi luă mâna. O sărută. Iar el îi sărută creștetul. Zâmbi. Și o mângâia. Ca pe un copil. Și o săruta. Iar dincolo de fereastră lumea se opri. Ea se topea. În el. De dragul lui. Pur și simplu se topea.

(© Sub zodia iubirii, Ramona Sandrina )

© Sub zodia iubirii

7d955d4573bb61082de3413c4f7671da

Sufletul meu scrutează toate zările asemeni unui ogar care aleargă peste tot deşertul şi pământul să îţi adulmece urmele, să se oprească pe unde ai fost şi am fost ca două năluci bolnave de iubire. Caută în amintiri şi despică gânduri din gândurile tale, din vorbele tale spuse uneori la nervi, la disperare, la neputinţă. Aş creşte două braţe din dorurile astea, dragostea mea şi aş îmbrăţişa toate vorbele şi durerile tale. Mi-e dor, am nevoie, din când în când, să vorbim, să te aud, să te respir ca pe gura mea de oxigen cu care simt că pot trăi. Mi-e dor Mohamad, mi-e dor chiar să ne certăm! Să ne spunem vorbe grele, să mă scuturi prinzându-mă pe după de umeri şi să îmi spui că sunt o egoistă! E o tăcere groasă ca o pâcliţă între noi sufletul meu! Mă tem de ea. Mă tem deoarece nu te mai pot găsi dincolo de ea, iar tu m-ai lăsat să plec ca un laş! Te urăsc! Urăsc bărbaţii ca tine care lasă societatea, familia, oamenii să le traseze linia pe care trebuie să păşească, să meargă, iar ei nu fac nimic. Un câine de pază pe care oricine îl poate dresa şi îi pune botniţa, iar el stă fără ca măcar să se revolte. I-ai lăsat să îţi pună lanţuri, Mohamad! Ţie! Ce credeai? Că mă vei aduce înapoi cu rugăciunile tale către Allah? Cu urletele tale de lup din nopţile reci şi singure precum un pumnal în care chiar şi bărbaţii puternici cad în genunchi? Ca o rană eşti. Ca o rană suntem. Ne învârtim în ea şi nu mai trece. Cu nimeni şi nimic. Te caut în mine. Adânc! Sap în mine cu unghiile mai ales când simt melancolia scorojind pereții inimii până la sufocare. Mi-e atât de dor! Aş trage marea asta de un colţ şi aş seca-o cu dorul meu ca să ajung la tine. Spuneai că pe tine cel mai fericit te face să mă ştii pe mine ferictă alături de tine. Spuneai că eu sunt casa ta! Îmi spuneai că va fi bine, în timp ce mă luai pe după umeri şi mă ascundeai în mijlocul braţelor tale. Mohamad! Mohamad, noi nu mai avem casă. Suntem goi. Suntem ai nimănui! Eu nu mai am unde să mă întorc acasă de când tu m-ai lăsat să locuiesc în casa altcuiva. De când tu ai ales să te întorci în casa aia demult părăsită unde doar copiii erau ai tăi, lacrimile cu care ţi-ai zidit tăcerile şi lanţurile. Noi doi suntem pierduţi. Nici deşertul parcă nu mai este la fel de adânc ca să ne înghită! Când mă gândesc la tine, privirea mea sfredeleşte parcă lemnul amintirilor dulci, în care oamenii trecutului nostru se mișcă prinși unii de ceilalți ca nişte gâze în pânza unui păianjen. Nu știu despre destin nimic, în afara faptului că suntem asemeni unor gondole pe care curentul vieții ne dirijează înspre tărâmuri necunoscut e, iar undeva acolo, în lumina atingerii, a scurtcircuitului, când sufletele noastre se ating, putem vedea următoarea destinație. Ce va trebui să cunoaștem stă scris într-o carte pe care putem, uneori, doar împreună să o răsfoim sau să o deschidem. De aceea te caut, de aceea te vreau, dea aceea nu pot să îmi scriu viaţa asta departe de tine. Când sunt cu tine perdeaua de fum se ridică, neînţelesurile lumii se dizolvă în lumina ochilor tăi, iar eu încep să înțeleg sensuri. Sensul. Eu te iubesc! Te iubesc demult! Te iubesc de undeva, de unde numai sufletul poate să întoarcă înapoi ecoul acestei iubirii. Lasă un semn iubitule. Un semn că nu eşti foarte departe înaintea mea ca eu să nu te mai pot găsi.

(© Sub zodia iubirii, Ramona Sandrina)

Sub zodia iubirii

e37af175cde6467a0e58d3f9f1470ed0

Eu am să-ţi scriu mereu şi nu aştept răspuns. În tot acest desiş cu tine, nici nu ştiu pe care cărare ţi-ai luat sufletul. Atâta timp cât tu eşti rătăcit de tine însuţi, eu nu te pot găsi. Pot doar să te iubesc oriunde ai fi şi orice ai alege. Şi pot să mă rog ca Dumnezeu să îţi lumineze viaţa şi să te aducă la mal!

(Sub zodia iubirii, Ramona Sandrina)

Schimbarea are ca principiu respectarea demnităţii umane! România este una!

Privind în jur, citind ştirile din ţară, constat oarecum cu emoţie şi bucurie aş spune, că în sfârşit, românii au înţeles că este nevoie de ei toţi pentru a se putea realiza adevărata schimbare.
În acelaşi timp, aş adăuga faptul că schimbările trebuie să survină fără aroganţe, fără vulgarităţi şi nesimţire. Nu este nevoie să escaladăm alţi oameni şi să insultăm alte opţiuni politice pentru a dovedi că trebuie să facem ceva util şi real pentru România!

Schimbarea se face prin înţelepciune, bun simţ şi prezentarea soluţiilor.

Nu putem schimba ceva dacă prin comportamentul nostru exprimăm aceeiaşi atitudine făţarnică, arogantă şi lipsită de înţelegere şi respect faţă de români…bătrâni, tineri, intelectuali sau fără educaţie! Schimbarea se face doar respectând neamul românesc în totalitatea şi unanimitatea sa! altfel, nu se poate realiza schimbarea!
Chiar dacă schimbarea se va produce aşa cum toţi ne-o dorim, va trebui să înţelegem încă de pe acum faptul că vom avea ca naţiune o mare provocare şi anume, integrarea acestor actegorii de oameni care practic au fost lipsiţi de educaţie, perspective şi şanse!
Am văzut imagini de la mai multe mitinguri unde oamenii care reprezintă această pătură critică, dar şi fragilă în acelaşi timp, formată fiind nu doar din persoane care pot reacţiona ci şi din bătrâni lipsiţi de orice alternative, au fost huiduiţi, insultaţi, asaltaţi. Într-una din scene, printre cei prezenţi era un bătrânel care tremura din toate încheieturile sale şi consider că mânia şi revolta nu înspre aceşti oameni trebuie îndreptată ci înspre cei care trebuiesc schimbaţi.

Trebuie să se înţeleagă că în această ţară de după 89 există aomeni care au fost abandonaţi de către toţi: societate, politic, familie! Oameni obligaţi să trăiască de pe o zi pe alta, sub limita oricărei subzistenţe şi a oricărei demnităţi umane! Este greu de înţeles sau concepput, ştiu, dar ei există, iar uneori, lipsurile te aduc aici. Ei nu trebuiesc pedepsiţi şi de cei care doresc schimbarea! ei trebuiesc sprijiniţi, ajutaţi şi respectaţi! La urma urmei, de asta ne dorim şi aceste schimbări, nu? Să avem cu toţii şanse egale şi respect!

Partidele politice de la guvernare nu au câștigat doar pentru că acești oameni i-au votat ci și pentru că mulţi dintre cei cu educaţie, perspective şi şanse, au ales SĂ NU VOTEZE, iar dacă vrem ca pe viitor lucrurile să se schimbe în bine, am putea începe să privim cu toții în această oglindă a realităţilor acestor zile şi să încercăm să nu repetăm greşelile celor ce trebuiesc schimbaţi şi a susţinătorilor lor. 

Schimbarea are ca principiu respectarea demnităţii umane, a libertăţii, egalităţii, solidarităţii şi fraternităţii! Aşa să ne ajute Dumnezeu!

De vorbă cu Egiptul…

Cum iubim când iubim? Cu inima şi de-a întregul!
 
Când eşti într-un loc fii cu toată inima şi bucură-te de fiecare clipă, întâmplare şi pas. Descoperă locuri noi cu pasul inimii şi nu fii arogant. Nu compara şi nu căuta similitudini. Diferenţele sunt cele care ar trebui să ne apropie, deoarece ele ne dau unicitatea. Frumosul şi înţelepciunea doarme în locuri scorojite de timp şi sărăcie de multe ori şi nu îţi este la îndemâna privirii dacă nu ştii să dai pătura ignoranţei deoparte şi să vezi dincolo de aparenţe. Marii înţelepţi ai lumii nu au umblat înfăşuraţi în haine scumpe, încălţaţi cu încălţări scumpe ci erau înfăşuraţi într-o haină sărăcăcioasă şi de cele mai multe ori erau desculţi, păzind animale pe câmp. Nu arăta cu degetul ceea ce nu îţi place şi nu arunca piatra după ceea ce nu înţelegi! În locul unde cade piatra gândului rău se nasc 1000 de ape clocotite. Oceanele se străbat cu încredere şi răbdare, nu în grabă şi nepăsare. Aşa şi firea umană, locurile şi viaţa. Învaţă mereu să asculţi şi să înţelegi ceea ce nu ţi-a fost dat să vezi până atunci îndeaproape. Şi sub pietre există iarbă şi viaţă! Aşa există şi în prejudecăţile noastre cu care am fost crescuţi şi educaţi! Spargeţi-le şi eleiberaţi-vă, deoarece altă cale a adevăratei cunoaşteri nu există decât să te duci tu pe tine acolo unde alţii au spus că nu se poate face lumină, că Dumnezeu nu există, iar iubirea nu înfloreşte! Cunoaşte tu cu mintea, sufletul şi gândurile tale lumea! Alţii nu pot să îţi prezinte decât felul în care percep ei lumea sau cum sunt plătiţi să o facă! Dar tu, eliberează-te şi cunoaşte locurile şi oamenii aşa cum sunt ei. Chiar dacă vorbim alte limbi, tot iubirea e limbajul care mută omenirea în locuri mai bune! Toţi suntem la fel. Doar fusul orar diferă.
 
(De vorbă cu Egiptul, Ramona Sandrina)

Sub zodia iubirii

539c08ac9bf2ce8fac1c9431bc4ceb55

Oamenii iubesc bătăliile, eroii şi poveştile spuse cu inima! Eu nu sunt erou, iubitule şi nu iubesc eroii. Îmi plac oamenii vii, care cad, care se ridică, care plâng, care ştiu să se sprijine, care iubesc chiar dacă pierd lupte după lupte. Eu sunt firavă. Eu sunt puternică. Mă tem doar de viaţă uneori şi atunci, mă ascund în acest vis cu noi, din care tu, mai mereu eşti plecat să dai bătălii într-un deşert pe care lumea ţi l-a aşternut sub tălpi, iar tu nu ai ştiut să te întorci pe calea ta! Am să tot visez şi am să tot revin. Poate într-o zi, vreo bătălie te va aduce din nou aici, în locul acesta cu linişte, unde cândva nu ţi-a fost teamă să te abandonezi! – © Sub zodia iubirii, Ramona Sandrina

undeva în sângerarea asta, încă sunt vie şi pot

5176a08d820a0cdaa67705e7f3d42728

Mă doare cerul din mine. Nu ştiu de ce, sau cum s-a întâmplat, dar mi-am pierdut urma aceea albă pe care alergam de mică, ca după buburuze şi avioane cu reacţie. Nu o mai văd. S-a şters şi s-a rătăcit undeva sub acel albastru curat şi senin de atunci. E un azur ascuns undeva sub coasta stângă şi sângerează a aşteptări şi speranţe parcă tot mai deşarte. Căile uneori stau în gânduri. Alteori în neputinţe. În desişuri. Am obosit, dar sigur că voi găsi eu soluţia să mă ridic şi să înaintez ca soldatul prin mine iar şi iar. Doar că e uman să obosim când simţim că tot luăm viaţa de la zero şi parcă nu ajungem nicăieri, niciodată. E bine însă că mă doare. Dovedeşte că undeva în sângerarea asta, încă sunt vie şi pot! Nici nu va mai conta cum.